Contestatie la executare. Sentința nr. 4259/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4259/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 4259
DOSAR NR._ contestație la executare
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4259
Ședința publică din data de 15.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. - DUMITRIȚA M.
GREFIER - C. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoare contestatoarea R. A. în contradictoriu cu intimatul R. I. I., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile cu privire la fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2015, când instanța a amânat pronunțarea soluției pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosarul cauzei, pentru data de 08.12.2016, când instanța a amânat pronunțarea soluției în considerarea dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de astăzi .
Încheierile de amânare a pronunțării fac parte din prezenta hotărâre.
După deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N., la data de 04.08.2015, sub nr._, contestatoarea R. A. a formulat în contradictoriu cu intimatul R. I. I., contestație la executare, solicitând anularea somației emisă de Biroul Executorului Judecătoresc G. G. la data de 29.07.2015, în dosarul de executare silită nr. 104/2015, pentru executarea silită a obligației de a face – predarea minorului, a încheierii pronunțate la data de 29.07.2015, privind executarea silită directă – obligarea contestatoarei la predarea minorului și a încheierii pronunțate la data de 29.07.2015, privind stabilirea cheltuielilor de executare, în cuantum de 1.300,76 lei; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a învederat instanței că actele de executare contestate au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv nu a existat opoziție din partea contestatoarei pentru ca intimatul să-l viziteze pe minorul R. M. F. (copilul părților); dimpotrivă, intimatul nu a încercat să execute de bunăvoie titlul executoriu reprezentat de sentința de divorț prin care s-a stabilit un program de vizită a minorului în favoarea celui dintâi.
Contestatoarea a precizat că, în condițiile în care a fost alungată de la domiciliul comun de către intimat, și-a stabilit o nouă locuință împreună cu minorul într-un . nu l-a vizitat pe minor și nici măcar nu a telefonat pentru a se interesa de soarta lui, deși a fost notificat cu privire la noua adresă.
S-a mai arătat că titlul executoriu nu prevede obligația contestatoarei de a preda minorul, nici adresa la care s-a stabilit domiciliul minorului, iar obiectul executării nu este reprezentat de o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În perioada vacanțelor, minorul locuiește la bunicii materni, în ., aspect cunoscut de intimat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712 alin. 1 și 3 și 904, 910 din Codul de procedură civilă.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă în cuantum de 100 de lei.
În susținere, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, o . înscrisuri.
La data de 01.10.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare (filele 32-36), prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
În motivare, a arătat că, timp de 3 luni după pronunțarea divorțului, s-a implicat activ în creșterea minorului după ce, în prealabil, contestatoarea i-a notificat la data de 16.03.2015, intenția de a se muta în Anglia cu copilul, dar și noua adresă la care se mutase împreună cu minorul.
După această perioadă, intimatul a fost împiedicat în mod constant să-l viziteze pe minor, deși contestatoarea a fost somată atât la domiciliul legal, cât și la domiciliul indicat prin notificarea din data de 16.03.2015, la domiciliul mandatarei și la cel al părinților contestatoarei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 – 208, 712 și urm., 903 - 906, 910 – 914 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, o . înscrisuri.
În virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă și pentru justa soluționare a cauzei, instanța a dispus atașarea dosarului de executare nr. 104/2015, al B. G. G..
În temeiul art. 255 - 258 din Codul de procedură civilă, instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri și a respins proba testimonială și cu interogatoriul contestatoarei ca inutilă.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 374/05.02.2015, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în dosar nr._, definitivă (filele 18-20), s-a dispus desfacerea căsătoriei părților din prezentul dosar, stabilirea locuinței minorului R. M. F. la mamă și s-a încuviințat un program de vizită a minorului în favoarea tatălui (intimatul din prezenta cauză), cu preluarea minorului.
Intimatul s-a adresat Biroului executorului judecătoresc G. G. în vederea executării silite a sentinței civile menționate mai sus, cu privire la programul de vizită al minorului, iar acesta din urmă a format dosarul de executare nr. 104/2015.
În cadrul acestui dosar de executare silită, executorul judecătoresc a emis somația din data de 29.07.2015, pentru executarea silită a obligației de a face – predarea minorului, încheierea pronunțată la data de 29.07.2015, privind executarea silită directă – obligarea contestatoarei la predarea minorului și încheierea pronunțată la data de 29.07.2015, privind stabilirea cheltuielilor de executare, în cuantum de 1.300,76 lei; prin intermediul actelor de executare amintite anterior, contestatoarei i s-a pus în vedere să se conformeze titlului executoriu reprezentat de sentința de divorț, în sensul predării minorului la domiciliul legal al contestatoarei din sentința de divorț, ulterior la domiciliul acesteia legal din Girov, domiciliu identificat de executorul judecătoresc în urma demersurilor efectuate (filele 99-100).
Instanța reține că reclamanta contestatoare nu s-a conformat dispozitivului titlului executoriu deși avea obligația de a notifica schimbarea de domiciliu și de a permite efectiv accesul intimatului în vederea preluării minorului.
Deși contestatoarea a precizat că și-a îndeplinit obligațiile de vreme ce, încă din data de 16.03.2013, l-a notificat pe intimat că și-a schimbat domiciliul (filele 40-41), instanța reține că, la acea adresă, ca de altfel nici la domiciliul legal din Girov, nici contestatoarea nici minorul nu au putut fi găsiți (filele 104-108).
Nici la adresa la care a fost mutat ulterior minorul (în comuna Stănița, . – la părinții contestatoarei, respectiv familia T.), intimatul nu a putut pune în executare titlul executoriu, deși au fost comunicate la această adresă atât actele de executare cât și notificarea prealabilă.
Susținerile contestatoarei că intimatul ar fi încercat să-l viziteze pe minor doar la adresa din Piatra N. (unde fusese anterior notificat intimatul că a fost schimbată adresa minorului – fiind, de altfel, singura notificare în acest sens din partea reclamantei) sunt contrazise de actele de executare în litigiu și permit judecătorului să își formeze convingerea intimă că există prezumția neexecutării obligației contestatoarei de a permite intimatului să execute programul de vizită al minorului. În plus, contestatoarea nu a prezentat nicio probă din care să rezulte contrariul celor reținute mai sus, având în vedere imposibilitatea demonstrării acestui fapt negativ (al neîndeplinirii obligației de către contestatoare) de către intimat. De vreme ce contestatoarea a fost notificată la toate adresele cunoscute de către intimat, inclusiv înainte de inițierea executării silite (filele 87-89) și, cu toate acestea, nu l-a prezentat pe minor la adresa din Piatra N. (adresa oficială a minorului – filele 40-41), nici la domiciliul său legal, culpa sa se prezumă. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu se poate pretinde părintelui care nu locuiește minorul să verifice și să caute de fiecare dată când dorește să-l viziteze pe minor dacă acesta și-a schimbat domiciliul.
Nerespectarea obligației contestatoarei de a permite tatălui să execute dispozițiile din sentința de divorț cu privire la programul de vizită stabilit cu preluarea minorului reprezintă o ingerință în dreptul tatălui la dreptul de a avea o viață de familie în sensul art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce nu poate fi justificată în circumstanțele speței de vreme ce păstrarea legăturile personale dintre tată și minor, în mod regulat, contribuie substanțial atât la satisfacerea nevoilor de ordin emoțional și afectiv ale acestuia din urmă, prin asigurarea unui mediu familial și social stabil, din care trebuie să facă parte ambii părinți, dar și la dezvoltarea unei relații paterne firești și a unei comunicări fără niciun fel de restrângere. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Monory contra României și în cauza Ignaccolo-Zenide contra României că relația dintre părinți și copii intră în sfera vieții de familie, în sensul art. 8 din Convenție. Posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8 din Convenție, deci trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de paragraful 2, respectiv amestecul să fie prevăzut în lege, să fie necesar într-o societate democratică (...) pentru protejarea drepturilor și libertăților altora. În acest sens, instanța a avut în vedere că, în aplicarea art. 8 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului, statele membre au o . obligații pozitive, inerente asigurării respectului efectiv al vieții de familie, care impun luarea unor măsuri de protecție a titularilor dreptului conferit de Convenție.
Instanța consideră că se impune luarea unor măsuri urgente pentru ca legăturile personale dintre părinte și copil să revină la normalitate, orice întârziere în reluarea relațiilor cu ambii părinți, fiind de natură a afecta emoțional și psihic copilul și de a încălca dreptul tatălui de a avea legături personale cu acesta.
Astfel, în cadrul relației dintre părinți și copii, exercițiul drepturilor părintești reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar respectul pentru viața familială implică, în materia separației copiilor de părinți, obligația pozitivă a statului de a lua toate măsurile necesare, atât pentru a menține legăturile personale, cât și pentru a reuni copilul cu părintele său, ținând cont de interesul superior al minorului.
Deși contestatoarea a precizat că executarea silită inițiată de intimat (respectiv somația emisă de executorul judecătoresc) este inadmisibilă de vreme titlul executoriu nu prevede obligația contestatoarei de a preda minorul, nici adresa la care s-a stabilit domiciliul minorului, iar obiectul executării nu este reprezentat de o creanță certă, lichidă și exigibilă, instanța constată că această procedură este un demers necesar și obligatoriu pentru o eventuală solicitare ulterioară de aplicare a disp. art. 911 din Codul de procedură civilă.
În considerarea celor expuse anterior, instanța va respinge ca nefondată contestația la executare promovată în prezenta cauză, apreciind că actele executate au fos emise cu respectarea disp. art. 910 din codul de procedură civilă care prevăd că, în cazul măsurilor privitoare la minori prevăzute într-un titlu executoriu, cum sunt stabilirea locuinței minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl ține fără drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, precum și alte măsuri prevăzute de lege, executorul judecătoresc va trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea de încuviințare a executării împreună cu o somație în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte împreună cu minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu.
Pe cale de consecință, în baza principiului accesorium sequitur principale (capătul de cerere accesoriu urmează soarta celui principal) și în temeiul disp. art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge capătul de cerere formulat de contestatoare având ca obiect obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea R. A., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat S. S. Sărățianu, cu sediul în Piatra N., ., ., județul N., în contradictoriu cu intimatul R. I. I., CNP_, cu domiciliul în Piatra N., . nr. 33, ., ..
Respinge ca nefondat capătul de cerere formulat de către contestatoare având ca obiect plata cheltuielilor de judecată de către intimat.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. - DUMITRIȚA MUNTEANUCOSTELA B.
Red./Tehn. A.D.M./12.02.2016
Tehn. C.B./12.02.2016
Ex. 4
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2473/2015.... | Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 2306/2015.... → |
|---|
