Plângere contravenţională. Sentința nr. 1084/2016. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1084/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 05-02-2016 în dosarul nr. 1084/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 1084/2016

Ședința publică din 05 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. I.-D.

Grefier: B. R. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . 2003 SRL și pe intimata P. L. MARACINENI, având ca obiect plângere contravențională P.VB. PLM_/14.06.2015.

Dezbaterile în fond asupra fondului cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.01.2016, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea petentei să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la această dată.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 06.07.2015 sub nr._, petenta . 2003 SRL, în contradictoriu cu intimata Poliția Locală Mărăcineni, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal . nr._ din 14.06.2015 emis de intimată, invocând că cele consemnate de către agentul constatator în procesul-verbal de contravenție nu sunt reale. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivare, petenta a arătat că a fost amendată cu 1.500 lei pentru că ar fi încălcat dispozițiile art. 4 pct. 11 din HCL Mărăcineni nr. 9/2013. Prin procesul-verbal s-a reținut că autoturismul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a fost găsit parcat în dreptul imobilului cu nr. 190 din Mărăcineni, blocând accesul în zonă. A invocat că o persoană juridică nu putea conduce sau parca autoturismul respectiv. Astfel, fapta nu a fost descrisă în mod corespunzător, în sensul că nu s-a menționat persoana fizică ce putea conduce autoturismul, procesul verbal fiind nul prin raportare la dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001. De asemenea, a mai arătat că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu pericolul social al faptei, fiind stabilită amenda maximă.

În drept, petenta a invocat art. 31 și art. 32 din OG nr. 2/2001.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând plângerii, în copie, procesul-verbal de contravenție (f. 7), împuternicire avocațială (f. 8) și extras ORC (f. 13-14).

Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013 (f. 9).

La data de 06.10.2015, intimata a formulat întâmpinare (f. 17-19) prin care a opinat că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001. În privința criticilor aduse de petentă, intimata a arătat că fapta reținută de agentul constatator este prevăzută de art. 4 pct. 11 din HCL nr. 9/2013, iar o persoană juridică putea să săvârșească această faptă, având în vedere că textul normativ incident stabilește că inclusiv aceasta poate fi sancționată. De asemenea, petenta nu a fost sancționată pentru conducerea unui vehicul cu nerespectarea dispozițiilor legale și nici pentru parcarea neregulamentară a unui vehicul, ci a fost sancționată pentru ocuparea părții carosabile a drumului public cu autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ . Totodată, fapta a fost descrisă în mod corespunzător de către agentul constatator. În privința temeiniciei, intimata a arătat că fapta a fost constatată prin propriile simțuri, procesul-verbal beneficiind de o prezumție de temeinicie, iar fapta reținută este confirmată și de raportul agentului constatator.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu martorul I. I., anexând plângerii, în copie, HCL Mărăcineni nr. 9/2013 (f. 21-27), proces-verbal de deplasare la eveniment (f. 28), raport agent constatator (f. 29), planșe foto (f. 30-34).

La termenul din 11.12.2015, instanța a încuviințat pentru petentă și intimată proba cu înscrisuri, iar pentru intimată proba cu martorul I. I..

La termenul de judecată din 29.01.2016, instanța a audiat martorul I. I., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar (f. 48)

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 13.06.2015 (f. 7), petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 4 pct. 11 din HCL Mărăcineni nr. 9/2013, reținându-se că autoutilitara Mercedes Sprinter cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a fost parcată ilegal pe calea de acces în dreptul imobilului cu nr. 190 din Mărăcineni, blocând accesul.

Procesul-verbal a fost semnat de martorul asistent I. I. S..

În drept, potrivit art. 8 din HCL Mărăcineni nr. 9/2013 „Contravențiilor prevăzute în prezenta hotărâre le sunt aplicabile prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completă”.

Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal de constatare a contravenției, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 6 din Legea nr. 61/1991 Rep. și art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește critica referitoare la descrierea necorespunzătoare a faptei, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, fapta fiind suficient descrisă pentru a putea fi analizată legalitatea și temeinicia procesului-verbal.

De asemenea, persoana contravenientului identificat de agentul constatator este menționată, respectiv petenta, astfel că și această critică este neîntemeiată.

Instanța constată că petenta nu a formulat alte critici de nelegalitate a procesului-verbal.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține următoarele:

Petenta a invocat că o persoană juridică nu putea conduce sau parca autoturismul respectiv.

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din textul art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de prezumția relativă de legalitate și de temeinicie, probă ce revine petentului, în condițiile art. 249 C.p.c.

Această situație nu este contrară art. 6 CEDO și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că materia contravențională este asimilată unei acuzații în materie penală, în sensul art. 6 par. 2 CEDO.

Astfel, potrivit dreptului intern, regimul juridic al contravențiilor este completat de dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia obligația de prezentare a unei fapte revine celui care invocă această faptă (onus probandi incumbit actori).

În legătură cu acest aspect, CEDO a arătat în jurisprudența sa (cauza A. c. României, pct. 60, cauza N. G. c. României) că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, iar prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (de altfel, în cauza H. și alții c. României, Curtea a precizat că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației, care intră în competența poliției), în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Sub aspectul condițiilor de fond, instanța are în vedere dispozițiile art. 4 pct. 11 din HCL Mărăcineni nr. 9/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru buna gospodărire a localității, potrivit cărora: „Faptele săvârșite cu încălcarea normelor privind asigurarea unui ambient civilizat în spațiile publice, de către instituții publice, agenți economici, precum și persoane fizice și juridice, constituie contravenții și se sancționează cu amendă, după cum urmează: (...) 11) ocuparea prin depozitări de materiale, ambalaje, mărfuri sau obiecte fără plata taxei legale a suprafeței trotuarelor, rigolelor, părții carosabile a drumurilor, a zonelor verzi sau a altor terenuri aparținând domeniului public sau privat al localității, cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei” (f. 21-27).

Cu titlu preliminar, instanța reține fapta prevăzută de acest articol poate fi săvârșită și de o persoană juridică.

Din procesul-verbal de contravenție (f. 7), se reține că agentul constatator a încadrat pe acest text de lege fapta descrisă astfel: „am identificat autoutilitara Mercedes Sprinter cu numărul_ aparținând . 2003 SRL parcată ilegal pe calea de acces în dreptul imobilului cu nr. 190, blocând accesul în zonă”.

Fapta astfel descrisă este confirmată de planșele foto de la f. 30-33, dar și de declarația martorului I. I., audiat la termenul din 29.01.2016 (f. 48).

Raportul agentului constatator de la f. 29 nu poate fi avut în vedere de către instanță, acesta neavând valoare probatorie, fiind un înscris încheiat ulterior constatării faptei și având doar un rol în cadrul procedurilor interne ale intimatei.

Instanța apreciază că fapta descrisă în procesul-verbal nu se poate încadra din punct de vedere juridic în prevederile art. 4 pct. 11 din HCL Mărăcineni nr. 9/2013.

Așa cum s-a reținut și confirmat deja, autoutilitara Mercedes Sprinter cu nr. de înmatriculare_ a fost parcată neregulamentar, blocând accesul la imobilul cu nr. 190 din Mărăcineni.

Art. 4 pct. 11 din HCL Mărăcineni nr. 9/2013 sancționează „ocuparea prin depozitări de materiale, ambalaje, mărfuri sau obiecte fără plata taxei legale a suprafeței trotuarelor, rigolelor, părții carosabile a drumurilor, a zonelor verzi sau a altor terenuri aparținând domeniului public sau privat al localității”.

Este necesar, deci, ca să se ocupe anumite suprafețe fără plata taxei legale.

Instanța apreciază că „ocuparea” implică o acțiune cu caracter permanent sau semipermanent. De asemenea, așa cum reiese și din preambulul acestei HCL nr. 9/2013, aceasta a fost emisă în vederea stabilirii unor măsuri pentru buna gospodărire a localității, ținând cont și de prevederile OG nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale și ale HG nr. 349/2005 privind protecția mediului.

Din studierea acestei HCL, se poate observa că are rolul de a institui norme și sancțiuni în privința protecției mediului și a curățeniei din Mărăcineni.

Or, fapta reținută în sarcina petentei reprezintă o abatere la regimul circulației rutiere. Așa cum a precizat și martorul I. I., autoutilitara respectivă era parcată temporar în mod neregulamentar, blocând accesul la imobilul cu nr. 190, aceasta fiind chiar mutată în aceeași zi.

Deci, nu se poate vorbi nici măcar de un autoturism părăsit, care să ocupe în mod permanent drumul respectiv, situație în care ar putea fi aplicabile dispozițiile respective.

De asemenea, faptul că un autoturism a fost parcat pe un drum nu implică plata unor taxe legale, așa cum condiționează textul HCL.

În ceea ce privește natura faptei de a parca în mod neregulamentar, instanța apreciază că aceasta nu poate fi săvârșită în mod obiectiv de către o persoană juridică, ci doar de către o persoană fizică, respectiv șoferul autoturismului respectiv.

Mai reține instanța că agentul constatator a luat și o măsură complementară, respectiv: „interzicerea parcării autoturismelor pe domeniul public – blocând șoseaua”.

Se apreciază că o asemenea măsură este impropriu a se reține că e o măsură complementară, având în vedere fapta reținută în sarcina petentei, și are rolul de a confirma faptul că aceasta nu se poate încadra pe textul de lege aplicat de agentul constatator.

Rațiunea acestei HCL privește, așa cum s-a apreciat deja, măsuri de protecție a mediului și a curățeniei, în cazul în care s-ar fi constatat o asemenea faptă putându-se aplica o măsură complementară, de exemplu ridicarea deșeurilor.

În consecință, față neîncadrarea faptei descrise în procesul-verbal în textul de lege aplicat de agentul constatator, instanța apreciază că procesul-verbal este netemeinic.

În considerarea celor ce preced, instanța va admite plângerea petentei și va anula procesul-verbal contestat, înlăturând sancțiunea aplicată.

Instanța va lua act că petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta . 2003 SRL, cu sediul în Pitești, .. S1, ., CUI_, J_, în contradictoriu cu intimata Poliția Locală Mărăcineni, cu sediul în ..

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 13.06.2015.

Exonerează petenta de la plata amenzii în cuantum de 1.500 lei aplicată prin procesul-verbal contestat.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Pitești.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.02.2016.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. I.-DragoșBădoi R. M.

Red. C.I.D./Tehnored. C.I.D.

4 ex. / 16 Februarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1084/2016. Judecătoria PITEŞTI