Cereri. Sentința nr. 1062/2016. Judecătoria PITEŞTI

Judecătoria PITEŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Sentința nr. 1062/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 1062/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1062/2016

Ședința publică de la 04 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. B.

Grefier L. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. L., M. D. și pe pârâta . - PRIN SUCURSALA . - AGENTIA PUTESTI, având ca obiect alte cereri LEGEA 193/2000

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus prin serviciul registratură la data de 14.01.2016, în copie o cerere de renunțare la judecata cauzei formulată de reclamanții M. L., M. D. autentificată sub nr. 758/11.06.2015 la BNP L. B. M..

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecata cauzei.

INSTANȚA

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Pitești la data de 04.06.2014 sub nr_ reclamanții M. L. și M. D. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta . - PRIN SUCURSALA . - AGENTIA PUTESTI, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute al art. 5 lit a din ,,condițiile speciale” ale convenției de credit nr_/05.04.2007, respectiv art. 3 pct. 5 din ,,condițiile generale „ referitoare la datorarea în calitate de împrumutați a unui comision de risc de 0,1%, obligarea pârâtei să restituie sumele percepute cu titlul de comision de risc de la momentul încheierii convenției și până în prezent, la plata dobânzii legale către reclamanți calculata la debitul stabilit de instanța de la data introducerii acțiunii și până la data achitării debitului, constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la art. 3 lit din ,,condițiile speciale” ale convenției de credit nr_/07.12.2007, referitoare la modificarea ratei dobânzii curente, în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii s-a arătat că, prin convenția de credit nr._ din data de 05.04.2007 aceștia, în calitate de debitori, am împrumutat de la societatea bancară V. România S.A. suma de 33.500 CHF (franci elvețieni). Acest credit a fost garantat cu ipotecă de rangul I asupra imobilului proprietatea garanților ipotecari A. N. si A. A., apartament cu 2 camere situat în Mun. Pitești, cart.Craiovei, Aleea Tineretului, ., ., jud. Argeș, având număr cadastral 1196/C; 18, intabulat in Cartea funciara_ a municipiului Pitești.

I.în convenția de credit, in CONDIȚIILE SPECIALE ALE CONVENȚIEI, articolul 5.1., litera a) prevede că debitorii datorează un comision de risc, clauză cu caracter abuziv conform prevederilor Legii nr. 193/2000, cu modificările si completările ulterioare, si solicităm constatarea nulității acestei clauze

Acest comision a fost stipulat în condițiile în care restituirea creditului este asigurată prin ipotecă de rang I, iar imobilul a fost asigurat prin încheierea, de către garanți, a unui contract de asigurare cu o societate bancară agreată de bancă.

Încasarea comisionului de risc este prezumată abuzivă întrucât creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, cu încălcarea art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Potrivit art. 4 alin.l din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul este considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Conform alineatului doi al aceluiași articol, o clauză contractuală este considerată ca NEFIINI) NEGOCIATA DIRECT cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit alineatului 6, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele sau serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Rezultă că, pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, este necesară întrunirea următoarelor condiții: să nu fie negociată direct cu consumatorul; să creeze, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; crearea dezechilibrului să fie rezultatul încălcării exigențelor bunei-credințe și, în sfârșit, clauza să nu privească obiectul principal al contractului iar aspectul considerat abuziv să nu îl constituie însuși caracterul adecvat al prețului sau contraprestației, raportat la serviciile furnizate în schimb.

Sub aspectul primei dintre condițiile enumerate, potrivit art. 4 alin.3, teza finală din Legea 193/2000, sarcina probei negocierii directe a clauzei cu consumatorul revine comerciantului.

Or, simplul fapt că, clauza ce prevede comisionul de risc este prevăzută nu în condițiile generale ale convenției ci în cele speciale, nu este de natură a dovedi că această clauză a fost rezultatul negocierii directe cu consumatorul.

Din acest punct de vedere, esențial este ca, pentru consumator, să existe posibilitatea negocierii conținutului clauzei contractuale. In același sens, trimiterea (acută în cuprinsul condițiilor generale (art. 3.5) la condițiile speciale, în ceea ce privește mod de calcul al comisionului de risc, mod de calcul aparent negociat de către părți, este pur formală, din faptul că acest mod de calcul este prevăzut în condițiile speciale nerezultând negocierea acestuia.

Potrivit art. 3.5 din contract (articol ce este cuprins în Condițiile Generale -deși antetul paginii pe care este așezat induce în eroare, prin mențiunea „Condiții speciale"), pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența plății acestuia se stabilesc prin Condițiile speciale.

Ca atare, rezultă explicit existența obligației de a stipula clauza privind comisionul de risc, consumatorului conferindu-i-se, "ab initio", doar o vocație abstractă de a hotărî asupra scadenței obligației și asupra modului de calcul, nedovedindu-se în niciun mod că acesta a putut influența aceste clemente ale contractului prin exprimarea poziției sale în această privință și luarea în considerare a acestei poziții.

2. Este îndeplinită si cea de a doua condiție, constând în crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Astfel, în varianta sa inițială, comisionul de risc a fost perceput de către bancă „pentru punerea la dispoziție a creditului", de unde rezultă că obligația ce revine împrumutatului de a achita comisionul de risc are drept obligație corelativă obligația băncii de a-i pune acestuia la dispoziție creditul.

Acest comision vizează administrarea riscului de credit (implicat în situații precum comportamentul contractual al împrumutatului/codebitorilor/garanților pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate pe baza acesteia, riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment, pe toată durata derulării convenției, riscul neîncasării valorii asigurate, stabilite prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) și a riscului de piață (implicat în situații precum variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment, pe toată durata convenției, dacă va fi cazul, variații ale condițiilor pieței valutare) și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile.

Or, din lecturarea ansamblului drepturilor și obligațiilor părților ce își au izvorul în contractul încheiat, se observă că, în realitate, împrumutatului îi revin, în schimbul obligației societății bancare de punere la dispoziție a creditului, respectiv în schimbul contraprestației băncii constând în administrarea riscurilor creditului, o . de alte obligații și de contraprestații, în special aceea de a achita dobândă la suma de bani împrumutată și aceea de a garanta cu ipotecă de rang I restituirea creditului, acestei din urmă obligații fiindu-i asociată și obligația de a încheia un contract de asigurare, cu o societate de asigurare agreată de bancă, cu privire la imobilul obiect al garanției reale imobiliare (art. 7.1 lit.d).

Astfel, din ansamblu! prevederilor contractuale se deduce că ponderea obligațiilor împrumutatului este mult mai mare față de ponderea pe care o au obligațiile corelative ale băncii, ceea ce rezultă și din faptul că, în realitate, banca a creat un sistem de clauze menite să o asigure perfect împotriva oricărui risc, eliminând astfel posibilitatea ca vreunul dintre aceste riscuri să aibă repercusiuni asupra situației financiare a băncii și punând toate riscurile pe care le implică activitatea de creditare în sarcina împrumutatului, impunându-. suporte, în patrimoniul său, aceste riscuri, prin achitarea comisionului.

Or, un contract nu poate fi privit drept echilibrat în situația în care o parte are de suportat toate riscurile, iar cealaltă nici unul.

Astfel, asigurarea riscului nerambursării creditului are loc prin garanția reală imobiliară a cărei înființare este obligatorie potrivit contractului.

De asemenea, pe lângă calitatea sa de creditor ipotecar al împrumutatului, banca mai are, Iară putință de tăgadă, și calitatea de creditor chirograiar al acestuia, putând urmări, în măsura în care nu se poate îndestula cu bunul cu privire la care s-a instituit garanția reală imobiliară, întregul patrimoniu al debitorului, astfel că riscul scăderii valorii bunului afectat garanției este suportat de către consumator, cu toate bunurile sale, prezente și viitoare, iar nu de către societatea bancară, care are asigurat acest risc prin obligarea împrumutatului la încheierea unor polițe de asigurare pentru acest bun.

În al doilea rând, o altă interpretare decât cea expusă mai sus ar însemna să se facă o evaluare, „in abstracto", la momentul încheierii contractului, a sumei de bani pe care împrumutatul o va avea de restituit la momentul intrării sale în incapacitate de plată, raportat la valoarea ipotecii asupra bunului imobil la același moment, ceea ce este imposibil.

Or, tocmai acesta este factorul care creează, în speță, dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile părților: societatea bancară percepe, printr-un mod de calcul stabilit ^uab initio", contravaloarea prejudiciului suferit de către aceasta ca urmare a neexecutării contractului de către împrumutat, fără a avea certitudinea survenirii unei asemenea neexecutări și fără a restitui suma de bani astfel încasată, în situația în care contractul este executat întocmai de către consumator, până la sfârșitul perioadei contractuale, ceea ce înseamnă că, în realitate, se impune consumatorului obligația reparării, concomitent cu plata fiecărei rate contractuale, și a unui prejudiciu care nu este actual și nici cert, ajungându-se astfel la îmbogățirea fără just temei a comerciantului, în detrimentul consumatorului.

Chiar dacă cuantumul lunar concret al comisionului de risc astfel perceput este relativ mic, se poate observa că, prin cumularea sumelor achitate pe întreaga perioadă a derulării contractului, sumele astfel încasate se ridică la valori mari, ceea ce face ca dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile părților să fie unul semnificativ.

Menționează ca parata ..A. Agenția Câmpulung a emis un Act Adițional la contractul de credit, act neacceptat de către subsemnații, prin care clauza abuziva privind plata comisionului de risc, inserata in cuprinsul art.5 lit a din Condițiile speciale ale Convenției de Creditare a fost transformat in „comision de administrare credit" prevăzut in cuprinsul art.5.1 lit b din Actul Adițional.

Din lecturarea descrierii clauzei privind comisionul de administrare, astfel cum acesta a fost inserat de Banca in Actul Adițional la pct.5.1 lit.b, teza a II a. se poate observa ca acesta privește aceleași aspecte pe care le viza si comisionul de risc, respectiv „Comisionul de administrare credit Vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al imprumutatului/codebitorilor/garantilor pe toata durata convenției; modul de indeplinire de către imprumutat/garant/codebitor, intocmai si la timp, pe toata durata convenției a tuturor obligațiilor asumate in baza acesteia; riscul de urmărire si de degradare/uzura a bunurilor aduse in garanție, in orice moment, pe toata durata Convenției; riscul neincasarii valorii asigurate, stabilita prin polița de asigurare, in caz de producere a unui eveniment asigurat) si a riscului de piața (implicat de situații precum: variația condițiilor de piața privitoare la valoare bunurilor aduse in garanție si la valorificarea acestora in orice moment pe toata durata convenției, daca va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) si este calculat lunar, luând in calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile.

3. Cea de a treia condiție ce rezultă din norma cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 193/2000 este aceea ca dezechilibrul creat să fie rezultatul nesocotirii cerințelor bunei-credințe. Și această condiție este îndeplinită, din cel puțin două rațiuni.

Astfel, în primul rând, societatea bancară săvârșește un adevărat doi prin inducerea în eroare a consumatorilor: banca urmărește atragerea consumatorilor prin stipularea unor dobânzi mult mai mici și deci mult mai atractive în relație cu dobânzile practicate de alte societăți bancare ce acționează pe aceeași piață relevantă și recuperează apoi diferența prin stipularea comisionului de risc, mărind astfel în mod artificial costul total al creditului, în detrimentul consumatorului.

Practic, comisionul de risc nu reprezintă, în aceste condiții, decât o dobândă mascată, menită să facă dificilă evaluarea, de către consumatorul mediu, a costului total al creditului raportat la costul aceluiași credit, contractat cu o altă societate bancară. Ca atare, aceasta practică nu poate fi decât expresia relei-credințe a societății bancare, în relațiile sale cu consumatorul.

Apoi, nu se poate ignora faptul că reaua - credință a intimatei se reflectă și în raport cu celelalte societăți bancare, care stabilesc dobânzi mai mari fără a percepe, concomitent cu acestea, și comisioane fără acoperire în costul pe care acordarea unui credit îl presupune, în mod real și actual, ceea ce a condus la crearea, în favoarea intimatei, a unui avantaj concurențial față de celelalte societăți bancare ce ofertau servicii similare, avantaj obținut cu încălcarea exigențelor bunei-credințe ce trebuie să guverneze relațiile comerciale și concurența dintre comercianți.

Mai mult decât atât, astfel cum rezultă și din preambulul Directivei 93/13/CEE, la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză.

Or, în condițiile în care banca intimată avea, la momentul contractării, incontestabil o poziție de autoritate în negocierea dintre părți, rezultă că aceasta a putut, fără efort, să influențeze consimțământul consumatorului la încheierea contractului, cel puțin prin crearea impresiei caracterului mai scăzut al costului total al creditului (atractiv prin dobânzile mici), raportat la costurile altor credite ofertate pe piață.

II.în convenția de credit, CONDIȚII SPECIALI: ALE CONVENȚIEI, articolul 3 litera d) prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără să spună modul în care va face acest lucru și după ce criterii, motiv pentru care această clauză este considerată abuzivă conform prevederilor Legii nr. 193/2000, cu modificările si completările ulterioare, si solicităm constatarea nulității acestei clauze.

Dobânda, desi ar trebui sa fie fixă in conformitate cu clauzele contractuale si cu legea, este variabila in funcție de voința băncii sau de fluctuațiile pieței financiare, intrucit printr-o clauza abuziva banca si-a asigurat variația dobinzii in funcție de acest element exterior voinței clientului, dar pe care banca il aplica si il interpretează dupa cum are interes;

Caracterul abuziv este prezumat conform art. 4 din Legea 193/2000 precum si de anexa la aceasta.

Clauza relativa la dobânda este sub efectul prezumției de clauza abuziva, deoarece nu este clar exprimata in contract; . spune ca dobinda este fixa pe toata durata contractului, dar la un alineat imediat următor se arata ca banca poate, totuși, sa modifice in mod unilateral dobânda, in funcție de conjunctura economica; Deci dobânda ar trebui sa fie fixa, dar prin voința unilaterala a băncii devine variabila.

Potrivit art. 77 din Legea nr. 296/2004 republicată, în vigoare la momentul încheierii contractului de credit încheiat între părțile de față „In caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorul ui."

Potrivit art. 78 din același act normativ „Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii."

Potrivit art. 79 din același act normativ „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților."

Potrivit art. 80 din același act normativ „O clauză contractuală va fi considerată ca netîind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită tară a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi

La data de 13.06.2014 pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicita sa se dispună respingerea ca neintemeiata a cererii de chemare in judecata, intrucat consideram ca aceasta este lipsita de temei juridic arătând că fata de modul de redactare a petitului cererii de chemare in judecata, intelegem sa ridicam următoarea chestiune prealabila: întrucât reclamanții solicita obligarea paratei la restituirea sumelor incasate drept comision de risc si la plata dobânzii legale, solicitam instanței de judecata sa le impună acestora, in condițiile disp. Art. 194 Noul Cod de Procedura Civila sa precieze: valoarea capătului 2 si 3 din cererea de chemare in judecata precum si modaliatea de calcul a sumei solicitate.Aceasta precizare este necesara pentru stabilirea competentei materiale a instanței de judecata.

F. de modul de redactare al capătului 4 din cererea de chemare in judecata a solicitat ca reclamanții sa precizeze daca solicita constatarea nulității art 3 d) din convenția de credit nr._/4.04.2007, deoarece indica o convenție care nu a fost depusa odată cu cererea de chemare in judecata.

Prin sentința civilă nr.1321/2015 a Judecătoriei Pitești s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

În considerentele sentinței se rețin următoarele:

In speța de fata, acțiunea de chemare in judecata are mai multe capete de cerere.

Obiectul unora dintre acestea este cuantificabil in bani, cum este cazul art.5 lit.a din condițiile speciale ale convenției de credit - petitul nr 1 al acțiunii.

Celalalt articol din convenție, - respectiv clauza reglementata de art.3 lit.d) din condițiile special apreciem a fi neevaluabila in bani.

In aceasta privința, in situația expres prevăzuta de art.99 c.pr.civ. -existenta mai multor capete principale de cerere, care atrag compententa a doua instante diferite: capătul de cerere evaluabil in bani fiind de competenta judecătoriei, iar capetele de cerere al căror obiect este neevaluabil in bani fiind de competenta tribunalului.

Având in vedere si dispozițiile art 99 alin 2 c.pr.civ, intrucat toate petitele cererii de chemare in judecata, sunt întemeiate pe un titlu comun, respectiv convenția de credit, având in vedere ca unele dintre acestea sunt de competenta unei instante mai mari in grad, implicit acestei din urma instante ii revine competenta de a soluționa si restul petitelor.

In susținerea acestui punct de vedere s-au invocat enumerarea limitativa prevăzuta in cuprinsul art.94 c.pr.civ cuprinde doar competenta aplicabila capătului de cerere evaluabil in bani si anume lit.j) "orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea pârtilor, profesioniști sau neprofesionisti."

Din aceste dispoziții legale rezulta o competenta materiala a judecătoriei, doar pentru acest capăt de cerere.

Capătul de cerere neevaluabil in bani din prezenta acțiune, nu se poate include in niciuna din prevederile art.94 c.pr.civ., care sunt limitative si de stricta interpretare, rezultând ca asupra acestuia se exercita o competenta materiala superioara, si anume aceea a Tribunalului.

In apărarea acestei afirmații s-au aratat dispozițiile imperative ale art.95 pct.l c.pr.civ. - "Tribunalul judeca in prima instanța, toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante."

A invocat totodată Excepția lipsei capacității de folosința a Sucursalei V. România SA. arătând că reclamanții au solicitat chemarea in judecata a sucursalei Pitești a V. România S.A.

Sucursala bancara nu are personalitate juridica in condițiile disp. Art. 43 din Legea nr. 31/1990. art. 7 pct. 31 din OUG 99/2006 si nici organe proprii de conducere, astfel incat nu sunt intrunite in cauza nici dispozițiile art. 56 din Noul C.pr.civ.

O condiție esențiala pentru ca o persoana sa poată sta in judecata in calitate de parata o reprezintă capacitatea de folosința, in cazul persoanelor juridice aceasta referindu-se la obținerea personalității juridice in condițiile legii.

Potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990: "(1) Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa. "

Potrivit art. 5 din Decretul nr. 31/1954: „Capacitatea de folosința este capacitatea de a avea drepturi si obligații.", fiind dobândita de persoanele juridice numai de la data obținerii personalității juridice. In lipsa personalității juridice nu putem discuta de o capacitate de folosința si nici de capacitatea de a sta in judecata si a suporta consecințele unei hotărâri judecătorești.

Sucursala băncii V. a acționat in cuprinsul Convenției de credit doar ca un mandatar care a mijlocit încheierea contractului si nu si-a asumat nicio obligație personala prin contractul astfel incheiat.

Pentru aceste aspecte susține ca acțiunea este formulata in contradictoriu cu o persoana lipsita de capacitate de folosința si va solicitam admiterea excepției astfel cum a fost formulata.

A mai arătat că cererea de chemare in judecata s-a constatat ca reclamanții R. si-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile speciale ale Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesioniști si consumatori (denumita in cele ce urmează „Legea 193/2000").

In consecința, s-a arătat că atat condițiile speciale de analiza a caracterului abuziv al prevederilor contractuale, prevăzute de Legea 193/2000, cat si excepțiile normative, care inlatura aplicabilitatea dispozițiilor speciale.

Aspecte privitoare Ia conditile generale pe care trebuie sa le îndeplinească clauzele contractuale pentru a putea fi analizate de instanțele abuzive si a fi considerate abuzive. Neindeplinirea acestor condiții in privința clauzelor al căror caracter abuziv a fost solicitat prin acțiune. Excepțiile care inlatura de la âPiicare dispozițiile Legii 193/2000.

Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre profesioniști si consumatori (denumita in continuare „Legea 193/2000") a apărut in legislația romana ca urmare a nevoii transpunerii conținutului Directivei Consiliului Europei nr. 93/13/CE/15.04.1993.

Legea 193/2000 a prevăzut anumite criterii de stabilire a caracterului abuziv, care permit judecătorului național sa analizeze si sa interpreteze clauzele supuse atenției sale, dar si o . excepții.

Criteriile sunt cuprinse in dispozițiile art. 4 alin. 1-4 din Legea 193/2000, precum si lista cuprinsa in Anexa la lege, iar excepțiile sunt reglementate de dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000.

Analizând cererea de chemare in judecata constatam ca reclamanții N. si-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile speciale ale Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre profesioniști sî consumatori (denumita in cele ce urmează „Legea 193/2000").

In consecința, vom analiza in cele ce urmează, atat condițiile speciale de analiza a caracterului abuziv al prevederilor contractuale, prevăzute de Legea 193/2000, cat si excepțiile normative, care inlatura aplicabilitatea dispozițiilor speciale.

l.Aspectele privitoare la conditile generale pe care trebuie sa le indeplineasca clauzele contractuale pentru a putea fi analizate de instanțele abuzive si a fi considerate abuzive. Neindeplinirea acestor condiții in privința clauzelor al căror caracter abuziv a fost solicitat prin acțiune. Excepțiile care inlatura de la aplicare dispozițiile Legii 193/2000.

Potrivit art. 4 din Legea 193/2000 prevede ca:

„(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.

(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(5) F. a incalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evaluează in funcție de: [...] b) toti factorii care au determinat incheierea contractului."

Anexa la Legea 193/2000 stabilește la pct. 1 lit b) ca vor fi considerate drept abuzive acele clauze care „obliga consumatorul sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunoștința la data semnării".

Directiva Consiliului Europei nr. 93/13/CE/15.04.1993 prevede la art. 4 alin.2 ca: "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil"

In consecința, pentru a retine caracterul abuziv al clauzelor contractuale regăsite in Convenția de credit semnata intre reclamanții si parata, instanța trebuie sa aiba in vedere daca sunt întrunite, in mod cumulativ, următoarele cerințe: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator ; clauza să genereze, un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților contractante; clauza sa aiba o exprimare neclara sau neinteligibila; clauza sa nu faca obiect al excepției reglementata de art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 raportat la art. 4 alin. 2 din Directiva 93/CE/1993, deci sa nu formeze prel al contractului (criteriu pe care il vom analiza separat la punctul 1.2.); întrucât aceste cerințe sunt cumulative, neindeplinirea uneia dintre ele atrage imposibilitatea caracterizării drept abuzive a unor prevederi contractuale.

Solicita ca in analiza acestor criterii instanța să tin cont de toti factorii care au determinat incheierea contractului, fie ei de natura subiectiva sau obiectiva, inclusiv aspecte de ordin personal legate de reclamanți precum ocupația, educația școlara, locul de munca, cunoștințele de ordin tehnico-juridic.

A. Clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator.

•Aspecte de ordin procedural privitoare la probatoriul ce solicitam a fi incuviintat sub acest aspect

Desi art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000 impune comerciantului sa faca proba existentei negocierilor, totuși textul normativ nu precizează modalitatea de dovada efectiva, stipulând numai ca "este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens". Ca atare, solicita instanței de judecata sa ne incuviinteze proba cu interogatoriul reclamanților, proba care poate duce la recunoașterea (explicita sau implicita) a existentei negocierilor si discuțiilor anterioare.

Întrucât discuțiile purtate in vederea contractării unui credit se intind pe perioade de 1-3 luni inainte de aprobarea creditului si semnarea convențiilor de imprumut, si au la baza mai multe întâlniri bipartite, este firesc ca nu se întocmesc procese-verbale sau minute privitor la discuții, cu atat mai mult cu cat unele contacte sunt doar telefonice.

Este adevărat ca poziția reclamanților, conform cererii de chemare in judecata, este aceea a lipsei negocierii, dar acțiunea este formulata si semnata prin avocat, iar data formulării ei este la 6 ani dupa semnarea Convențiilor si in contextul unui "val" mediatic si procesual de cauze având ca temei Legea 193/2000. Este firesc ca, pentru a câștiga, reclamanții, prin intermediul avocatului, sa faca afirmații neconforme cu realitatea, cu atat mai mult cu cat nu trebuie sa le probeze.

Având in vedere ca sarcina probei este răsturnata de dispozițiile speciale ale Legii 193/2000, cu atat mai mult se impune o permisivitate sporita in probatoriile administrate, in acest sens fiind si dispozițiile art. 4 alin. 3 care nu limitează in vreun fel probatoriul administrat de parata. Pentru reclamanți simpla afirmație ca nu s-au purtat negocieri (chiar făcuta cu rea-credinta) este suficienta, insa pentru parata sarcina probării unor aspecte de natura faptica este dificila si in rare cazuri exista inscrisuri doveditoare, astfel incat proba se poate face numai prin interogatoriul reclamanților sau prin prezumții.

•Aspecte privitoare la existenta negocierilor anterioare

Privitor la caracterul negociat al Convențiilor de credit, considera ca se impune concluzia existentei unor negocieri anterioare, având in vedere cumulul de factori de la data semnării Convențiilor, sau cel puțin ideea posibilității unor negocieri, respectiv deschiderea paratei spre negoceri, opțiune de care reclamanții nu au dorit sa uzeze.

Reclamanții sunt cei care s-au adresat societății subscrise in anul 2007, solicitând a le fi aprobata cererea pentru acordarea unui credit, alegând dintre produsele băncii pe acela care li se potrivea prin raportare Ia factori subiectivi: valoarea împrumutului, veniturile lunare, perioada de creditare, etc. Prin urmare, luând cunoștința de oferta băncii, cu aproximativ trei săptămâni anterior semnării conventieie, reclamanții au avut libertatea de a acționa, libertatea de a alege si libertatatea de a negocia sau de a accepta condițiile oferite de bancaa semna sau a nu semna Convenția de Credit.

Or, la dosar nu exista nicio dovada privind nemulțumirea reclamanților sau propunerea unei contraoferte, ceea ce înseamnă ca aceștia au fost mulțumiți de forma Convențiilor, de aspectele de ordin juridic si financiar cuprinse in acestea, inclusiv de posibilitatea negocierii.

Este adevărat ca in ceea ce privește Condițiile Generale ale convenției de credit acestea reprezintă clauze preformulate de către banca si adresate tuturor clienților (de aici si termenul "generale"; nu inseamna ca si implicit sunt abuzive). Insa trebuie făcuta distincția dintre acestea si cele regăsite in Condițiile Speciale ale convenției, care, astfel cum am arătat, sunt specifice fiecărui client in parte si au fost negociate in raport de interesele financiare ale reclamantei. Condițiile speciale au caracter personalizat, stabilit in funcție de fiecare client in parte, si, desigur, de dorința acestuia de negociere.

Nu trebuie făcuta confuzie intre contractele de adeziune si contractele preformulate. Cele doua noțiuni nu se suprapun, in cazul nostru nefiind vorba de contracte de adeziune. Contractele de adeziune nu pot fi modificate in niciun fel, sub niciun aspect. Pe de alta parte, contractele preformulate au o forma inițiala stabilita de un contractanta, dar suferă modificări por ivit negocierilor bilaterale.

In Convenții încheiate cu alti clienți s-au stipulat condiții financiare diferite (comisioane de risc mai mici sau mai mari, ori lipsa totala a comisionului de risc), conform abilitații si interesului fiecărui client de a negocia propriul contract.

Asupra situației reale de la data semnării convenției de credit: cunoscând foarte bine oferta de creditare a paratei si având posibilitatea reala de a purta o negociere cu parata in privința condițiilor contractuale, reclamanții au ales sa semneze convenția de credit, fara nicio presiune externa si fara a sesiza o imposibilitate de negociere.

Aceste aspecte generează prezumția existentei negocierilor dintre parti, sau cel puțin a posibilității de negociere oferite reclamanților (prezumția reprezentând un mijloc de proba admisibil si utilizabil in procedura civila). In măsura in care reclamanții nu au dorit sa uzeze de aceasta posibilitate, fiind mulțumiți de oferta V., atat din punct de vedere financiar cat si contractual, aceasta SMiune personala nu poate fi imputabila băncii, si nu poate fi reținuta conduita abuziva si de rea-crerlinfa a V..

B. Clauza să genereze, un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților contractante

In privința dezechilibrului semnificativ, reclamanții nu specifica in mod concret, in raport cu convenția incheiata, cauza pentru care s-ar aprecia ca ar fi suferit un dezechilibru, mai ales unul semnificativ. Prin urmare, aceasta susținere este nemotivata de către reclamanți si instanța nu o poate lua in considerare, fiind obligația fiecărei parti sa isi motiveze susținerile si sa le probeze.

In lipsa motivării si explicitarii acestui dezechilibru semnificativ, nu put formula apărări extinse arata insa ca dispozițiile art 4 din Legea nr 193/2000, sunt interpretate in mod eronat, legiuitorul facand referire la existenta unui dezechilibru juridic, doar acesta putând reglementa drepturi si obligații ale pârtilor si nu la un dezechilibru valoric.

Se confunda noțiunea de "dezechilibru semnificativ" in accepțiunea normelor comunitare, reclamanții raportandu-se la suma pe care ar trebui sa o plătească.

In conformitate cu principiul interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar, consideram ca interpretarea trebuie realizata strict cu privire la opinia CE. Se învederează ca din dispozițiile Directivei nr 93/13/CEE rezulta fara putința de tăgada, ca suntem in prezenta unui dezechilibru semnificativ doar in împrejurarea in care exista obligații doar pentru consumator, furnizorul neasumandu-si o contraprestatie.

Clauzele privind comisionul de risc nu sunt însă de natură să creeze un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, debitorul băncii suportând prețul creditului compus din cele două componente ale acestuia: dobânda și comisioanele.

In speța, paratei . ii revine obligația remiterii sumei împrumutate, obligație îndeplinita prin virarea sumei in contul curent al reclamantului. Pe langa aceasta obligație si pe cea a administrării imprumutului in toata perioada de contractare si altele evidențiate in dispozițiile art 7.2 din condițiile generale. Reclamanților le revine obligația restituirii sumei împrumutate, precum si a accesoriilor acestei obligații, sub forma dobânzilor si comisioanelor.

Atat art. 3, cat si art. 10 din OG nr 21/1992 privind protecția consumatorului reglementează printre drepturile consumatorilor, dreptul de a fi informați, de a beneficia de o redactare clara, de a putea alege intre mai multe produse, etc, printre drepturile enumerate neragasindu-se un drept referitor la prețul contractului, respectiv la stabilirea de catre comerciant a unui pret mai bun in favoarea clientului. Dimpotrivă acest aspect reprezintă o obligație a consumatorului, astfel cum rezulta si din dispozițiile art 10 lit. f din OG nr 21/1992.

Chiar daca prin ipoteza s-ar putea admite teza reclamanților in privința dezechilibrului valoric, intrucat comisionul de risc este calculat la soldul creditului, este cert ca valoarea acestuia scade odată cu fiecare plata făcuta lunar de catre reclamanți, ceea ce denota netemeinicia acestei susțineri si din prisma acestui punct de vedere.

Cat timp la data semnării convenției, sau ulterior acesteia, reclamanții au apreciat ca nu exista un dezechilibru semnificativ - desi valoarea era mai mare la acea data, cu atat ar putea susține actualmente existenta unui dezechilbru, cand valoarea este mai mica.

Pentru ca un dezechilibru sa poată fi analizat, sa poată fi caracterizat, ar fi trebuit sa se identifice care sunt acele drepturile si obligațiile intre care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele si componentele lor. Dezechilibrul trebuie sa fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor si obligațiilor pârtilor.

Cum a statuat ICCJ in cadrul Deciziei nr 2806/25.09.2013. se apreciază ca aceasta analiza comparativa ar trebui sa privească pe de o parte dreptul băncii de a beneficia de o clauza prin care sa se stabilească echilibrul contractual dar si obligația băncii de a pune imediat la dispoziția reclamanților in convenția de credit, sume importante de bani.

Doctrina a trasat limitele obligației pozitive de transparență și a obligației negative de a nu prevedea clauze abuzive, stabilind că un potențial client al băncii, depunând diligentele minime impuse într-un asemenea caz, va accesa condițiile generale de bancă, va lua cunoștință de conținutul lor, și eventual va solicita băncii informațiile suplimentare, explicațiile și clarificările pe care le consideră necesare, astfel încât să cunoască și să înțeleagă regulile ce vor guverna noul contract. (...) Obligația (de informare a clientului) trebuie îndeplinită prin urmare prin remiterea către client a unui document scris, care cuprinde informațiile relevante, sau prin punerea lor la dispoziția clientului în alt mod, într-o manieră suficient de accesibilă (afișare la sediul băncii, postare pe web, etc) ". I. T. Contractele bancare in noul cod civil - E. CH B..

Problema exprimării neclare sau neinteligibile are un profund aracter subiectiv, tinand cont de posibilitatea consumatorului de a citi si intelege conținutul, prin prisma caracteristicilor personale.

In cadrul unei astfel de analize, ar trebui avute in vedere si dispozițiile art. 2 lit m) din Legea 363/2007 care prevăd ca prin noțiunea de consumator mediu se intelege "consumatorul considerat ca fund rezonabil informat, atent și precaut, ținând seama de factorii sociali, culturali și lingvistici".

Apreciază ca, toate clauzele contractuale, inclusiv cele considerate abuzive de către reclamanți sunt redactate ., accesibil, fara inteles ascuns, fiind ușor inteligibile.

Sub aspectul caracteristicilor personale ale reclamanților, rezulta ca reclamanții sunt persoane instruite, educate, integrate social, posedând studii astfel incat nu pot invoca aspecte de ordin subiectiv precum semianalfabetismul, educația școlara precara, sau proveniența dintr-un mediu social inferior pentru a se prevala de neintelegerea clauzelor contractuale.

Prin urmare, este imposibil de acceptat idea ca doua persoane cu studii, nu sunt capabile sa citească si sa inteleaga condițiile unui contract de credit, prin insasi caracteristicile personale aceștia incadrandu-se in noțiunea de consumator informat, avizat.

•Sub un alt aspect, problema caracterului neclar sau inteligibil se interpretează si prin prisma caracterului ascuns sau public al ofertei de creditare

si contractelor de credit propuse de banca.

In cauza perceperea comisionului de risc a fost adusa la cunoștința clienților, oferta băncii fiind una publica, afișată atat pe site-ul băncii cat si in mass media. Mai mult, existenta comisionului de risc se regăsea si in cuprinsul planului de rambursare pus la dispoziția reclamanților Mihaesteanucu ocazia semnării Convenției de credit, astfel incat nu se poate susține nici „ascunderea" acestui comision si nici ascunderea modul de calcul (care era indicat in cuprinsul Convenției) si nici ascunderea valoarii lunare a comisionului (inserata in planul de rambursare).

Daca reclamanții ar fi avut obiecții sau neînțelegeri legate de acest comision sau de oricare dintre elementele Convenției, aceștia ar fi trebuit sa solicite explicații cel mai târziu la data semnării Convenției si, daca neclaritățile continuau, sa refuze semnarea Convenției. Acceptând sa semneze Convenția, nefacand vreo obiectiune si nesolicitand explicații, reclamanții, prin atitudinea lor, fac dovada înțelegerii condițiilor contractuale si acceptării acestora.

Cunoașterea tuturor condițiilor creditului rezulta si din conținutul D-A.E., care este clar explicitata in Convenția de credit, se indica toate elementele din care este compusa, inclusiv comisionul de risc, iar in privința valorii D. nu a fost solicitata modificarea prin cererea de chemare in judecata.

Prin urmare, nu se poate retine in cauza nici indeplinirea acestui criteriu legal, clauzele contractuale fiind clar exprimate, inteligibile, publice, neascunse reclamanților M..

Condiția prevăzuta de lit.b) din Anexa legii nr 193/2000, si anume reclamanții "sa fi fost obligați" la semnarea Convenției.

Reclamanii au avut posibilitatea la data semnării convențiilor de credit de a lua cunoștința de termenii contractuali - in acest sens comunicandu-se acestuia PLANUL DE RAMBURSARE.

Pentru a încadra de asemenea aceasta clauze in conținutul lit.b) din Anexa si deci pentru a retine caracterul abuziv al clauzelor, ar fi trebuit ca reclamanții - "sa fi fost obligatr sa incheie convenția de credit. Aceasta condiție este infirmata de următoarele aspecte de ordin faptic: reclamanții au fost cei care a contactat banca in scopul acordării creditului; nu aceasta este cea care a impus reclamanților aceasta varianta de creditare, ci ea a fost aleasa chiar de către aceștia; nu a impus valoarea sumele imprumutate, ci aceasta a fost aleasa de către reclamanți in raport cu nevoile din acel moment; nu a ales moneda ( CHF ) ci aceasta a fost aleasa de către reclamanți dat fiind cursul valutar redus la acel moment al acestei monezi; nu a ales durata in care poate fi rambursat creditul, ci tot reclamanții au optat pentru aceasta perioada intrucat posibilitățile financiare nu ar fi permis rambursarea . scurt a sumei imprumutate.

Faptul ca timp de aproximativ 7 ani de zile, reclamanții au inteles sa isi execute in totalitate obligațiile, achitând luna de luna comisionul de risc (desi astfel cum susțin azi nu ar fi trebuit) a creat o situație de legalitate in percepția băncii.

Paratei V. ii revenea obligația de informare in cadrul contractului bancar, si apreciem ca ea a fost realizata, netrebuind insa a fi confundata cu o obligație de sfatuire, de consiliere a clientului. In timp ce informația are ca obiect lămurirea clientului preconizând acțiunea viitoare . altul, consultația privește orientarea acestuia, atragerea atenției in mod deosebit asupra pericolelor operațiunii. Banca nu se poate comporta ca un avocat al clientului si nici nu-si poate asuma sarcina educării consumatorului.

Legea nr. 193/2000 era in vigoare si la momentul semnării convenției de credit, astfel incat daca reclamanții ar fi considerat abuzive clauzele, art.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției, ar fi putut invoca acest aspect inca de la acel moment, solicitând si modificarea sau excluderea clauzelor presupus abuzive.

1.2. Excepții legale care exclud clauzele contractuale de la analiza caracterului abuziv realizata de instanța de judecata

Legea 193/2000, precum si Directiva 93/1993 exclud de la analiza caracterului abuziv al unor clauze contractuale acele dispoziții care, împreuna sau separat, formează "prețul contractului."

Comisionul de risc face parte din costul total al creditului, aspect ce rezulta evident din următoarele prevederi legislative:

-art.2 pct.24 din OG nr.21/1992, care prevede ca in costul total al creditului pentru consumator se includ toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu contractual de credit si care sunt cunoscute de creditor, cu excepția taxelor notariale;

-art.3 lit.g) si i) din Directiva 2008/48/CE:

"g) - costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale.. -

i) - dobânda anuala efectiva insemna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent annual din valoarea "

Aceasta Directiva a fost transpusa in legislația naționala prin adoptarea OUG nr.50/2010, ordonanța ce cuprinde aceeași definiție a costului creditului la art.7 pct.4.

Comisioanele percepute pentru acordarea unui credit determina, alături de dobânda curenta, dobânda anuala efectiva (D.), iar in condițiile speciale rezulta in mod clar atat valoarea dobânzii curente cat si valoarea D., diferența dintre cele doua valori ale dobânzii menționate expres in condițiile special ale convenției de credit fiind determinate de comisioanele percepute de banca.

Atâta timp cat pentru punerea la dispoziție a creditului banca a prevăzut plata unei dobânzi anuale efective mai mari decât dobânda curenta, este evident ca plata comisionului de risc - ce determina, alături de alte comisioane, diferența dintre cele doua tipuri de dobânzi - reprezintă o parte din contraprestatia Pentru acordarea împrumutului.

De altfel acest lucru este specificat in cuprinsul art.3.5 din condițiile generale. Pentru serviciul de punere la dispoziția consumatorului a unui credit de o anumita valoare pentru o anumita perioada de timp, banca are dreptul la contraprestatia acestuia ce consta in plata dobânzii anuale efective - D.. Valoarea D. a fost prevăzuta in mod expres in convențiile pârtilor si nu a fost contestata niciodată.

Împrejurarea ca banca a propus consumatorilor, iar aceștia au acceptat in mod expres, formula ca D. sa fie constituita dintr-o dobânda curenta mai mica si o . comisioane nu inseamna ca nu exista o contraprestatie a băncii pentru comisioanele convenite si menționate in convenția de credit. Modalitatea de formare a D. tine de politica fiecărei banei, fiecare banca având dreptul legal de a decide daca utilizează o dobânda curenta egala cu D., fara niciun comision, sau utilizează o dobânda curenta mai mica decât D., dobânda curenta la care se adaugă alte comisioane.

In concluzie, facand parte din costul total al împrumutului, clauzele contractuale legate de dobânda si comisioane nu pot fi modificate sau înlăturate prin voința instanței de judecata, care nu poate aprecia asupra costurilor comerciale impuse de un profesionist. Stabilirea costului unui credit tine de politica interna si de piața a fiecărui profesionist, instanța de judecata neputand sa se substituie acestuia si sa reaprecieze asupra oportunității perceperii unui comision sau a unei dobânzi.

Clauzele referitoare la dobânzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si împreuna cu marja de profit formează prețul contractului -astfel cum a statuat cu putere de lucru judecat si înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr. 4685/27.11.2012, dar si Curtea de Apel București prin Decizia civila nr 482/19.11.2012, cat si Judecătoria Timișoara prin Sentința 5462/21.12.2012, astfel ca modificarea lor de către instanța de fond, conduce la încălcarea dispozițiilor legale mai sus invocate dar implicit si la nelegalitatea hotărârii.

In aceste condiții, se apreciază ca atat comisionul de risc, cat si dobânda contractuala, erau aspecte ce țineau de prețul contractului si nu pot fi supuse aprecierii instanței de judecata.

2. Aspecte particulare legate de regimul juridic al comisionului de risc/comisionului de administrare.

In cuprinsul acțiunii reclamanții M. susțin ca acest comision de risc are caracter abuziv intrucat:nu a fost negociat; banca nu suporta niciun risc, intrucat a instituit asupra imobilului o ipoteca imobiliara, dar beneficiază si de o polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor

a).Cu privire la lipsa negocierii comisionului de risc se face trimitere la aspectele infatisate in cuprinsul punctului 1.1.A din prezenta întâmpinare, referitoare la probarea existentei unor negocieri anterioare, sau cel puțin a posibilității de negociere acordata reclamanților, posibilitate de care aceștia nu au inteles sa uzeze.

Considera ca, din cumulul situației prezentate, respectiv semnarea de către reclamanți a Convenției de credit fara nicio obiectiune, din lipsa oricăror obiectiuni ale reclamanților timp de 7 ani, rezulta, daca nu purtarea unor negocieri, cel puțin acordarea acestei posibilități reclamanților, care insa s-a declarat mulțumită de conținutul Convenției de credit.

Depun o . Convenții de credit din care rezulta ca alti clienți ai băncii au beneficiat de condiții diferite de creditare, aceștia negociind cuantumul si existenta comisionului de risc. Aceasta proba este făcuta prin simpla comparare a convențiilor de credit:

-- in convenția de credit nr._/DZ/15.04.2008 pct.5 lit.a) comision de risc 0,05%

-in convenția de credit nr._/30.07.2007 pct.5 lit.a) comision de risc 0,1%

-in convenția de credit nr._/23.09.2008 pct.5 lit.a) comision de aranjament neexistand niciun comision de risc

Din aceste elemente rezulta doua concluzii importante: in primul rand comisionul de risc a fost o clauza negociata intre părțile contractante sub aspectul existentei sale. in al doilea rand comisionul de risc a fost o clauza negociata intre părțile contractante sub aspectul cuantumului sau.

Din înscrisurile menționate anterior rezulta ca orice consumator a avut posibilitatea sa negocieze cu parata atat natura comisionului - insasi existenta acestuia, cat si cuantumul comisionului.

Atâta timp cat nu exista nici măcar un inceput de proba scrisa din partea reclamanților din care sa rezulte ca s-ar fi opus in vreun fel la acest comision de risc. si atâta timp cat am făcut dovada posibilității negocierii acestui comision de risc in alte cazuri similare - contracte de credit - consideram ca s-a răsturnat prezumția simpla instituita de art.4 alin.2 dovedind pe deplin caracterul negociat ala cestei clauze.

b) Referitor la riscurile acoperite de acest comision de risc

Comisionul de risc acoperă pierderi legate de neplata de catre clienți a debitului si accesoriilor (dobânda), precum si riscuri legate de devalorizarea garanțiilor. Riscul de credit este in strânsa legătura cu riscul de diminuare a valorii creanței, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul voluntar, riscul de decontare, riscul operațional, astfel cum acestea sunt reglementate de catre art.126 al.l din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului.

Rațiunea economică ce justifică solicitarea acestui comision este existența riscului de credit, element de care Banca este obligată să țină cont și să încerce să îl acopere. Prin dispozițiile art. 3 alin. 1 lit g din Normele B.N.R. nr. 17/18.12.2003. riscul de credit este definit ca fiind: "riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constind în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia".

In cazul in care reclamanții nu si-ar mai putea achita ratele de credit, contractul ar deveni scadent si de la aceasta data, in conformitate cu art.4 lit.b din Condițiile Speciale se adaugă dobânda penalizatoare, astfel incat se majorează costul contractului ca o sancțiune a faptului neindeplinirii obligației de catre client.

Toate aceste penalități de întârziere sunt suplimentare costului stabilit de parti in contract si deci nu pot fi acoperite de polițele de asigurări ( care acoperă strict suma "împrumutata ). Riscul de credit este asumat în urma analizei económico-financiare a solicitantului de credit și a solidarității garanțiilor reale sau personale.

Desi aferent Convenției de credit reclamanții au adus o garanție reala imobiliara (ipoteca asupra unui imobil, accesoriu convenției de credit), iar imobilul adus ca si garanție a fost asigurat, polița fiind cesionata in favoarea subscrisei, clauza menționata si criticata ca fiind abuziva acoperă de fapt riscul devalorizării garanțiilor aduse băncii.

Este eronat a se considera ca asigurarea realizata asupra imobilului acoperă in întregime împrumutul acordat. Astfel, perioada de rambursare prevăzuta in contract fiind mare, la momentul semnării contractului nefiind previzibila evoluția pieței imobiliare in următorii 15 de ani. O devalorizare majora a imobilelor aduse garanție ar pune subscrisa in situația de a nu mai putea recupera o mare parte din sumele împrumutate in cazul insolvabilității reclamanților. Ca urmare, nu se poate sutine ca banca nu suporta nici un risc din moment ce reclamanții pot stopa oricând plata ratelor de credit, iar bunurile aduse in garanție nu acoperă integral nici macar cuantumul debitoului principal.

Principala activitate pe care o are o bancă, în momentul și ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate. Activitatea de monitorizare și gestionare a riscurilor unui credit este principala activitate a băncii, după acordarea unui credit, iar comisionul de administrare este legat de operațiunile întreprinse de Bancă de-a lungul desfășurării creditului pentru monitorizarea utilizării și rambursării creditului.

In plus, acest comision se aplica la soldul creditului si nu la totalul sumei imprumutate. Ca urmare, acest comision scade proporțional cu scăderea riscului legat de devalorizarea garanțiilor. Prin urmare, clauza inserata la art.5 lit.a) nu creaza un dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor, motiv pentru care, aceasta clauza nu poate fi considerate ca si abuziva.

Neclaritatea perceperii comisionului -calculul si modalitatea de plata a comisionului de risc sunt clar stabilite prin Convenția de Credit, fund indicat procentul comisionului, faptid ca acesta se calculează la soldul creditului, si se plătește lunar, împreuna cu rata si dobânda. Indicam in acest sens atat dispozițiile Convenției, cat si graficul de rambursare.

3. Aspecte particulare legate de capătul de cerere privitor la constatarea caracterului abuziv a art.3 lit.d) din Condițiile speciale ale convenției de credit, - referitoare la dreptul băncii de a revizui unilateral rata dobânzii

Condițiile acceptate de parti la momentul semnării convenției de credit reprezintă legea pârtilor in virtutea dispozițiilor imperative ale art.969 si urm. Cod civil vechi. Natura ocupației paratei, precum si durata lunga de acordare a creditului, au impus includerea acestei clauze in convenția de credit.

Si in privința acestor clauze indicam faptul ca reclamanții au avut cunoștința si putea formula obiectiuni inainte sau Ia semnarea contractului, si totuși nu exista nicio proba in acest sens.

Elementul esențial in privința acestui capăt de cerere ¡1 reprezintă faptul ca parata nu a acordat un credit cu dobânda fixa ci unul cu dobânda variabila.

Percepția reclamanților ca ar fi beneficiat de o dobânda fixa este una eronata, având la baza lipsa lecturarii atente a clauzelor convențiilor de credit.

Astfel, desi in cuprinsul art 3 Iit a) din Convenția nr._/18.09.2007 se specifica o dobânda fixa de 4.25% pe an, aceasta nu reprezintă dobânda pe toata perioada contractuala, ci numai rata dobânzii curente, stabilita in condițiile date la momentul incheierii contractului. Aceasta clauza se coroborează cu art.3 lit.d) din convenția de credit, care permite schimbări in rata dobânzii in situația apariției unei schimbări semnificative pe piața monetara, rezultând astfel caracterul variabil al dobânzii.

Prin urmare, conform contractului existau doua situații:

Cat timp se mențineau condițiile de la semnarea contractului, rata dobânzii curente era de 4,25%;

In cazul apariției unor schimbări semnificative rata dobânzii putea suferi modificări.

4. Referitor la modul de soluționare a capătului de cerere prin care reclamanții au solicitat plata dobânzii legale la suma plătită drept comision de risc/ de administrare.

In cauza pretențiile reclamantei nu se pot înscrie nici in noțiunea de „dobânda remuneratorie" si nici in cea de „dobânda penalizatoare", astfel cum se menționează in cuprinsul OG 13/2011.

Potrivit art. 1 alin. 2 din OG 13/2011, dobânda remuneratorie reprezintă „dobânda datorata de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculata pentru perioada anterioara indeplinirii termenului scadente?". Acest text se coroborează cu dispozițiile art. 1 care face vorbire de libertatea pârtilor de a stabili in convenții rata dobânzii pentru un împrumut sau pentru restituirea unei sume de bani. In consecința, dobânda remuneratorie poate fi stabilita numai pe cale convenționala, reprezentând un echivalent al beneficiului de care a fost lipsit creditorul pe perioada cat debitorul a folosit suma de bani si se calculează numai pentru perioada anterioara scadentei.

Dobânda penalizatoare este definita de art. 1 alin. 3 ca fiind „dobânda datorata de debitorul obligației bănești pentru neindelinirea obligației la scadenta", prin urmare calculul acestei dobânzi se realizează dupa data scadentei.

Sub aspectul obligării paratei la plata dobânzii cu începere de la data achitării fiecărui comision de risc/administrare in parte consideram ca aceste dobânzi nu se pot solicita decât pentru perioada calculata intre data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de fata si data plații efective a debitului.

Anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești creanța nu are caracter cert si, prin urmare, nici exigibil, nefiind cunoscut cuantumul exact, astfel incat debitorul (in cazul de fata parata V.) nu poate sa recurgă la plata benevola. Creanța devine certa abia dupa rămânerea definitiva a hotărârii pronunțate, de la aceasta data se poate achita benevol obligația de plata de către parata, astfel incat numai dupa aceasta data se pot calcula dobânzi pentru neindeplinirea obligației de plata.

La data de 08.10.2014 reclamanții M. L. si M. D., au formulat cerere completatoare solicitând:

Convertirea în lei a creditului acordat in baza Convenției de Credit nr._/05.04.2007, la cursul de schimb franc elvetian/leu (CHF/RON) de la data acordării împrumutului;

Obligarea paratei sa restituie sumele percepute in plus, rezultate din diferența dintre nivelul ratei creditului, astfel cum aceasta a fost stabilita de parti in contract, si nivelul ratelor plătite de subsemnații, in cursul derulării contractului, pana la momentul restituirii efective a acestor sume.

În motivare s-a arătat că din cauza creșterii accelerate a valorii CHF fată de moneda națională cu implicații negative directe asupra costurilor împrumutului ce se răsfrâng asupra ratelor, precum si a comisioanelor de schimb valutar, dir leu in euro si din euro in CHF au determinat o schimbare a condițiilor contractuale avute in vedere la data contractării creditului si, in consecința, incumba in sarcina noastră obligații vădit disproporționate fata de cele in considerarea cărora ne-am exprimat voința de a ne angaja juridic.

Clauza de risc valutar este o clauza abuziva, intrucat, raportat la momentul încheierii contractului si la circumstanțele acestuia, precum si la caracterul său prestabilit si impus consumatorului fara a-i acorda posibilitatea influemarii naturii acesteia, determină un dezechilibru major intre drepturile si obligațiilor asumate de către parti, riscul valutar fiind portat exclusiv de către consumator cu toate consecințele negative asupra posibilității de pectare a obligațiilor contractuale.

Având in vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesivă a executării obligației de ^către subsemnații, considerăm că se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului turnat prin convertirea in lei a creditului acordat in baza Convenției de Credit nr. °_/05.04.2007, la cursul de schimb franc elvetian/leu (CHF/RON) de la data Murdarii împrumutului astfel incât să se asigure o proportionalitate a prestațiilor fumate de părți care să corespund î manifestării de voință in sensul angajării in acest ^raPort juridic.

Contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul Civil cu privire la |"ligatii,din acest fapt decurgând anumite consecințe asupra regimului juridic aplicabil.

Astfel, contractul de credit, fiind un contract comutativ, caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor si obligațiilor părților la momentul încheierii contractului este determinată sau determinabilă, astfel incât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmai in considerarea efectelor contractului pentru care si-au manifestat acordul, exclude expunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor si incert si oferirea celeilalte părți a unei șanse de castig.

Stipularea unei clauze de risc valutar este contrară dispozițiilor legale întrucât, in lipsa unui acord expres al părților prin care să-si asume posibilitatea unui câștig sau a unei pierderi, contractul nu poate fi considerat aleatoriu cu consecința strămutării asupra subsemnaților a riscului generat de hipervalorizarea CHF.

Hiper-valorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor si incert raportat la puterea de înțelegere a consumatorului. întrucât acesta nu are cunoștințe de specialitate in domeniul financiar bancar care sa-i permita anticiparea unei creșteri accelerate a cursului de schimb si, in consecința, asumarea in cunoștință de cauză a riscului valutar.

Conform art. 75 coroborat cu art. 76 din Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, contractele de credit pentru consum precum si toate celelalte condiții aplicabile contractului trebuie să conțină clauze clare, corecte, care sănu determine interpretări echivoce ale acestora si pentru înțelegerea cărora sâ nu fie necesare cunoștințe de specialitate.

Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligația băncii de a administra riscul in sensul diminuării lui prin organizarea adecvată a activității de creditare. Astfel, această prevedere exclude asumarea riscului operațiunii de creditare de către consumator iar o măsura in acest sens o constituie înghețarea cursului de schimb valutar la momentul încheierii contractului, măsura ce corespunde cerințelor echității si bunei-credinte.

Având in vedere prevederile art. 969 C.Civ conform cărora părțile trebuie sa acționeze cu buna-credinta atat la negocierea si încheierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale. neputănd înlătura sau limita această obligație, distribuția intre părți a pierderilor si beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valori CHF fată de moneda națională, apara ca o soluție justă si echitabilă ce materializează aplicarea acestui principiu.

Întrucât s-au schimbat împrejurările avute in vedete de părți la momentul încheierii contractului si, pe cale de consecința, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decât cele pe care părțile au inteles să le stabilească, considerăm că se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii care odată cu . Noului Cod 2ivil beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o ranspunere legislativa a soluțiilor conturate in practică.

Luând în considerare că noua reglementare consacră ca soluție legislativă una dintre solutiile date in jurisprudentă, in considerarea imperativului de a avea o practică judiciară previzibilă, se poate da soluția statuată in Noul Cod Civil fară a se putea reproșa că s-ar tribui efect retroactiv legii noi.

In sensul admiterii teoriei intpreviziunii C. Suprema de Justiție a statuat in ecizia nr. 21/1994 privind revizuirea elauzei referitoare la pret . executare .recesiva (Buletinul Jurisprudentei 1996, pg. 230.) In susținerea revizuirii efectelor Dntractului prin stabilizarea cursului de schimb valutar si denominarea plătii, arata că prin încheierea convenției de credit, s-au obligat in condițiile economice existente la data încheierii contractului când CHF avea o valoare moderata fata de moneda tradiționala asa incat, ca urmare a schimbării acestor condiții, este necesar ca si contractul sa e adaptat la noile împrejurări economice.

De asemenea, întrucât schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibilă, subsemnații neavand cunoștințe de specialitate in domeniul financiar-bancar care sa ne permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului fata de CHF, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voința al pârtilor intrucat hiper-valorizarea CHF deturnează contractul de la scopul in vederea căruia a fost incheiat si executarea acestuia in contextul actual nu mai corespunde voinței concordante a pârtilor.

Instanța de judecată poate, prin soluția pe care o va adopta, să remedieze acest dezechilibru revizuind efectele contractului prin stabilizarea cursului de schimb valutar si denominarea plații,

De asemenea, au solicitat denominarea in moneda naționala a plaților conform regulamentului valutar care prevede obligativitatea efectuării plaților, intre rezidenți ce fac obiectul comerțului cu bunuri si servicii in moneda naționala.

Pârâta nu a fost de acord nici cu această variantă de modificare a convenției de credit Conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar "Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2". Achitarea ratelor lunare in temeiul unui contract de credit nu este prevăzuta in anexa nr. 2 a Regulamentului valutar astfel incat se impune ca executarea obligațiilor decurgând din acest contract sa se faca in moneda naționala.

De asemenea, efectuarea plaților în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului constând în comisioanele de schimb valutar din leu în euro si din euro în CHF cu consecința impovărării consumatorului, determinând o onerozitate excesivă fată de obligați asumată fapt contrar principiului echității si bunei credințe care trebuie să guverneze executarea contractului.

Având în vedere acest aspect, denominarea în moneda națională a plaților constituie o aplicare în fapt a prevederilor legale precum si a principiului echității.

Si Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat in cauza C - 26/13 (A. Kasler contra OTP) în favoarea consumatorilor.

Astfel cu am arătat, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât că o instanță națională poate declara drept clauza abuzivă prevederea din contractul de credit care stabilește plata ratei la un curs mai mare decât cel de la data la care s-a luat creditul sau |Că plata ratelor se face la cursul actual și nu cel de la data semnării contractului. Această instanță a statuat, la pct. 57-59: clauza care stabilește denominarea plăților in moneda străină după un curs majorat fată de cel de la data acordării creditului nu face parte din pret si, deci, poate fi analizata sub raportul caracterului abuziv.

Este de notorietate că în cazul creditelor in franci elvețieni, diferența intre cursul de schimb de la data semnării contractului si cel de la data plătii ratelor este, deseori, de peste 100%. întrucât diferența este atât de mare, contractul nu a fost negociat, iar Banca a ascuns informații esențiale relative la riscul de depreciere a monedei naționale, astfel că este evident ca e vorba de o clauza ce provoacă un dezechilibru semnificativ, deci este abuzivă.

De altfel, recent Tribunalul G. prin decizia civilă nr.230/26 iunie 2014, a obligat irevocabil banca (din cauza respectivă) să convertească creditul la cursul de schimb franc elvetian-leu românesc, la data acordării creditului, acest curs majorat cu un procent de 1o%.

Decizia instanței, prima de acest fel din jurisprudenta romana, arata ca daca acel credit in franci elvețieni a fost acordat in 2007, (Ja fel ca în speța de fată)la un curs de 1,8 Hei/CHF. înseamnă ca acel credit a fost inghetat la un curs ce sub 2 lei/CHF, iar diferența intre acest curs de 2 lei/CHF si cel "la zi" (n.r. cursul RON/CHF, afișat astăzi de BNR, este de 3,6669 lei/franc elvețian) este, practic, de la simplu la dublu.

Această decizie a fost dată în baza deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene nr. C 2/13 din 30.0,4.2014.

Astfel, instanța europeana a declarat, printre altele, ca art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca: termenii "obiectul principal al contractului" nu acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat in monedă străină intre un vânzător sau un furnizor si un consumator si care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea in discuție in litigiul principal, in temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplica cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât in cazul in care se constata - ceea ce revine in sarcina instanței de trimitere sa verifice având in vedere natura, economia generala si prevederile contractului, precum si contextul sau juridic si factual - că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează;

O astfel de clauză, in măsura in care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, in cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare si cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerata ca cuprinzând o "remunerație" al cărei caracter adecvat in calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător sa nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuziva in temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

Solicita a se efectuat o expertiză contabilă cu următoarele obiective:

1). Să se determine valoarea comisionului de risc achitat de reclamanți, la zi; 2). Să se calculeze dobânda legală aferentă acestor sume;

3).Să precizeze dacă dobânda menționată în convenția de credit a suferit modificări pe parcursul derulării convenției de credit, caz în care să precizeze valorile acesteia și datele la care s-au produs aceste modificări, urmând să solicite relații de la sucursala unde a fost încheiat contractul de credit și să aibă în vedere toate graficele de rambursare atașate contractului de credit;

4). Să se precizeze care este costul total al creditului, prin toate costurile înțelegându-se dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care le-au suportat reclamanții în "legătură cu contractul de credit, cu excepția taxelor notariale precum si costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare.

5). Să se stabilească valoarea totală plătibilă de împrumutați - suma dintre valoarea )tală a creditului Și costul total al creditului pentru împrumutați;

- să se precizeze valoarea totală a creditului - sumele totale puse la dispoziție în baza contractului de credit nr._/05.04.2007.

Reclamanta a solicitat respingerea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești motivând că aceasta este competentă să soluționeze cauza.

Instanța având în vedere că acțiunea de față are mai multe capete, iar obiectul unor din acestea este cuantificabil în bani, și anume art. 5 lit a din ,,condițiile speciale” ale convenției de credit și anume petitul 1 al acțiunii, iar celalalt articol din convenție, respectiv clauza reglementata de art. 3 lit d din ,,condiții speciale” este neevaluabilă în bani, motiv pentru care sunt incidente art. 99 alin 2 C.pr.civ. astfel, deoarece toate capetele cererii de chemare în judecata sunt întemeiate pe un titlu comun, respectiv convenția de credit iar unele din acestea sunt de competența unei instanța superioare în grad, acestei instanțe îi revine competența de a soluționa și celelalte capete de cerere.

Capătul de cerere neevaluabil în bani nu poate fi inclus în art. 94 C.pr.civ. rezultând că, asupra acestuia se exercita competența materială de către Tribunal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș iar la primul termen de judecată instanța din oficiu a invocat excepție necompetenței materiale a Tribunalului Argeș, excepție ce urmează a fi analizată cu prioritate, reținându-se următoarele:

Instanța a fost învestită cu o cauză evaluabilă în bani, deci cu un litigiu cu obiect patrimonial fiind vorba de clauzele dintr-un contract de credit, ceea ce îi conferă cu certitudine caracter patrimonial prezentei acțiuni.

Atâta timp cât instanța a fost învestită cu o cauză evaluabilă în bani iar valoarea acesteia este sub 200.000 lei având în vedere valoarea integrală a contractului de credit care la data promovării cererii era de 120.000 lei, tribunalul a constatat că potrivit art.94 lit.j Cod de procedură civilă competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Pitești, motiv pentru care a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Întrucât în fața Tribunalului Argeș s-a ivit conflictul negativ de competență în baza art.135 Cod de procedură civilă a înaintat cauza la Curtea de Apel Pitești în vederea soluționării conflictului negativ de competență care, la rândul său prin sentința cu nr. 26/F-CC/01.07.2015 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești pe rolul căreia cauza a fost înregistrata la data de 06.07.2015 sub același nr. de dosar.

La data de 14.01.2016, s-a depus cerere la dosar de către reclamanți prin care a arătat că renunța la judecata cererii în condițiile art. 406 Cod procedură civilă, cu solicitarea de a se lua act de aceasta renunțare.

[Potrivit acestui text de lege

[(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut (…)

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

Având în vedere această cerere, raportat la dispozițiile art. 406 Cod procedură civilă, instanța urmează să o admită și să ia act de renunțarea la judecata cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamanților M. L. și M. D., ambii cu domiciliul în mun. P., ., ., jud. Arges la judecată în baza art. 406 C.proc.civ. în contradictoriu cu pârâta . - PRIN SUCURSALA . - AGENTIA PUTESTI, cu sediul în mun. P., . parter, jud. Arges.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2016

Președinte,

E. B.

Grefier,

L. M.

Red. EB

Tehn. L.B. 05 Februarie 2016

5 ex.

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1618/2016....		Validare poprire. Sentința nr. 9/2016. Judecătoria PITEŞTI →

Cereri. Sentința nr. 1062/2016. Judecătoria PITEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1062/2016. Judecătoria PITEŞTI