Pensie întreţinere. Sentința nr. 8068/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 8068/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 8068/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8068/2015

Ședința publică de la 30 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Secara M.

Grefier C. M.

Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamant J. R. și pe pârât J. G., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant av. M. S., în baza delegației avocațiale depusă la dosar, lipsă pârâtul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează cele de mai sus, după care,

Reprezentanta reclamantului arată că nu are alte cereri.

Instanța, în baza disp. art.244 Cod pr. civilă declară cercetarea procesului încheiată și având în vedere că părțile nu au alte cereri de formulat și că nu sunt alte incidente de rezolvat, în temeiul disp. art.392 Cod pr. civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea cererii, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în cotă de 25% din veniturile nete realizate, începând cu data introducerii acțiunii până la finalizarea studiilor dar nu mai mult de data împlinirii vârstei de 26 ani, fără cheltuieli de judecată.

Instanța considerând lămurite toate aspectele de fapt și temeiurile de drept, în conformitate cu disp. art.394 alin.1 Cod pr. civilă, lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând,

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 16.12.2014, legal timbrata, reclamantul J. R. a chemat în judecată pe pârâtul J. G..

S-a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în procent de 25% lei din veniturile nete lunare începând cu data introducerii acțiunii, 16.12.2014, până la terminarea studiilor fără a se depăși data împlinirii vârstei de 26 ani a beneficiarului.

Fără cheltuieli de judecată.

Reclamantul își motivează în fapt cererea învederând că este în continuarea studiilor, că nu obține venituri din muncă, așa încât se află în starea de nevoie.

Pârâtul, deși legal citat, nu și-a exprimat poziția în cauză.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Sentința Civilă nr.4360/2009 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr._, s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere pe seama reclamantului în cuantum de 124 lei lunar cu începere de la data de 12.03.2009 până la majoratul acestuia sau noi dispoziții.

S-a dovedit prin înscris că reclamantul se află în continuarea studiilor. Părinții sunt obligați, se precizează la art.499 alin.3 cod civil să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor până la terminarea acestora, fără a se depăși vârsta de 26 ani. Are dreptul la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale, se precizează în art.524 Cod Civil, iar starea de nevoie precum și mijloacele celui care datorează întreținerea pot fi dovedite prin orice mijloc de probă, conform art.528 Cod Civil.

Având în vedere faptul că reclamantul deși este major își continuă studiile, că nu obține venituri, instanța consideră că aceasta are nevoie de mijloace materiale substanțiale pentru a se întreține.

Se specifică în art.527 din Cod Civil faptul că poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloace pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale.

Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, se susține în art.529 alin.1 Cod civil, iar la alin.2 al aceluiași articol se menționează că atunci când întreținerea se datorează de către părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii. Pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din veniturile nete lunare realizate de cel obligat. Pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată, se spune la alin.1 al art.532, iar modalitatea de efectuare a plății pensiei de întreținere este expusă la art.533 din Noul Cod Civil, unde se arată că aceasta se plătește în rate periodice, la termenele convenite de părți sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.

Conform adeverinței aflată la fila 35 a dosarului pârâtul este angajat și obține venituri.

Date fiind cele mai sus consemnate, în baza textelor de lege invocate, văzând veniturile realizate de acesta, instanța va admite cererea potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

Se va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul J. R. cu dom. în loc. Oradea, ., .. 3, jud. Bihor împotriva pârâtului J. G. cu dom. în loc. Oradea, ., .. 3, jud. Bihor.

Obligă pe pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantului în cotă de 25% lunar din venitul net lunar începând cu data de 16.12.2014 până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de data împlinirii vârstei de 26 ani a beneficiarului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, depus la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică din 30.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

SECARA MARIANACORNELIA M.

Red. S.M.

Tehnored. C.M.

4 ex./26.10.2015

2 .

pârât J. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 8068/2015. Judecătoria ORADEA