Plângere contravenţională. Sentința nr. 992/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 992/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 992/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 992/2015
Sedinta publică din 02-02-2015
Instanta constituită din:
PREȘEDINTE: B. T. C.
GREFIER: Z. G. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent D. G. și pe intimat DIRECȚIA R. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ-N. PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, având ca obiect plângere contraventionala 5322.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședinta, dupa care:
În temeiul art. 131 C. raportat la art. 94 C., art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
In temeiul art. 255 C.pr.civ., instanta incuviintează proba cu inscrisurile depuse la dosar .
În baza art. 394 al. 1 Cod procedură civilă considerându-se lămurită, închide faza probatorie și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 08.09.2014, petentul D. G., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție ./2014 nr. 5322/18.08.2014, in principal, iar in subsidiar, inlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivare s-a arătat că petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 2000 lei, pentru „nedepunerea până la 30.05.2014, a situației financiare anuale la 31.12.2013, pentru . SRL.
În continuare s-a arătat că începând cu data de 01.05.2012 și până la data de 30.04.2015 societatea are activitatea suspendată. Totodată, procesul-verbal de contravenție nu poartă ștampila organului constatator, numai o simplă semnătură care poate să aparțină sau nu agenților constatatori din cadrul AJFP Bihor.
In drept, petenta a invocat art. 31 și art. 34 din OG 2/2001.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție.
In motivare s-a arătat că societatea comercială este obligată la depunerea raportărilor contabile.
In drept, intimata a invocat art. 42 pct. 1, art. 41 pct. 8 din Legea 82/1991, C.r.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională ./2014 nr. 5322/2014 (f.12), petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 lei pentru că nu a depus situatia financiară pentru anul 2013.
Instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de lege.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate.
Fapta reținută în sarcina petentului constituie contravenție potrivit prevederilor art. 41 alin. pct. 8 Lg. 82/1991.
Instanța constată că potrivit deciziei nr._/2012 emisă de intimată, . SRL beneficiată de regim de declarare derogatoriu, pentru perioada 01.05._15, astfel că nu avea obligația de a depune situația financiară pentru anul 2013.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 34 OG 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul-verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul D. G., cu domiciliul în Oradea, .. 16, . în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în Oradea, . Bihor.
Anulează procesul-verbal ./2014 nr. 5322/2014.
Cu apel care se înregistrează la Judecătoria Oradea în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. T. C. Z. G. M.
RED. B.T.C./26.02.2015
TEHNORED. ZMG./26.02.2015
4 EX.
2 .- petentul D. G.,
intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2222/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1989/2015.... → |
|---|








