Plângere contravenţională. Sentința nr. 83/2015. Judecătoria PANCIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 83/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 83/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA P.
MIXT
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr.83/2015
Ședința publică de la 26 ian. 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. N.
Grefier: C. V.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul E. A.-V. CNP –_, cu domiciliul în cum P., .,jud.Prahova, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/13.03.2013 emis de I.P.J.C. – S.R. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul E. A. V. și intimatul I.P.J.C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: procedura de citare legal îndeplinită; prin soluționarea conflictului negativ de competență apărut între Judecătoria P. și Judecătoria M. cauza a fost înaintată de I.C.C.J prin decizia nr. 4025/28 oct.2014.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față;
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr._ la data de 25.03.2014, petentul E. A. –V. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să dispună anularea în parte a procesului-verbal de contravenție . nr._ din 13.03.2014 încheiat de I.P.C. – Biroul Rutier M. și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 170 lei aplicată de agentul constatator cu sancțiunea avertisment.
Petentul a menționat expres în cuprinsul plângerii faptul că își desfășoară activitatea ca judecător stagiar la Judecătoria M. și faptul că înțelege să investească Judecătoria P. în executarea obligației impuse de art. 127 alin.1 Cod procedură civilă.
În fapt, petentul a arătat că la data de 13.03.2014, la scurt timp după punerea în mișcare a autoturismului pe . din mun. M., a fost oprit de un echipaj de poliție și sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 170 lei, reținându-se că petentul nu avea cuplată centura de siguranță, și cu avertisment, reținându-se că petentul a folosit telefonul mobil.
S-a mai arătat de către petent faptul că nu contestă săvârșirea faptei ci doar individualizarea sancțiunii, amenda contravențională în cuantum de 170 lei fiind disproporționată în raport de circumstanțele personale, petentul fiind la prima abatere de genul celei pentru care a fost sancționat și de împrejurările săvârșirii faptei. În concret, petentul a arătat că circulația de la locul de muncă înspre casă se derulează pe aproximativ 2 km, între orele 17,00-18,00, cu maxim 20 km/h. și multe opriri datorate aglomerației și multiplelor treceri pentru pietoni iar constatarea faptei s-a făcut la scurt timp după punerea în mișcare a autoturismului, după aproximativ 50 de metri și în condițiile în care petentul urma să oprească în piață, la aproximativ 100 de metri de locul în care a fost oprit pentru control.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.5 alin.5, art.7 alin.2, art. 21 alin.3 și art. 34 din O.G.2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Petentul a solicitat și judecarea cauzei în lipsa părților potrivit prevederilor art. 411 alin.2 punctul 2 și art. 223 alin.3 Cod procedură civilă.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru.
Plângerii i-au fost anexate, în copie, cartea de identitate a petentului și procesul –verbal de contravenție contestat.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei P., excepție motivată prin aceea că fapta contravențională a fost săvârșită pe raza munic. M., jud. C. și întemeiată în drept pe dispozițiile art. 118 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Cât privește susținerile petentului în sensul că a investit Judecătoria P. întrucât își desfășoară activitatea ca judecător stagiar la Judecătoria M., intimatul a precizat că nu prezintă vreo relevanță întrucât soluționarea plângerilor contravenționale este dată de legiuitor în competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, potrivit art. 32 alin.1 din O.G. nr.2/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele Cod procedură civilă, OUG nr.195/2002, HG nr.1391/2006 și OG nr.2/2001.
Prin sentința civilă nr.534 din 12.05.2014 pronunțată de Judecătoria P. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei M..
Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut împrejurarea că locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului prin procesul-verbal de contravenție contestat se situează în munic.M. iar prevederile art. 32 alin.1 din O.G nr.2/2001 instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul săvârșirii faptei contravenționale.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei M. la data de 28.05.2014 și a fost înregistrat la aceeași dată sub nr. unic_ .
În ședința publică din data de 18.06.2014, față de disp. art. 127 alin.1 Cod procedură civilă instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei M..
În vederea soluționării cu prioritate a excepției anterior menționate, astfel cum impun prevederile art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, instanța reține împrejurarea că petentul E. A.- V. își desfășoară activitatea ca judecător stagiar la Judecătoria M..
În drept, potrivit art. 127 alin.1 Cod procedură civilă, „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.
Având în vedere atât formularea expresă din textul legal anterior citat, care nu lasă reclamantului judecător posibilitatea de a sesiza instanța la care își desfășoară activitatea ci doar alegerea uneia din instanțele de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate, cât și motivele care justifică instituția, respectiv înlăturarea oricăror suspiciuni obiective de parțialitate, chiar dacă asemenea suspiciuni sunt numai aparente, instanța apreciază că dispozițiile art. 127 alin.1 Cod procedură civilă reglementează o prorogare legală a competenței teritoriale și au un caracter imperativ, astfel că instanța sesizată de către reclamantul judecător cu respectarea regulilor generale de competență materială este obligată să soluționeze cauza iar pârâtul nu poate invoca excepția de necompetență teritorială.
Față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei M. și, în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin.1 Cod procedură civilă, va declina în favoarea Judecătoriei P., jud.V., competența de soluționare a plângerii formulate de petentul E. A.-V. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 13.03.2014 încheiat de I.P.J.C.- Biroul Rutier M..
Potrivit art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă, există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță investită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente, iar potrivit art. 134 din același act normativ, instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență va suspenda din oficiu judecata cauzei și va înainta dosarul instanței competente să soluționeze conflictul.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 din Codul de procedură civilă.
Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin.1 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei P., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, în cauză, reclamantul are calitatea de judecător, desfășurându-și activitatea în cadrul Judecătoriei M., instanță căreia îi revine, potrivit dispozițiilor art. 32 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, competența materială de a judeca plângerea contravențională formulată de petent, în raport cu locul săvârșirii faptei.
Având, însă, în vedere calitatea pe care o are reclamantul, de judecător la Judecătoria M., devin aplicabile dispozițiile art. 127 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.
Rațiunea acestor dispoziții legale este aceea de a elimina orice suspiciune cu privire la imparțialitatea judecății cererii formulate de reclamantul judecător, oprindu-l pe acesta să introducă acțiunea la instanța la care își desfășoară activitatea și acordându-i posibilitatea de a sesiza, la alegerea sa, una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța în cadrul căreia activează.
Cum reclamantul, având calitatea de judecător, își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei M. iar Judecătoria P., pe care reclamantul a ales să o sesizeze cu soluționarea cererii sale, se află în circumscripția Curții de Apel G., învecinată cu Curtea de Apel C., în a cărei circumscripție se află instanța în cadrul căreia activează petentul, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită, potrivit dispozițiilor legale susmenționate, în favoarea Judecătoriei P..
Cauza a fost înaintată la Judecătoria P., în data de 23 dec.2014 și înregistrată sub același număr pentru soluționarea în fond.
În fața acestei instanțe nu au mai fost formulate probatorii, cereri sau excepții.
Instanța analizând legalitatea și temeinicia procesului-verbal în litigiu prin prisma probatoriului administrat în cauză, a legislației interne incidente și a jurisprudenței CEDO relevantă în materie reține următoarele: prin actul de constatare a contravenției în litigiu s-a reținut în sarcina petentului că: în ziua de 13.03.2014, în timp ce conducea autoturismul marca SKODA cu numărul de înmatriculare_ în mun. M., ., a condus fără a avea cuplată centura de siguranță pe timpul mersului și folosea telefonul mobil fără dispozitiv de „mâini libere”, faptele fiind prevăzute de art. 36 alin.1 și 3 din O.U.G. 195/2002 și sancționate de art. 99 alin.2 raportat la art. 108 alin.1, lit. a pct. 3, 2 din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice, fapte pentru care i-au fost aplicate petentului 2 puncte de amendă și 4 de penalizare.
Petentul nu a contestat legalitatea procesului-verbal și nici temeinicia acestuia susținând însă că, deplasarea s-a făcut pe o distanță foarte mică, la o viteză, de asemenea, foarte mică și că valoarea socială ocrotită prin norma legală încălcată prin nepurtarea centurii de siguranță, aceste apărări fiind lipsite de temei întrucât, în cauză, nu există nici un mijloc de probă pe care să se fundamenteze.
Or, CEDO în numeroase soluții de speță, a decis în mod constant că instanțele naționale trebuie să aprecieze in concreto, gravitatea faptei și mai ales vinovăția celui acuzat cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale, din materie penală, inclusiv prezumția de nevinovăție de care trebuie să beneficieze orice contravenient, prezumție care trebuie să se afle într-un echilibru cu prezumția de legalitate și temeinicie a procesului –verbal (cauza I. P. C. României).
Având în vedere că, că fapta petentului nu a produs, în concret, o urmare socialmente periculoasă pentru circulația rutieră și că în precedent acesta nu a mai încălcat dispozițiile legale privind circulația rutieră, concluzionează că în cauză nu există o justă proporționalitate între gravitatea concretă a faptei contravenționale și sancțiunea aplicată, aceasta fiind prea aspră și, în conformitate cu art. 7 al.2 și 3 din O.G.2/2001, se impune înlocuirea acesteia cu avertisment.
Pentru argumentele de fapt și de drept arătate instanța constată întemeiată, în parte, plângerea și urmează să o admită pe cale de consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de petentul E. A.-V. CNP –_, cu domiciliul în cum P., .,jud.Prahova, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/13.03.2013 emis de I.P.J.C. – S.R. M..
Dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în sumă de 170 lei cu aceea a „avertismentului”.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi: 26.01.2015.
PREȘEDINTE,
Jud. S. N. Grefier,
Red. S.N/13.02.2015
Tehn.C.V./13.02.2015
5 ex.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
