Plângere contravenţională. Sentința nr. 3263/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 3263/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 3263
Dosar nr._ -plângere contravențională-
Operator date cu caracter personal: 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3263/2015
Ședința publică din 16.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. D.
GREFIER – D. L.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind petentul M. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09.10.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii ce face parte integrantă din prezenta cauză. În considerarea dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în vederea deliberării, instanța a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru astăzi, 16.10.2015.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.04.2015 sub nr._, petentul M. I.-V. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție N., anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 06.04.2015 și exonerarea sa de la plata amenzii stabilite.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că la data de 06.04.2015, în timp ce se afla la volanul autoturismului său, în localitatea Ticoș F. a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a comunicat că ar fi depășit limita vitezei legale admise pe acel tronson de drum, aspect neadevărat. În drept nu a fost invocată nici o dispoziție legală.
În dovedire, petentul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal contestat, permisul său de conducere și cartea de identitate (f. 6,7 ds.).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 de lei, conform dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare (f.10-12 ds.), prin care a invocat excepția de necompetență teritorială, învederând faptul că pretinsa contravenție a fost săvârșită pe raza localității Ticoș F., jud. N., motiv pentru care competența aparține Judecătoriei B., în circumscripția căreia se află localitatea menționată.
Pe fondul cauzei intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În susținerea legalității și temeiniciei procesului verbal întocmit, intimatul a depus la dosar, în copie, o . înscrisuri (f. 14-16 ds.), precum și CD-ul conținând înregistrarea săvârșirii contravenției.
La primul termen de judecată instanța a pus în discuție excepția de necompetență teritorială invocată de către intimat, pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se depune, potrivit art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor ”la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”, iar conform, aliniatului 2 al aceluiași articol ” Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1)."
Aceeași competență teritorială este reglementată și de art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 (modificată și completată).
În cauză, fapta reținută în sarcina petentului și sancționată de dispozițiile din OUG nr. 195/2002, a fost săvârșită pe raza localității Ticoș F., jud. N., localitate aflată în circumscripția Judecătoriei B., conform HG nr. 337/2003.
În această materie, normele ce reglementează competența teritorială a instanțelor judecătorești au caracter imperativ.
Astfel, potrivit art. 129 al. 2 pct.3 C.proc.civ. „Necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.
Cum, potrivit art. 130 al. 2 C.proc.civ. „Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”, instanța va declina competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul M. I.-V. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție N., în favoarea Judecătoriei B., jud. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială invocată de intimat.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul M. I.-V., domiciliat în . în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție N., în favoarea Judecătoriei B., jud. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. DUMITRIUDOINA L.
Red.C.D./18.02.2016;
The.D.L./18.02.2016;
4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3044/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 3310/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT → |
---|