Plângere contravenţională. Sentința nr. 4508/2016. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4508/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 20-05-2016 în dosarul nr. 4508/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 4508/2016
Ședința publică de la 20 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.-D.
Grefier B. R. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul E. S. F. și pe intimatul I. DE P. AL J. A. - S. R., având ca obiect plângere contravențională PR. VB. PARX_/13.12.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești invocată de intimat prin întâmpinare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.12.2015 sub nr._, petentul E. S. F. a solicitat ca în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean A. – S. R. să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 13.12.2015.
În motivare, petentul a arătat că la data de 13.12.2015, în jurul orei 11:19, în timp ce circula pe DN7 în localitatea Bârzava, județul A., conducând autoturismul marca Suzuki Swift cu nr. de înmatriculare_, a fost oprit de către un echipaj de poliție care i-a comunicat faptul că a circulat cu viteza de 88 km/h.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001 și art. 118 din O.G. nr. 195/2002, republicată.
În dovedire, petentul a anexat procesul-verbal de contravenție (f. 7).
În urma solicitării instanței, la data de 28.03.2016, petentul a depus la dosar copie de pe cartea de identitate (f. 12)
Prin serviciul registratură, la data de 18.04.2016, intimatul a depus întâmpinare (f. 15-16) prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal încheiat.
A anexat întâmpinării înregistrarea video a faptei (f. 17) și buletinul de verificare metrologică (f. 18).
Potrivit criteriului impus de dispozițiile art. 248 C.proc.civ., precum și în funcție de caracterul și efectele pe care le produc diferitele excepții în cadrul procesului civil, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, invocată de intimat prin întâmpinare, având în vedere caracterul acesteia de excepție de procedură, peremptorie și absolută.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești invocată de intimat prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat (f. 7), petentului i-a fost aplicată sancțiunea contravențională raportat la împrejurarea că la data de 13.12.2015, ora 11:19 pe DN7 în localitatea Bârzava, petentul a condus autoturismul marca Suzuki cu numărul de înmatriculare_ și a fost înregistrat cu aparatul radar marca cu viteza de 88 km/h.
Potrivit art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 Rep., plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se depune la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este de competența de soluționare a judecătoriei în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția, fiind o competență teritorială exclusivă, în accepțiunea art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.
Din procesul-verbal contestat reiese că locul săvârșirii contravenției și locul constatării este DN7, localitatea Bârzava, județul A., iar din verificările efectuate pe portalul Judecătoriei L., județul A., în baza dispozițiilor HG nr. 337/1993, se reține că localitatea Bârzava este situată în circumscripția Judecătoriei L., județul A..
În considerarea celor ce preced, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești invocată de intimat prin întâmpinare și, pe cale de consecință, în temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei L., județul A.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, invocată de intimat prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei L., jud. A., privind pe petentul E. S. F., CNP_, domiciliat în Pitești, .. D1, ., județul Argeș, și pe intimatul I. DE P. AL J. A. - S. R., cu sediul în A., ., nr. 17-21, județul A., având ca obiect plângere contravențională.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.05.2016.
Președinte, I.-D. C. | ||
Grefier, R. M. B. |
Red. C.I.D./tehnored. B.R.M.
4 ex./ 30 Mai 2016
| ← Reexaminare anulare cerere. Sentința nr. 4600/2016.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4437/2016. Judecătoria... → |
|---|








