Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 153/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 153/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 153/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
CIVILA
Operator de date cu caracter personal:4246
SENTINȚA CIVILA NR. 153
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. C. G.
GREFIER A.-G. O.
Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanții C. G.-A. și C. F.-F. în contradictoriu cu pârâta U. M., A. T. DIN C. PRIMĂRIEI RM. V., având ca obiect modificare măsuri privind copilul delegare temporara a autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței, pârâta- identificată că CNP_, arată că este de acord cu acțiunea promovată de reclamanți și precizează că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța, în baza art. 392 C. pr. civ., declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Pârâta, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Instanța, în temeiul art. 394 C. pr. civ., declară închise dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând constată următoarele:
Prin cererea introdusă la această instanță și înregistrată sub numărul_, reclamanții C. F.-F. și C. G.-A., reprezentanți legali ai minorei A. A., au solicitat instanței ca prin încheierea ce se va pronunța să se dispună confirmarea pârâtei U. M. ca persoană în întreținerea căreia va rămâne minora pe perioada în care sunt plecați la muncă în străinătate. Totodată, solicită delegarea temporară a autorității părintești cu privire la persoana minorei A. A. în favoarea bunicii paterne, pe toată durata lipsei lor din țară, dar nu mai mult de un an.
În motivarea cererii reclamanți au arătat că pleacă la muncă în străinătate și ar vrea să rămână copilul în grija bunicii paterne pe perioada cât sunt plecați din țară.
În drept au fost invocate disp. art. 97 ind. 1 și 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului .
Spre dovadă s-au depus la dosar acte de stare civilă și anchetă socială.
Analizând susținerile reclamanților și înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța reține că minora C. A. A., născută la data de 14.03.2000, este fiica reclamanților C. F.-F. și C. G.-A.. Minora locuiește împreună cu părțile și bunica paternă în mun. Rm. V., . C într-un imobil compus din 3 camere și dependințe, proprietatea bunicii paterne. Imobilul este corespunzător mobilat și bine întreținut. Minora este elevă în cls.a IX-a la Colegiul Economic, integrându-se foarte bine în colectivitatea școlară. Este bine dezvoltată fizic în raport cu vârsta biologică, neavând probleme de sănătatepărinții săi, reclamanții intenționează să plece la muncă în străinătate iar minora a rămas în grija bunicii paterne cu care era deja obișnuită, între cele două existând, conform constatărilor asistenților sociali, un real atașament. B. paternă cunoaște nevoile minorei si știe să o îngrijească pe aceasta, dat fiind că a locuit împreună cu părinții și minora. Pârâta este sănătoasă și prezintă garanții morale pentru a lua deciziile referitoare la persoana nepoatei sale, pe perioada în care părinții acesteia sunt plecați în străinătate la muncă, pentru a suplimenta veniturile familiei.
Prin articolul 97 ind. 1 și 2 din Legea nr. 272/2004, astfel cum aceasta a fost completată prin Legea nr. 257/2013, s-a reglementat situația juridică a copiilor proveniți din familii monoparentale al căror părinte pleacă în străinătate, după cum urmează „Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligația de a notifica această intenție serviciului public de asistență socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara. Notificarea va conține, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, după caz. Confirmarea persoanei în întreținerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanța de tutelă, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile și tutorelui, precum și în cazul în care ambii părinți urmează să plece la muncă într-un alt stat. Persoana desemnată conform art. 97^1 alin. (2) trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă minimum 18 ani și să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil. Serviciile publice de asistență socială organizate la nivelul municipiilor, orașelor, comunelor asigură persoanelor desemnate consiliere și informare cu privire la răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului pe o perioadă de 6 luni. Instanța va dispune delegarea temporară a autorității părintești cu privire la persoana copilului, pe durata lipsei părinților, dar nu mai mult de un an, către persoana desemnată potrivit art. 97^1 alin. (3). Acordul persoanei căreia urmează să îi fie delegată autoritatea părintească se exprimă de către aceasta personal, în fața instanței.) La cerere, se atașează acte din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1). Cererea se soluționează în procedură necontencioasă, potrivit Codului de procedură civilă. Soluționarea cererii de delegare a drepturilor și îndatoririlor părintești se face în termen de 3 zile de la depunerea acesteia. Hotărârea va cuprinde menționarea expresă a drepturilor și îndatoririlor care se deleagă și perioada pentru care are loc delegarea. Pentru situația prevăzută la alin. (2), după ce instanța hotărăște delegarea drepturilor părintești, persoana în sarcina căreia cad îngrijirea și creșterea copilului trebuie să urmeze, obligatoriu, un program de consiliere, pentru a preveni situații de conflict, neadaptare sau neglijență în relația cu minorul. Instanța de judecată va comunica o copie a hotărârii de delegare primarului de la domiciliul părinților sau tutorelui, precum și primarului de la domiciliul persoanei căreia i se acordă delegarea autorității părintești”.
Rezultând din probatoriul administrat în cauză că pârâta are condiții morale și materiale să o îngrijească pe minoră, că face parte din familia extinsă a acesteia și are vârsta de peste 18 ani, dar și pentru a se asigura continuitate în creștere și educare minorei, instanța va încuviința cererea așa cum a fost formulată, urmând să delege temporar autoritatea părintească cu privire la persoana minorei C. A. A., născută la data de 14.03.2000 în favoarea bunicii paterne U. M.. Totodată, prin hotărâre, se vor specifica care drepturi și obligații părintești sunt delegate temporar pârâtei .
Prezenta hotărâre este executorie potrivit disp. art. 534 Cod pr. Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanții C. G.-A., CNP_, și C. F.-F., CNP_, ambii cu domiciliul în Rm. V., ., județul V., în contradictoriu cu pârâta U. M., CNP_, cu domiciliul în Rm. V., ., județul V., A. T. DIN C. PRIMĂRIEI RM. V..
Confirmă pe pârâta U. M., CNP_, născută la data de 24.09.1955, în Rm. V., județul V., ca persoană în întreținerea căreia va rămâne minora C. A.-A., CNP_, născută la data de 14.03.2000, în Rm. V., județul V., pe perioada în care reprezentanții ei legali, reclamanții C. G.-A., CNP_, și C. F.-F., CNP_, sunt plecați la muncă în străinătate.
Deleagă temporar autoritatea părintească cu privire la persoana minorei C. A.-A. în favoarea bunicii paterne U. M., pe toată durata lipsei reclamanților din țară, dar nu mai mult de un an.
În această perioadă pârâta va putea lua deciziile privind activitățile preșcolare/școlare ale minorei, îngrijirea stării de sănătate, inclusiv internare/externare în caz de nevoie și o va reprezenta pe aceasta în fața tuturor instituțiilor sau autorităților publice, în ceea ce privește drepturile sale.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2016
Președinte, F. C. G. | ||
Grefier, A. - G. O. |
Red./Tehnored./F.C.G./A.G.O./6 ex./15.02.2016
Comunicat părților câte un exemplar azi, 17.02.2016
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 38/2016. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 248/2016. Judecătoria... → |
---|