Plângere contravenţională. Sentința nr. 112/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA

Sentința nr. 112/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 112/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

CIVILA

Operator de date cu caracter personal:4246

SENTINȚA CIVILA NR. 112/2016

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. E. D.

Grefier E. A. E.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei Civile privind pe petentul T. M. in contradictoriu cu intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . 15_

La apelul nominal făcut in ședința publică, cu ocazia pronunțării nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Se constată că dezbaterile cu privire la fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.01.2016, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a oferi părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data prezentei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată sub nr._ petentul T. M. a solicitat ca in contradictoriu cu intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CESTRIN să se dispună anularea ca netemeinic și nelegal a procesului verbal de contravenție . nr._ din 03.08.2015, arătând că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.

În motivare se invocă lipsa semnăturii olografe ca motiv de nulitate absolută.

A fost atașat procesul verbal de contravenție în care s-a reținut că, în ziua de 05.04.2015 ora 13,40, vehiculul categoria A cu nr._ a circulat fără a deține rovinietă valabilă pe petentei pe DN 67 km. 198+540 m Budești jud. V..

Fapta săvârșită de petentă constituie contravenție conform art. art. 8 alin 1 și sancționată de art.8 alin 2 din OG nr 15/2002, pentru care i s-a aplicat acesteia o amendă în cuantum de 250 lei.

Plângerea s-a timbrat cu 20 lei taxă de timbru.

Intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE BUCUREȘTI- CESTRIN a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii contravenționale arătând că procesul verbal de constatare a contravenției îndeplinește condițiile prevăzute de OG nr 15/2002 și de OG nr 2/2001 .

În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

Din probatoriul administrat în cauză, inclusiv planșa foto rezultă că, în data de 26.03.2015 ora 13,34, vehiculul categoria B cu nr._ a circulat fără a deține rovinietă valabilă pe petentei pe DN 67 km. 198+540 m Budești jud. V..

Sub aspectul legalității, instanța reține că procesul verbal cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de lege (art. 16 din OG 20/2001) sub sancțiunea nulității, astfel că instanța nu va reține susținerile petentului referitoare la lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Referitor la temeinicia procesului verbal, instanța apreciază că situația de fapt expusă în cuprinsul procesului verbal corespunde realității.

Probele administrate, nu conduc la o altă situație de fapt față de cea reținută în procesul verbal, astfel că instanța nu va reține susținerile petentului .

Verificând procesul-verbal sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța apreciază că, față de criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, fapta a fost corect individualizată.

Sub aspectul condițiilor de formă, instanța constată că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 19 și art. 17 din O.G nr. 2/2001, astfel că, în temeiul art. 34 alin. (1) și art. 7 din O.G nr. 2/2001, urmează să admită, în parte plângerea, și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul T. M., cu domiciliul in Rm Valcea, ., nr.36, J. V. in contradictoriu cu intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CESTRIN, cu sediul in București, .. 401 A, sector 6.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2016

Președinte,

C. E. D.

Grefier,

E. A. E.

Red CED // 4ex/ 23.02.2016

Tehnred AE /.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 112/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA