Plângere contravenţională. Sentința nr. 4015/2016. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4015/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 09-05-2016 în dosarul nr. 4015/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4015/2016
Ședința publică de la 09 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. C. C.
Grefier S. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul A. P. și pe intimat I. DE P. AL J. A. - S. R., având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, personal, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței obiectul și stadiul de soluționare al cauzei, după care:
Instanța, în conformitate cu disp. art. 131 N.C.p.c., acordă cuvântul petentului cu privire la competența instanței învestite cu soluționarea prezentei cauze, iar în conformitate cu disp. art. 238 NCpc, cu privire la estimarea duratei de soluționare a prezentei cauze
Petentul arata ca Judecatoria P. este competenta, iar cu privire la estimarea duratei de soluționare a cauzei, apreciază că la acest termen se poate soluționa.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că Judecătoria P. este competentă material, general și teritorial pentru a soluționa cauza de față, raportat la dispozițiile art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 și potrivit disp.art.238 alin.1 din Codul de proc.civilă estimează durata de soluționare a procesului la un termen de judecată.
Instanța califică tardivitatea plângerii invocată de intimat prin întâmpinare ca fiind excepție procesuală și pune în discuție această excepție.
Petentul solicită respingerea excepției, întrucât a depus plângerea în termenul prevăzut de lege.
Instanța constată că petentul a formulat plângerea contravențională în termenul de 15 zile prev. de art. 31 din OG 2/2001, de la data înmânării procesului-verbal, motiv pentru care respinge excepția tardivității invocată de intimat, ca neîntemeiată.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acorda cuvântul asupra probatoriului.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse la dosar.
Instanța, în raport de disp. art. 254 raportat la disp.art.258 C.pr.civ va încuviința pentru ambele părți proba cu înscrisuri, pentru petent luând act ca este vorba de înscrisurile aflate la dosar, iar pentru intimat proba cu înscrisuri la care face trimitere prin întâmpinare, constatând-o ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei.
Petentul, arată că nu mai are alte cereri de formulat prealabile acordării cuvântului asupra fondului cauzei.
Instanța, față de această împrejurare, în temeiul art. 392 C. proc.civ., constată cauza în stare de judecată și acordă acestuia cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Petentul având cuvântul pe fond, solicită instanței admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului-verbal de contravenție pentru motivele expuse pe larg în plângerea contravențională. Solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune înscrisuri din care să rezulte că este singurul care realizează venituri.
În raport de înscrisurile aflate la dosar, respinge solicitarea petentului și în temeiul art. 394 alin.1 C. proc.civ., constată închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub nr._, petentul A. P., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. A. - S. R., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 15.09.2015.
În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că actul contravențional este nelegal si netemeinic, întrucât cele consemnate nu corespund realității.
În drept, petentul a invocat prevederile din Ordinul nr. 301/2005, OG nr. 2/2001, HG nr. 1391/2006.
În dovedire, petentul a depus la dosar înscrisuri.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimatul a depus întâmpinare la data de 17.11.2015, prin care a invocat tardivitatea introducerii plângerii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca legal încheiat.
În motivare, s-a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, iar fapta a fost săvârșită de către petent cu vinovăție, astfel că sancțiunile contravenționale, principală și complementară au fost corect dispuse.
Intimatul a arătat că deși agentul de poliție a folosit modelul de proces-verbal 1A, în actul sancționator a fost consemnată . numărul aparatului, precum și auto-speciala poliției pe care acesta era montat, astfel că poate fi verificat de către instanță dacă aparatul folosit la constatarea contravenției este unul și același cu cinemometrul pentru care s-a depus la dosarul cauzei buletinul de verificare metrologică. Totodată, s-a menționat că potrivit NML 021-05 și manualului de utilizare, autotestarea se efectuează la pornirea aparatului radar, în mod automat, iar pe perioada autotestării nu se pot efectua înregistrări video, apreciind că prin planșele foto și înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada că fapta a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
S-a mai invocat de către intimat că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr, astfel că petentul trebuie să dovedească cele afirmate. S-a mai subliniat pericolul social ridicat pe care abaterea îl reprezintă, acest lucru fiind relevat atât de pericolul social abstract pe care legiuitorul l-a indicat prin sancționarea acestei contravenții, cât și de pericolul social concret care rezultă din împrejurările în care a fost săvârșită fapta, respectiv în interiorul localității.
Intimatul a mai învederat că legea obligă la păstrarea unei viteze maxime de 50 km/h în localitate, iar prin această noțiune se înțelege acel teritoriu afla între indicatorul care semnalizează . semnalizează ieșirea, necuprinzând doar „vatra satului” unde sunt locuințele și imobilele, ci dimpotrivă, poate cuprinde și zone fără construcții. Așadar, în condițiile în care legea nu distinge, menținerea vitezei sub limita maximă de 50 km/h este obligatorie pe porțiunea de drum arătată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 și urm. C.proc.civ., OG nr. 2/2001.
În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În susținere, s-au depus, în copie, următoarele înscrisuri: planșe foto, extras din registrul de abateri radar, atestat operator, buletin de verificare metrologică, istoricul de sancțiuni al petentului.
La termenul de judecată din data de 27.01.2016, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia. Prin sentința civilă nr. 236/2016, s-a admis excepția invocată, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2016.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 15.09.2015, s-a aplicat petentului A. P. sancțiunea amenzii în cuantum de 945 lei (echivalentul a 9 puncte-amendă) și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, reținându-se că în data de 15.09.2015 a condus autoturismul marca Dacia Duster cu număr de înmatriculare_, pe DN 7, pe raza localități Drăganu, fiind depistat de aparatul radar cu viteza de 101 km/h, cu 51 km/h peste limita legală, faptă prevăzută de art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Procesul-verbal a fost semnat de către agentul constatator și de persoana sancționată, iar la rubrica referitoare la obiecțiunile contravenientului s-a consemnat: „nu sunt de acord, contest viteza din procesul-verbal față de kilometrajul mașinii”.
În drept, potrivit art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice reglementează ca fiind contravenție și prevede că se sancționează cu amenda din clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile fapta conducătorului auto de a depăși cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Amenda ce se aplică pentru contravenția reținută în sarcina petentului se individualizează, în baza prevederilor art. 98 din OUG 195/2002, conform cărora amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, astfel cum este stabilit prin hotărâre a Guvernului, iar clasa a IV-a de sancțiuni care sancționează contravențiile de genul celei reținute prin procesul-verbal contestat în prezenta cauză impune ca amenda să fie stabilită în cuantumul care corespunde unui număr de 9 până la 20 puncte-amendă.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, analizând modul de întocmire a acestuia, se reține că au fost respectate dispozițiile imperative ale legii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, actul cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv cele privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește susținerea petentului privind lipsa prezentării documentelor justificative de către agentul de poliție, instanța arată că legea nu impune o asemenea obligație în sarcina agentului constatator, care nu trebuie să justifice în niciun fel față de petent cele constatate prin mijloacele tehnice din dotare, atribuțiile sale fiind limitate la constatarea și sancționarea faptelor contravenționale.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, analizând actul atacat prin prisma motivelor de netemeinicie invocate de petent, instanța reține că starea de fapt este corect consemnată în actul constatator.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul, după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza „Bosoni împotriva Franței”.
Mai mult, conform jurisprudenței CEDO, garanțiile art. 6 din Convenție în materie penală sunt aplicabile în cadrul procedurilor având ca obiect contestarea unui proces-verbal de contravenție, precum cel de față, respectiv o plângere contravențională împotriva unui act de sancționare întemeiat pe legislația rutieră, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, după cum s-a arătat în cauza „I. P. contra României”. Esențială pentru determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție, în latura sa penală, este, așadar, analiza naturii faptei imputate și a sancțiunii aplicate, conform legislației naționale în vigoare.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, după cum reiese și din dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realității. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, astfel cum s-a arătat în cauza „A. împotriva României”.
Totodată, instanța va da eficiență considerentelor exprimate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza „I. P. împotriva României” și reiterată în cauza „N. G. împotriva României”, hotărâri în cuprinsul cărora s-a arătat că, din moment ce sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței de judecată conform dreptului național, petentul se expune în mod conștient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de temeinicie ce ar putea fi răsturnată, dacă reușește să facă dovada contrară celor reținute în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției. Esențial este ca instanțele naționale să îi ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, instanța reține că petentului i-a fost oferită posibilitatea probării susținerilor sale, însă acesta nu a fost în măsură să dovedească o stare de fapt netemeinică ce ar justifica sancționarea sa nelegală și nu a putut demonstra prin argumentele susținute vreun aspect de natură să ilustreze o stare de fapt contrară celor reținute de agentul constatator.
Potrivit dispozițiilor art. 121 alin. 1 și 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”, iar „nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiști rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
Sub aspectul contestării de către petent a vitezei de circulație cu care a fost surprins că se deplasa, instanța reține că orice argument împotriva vitezei înregistrate de aparatul radar este lipsit de fundament juridic întrucât, având în vedere specificul acestor fapte contravenționale în materia depășirii limitelor de viteză, o constatare a acestui tip de contravenție se poate realiza exclusiv prin mijloace tehnice verificate metrologic, contravenientul aflându-se într-o imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal de contravenție pe baza înregistrărilor legal efectuate de polițistul rutier. Așadar, în această situație, sarcina probei revine organului constatator, care trebuie să dovedească săvârșirea contravenției prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, fiind imperativ prevăzut de lege că orice proces-verbal pentru depășirea vitezei legale se încheie numai în urma unei constatări cu mijloace tehnice speciale, iar nu cu propriile simțuri ale agentului constatator, prin urmare orice susțineri ale petentului privind o anumită viteză, alta decât cea rezultată din probele cu valoare tehnică, nu pot fi acceptate sub aspect probatoriu.
Analizând planșele foto depuse la dosar (filele 29-31), se reține că autoturismul cu număr de înmatriculare_, condus de contestator, a fost înregistrat cu aparatul radar la data de 15.09.2015 ora 17:31, circulând cu viteza de 101 km/h. În momentul constatării contravenției, petentul se afla în interiorul unei localități (loc. Drăganu), astfel cum rezultă din extrasul din registrul abateri radar (fila 28), unde limita maximă de viteză admisă pe sectorul de drum este de 50 km/h, petentul nefăcând dovada stabilirii unei limite de viteză superioare de către administratorul drumului.
În cauză, instanța constată că planșele foto fac dovada faptului că înregistrarea efectuată îndeplinește condițiile minime cerute de art. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 aprobată prin Ordinul nr. 301/2005 care stipulează că „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia”.
În ceea ce privește respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind omologarea și verificarea metrologică a mijlocului tehnic folosit la înregistrare, instanța reține că aparatul radar funcționa corespunzător, în conformitate cu cerințele metrologice și tehnice prevăzute de Ordinul nr. 301/23.11.2005 emis de Biroul Român de Metrologie, acest fapt fiind certificat de buletinul de verificare metrologică emis de Institutul Național de Metrologie, astfel că viteza indicată de aparat era cea reală.
Referitor la susținerile petentului privind marja de eroare în cazul stabilirii vitezei de către aparatul radar, instanța observă că potrivit art. 3.1.1 lit. b din NML 021-05, pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, este prevăzută o eroare maximă tolerată. Toleranța avută în vedere de aceste norme nu constituie însă o valoare fixă, ci un interval maxim în care fiecare cinemometru trebuie să se încadreze pentru a fi admis la verificarea metrologică. Cu alte cuvinte, verificarea cerințelor cuprinse în NML 021-05 se efectuează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, astfel încât aceste cerințe nu se aplică la utilizare, în funcționarea lor propriu-zisă. A., dacă în urma verificării s-a constatat că aparatul funcționează în limitele admise, nimeni nu adaugă și nu scade nimic la măsurarea efectivă, aceste marje fiind stabilite doar ca o condiție de omologare. Întrucât aparatul radar folosit la constatarea contravenției prin procesul-verbal contestat în prezenta cauză, este omologat și verificat metrologic, valorile măsurate de acesta constituie în mod neechivoc probă pentru aplicarea legislației rutiere.
Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În cauză, individualizarea sancțiunilor a fost în mod corect realizată de către agentul constatator, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din O.G. nr. 2/2001, raportat la gravitatea faptei săvârșite, întrucât prin acțiunea sa de a circula cu o viteză atât de mare în localitate, petentul a creat o stare de pericol pentru circulația rutieră prin raportare la urmările care s-ar fi putut produce, încălcând flagrant scopurile urmărite de legiuitor prin instituirea OUG nr. 195/2002, respectiv asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, cât și a proprietății publice și private, sancțiunile aplicate acestuia prin procesul-verbal de contravenție fiind pe deplin justificate, având în vedere, totodată, și faptul că agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege pentru fapta comisă.
Cât privește susținerile petentului privind împrejurarea că permisul de conducere îi este necesar pentru a-și îndeplini obligațiile de serviciu și pentru întreținerea familiei, instanța apreciază că acest aspect este irelevant în procesul de individualizare a sancțiunii și că petentul este cel care ar fi trebuit să aibă în vedere acest lucru înainte de a încălca regulile de circulație, astfel încât, prin săvârșirea contravenției, acesta și-a asumat în mod conștient consecințele acțiunilor sale, neputându-se prevala ulterior de un tratament mai blând doar prin prisma acestui argument.
În contextul constatării unui pericol social ridicat al faptei petentului, instanța arată că nu se justifică reindividualizarea sancțiunilor aplicate, respectiv înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment sau înlăturarea sancțiunii complementare și restituirea permisului de conducere.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța apreciază că situația de fapt, astfel cum a fost reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal, este reală, fiind dovedită în mod neechivoc prin probele administrate, rezultând în mod clar care a fost viteza autoturismului condus de petent.
Pe cale de consecință, instanța va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată, reținând că procesul-verbal a fost legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul A. P. com. Ciugud, ., jud. A. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. A. - S. R., cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Pitești.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2016.
Președinte, D. C. C. | ||
Grefier, S. B. |
4 ex./Red.Tehn.D.C.C./31 Mai 2016
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 144/2016.... | Validare poprire. Sentința nr. 4670/2016. Judecătoria PITEŞTI → |
|---|
