Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 971/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA

Sentința nr. 971/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 971/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

CIVILA

Operator de date cu caracter personal:4246

SENTINȚA CIVILA NR. 971

Ședința publică de la 16 Februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F. C. G.

Grefier A. - G. O.

Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta S. C.-G. în contradictoriu cu pârâtul S. G., A. T. DIN C. PRIMĂRIEI TIMIȘOARA, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea de pe listă, LIPSESC PĂRȚILE.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pentru acest termen de judecată s-a efectuat comisia rogatorie de către Judecătoria Timișoara, că s-au depus la dosar referatele de anchetă socială de la domiciliile părților, precum și că atât reclamanta, cât și pârâtul au formulat cerere de renunțare la judecata acțiunii, respectiv, a cererii reconvenționale, după care,

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanța reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei constată următoarele

La data de 3.09.2016, reclamanta S. C. –G., in temeiul prevederilor art.581 din Noul Cod Civil, si art 996 alin 1 din Codul de Procedura Civila, a formulat cerere de ordonanța presedintiala, în contradictoriu cu paratul S. G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța pana la finalizarea procesului de divorț inregistrat pe rolul judecătoriei V., sa dispună stabilirea domiciliului minorului S. G. născut Ia data de 28.09.2008, la reclamantă, la adresa de domiciliu in Timișoara, unde condițiile oferite sunt net superioare fata de ce ii oferă in acest moment paratul si mai presus de atat, minorul are nevoie de mama lui langa el, cu cheltuieli de judecata compuse din taxa de timbru si onorariu de avocat, conform chitanței anexate la dosar.

În motivarea cererii, reclamanta arată în fapt că s-a căsătorit in 13 sept 2008 cu paratul S. G. in fata ofițerului de stare civila din . si și-au stabilit domiciliul in V., casa unde ulterior au. locuit impreuna cu socrii. Imediat dupa căsătorie, s-a născut minorul S. G., la data de 28 sept 2008, copil dorit foarte mult si care a inchegat mai mult familia. Paratul, pentru ca a inceput sa lucreze in Spania, venea foarte rar sa se vadă cu reclamanta și minorul. Relațiile de familie s-au stricat treptat, s-au răcit unul fata de celalalt, și-a dat seama ca nu aveau teluri comune in viata, ea dorindu-și sa evolueze, iar el se mulțumea cu ce avea si mereu de aici apăreau discuții.

Susține că mereu a fost o mamă responsabilă, pârâtul era mai comod, nu isi dădea interesul pentru binele familiei, . În data de 04.05.2014 reclamanta a luat minorul si a plecat de acasă deoarece, atat paratul cât si mama lui au inceput cu jigniri, ii spuneau sa plece daca nu ii convine si pentru a proteja copilașul de scandalurile dintre soti, pentru ca minorul să nu siste la discuții si certuri, a plecat la Carani, . T. ,langa Timișoara la matusa sa. Ulterior, l-a inscris pe minor la scoala din localitate in clasa 0, unde s-a integrat foarte bine, ii plăcea mult zona, oamenii, isi făcuse prieteni foarte mulți, trăiau frumos împreuna si erau tare fericiți, fara discuții si certuri asa cum vazuse înainte in familia lor cand trăiau langa pârât.

Minorul G. tinea legătura cu tatăl lui mereu, prin telefon, niciodată nu i-a interzis acest lucru, din contra, era conștienta ca figura paterna contează foarte mult in viata copilașului;

Anul trecut, paratul a venit si a luat copilașul cu forța, chiar daca acesta nu a vrut sa meargă la tatăl lui, și 1-a dus la Valcea inapoi, unde se afla si acum, in grija părinților paratului pentru ca el este placat la lucru .

In prezent reclamanta poate vorbi cu minorul doar cand vor bunicii paterni sau paratul daca acesta este langa minor . Precizează că l-a văzut pe minor la C., de Sărbătorile P. si acum in luna august, iar copilasul plângea de fiecare data cand pleca, vrând sa meargă cu mama la Timișoara, pentru ca au o relație speciala, minunata, sunt extrem de uniți. De când s-a născut, minorul doarme cu mama, este cel mai; atașat de ea, iar aceasta separare duce la distrugerea mentala a copilașului.

In acest moment de fiecare data carid vorbim la telefon, soacra mea, ne interzice sa vorbim prea mult ...mereu ne reproșează ca vorbim prea mult Ia telefon si ne ajung 5 minute, jar copilașul plânge, imi spune ca ma iubește si vrea sa fie langa mine mereu, ca nu ii place deioC; acolo cu bunicii, el isi dorește sa fie un mare fotbalist, si sa meargă in cdritiriuare aici cu echipa de fotbal la care l-am inscris, dar si la scoală in Timișoara, unde deja a făcut formalitățile necesare pentru înscriere.

Menționează ca a inchiriat deocamdată un apartament in Timișoara, la adresa menționata, pana, cand va avea destui bani sa cumpere unul, are condiții excelente pentru ea si copilaș in Timișoara, camera lui separata frumoasa si pregătita exact asa cum ist dorește copilul, si mai presus de orice este așteptat deja la scoală generala nr 24 din Timișoara unde minorul va învăța, însă va practica și fotbal, pentru ca își dorește și are aptitudini în acest sens.

Susține reclamanta ca are condiții net superioare de creștere a minorului, la parat nu exista decât o camera, fara baie si bucătărie; ca pana în prezent a lucrat in străinătate, a adunat bani pentru ea si copilaș, iar in acest moment dorește sa se angajeze in Timișoara la o societate unde va incepe lucrul in perioada următoare . Precizează că iși dorește pentru copilaș tot ce este mai bun, sa ii asigure un climat tanar, cald si familial care pentru o buna dezvoltare si mai mult de atat, vreau un mediu mai bun si mai curat pentru copil, precum și o viață mai ușoara . alături de mamă, persoana pe care minorul o iubește cel mai mult.

Astfel, reclamanta solicită stabilirea provizorie a locuinței minorului la mamă pana la soluționarea cauzei care are ca obiect divorțul, conform prev.art 996 alin 1 din Codul de Procedura Civila, considerând ca cererea sa formulată pe cale de ordonanța presedintiala este admisibila deoarece sunt indeplinite cumulativ toate cerințele respectiv, aparenta dreptului, caracterul provizoriu al măsurii, existenta unui caz grabnic si neprejudicierea fondului, băiatul său fiind . si emoționala tulbure in acest moment, fapt pe care îl va dovedi cu probele care urmează a fi administrate in cauza.

În probatoriu, reclamanta solicită proba cu anchetele sociale, audierea minorului, dar si audierea martorului PALKOVACS E., domiciliata in . 24 (., si de asemenea, orice proba va fi utila cauzei . justa soluționare .

La dosarul cauzei, au fost depuse copie actele de stare civila; imputernicire avocațiala; copie cerere ordonanța pentru comunicare .

La data de 5.10.2015, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea ordonanței președințiale ca vădit neîntemeiata, cat si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata făcute cu ocazia acestui proces,

În motivarea întâmpinării, pârâtul arată că, în fapt, s-a căsătorit cu reclamanta la data de 13 septembrie 2008, și-au stabilit domiciliul conjugal la el in comuna Golești, ., iar din căsătorie a rezultat fiul lor, S. G., care in prezent are 7 (șapte) ani. Menționează ca a rămas surprins in mod neplăcut, cand fara nici in motiv, in data de de 04.05.2014, reclamanta a părăsit domiciliul conjugal, luandu-l forțat si pe mjnor, iar dupa mai multe căutări ale lui, i-a găsit in ., fapt pentru care si din aceasta cauza relațiile dintre el si reclamanta s-au racit și s-au tensionat considerabil, bineinteles din vina exclusiva a reclamantei, care este o persoana violenta, ce-si jignește si lovește in mod repetat propriul copil, fapt care a culminat in septembrie 2014 cand datorita nepoatei lui, M. B. I., care a mers cu mama ei (sora pârâtului - M. V. S.) si cumnatul lui, M. A., pentru a se caza in vederea efectuării cursurilor la o facultate din Timișoara, a reușit sa-1 readucă pe copil acasă la el cu ajutorul celor de la Protecția Copilului Timișoara.

Întrucât ca nepoata, sora si cumnatul pârâtului se aflau in Timișoara pentru rezolvarea unei probleme legate de cazarea nepoatei sale, a convins-o pe reclamanta sa-1 lase pe minor cu ei, iar in momentul cand sora lui i-a făcut baie minorului in apartamentul matusii din Timișoara, a constatat ca minorul prezenta vanătăi profund vizibile pe ambele picioare, datorita mai multor lovituri ce i-au fost aplicate de mama sa cu o curea sau alte obiecte.

Fiind anunțat de sora lui in ce stare se afla minorul, a intrebat-o imediat la telefon pe reclamanta de ce a bătut minorul, iar aceasta i-a răspuns ca . bătut, intrucat a plecat de acasă si nu 1-a mai găsit.

Ulterior, cu ajutorul celor de la Protecția Copilului T., și-a luat copilul acasă, l-a înscris la școală, în . de 12.09.2015 i-a dat voie reclamantei să ia copilul la Mall-ul din oraș, însă aceasta la dus direct la domiciliul ei din Timișoara.

În ceea ce privesc condițiile de care beneficiază reclamanta, pârâtul susține că aceasta are o locuință cu chirie, fără a fi proprietate, care constituie domiciliu doar pe perioada procesului.

Concluzionând, pârâtul apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 997 NCPC.

Pe cale de cerere reconvențională, pârâtul solicită exercitarea exclusivă a autorității părintești asupra minorului, în subsidiar, de către ambii părinți; locuința copilului să fie stabilită la domiciliul tatălui, unde a locuit și crescut acesta ; încuviințarea unui program de legături personale cu minorul, respectiv: în primul week-end din lună, de la ora 18:00 vineri seara până la ora 20:00 duminică seara, prima săptămână în vacanța de iarnă; a doua și a treia zi de C., prima zi de Paști și luna august din vacanța de vară.; precum și obligarea reclamantei la plata pensiei de întreținere pentru minor în funcție de veniturile pe care le realizează

Pentru dovedirea susținerilor sale, pârâtul solicită proba cu interogatoriul reclamantei - parate, anchetele sociale de la domiciliul domiciliu al reclamantei — parate, audierea minorului, martori (S. V., domiciliata in com. Golești, ., Mustătea A., domiciliat in .) cat si alte probe care ajuta la dezlegarea pricinii.

Prin cererile formulate de pârât la data de 15.02.2016 și, respectiv, de către reclamantă la data de 16.02.2016, ambele părți au învederat instanței că renunță la judecata cererii reconvenționale și, respectiv, a acțiunii principale, astfel că instanța, potrivit disp. art. 406 NCPC, va lua act de manifestarea de voință a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că reclamanta renunță la judecata cererii principale reclamanta S. C.-G., CNP_, cu domiciliul actual în Timișoara, ., ., județul T. și cu do. Proc. ales la C.. Av. Z. C. L., în Timișoara, . Timișoara, nr. 7, cam. 19, jud. T., în contradictoriu cu pârâtul S. G., CNP_, cu domiciliul în comuna Golești, ., A. T. DIN C. PRIMĂRIEI TIMIȘOARA

Ia act că pârâtul renunță la judecata cererii reconvenționale formulate de pârât împotriva reclamantei.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 16.02.2016.

Președinte,Grefier,

F. C. GeorgescuAlina-G. O.

Red./Tehnored./F.C.G./A.G.O./5 ex./2.03.2016

Comunicat părților câte un exemplar azi, 3.03.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 971/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA