Pensie întreţinere. Sentința nr. 9374/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 9374/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 9374/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9374/2015

Ședința publică de la 28.10.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. G.

GREFIER: M. M.

Pe rol judecarea cauzei civile de minori și familie privind pe reclamanta B. F. A. și pe pârâtul G. M. V., având ca obiect MAJORARE pensie ÎNTREȚINERE.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă reclamanta, reprez. acesteia – av. D. M. și pârâtul personal.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că s-a îndeplinit procedura de regularizare, acțiunea este legal timbrată, cauza se află la primul termen de judecată, precum și faptul că s-a depus răspuns de la . care:

Instanța, constatând că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanței, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza în temeiul disp. art. 94 al. 1 lit. „a” Noul Cod de procedură civilă și art. 107 Noul Cod de procedură civilă.

Reprez. reclamantei susține cererea formulată. Depune timbrajul acțiunii, taxă de timbru în cuantum de 20 lei.

Pârâtul arată că este de acord cu cererea reclamantei, dar menționează că nu lucrează decât în sezon. Depune copia contractului de muncă. Învederează instanței faptul că a plătit și până în prezent pensie de întreținere.

Reprez. reclamantei apreciază că este suficient contractul de muncă al pârâtului, nu mai solicită revenirea cu adresă la locul de muncă actual al pârâtului. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, în baza art. 392 N. C.pr.civ., socotește cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprez. reclamantei solicită admiterea acțiunii formulate, să se majoreze pensia de întreținere, stabilirea pensiei în cotă procentuală de 25% din veniturile realizate, începând cu data introducerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Pârâtul este de acord să plătească pensie de întreținere.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND,

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la instanță sub dos. cu nr. de mai sus, legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru prin chitanța de la f. 20 dosar, reclamanta B. F. A. a chemat în judecată pe pârâtul G. M. V., solicitând instanței majorarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința civilă nr._/2011 pronunțată de Judecătoria Oradea în dos. nr._/271/2011, în favoarea minorului Găvruța F. V., ns. la data de 15.07.2009, în cotă de ¼ din veniturile realizate de pârât.

În motivare, se arată că prin sentința civilă nr._/2011 a Judecătoriei Oradea, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în sumă de 167 lei lunar pe seama minorului.

Întrucât la data actuală, pensia de întreținere stabilită este mai mică decât cota procentuală raportată chiar la venitul minim pe economie, apreciază reclamanta că se impune majorarea acestei pensii de întreținere.

În drept, s-au invocat dispoz. art. 529 C.civ.

În probațiune, s-a depus la dosar copia sentinței civile nr._/2011 a Judecătoriei Oradea (filele 9-11 dos.).

Prezent la termenul de judecată din data de 28.10.2015, pârâtul G. M. V. a declarat că este de acord cu plata pensiei de întreținere.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin S. Civ. nr._/2011 a Jud. Oradea (filele 9-11 dos.), pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului Găvruța F. V., ns. la data de 15.07.2009, în sumă de 167 lei lunar, până la majoratul minorului.

Obligația de întreținere între părinți și copii este una legală, potrivit art. 516 din Noul C.Civ. Minorii au dreptul la întreținere în conformitate cu art. 525 din Noul C.Civ., iar potrivit art. 527 din același act normativ, „poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace”.

Față de cele arătate mai sus, cum minorul este prezumat în nevoie, iar pârâtul are loc de muncă și realizează venituri, instanța va aprecia că acțiunea formulată este întemeiată, astfel că o va admite, în baza art. 524 și urm. din Noul Cod Civ.

De aceea, în conformitate cu disp. art. 529 alin. 2 din Noul Cod Civ., va majora pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr._/2011 a Judecătoriei Oradea, de la suma de 167 lei lunar, la cota de 25% din venitul net lunar realizat de pârât, în favoarea minorului Găvruța F. V., ns. la data de 15.07.2009, începând cu data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 07.08.2015 și până la majoratul copilului sau alte noi dispoziții.

Cheltuieli de judecată nu se vor acorda în cauză, acestea nefiind solicitate de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta B. F. A., domic. în loc. Hidișelu de Jos, nr. 31, jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâtul GĂVRUȚA M. V., CNP:_, domic. în loc. Hidișelu de Jos, nr. 179, jud. Bihor, și în consecință:

Majorează pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin S. Civ. nr._/2011 a Jud. Oradea, de la suma de 167 lei lunar, la cota de 25% din venitul net lunar realizat de pârât, în favoarea minorului Găvruța F. V., ns. la data de 15.07.2009, începând cu data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 07.08.2015 și până la majoratul copilului sau alte noi dispoziții.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Jud. Oradea.

Pronunțată în ședința publică din data de 28.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. L. M. M.

G.L./M.M.

4 ex./16.11.2015

2 ./- reclamanta B. F. A.

- pârât GĂVRUȚA M. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 9374/2015. Judecătoria ORADEA