Plângere contravenţională. Sentința nr. 1178/2016. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1178/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 1178/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1178/2016
Ședința publică de la 08 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. C. C.
Grefier S. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. F. O. și pe intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES- POLITIA RUTIERA STEFANESTI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat I. N. pentru petent, în baza împuternicirii avocațiale nr._/16.07.2015 emisă de UNBR – Baroul Argeș – Cabinet Individual, aflată la fila 6 din dosar, martorii A. N., C. A. și S. C., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Plângerea contravențională este legal timbrată, potrivit art.19 coroborat cu art.33 si 40 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței obiectul și stadiul de soluționare al cauzei, după care:
Instanța procedează la administrarea probei testimoniale fiind audiați martorii prezenți, sub prestare de jurământ conform art. 318, 319 și 321 C. proc. civ., declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosar conform art. 323 C. proc.civ.
Apărătorul petentului depune la dosar o planșă foto și arată că nu mai are alte cereri de formulat prealabile acordării cuvântului asupra fondului cauzei.
Instanța, față de această împrejurare, în temeiul art. 392 C. proc.civ., constată cauza în stare de judecată și acordă acestuia cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Apărătorul petentului, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea plângerii contravenționale întrucât petentul nu este vinovat de fapta menționată în procesul verbal, să se aibă în vedere că depozițiile celor doi martori audiați la acest termen sunt mincinoase, întrucât aceștia au spus că au semnat procesul verbal, fără cheltuieli de judecată.
În subsidiar, solicită înlocuirea cu avertismentul având în vedere inexistența marcajului pietonal și vizibilitatea redusă.
Instanța în temeiul art. 394 alin.1 C. proc.civ constată închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 20.07.2015 sub numărul de mai sus, petentul P. F. O. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES- POLITIA RUTIERA STEFANESTI, anularea procesului-verbal de contravenție CP nr._ încheiat la data de 02.07.2015, cu consecința exonerării de plata amenzii contravenționale în cuantum de 420 lei, anularea măsurii reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 30 zile și anularea măsurii constând în aplicarea a 4 puncte de penalizare.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat, în esență, că cele reținute în procesul-verbal de contravenție nu corespund realității, acuzația fiind nefondată.
Petentul a precizat că pe acel segment de drum se deplasa în spatele unui tir, la o distanță de 7-8 metri de acesta, care arunca în urma sa apă, micșorându-i vizibilitatea și fiind nevoit să pornească ștergătoarele. A mai învederat că acesta este motivul pentru care nu a observat trecerea de pietoni și nici pietonii, susținând că aceștia au pășit brusc pe trecerea de pietoni în momentul în care a ajuns în dreptul acesteia.
În drept, petentul a invocat dispozițiile OUG 195/2002 R și Regulamentul de aplicare a acestui act normativ, aprobat prin HG nr. 1391/2006.
În probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul Ș. P..
În dovedire, a anexat cererii, în copie, procesul-verbal de contravenție (f.8)
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimatul a depus întâmpinare, la data de 15.10.2015, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca legal încheiat.
În motivare, s-a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, iar fapta a fost corect descrisă și individualizată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 105 C.proc.civ., HG 1391/2006 și OUG 195/2002.
În dovedire, s-a depus raportul agentului constatator (f.20).
La data de 30.10.2015, petentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că nu este de acord cu argumentele aduse de intimat în susținerea procesului-verbal de contravenție, întrucât nu sunt concludente și nu sunt însoțite de probe concrete.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba testimonială cu martorul Ș. P. propus de petent, declarația acestuia afându-se la dosar la fila 36. Din oficiu, s-a dispus audierea în calitate de martori a numiților C. A. și A. N., declarațiile acestora aflându-se la dosar la filele 34, respectiv 35.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție CP nr._ încheiat la data de 02.07.2015, s-a aplicat petentului P. F. O. sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 420 lei, echivalentul a 4 puncte-amendă și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile, pentru săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Din conținutul actului de constatare și sancționare a contravenției rezultă că în data de 02.07.2015, ora 09:25, aflându-se pe DN7 în localitatea Ștefănești, numitul P. F. O. a condus autoturismul marca VW Passat cu număr de înmatriculare_, sensul de mers către Pitești, fără a acorda prioritate de trecere pietonilor C. A. și A. N., care traversau regulamentar DN 7 pe marcaj pietonal, aceștia din urmă oprindu-se la axul drumului din traversare, întrucât dacă ar fi continuat riscau să fie accidentați.
Procesul-verbal a fost semnat de către agentul constatator și de persoana sancționată, iar la rubrica referitoare la alte mențiuni s-au consemnat următoarele: „Aveam apă pe parbriz de la tir-ul din fața mea și pornisem ștergătoarele. Pietonii nu erau la axul drumului”.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, analizând modul de întocmire al acestuia, se reține că au fost respectate dispozițiile imperative ale legii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, actul cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv cele privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În speța de față, instanța reține că petentul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a procesului-verbal contestat.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, se constată că din probele administrate în cauză a rezultat o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție, fiind răsturnată prezumția de temeinicie a acestuia.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice în principiu prezumțiile de fapt și de drept, acestea fiind comune tuturor sistemelor judiciare. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva art. 6 din Convenție, este tocmai respectarea unei anumite proporții între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea contestatorului, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, demiza concretă a procesuluipentru individ și, pe de altă parte, dedreptul său la apărare. Obligația care revine instanței este de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, se reține că una dintre limitele până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului-verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Întrucât, în speță, procesul-verbal cuprinde constatările personale ale agentului constatator, acesta se bucură de o prezumție simplă de veridicitate, până la proba contrară care, în prezenta cauză a fost făcută.
Astfel, instanța constată că din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că pietonii abia pășiseră pe trecerea de pietoni, când autoturismul petentul a trecut peste acest marcaj, aflându-se pe celalalt sens de mers. Totodată, niciunul dintre cei doi pietoni audiați din oficiu în calitate de martori nu a afirmat că s-ar fi aflat la axul drumului, așa cum se menționează în procesul-verbal contestat, și nici nu a făcut referire la împrejurarea consemnată în actul constatator privind aceea că dacă ar fi continuat traversarea, riscau sa fie accidentați.
Pe cale de consecință, în condițiile în care pietonii se aflau pe sensul opus de circulație față de autoturismul petentului, fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa prin procesul-verbal, întrucât textul legal incident în speță sancționează neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului.
Instanța mai reține ca fiind relevant și faptul că petentul a contestat situația de fapt reținută în sarcina sa încă de la momentul încheierii procesului-verbal de contravenție, consemnându-se la rubrica de obiecțiuni „pietonii nu erau la axul drumului”.
Prin urmare, din probele administrate a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, astfel încât instanța constată că fapta reținută nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de dispozițiile art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006.
Față de aceste considerente, instanța în temeiul art. 34 alin 1 OG nr. 2/2001, va admite plângerea și va anula procesul-verbal . nr._/02.07.2015 și, în consecință, va exonera petentul de plata amenzii aplicate, în cuantum de 420 lei, și va înlătura sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. În privința solicitării de anulare a măsurii constând în 4 puncte de penalizare, instanța reține că cererea este lipsită de obiect, având în vedere că prin procesul-verbal contestat nu a fost aplicată o asemenea măsură.
Totodată, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul P. F. O., domiciliat în mun.Pitești, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES- POLITIA RUTIERA STEFANESTI, cu sediul în Ștefănești, ..54A, județul Argeș.
Anulează procesul-verbal . nr._/02.07.2015.
Exonerează petentul de plata amenzii aplicate prin procesul-verbal, în cuantum de 420 lei.
Înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Pitești.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Februarie 2016.
Președinte, D. C. C. | ||
Grefier, S. B. |
4 ex./Red.Tehn.D.C.C./25 Februarie 2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1117/2016.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 880/2016. Judecătoria... → |
|---|








