Pretenţii. Sentința nr. 1075/2016. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1075/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 1075/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1075/2016
Ședința publică de la 04 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Grefier L. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul E. G. I. și pe pârâții A. T. ASIGURARI SA - DIVIZIA DAUNE ASIGURARI GENERALE, S.C. A. T. ASIGURĂRI SA BUCUREȘTI, S.C. A. T. ASIGURĂRI SA – SUCURSALA PITEȘTI, având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut în ședința publică de la data de 28.01.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra fondului cauzei la data de 04.02.2016 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Pitești la data de 26.04.2013 reclamantul E. G. I. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtele A. T. ASIGURARI SA - DIVIZIA DAUNE ASIGURARI GENERALE, S.C. A. T. ASIGURĂRI SA BUCUREȘTI și S.C. A. T. ASIGURĂRI SA – SUCURSALA Pitești, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de_,97 lei reprezentând contravaloare despăgubirii în baza poliției de asigurare nr. CPF_/02.03.2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiuni reclamantul a arătat că este proprietarul autoturismului marca Skoda tip O. cu nr. de înmatriculare_ an de fabricație 2008.
A asigurat autoturismul pot o perioada de 12 luni, în anul 2012 la .. SA pentru care a încheiat polița de asigurare nr. CPF_/02.03.2012, asigurare CASCO navigator cu valabilitate de la 03.03.2012 ora 00.00 la data de 02.03.2013 ora 24.00
La data de 13.10.2012 orele 15.45 se deplasa în . și la schimbarea direcției de mers pentru a efectuat viraj la stânga a intrat în coliziune cu autoturismul condus de numitul C. A..
La fața locului s-a prezentat agentul de poliție M. P. de la Postul de Poliție Făgețelu care a întocmit procesul verbal de contravenție . nr._ prin care a fost constat accidentul și a fost sancționat potrivit OUG. nr. 195/2002, fiindu-i eliberata autorizație de reparație.
A achitat amenda potrivit chitanței . nr. 1443.
A înștiințat firma de asigurare A. T. ASIGURARI SA telefonic care a efectuat constatarea și a efectuat nota de constatare în dosarul de daună nr. CH_/17.10.2012, nota de constatarea întocmită de către inspectorul de daună D. V. și care a fost de acord cu pagubele consemnate și cu soluțiile tehnologice stabilite în nota de constatare.
La data de 10.12. firma de asigurări A. T. ASIGURARI SA a făcut o completare la nota de constatare în dosarul de daună CH_/17.10.2012 și a întocmit o notă de constatare suplimentară prin care au fost de acord cu pagubele consemnate și cu soluțiile tehnologice stabilite în nota de constatare.
Deoarece, nu a primit niciun răspuns de la A. T. ASIGURARI SA a dus autoturismul pentru a fi reparat la firma . 2003 unde a fost reparat și a fost emis devizul de reparație în suma de 40.188,97 lei.
Firma de asigurare A. T. ASIGURARI SA prin divizia Daune Asigurări Generale RCJ 40/_/1994 CUI_ la 4 luni după accident prin adresa nr. 1154E din 14.02.2013 a comunicat că refuză să achite contravaloare a despăgubiri motivând că în baza unei expertize tehnice extrajudiciare a rezultat că avariile autoturismului nu s-au produs în condițiile declarate, cu toate că constatarea la fața locului a fost făcuta de către un agent de poliție.
S-a mai arătat de către reclamant că a notificat prin executor judecătoresc prin notificarea nr. 5/11.03.2013 pentru punerea în întârziere a firmei de asigurări și aceasta i-a răspuns prin adresa nr. 19833E/15.03.2013.
Asupra autoturismului Skoda O. cu nr. de înmatriculare_ proprietatea reclamantului nu s-a efectuat nicio expertiza tehnică extrajudiciară.
S-au depus la dosar înscrisuri.
S-a efectuat raport de expertiză de către expert I. N. și ing. N. E. V..
Din probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:
Examinând avariile autoturismului Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare_ (fig.7 și 8), se poate constata că acestea sunt situate la partea frontală și partea laterala stânga, fiind avariate preponderent masca față, bara de protecție față, spoilerul față, capota motorului, radiatorul de răcire. Deformarea aripii stânga față și a barei de protecție în partea laterală stânga este rezultatul unui impact cu un corp dur, forța de impact fiind aplicată în zona fronto-laterală stânga a autoturismului Volkswagen Passat. Configurația deformărilor din zona frontală evidențiază că acestea sunt caracteristice unui impact de strivire cu un corp dur, fiind produse de o forță ce a acționat pe o direcție ce face un unghi ascuțit (în sens trigonometric) cu axa longitudinală a autoturismului, fiind cvasiparalelă cu planul de rulare. De asemenea, se poate remarca faptul că deteriorarea armăturii barei de protecție față este foarte profundă în zona centrală a autoturismului Volkswagen Passat, fiind rezultatul impactului cu un corp de formă prismatică.
Încercând o conjugare a deformațiilor observate la cele două autoturisme implicate în accident ce ar fi trebuit sa intre în coliziune de tip lateral față stânga - lateral față dreapta, se poate remarca faptul că zonele avariate ale celor doua autoturisme sunt conjugate în zona aripilor față corespondente impactului, expertul făcând această apreciere din examinarea pozelor și nu din examinarea fizică a celor două autovehicule, la care nu a mai avut acces. O examinare fizică a celor două autoturisme ar fi permis să se verifice dacă există 0 corespondență de tip „matriță", adică „proeminențele" sau „golurile" deformărilor observate la componentele unuia dintre ele să fie corelate cu configurația "golurilor" sau „proeminentelor" observate la componentele celuilalt autoturism. De asemenea, deformația foarte profundă a zonei frontale centrale a autoturismului Volkswagen Passat nu poate fi rezultatul accidentului produs cu autoturismul Skoda O., armătura barei având o urmă de impact cu un corp prismatic iar capota având o deformație uniformă pe toată lățimea, în timp ce partea frontală a autoturismului Skoda O. prezintă o deformație accentuată în zona dreapta-față.
Coroborând elementele de mai sus, modalitatea și dinamica producerii accidentului sunt următoarele:
În data de 13.10.2012, autoturismul Skoda O. cu numărul de înmatriculare_, condus de către E. G.-I., se deplasa pe DN 67B din direcția Pitești spre D.. La intersecția cu DJ 105, conducătorul auto E. G.-I. angajează autoturismul Skoda O. în viraj la stânga, fiind accidentat de către autoturismul Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare_ condus de către C. A., care se deplasa pe celălalt sens de mers.
Din analiza efectuată mai sus, a rezultat că accidentul dintre cele două autoturisme se putea produce în condițiile menționate în declarația conducătorului auto E. G.-I. precum și în procesul-verbal întocmit de către agentul de poliție. Deformațiile frontale ale autoturismului Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare_ ridică un semn de întrebare asupra modului în care autoturismul Volkswagen Passat se putea deplasa la locul accidentului, deoarece aceste avarii nu sunt rezultatul accidentului analizat de noi iar radiatorul de răcire deteriorat nu ar fi permis deplasarea autoturismului Volkswagen Passat.
Avariile observate pe imaginile celor două autoturisme ne-au condus la concluzia că există complementaritate a deformațiilor în ceea ce privește un impact între partea laterală stânga a autoturismului Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare_ și partea laterală dreapta a autoturismului Skoda O. cu numărul de înmatriculare_ . Totuși, deformațiile din partea frontală centrală a autoturismului Volkswagen Passat nu sunt rezultatului impactului menționat mai înainte. Cum de la data producerii evenimentului rutier a trecut o perioadă destul de mare iar autoturismul nu a fost pus la dispoziție de către reclamant, s-a luat în considerare mențiunile inspectorului de daună atât privind elementele constructive avariate, deoarece acesta a observat cel mai bine avariile imediat după producerea evenimentului rutier reclamat. Componentele avariate ale autoturismului Skoda O. cu numărul de înmatriculare_ sunt cele identificate de inspectorul de daune al asigurătorului A. T. și prezentate în Nota de constatare întocmită la data de 17.10.2012 .
La dosarul cauzei există, pentru autoturismul Skoda O. cu numărul de înmatriculare_, calculația unui deviz de reparații antecalcul în sistem AUDATEX - versiune imprimabilă în cuantum de 40.188,97 lei (TVA inclus) și nu devizul efectiv de reparații care să prezinte cuantumul acestora pe baza facturilor de achiziție al pieselor de la distribuitorii autorizați și a manoperei practicate, conform art.50(7) din Ordinul CSA nr.5/2010: preturile pârtilor componente, ale pieselor înlocuitoare noi si ale materialelor sunt cele practicate de unitățile de specialitate.
Așadar, reparațiile necesare autoturismului Skoda O. cu numărul de înmatriculare_ pentru repunerea acestuia în circulație pot avea valoarea maximă de 40.188,97 lei (TVA inclus).
La data producerii accidentului, conducătorul auto E. G.-I. avea întocmită pentru autoturismul Skoda O. cu numărul de înmatriculare_ o poliță de asigurare de tip Casco Navigator nr. CPF_/02.03.2012, valabilă până la data de 02.03.2013. Din prima subscrisă de 3.293 lei, asiguratul achitase trei rate în valoare de: 969,64 + 798 + 798,01 = 2.565,65 lei
Ultima rată era scadentă în data de 15.12.2012.
De asemenea, pentru acoperirea de avarii produse autoturismului, contractul avea stabilită o franșiză de 400 lei.
Suma asigurată prin acest contract Casco era de 44.878 lei / eveniment. Raportul dintre valoarea reparațiilor autoturismului avariat și suma asigurată va fi: 40.188,97 lei: 44.878 lei = 0,8955
Așadar, cuantumul pagubei reprezintă 89,55 % din suma asigurată.
Conform documentului emis de A. T. intitulat „Condiții generale privind asigurarea vehiculelor", definiția daunei totale este: „prejudiciul material suferit de Asigurat în urma furtului total al vehiculului sau avarierii acestuia astfel încât costul reparațiilor estimate pe bază de deviz antecalcul, fără demontare, însumate cu eventualele costuri de transport ale vehiculului și ale măsurilor de limitare a pagubelor, sunt egale sau depășesc 75% din sin suma asigurată a vehiculului înscrisă în polița de asigurare."
Întrucât cuantumul pagubei depășește 75 % din suma asigurată (89,55 % > 75 %), concluzionăm că valoarea daunei încadrează paguba la daună totală.
Valoarea de despăgubire ce se putea acorda posesorului autoturismului Skoda O. cu numărul de înmatriculare_ la data producerii evenimentului poate fi stabilită prin calcul pornind de la elementele prezentate la obiectivul anterior.
Fiind în situația unei daune totale conform condițiilor de asigurare CASCO, valoarea de despăgubire cuvenită unei daune totale:
Vdtot = 44.878 lei x 0,75 = 33.658,50 lei
Având în vedere faptul că proprietarul mai avea de achitat o rată la contractul de asigurare și polița avea și o franșiză de 400 lei, aceste două sume se vor scădea din valoarea pagubei stabilită prin calculul devizului de reparație.
Rata restantă la contractul CASCO: 3.293 lei - 2.565,65 = 727,35 lei
Franșiză: 400 lei
Valoarea de despăgubire: 33.658,50 lei - (727,35 lei + 400 lei) = 32.531,15 lei
Valoarea pieselor rămase neavariate: 44.878 lei - 32.531 lei = 12.347 lei
Rezultă că valoarea de despăgubire ca urmare a producerii avariei era de 32.531 lei iar contravaloarea pieselor rămase neavariate era de 12.347 lei, valori care reîntregesc suma asigurată de 44.878 lei care reprezintă valoarea asigurată a autoturismului înainte de producerea avariei.
Față de aceste considerente și față de prevederile art. 2208 C.Civ. instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta să achite reclamantei suma de_ lei reprezentând contravaloare despăgubirii de asigurător conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert inginer N. E. V..
În baza art. 451 C.pr.civ. va obliga pârâta să achite reclamantului suma de 3810 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul E. G. I., domiciliat în comuna com. Mosoaia, .. 68, jud. Arges, în contradictoriu cu pârâtele A. T. ASIGURARI SA - DIVIZIA DAUNE ASIGURARI GENERALE, cu sediul în sector 1, București, .. 80-84, S.C. A. T. ASIGURĂRI SA BUCUREȘTI, cu sediul în sector 1, București, .. 80-84 și S.C. A. T. ASIGURĂRI SA – SUCURSALA PITEȘTI, cu sediul în mun. Pitești, .. 19, jud. Arges.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de_ lei reprezentând contravaloare despăgubirii de asigurător conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert inginer N. E. V..
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 3810 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2016
Președinte, E. B. | ||
Grefier, L. M. |
Red. EB
Tehn. L.B. 02.03. 2016
6 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1436/2016. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 248/2016. Judecătoria PITEŞTI → |
|---|








