Pretenţii. Sentința nr. 748/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 748/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 748

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 748

Ședința publică din data de 04.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - O. A.

GREFIER – A. G.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect pretenții formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. M1 în contradictoriu cu pârâtul I. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Prin referat oral grefierul a învederat următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- la data de 26.01.2015 reclamanta a depus prin compartimentul Arhivă o cerere prin care solicită se ia act de renunțarea la judecarea cauzei motivat de faptul că pârâtul a achitat în integralitate debitul restant;

- după verificări efectuate în aplicația ECRIS s-a constatat că pe rolul instanței nu există alte dosare având același obiect și aceleași părți cu ale cauzei pendinte.

Din oficiu, instanța procedează la verificarea competenței, apreciind în conformitate cu dispozițiile art. 131, și art. 94 Cod procedură civilă că este legal sesizată din punct de vedere material, teritorial și general cu soluționarea prezentei cauze.

Față de probatoriul care urmează a fi administrat, consideră că nu se mai impune estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului în sensul prevederilor art. 238 din Codul de procedură civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 255 și următoarele Cod procedură civilă încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind această probă ca fiind admisibilă și putând conduce la soluționarea procesului.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii reclamantei privind renunțarea la judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.11.2014, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. M1 a chemat în judecată pârâtul I. M., formulând prezenta acțiune de pretenții reprezentând cheltuieli de întreținere în sumă de 841,85 lei și restanțe la fondul de reparații în cuantum de 260 lei.

În drept, cauza a fost întemeiată pe baza prevederilor art. 46, art. 49 alineat 1 și art. 50 alineat 1 din Legea nr. 230/2007 și art. 25, art. 32 alineat 1 din H.G. nr. 1588/2007..

În dovedirea pretențiilor reclamanta a depus la dosar o . înscrisuri:

- copii de pe listele de plată aferente perioadei solicitate;

- centralizator debit pentru perioada restantă;

- fișa locatorului.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

La data de 26.01.2015 reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecată motivată de faptul că pârâtul a achitat în integralitate debitul restant.

Pentru termenul de astăzi pârâtul a fost citat cu duplicatul cererii de renunțare și cu mențiunea de a-și exprima poziția față de acest aspect.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 406 cod procedură civilă (1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Față de cererea depusă de reclamantă la data de 26.01.2015 și având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate, dând eficiență principiului disponibilității părților, instanța urmează a lua act de renunțarea la judecată.

Având în vedere dispozițiile art. 406 alin. 2 cod procedură civilă, potrivit cărora Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut, având în vedere poziția procesuală a pârâtului, dând eficiență principiului disponibilității părților, instanța va lua act că aceasta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 406 noul cod procedură civilă ia act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. M1 cu sediul procesual ales în Piatra N., ., . în contradictoriu cu pârâtul I. M. cu domiciliul în Piatra N., ., nr. 48, ., jud. N., având ca obiect pretenții.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2015.

Președinte Grefier

O. A. A. G.

Red. O.A./16.03.2015

Tehnored. A.G./16.03.2015

4 ex. / 2 ex. .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 748/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT