Plângere contravenţională. Sentința nr. 1111/2016. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1111/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 05-02-2016 în dosarul nr. 1111/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1111/2016

Ședința publică de la 05 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Grefier N. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul G. M. și pe intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES, având ca obiect plângere contravențională P.VB. CP_/16.06.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța din oficiu invocă excepția necompetenței teritoriale a instanței și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Constată că, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 30.06.2015, sub nr._, petentul G. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/16.06.2015.

În motivarea plângerii petentul a arătat că nu a depășit viteza legală, iar acuzația agentului de poliție este nefondată..

În susținere s-au depus la dosar înscrisuri.

La data de 28.10.2015 intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic încheiat.

În ședința publică de astăzi, 05.02.2016, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială a instanței, aspect cu privire la care a reținut cauza spre soluționare.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține că, potrivit art.32 alin.2 din OG 2/2001, plângerea, împreună cu dosarul cauzei, se trimite de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. În cauză, contravenția a fost săvârșită pe raza localității C., jud. Argeș, iar această localitate se afla în raza teritorială a Judecătoriei Costești.

Având în vedere cele expuse mai sus, potrivit disp.art. 129 pct.3 rap.la disp.art. 130 alin.2 NCPC, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a instanței si va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Costești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul G. M., cu domiciliul procesual ales în Pitești, . cab. av. A. Pirvulescu, nr. 23, ., . și pe intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, în favoarea Judecătoriei Costești, jud. Argeș.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2016.

Președinte,

C. P.

Grefier,

N. V.

Red.P.C.

Tehnored.G.F/18.02.2016/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1111/2016. Judecătoria PITEŞTI