Pretenţii. Sentința nr. 1057/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1057/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 19-02-2016 în dosarul nr. 1057/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
CIVILA
Operator de date cu caracter personal 4246
SENTINȚA CIVILA NR. 1057/2016
Ședința publică de la 19 februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. M.
GREFIER: D. A.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei Civile privind pe reclamanta S.C. B. T. S.R.L. CU SEDIUL ALES și pe pârâții J. A. și J. A., având ca obiect revendicare mobiliară.
La apelul nominal făcut in ședința publică, cu ocazia pronunțării nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care se arată că s-au depus concluzii scrise de către reclamantă, dar și de către pârâți.
Se constată că dezbaterile cu privire la fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 5.02.2016, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, pentru a oferi părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 19.02.2016.
INSTANȚA
Deliberând constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamanta . în contradictoriu cu pârâții J. A. și J. A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților: 1. să lase posesia autoturismului Renault Clio cu numărul de înmatriculare_, proprietatea reclamantei și să îl restituie la sediul reclamantei; 2. să fie obligați pârâții la plata sumei de 192 de lei, reprezentând impozit auto achitat pentru anii 2012 - 2014; 3. să fie obligați pârâții la plata de despăgubiri constând în lipsa de folosință pentru ultimii 3 ani anterior înregistrării prezentei acțiuni, estimată provizoriu la suma de 15.000 de lei. Au mai solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a achiziționat în leasing acest autoturism prin contractul nr._/28.10.2005 de la RCI Leasing Romania IFN SA, contract care s-a încheiat de executat în data de 18.11.2009, când a fost emisă factura nr._ pentru plata valorii reziduale, când reclamanta a devenit proprietară. A menționat că autoturismul a fost folosit de pârâta J. A. din 2005 și acum se află în posesia acesteia, care refuză să îl predea. A mai arătat că ultimul demers a avut loc la mediator, pârâta refuzând restituirea autoturismului. A susținut că în data de 17.05.2013 s-a încheiat la mediator procesul verbal prin care s-a soluționat doar parțial conflictul, respectiv doar predarea de către pârâtă a Registrului unic de control al societății, conflictul privind predarea autoturismului nefiind soluționat amiabil. A precizat că în acordul de mediere, pârâta a recunoscut că autoturismul se află în posesia sa. Reclamanta a mai arătat că în calitate de proprietară a autoturismului a plătit în toată această perioadă impozitul la Primăria municipiului Rm. V..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 563, 566 din C.civ.
Cererea a fost legal timbrată.
În susținerea cererii reclamantul a depus la dosar înscrisuri și a solicitat încuviințarea probei testimoniale, cu interogatoriu și a probei cu expertiză.
Pârâții au depus întâmpinare (fila 43) prin care au invocat excepția prescripției, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Au arătat că pârâta a fost asociată cu S. D., reprezentantul reclamantei și, deoarece apăruse o situație de incompatibilitate în ceea ce îl privește pe pârâtul J. A., a fost nevoită să cedeze părțile sociale lui S. C., soția lui S. D., părțile fiind în acel moment în relații de prietenie și de nășie. Au susținut că, în virtutea acestor relații, a continuat să fie administratorul de fapt al societății reclamante, convenind să fie proprietara acestui autoturism, convenție care a rămas la sediul societății reclamante, după ce s-au declanșat litigiile care au culminat cu scoaterea pârâtei din societate. Pârâta a menționat că a fost obligată să promoveze în instanță o ordonanță președințială pentru recuperarea actelor, dar S. D. nu s-a conformat obligației de restituire a actelor dispuse de instanță, astfel încât în prezent pârâții nu mai sunt în prezența convenției scrise, care a rămas la sediul reclamantei.
Pârâții au menționat că la data de 31.10.2005, la 3 zile de la încheierea contractului de leasing, părțile au convenit în legătură cu autoturismul în litigiu ca pârâta J. A. să plătească lunar reclamantei ratele de leasing, urmând ca după expirarea leasingului, autovehiculul să fie trecut în proprietate pârâtei. A menționat că pârâta a renunțat la încasarea dobânzilor aferente sumelor de bani împrumutate reclamantei prin mai multe contracte de credit. Pârâții au mai arătat că mașina a fost achiziționată pe numele societății pentru a se deduce TVA de către societate, care avea o situație financiară precară la acea dată.
Pârâții au menționat că valoarea contractului de leasing a fost de 58.095,69 de lei (din care reclamanta și-a dedus suma de 9.275 de lei cu titlu de TVA), din care s-au făcut plăți astfel: în perioada 28.10.2005 – 19.09.2008 J. A. a achitat lunar cu numerar ratele de leasing în cuantum de 34.999,50 de lei, societatea reclamantă neemițând în acel moment documente, mergând pe încrederea dintre părți; în data de 19.12.2008, J. A. a achitat suma de 1916,01 lei, reprezentând ratele 35 și 36 din contractul de leasing cu ordin de plată direct către societatea de leasing, la data de 16.04.2009, J. A. a achitat suma de 2.223,46 de lei, reprezentând ratele 38 și 39 din contractul de leasing cu ordin de plată direct către societatea de leasing, bani returnați deoarece făcuse plata și reclamanta; reclamanta a achitat ulterior datei de 19.09.2008 suma de 20.872 de lei către societatea de leasing.
Pârâții au arătat că modul de lucru în privința plăților era în sensul că J. A. achita lunar rata de leasing la sediul societății reclamante, banii erau predați lui J. A., care mergea în aceeași zi la bancă și efectua plata către societatea de leasing, prin ordine de plată semnate de J. A., care era mandatat de soții S. să reprezinte societatea, în baza Hotărârii nr. 1/05.08.2005.
Pârâții au menționat că în executarea convenției încheiate cu reclamanta, aceasta din urmă le-a predat ambele rânduri de chei și certificatul auto, că în anul 2005, societatea avea o situație financiară precară, fiind în pragul insolvenței, astfel încât nu avea nici interesul și nici resursele financiare de a achiziționa un autoturism, în timp ce își vindea microbuzele proprii. Au mai arătat că tot J. A. este cel care a ridicat mașina, care nu a fost niciodată în posesia reclamantei, posesie neîntreruptă recunoscută de reclamantă, că în anul 2009 s-a purtat o corespondență între părți, în care reclamanta nu neagă existența convenției, ci numai faptul că nu ar fi fost semnată de administratorul societății. A menționat că, urmare a convenției, la data de 22.11.2005 au vândut autoturismul personal cu numărul de înmatriculare_, iar ca o garanție a plății ratelor de leasing și a dobânzii, respectiv a convenției din 31.10.2005, reclamanta a emis două bilete în alb, semnate și ștampilate de S. D..
Pârâții au menționat că a fost încheiat contractul de leasing în anul 2005, iar mașina a trecut în proprietatea reclamantei în anul 2009, astfel încât în raport de oricare dintre cele două date s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani în care putea fi revendicat autovehiculul, conform art. 1909 din C.civ., aplicabil în speță, prin raportare la data începerii posesiei vehiculului în litigiu.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (fila 96), prin care a solicitat respingerea excepției tardivității, arătând că nu este aplicabil art. 1909 din C.civ., în condițiile în care bunul mobil în litigiu nu a fost pierdut sau furat. A menționat că nu sunt îndeplinite nici condițiile pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, pârâții neexercitând o posesie utilă și de bună credință. Reclamanta a mai arătat că sunt neîntemeiate apărările pârâților, că nu există o convenție prin care să se fi convenit ca pârâții să devină proprietarii autoturismului, că administrator al societății reclamante era S. D. și doar el putea semna convenția în litigiu. A menționat și faptul că S. D. și S. C. l-au împuternicit pe J. A. să efectueze operațiuni în cont în numele societății prin Hotărârea nr. 219/05.08.2005, că în baza acestui mandat J. A. a plătit ratele de leasing din banii societății, autoturismul a fost ridicat în baza aceluiași mandat, iar pentru deplasările făcute în exercitarea mandatului i s-a permis de către asociați folosirea autoturismului.
Excepția prescripției a fost unită cu fondul cauzei, conform art. 248 din C.p.c..
În cauză au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriu, proba testimonială și a fost întocmit un raport de expertiză specialitatea contabilitate.
Analizând cu prioritate excepția prescripției acțiunii în revendicare mobiliară, instanța reține că în speță nu este incident termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1909 alin. 2 din C.civ. din 1864, care are ca situație premisă pierderea sau furtul bunului mobil revendicat. În speță nu este revendicat un bun mobil pierdut sau furat, ci un bun de care pretinsul proprietar s-a desesizat de bunăvoie și care îl revendică de la pretinsul posesor de rea credință. Or, în această situație nu se face o diferențiere între drepturile reale mobiliare și cele imobiliare sub aspectul incidenței normelor privind prescripția acțiunii în revendicare.
Prin urmare, în condițiile în care dreptul de proprietate este un drept perpetuu, fără diferențiere, acțiunea în revendicare este imprescriptibilă, indiferent dacă bunul revendicat este mobil sau imobil. Pe cale de consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției acțiunii în revendicare mobiliară.
Analizând materialul probator administrat în cauză, asupra fondului cauzei, instanța reține următoarele:
Reclamanta ., prin administrator S. D. a încheiat cu RCI Leasing Romania IFN SA contractul de leasing nr._/28.10.2005 având ca obiect achiziționarea în leasing a autoturismului marca Renault Clio cu numărul de înmatriculare_ (fila 7).
Contractul de leasing menționat anterior s-a încheiat de executat în data de 18.11.2009, când a fost emisă factura nr._/18.11.2009 pentru plata valorii reziduale (fila 17), moment în care reclamanta a devenit proprietară a autoturismului în litigiu, potrivit art. 13.3 din contractul de leasing nr._/28.10.2005.
Din momentul încheierii contractului de leasing menționat anterior, pârâții J. au intrat în posesia autoturismului marca Renault Clio cu numărul de înmatriculare_, posesie pe care o exercită și în prezent, așa cum rezultă din răspunsurile la interogatoriu ale ambelor părți din prezenta cauză, dar și din declarațiilor martorilor propuși de ambele părți, F. I. și I. C..
Reclamanta pretinde că a transmis folosința autoturismului către pârâți în calitate de persoane din societate, iar nu în calitate de terț, întrucât contractul de leasing interzicea transmiterea folosinței pentru perioada de leasing. Într-adevăr, instanța reține că în contractul de leasing este prevăzută interdicția reclamantei utilizatoare de a transmite folosința altei persoane juridice sau fizice care nu este prepusul său (art. 11.2 din contract). De asemenea, pârâta J. A. a făcut parte din societatea până în anul 2008, când și-a dat demisia, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 90, iar S. D. și S. C., asociați ai societății reclamante, l-au împuternicit pe J. A. să efectueze operațiuni în cont în numele societății prin Hotărârea nr. 219/05.08.2005 (fila 89).
Pârâții au susținut în schimb că au convenit cu reclamanta ca ei să devină proprietari ai autoturismului marca Renault Clio cu numărul de înmatriculare_, convenție datând din 31.10.2005.
Instanța reține însă că pârâții nu au făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autoturismului în litigiu. În primul rând, instanța reține că, deși pârâții au susținut că au convenit cu reclamanta ca ei să devină proprietari ai autoturismului în litigiu, pârâții nu au invocat și, cu atât mai mult, nu au dovedit că actul de leasing este unul simulat și că intenția reală a părților a fost aceea ca pârâții să devină proprietari, împrejurare care, de altfel, ar fi ridicat probleme sub aspectul legalității operațiunilor care au condus la deducerea TVA.
Pe de altă parte, deși au făcut referire la o convenție cu reclamanta, pârâții nu au invocat și, cu atât mai mult, nu au dovedit că au încheiat cu reclamanta o convenție care să aibă ca obiect transmiterea proprietății. De altfel, la data încheierii pretinsei convenții, 31.10.2005, era în curs contractul de leasing, iar reclamanta nu ar fi avut posibilitatea transmiterii proprietății la acel moment.
Dimpotrivă, din motivarea întâmpinării pârâților, rezultă că această convenție din 31.10.2005 nu ar fi avut ca obiect transmiterea proprietății, ci că reclamanta și-ar fi asumat obligația înstrăinării în viitor a bunului către pârâți. Pe de altă parte, pârâții nici nu au făcut dovada existenței convenției din 31.10.2005. Astfel, deși există o . indicii în sensul invocat de pârâți (de pildă, situația financiară a societății reclamante de la data încheierii contractului de leasing, vânzarea de către pârât a autoturismului propriu, ordine de plată semnate de pârâtul J. A. pentru plăți făcute de reclamantă), aceste indicii nu au însă greutatea de a proba cu certitudine existența convenției pretinse de pârâți. Aceasta, cu atât mai mult cu cât plățile menționate mai sus efectuate de pârât au caracter echivoc, în condițiile în care pârâtul a fost împuternicit chiar de reclamantă prin Hotărârea nr. 219/05.08.2005 să efectueze operațiuni de cont (în general, iar nu doar pentru ratele de leasing, nefiind făcută o asemenea distincție).
În orice caz, așa cum s-a reținut mai sus, această pretinsă convenție nu ar fi avut ca efect transmiterea proprietății, ci doar crearea unei obligații de a face în sarcina reclamantei. Or, în condițiile în care prin această convenție nu s-a transmis proprietatea sau în condițiile în care pârâții nu au invocat și nu au făcut dovada obținerii unei hotărâri judecătorești care să oblige reclamanta la transmiterea proprietății ori care să constate transmiterea proprietății asupra autoturismului, apărările acestora din cadrul acțiunii în revendicare sunt neîntemeiate, astfel încât posedă autoturismul fără drept.
În consecință, reținând că pârâții ocupă fără drept autovehiculul în litigiu și că reclamanții nu se pot bucura de dreptul lor de proprietate în condițiile prevăzute de art. 480 Cod civil, instanța constată că este întemeiat capătul de cerere având ca obiect revendicarea.
Pe cale de consecință, instanța constată că este întemeiat și capătul de cerere având ca obiect plata de către pârâți a despăgubirilor constând în lipsa de folosință a autovehiculului în litigiu, în condițiile în care reclamanta nu a putut beneficia de atributul folosinței bunului propriu și în condițiile în care pârâții au folosit fără drept autovehiculul în litigiu, care se afla în proprietatea reclamantei.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a stabilit contravaloarea lipsei de folosință prin metoda comparării prețurilor, în cadrul căreia a avut în vedere și oferte de închiriere pentru autovehicule similare, contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada în litigiu fiind de peste 100.000 de lei. Expertul a stabilit contravaloarea lipsei de folosință și în funcție de metoda comparării prețurilor, rezultând contravaloarea lipsei de folosință la suma de 32.941 de lei, pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, dar și pentru perioada ulterioară introducerii acțiunii, până la data efectuării raportului de expertiză.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 32.941 de lei. Prin urmare, deși prima metodă de evaluare a lipsei de folosință se bazează pe oferte similare de închiriere, astfel încât această metodă ar corespunde mai mult situației de fapt din speță privind lipsa de folosință față de metoda cost – plus, instanța va obliga pârâții la plata sumei de 32.941 de lei, în primul rând în considerarea principiului disponibilității, iar în al doilea rând, având în vedere și principiul echității. Din această din urmă perspectivă, instanța reține și faptul că relația dintre părți nu a fost una de închiriere auto, că reclamanta nu a acționat în calitate de societate de închirieri auto și că, și în această din urmă situație, nu ar fi existat certitudinea că societatea reclamantă ar fi închiriat în fiecare zi autovehiculul, astfel încât prejudiciul cert să fie reprezentat de lipsa de folosință pentru fiecare zi a perioadei în care reclamanta nu s-a aflat în posesia autovehiculului.
Instanța va respinge însă ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata impozitului auto achitat de reclamantă pentru ultimii trei ani. Instanța reține că obligația plății impozitului revine proprietarului, astfel încât reclamanta avea obligația de a achita acest impozit în calitate de proprietar. Soluția se impune cu atât mai mult cu cât pârâții vor fi obligați la plata către reclamantă a contravalorii lipsei de folosință a autovehiculului. Raportat la această din urmă situație, instanța reține că obligația plății impozitului auto ar reveni societății de închiriere auto, ca titular al dreptului de proprietate, iar nu chiriașului.
Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să admită în parte acțiunea, să oblige pârâții să respecte reclamanților proprietatea și posesia cu privire la autoturismul Renault Clio cu numărul de înmatriculare_ ; să oblige pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 32.941 de lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului în litigiu. Va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect plata contravalorii impozitului auto către reclamantă în cuantum de 192 de lei.
Având în vedere culpa procesuală a pârâților și văzând dispozițiile art. 453 din C.p.c., instanța va obliga pârâții în solidar la plata către reclamanți a sumei de 5809 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, onorariile avocatului și ale experților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției acțiunii în revendicare.
Admite în parte cererea formulată de reclamanta . cu sediul social în Bascov, comuna Bascov, ..18 B, jud. Argeș și sediul procesual ales în Rm.V., . jud. V., în contradictoriu cu pârâții J. A., având CNP_, domiciliată în Rm.V., ..2,.,. și J. A., domiciliat în Rm.V., ..2,., jud. V., având CNP_.
Obligă pârâții să respecte reclamanților proprietatea și posesia cu privire la autoturismul Renault Clio cu numărul de înmatriculare_ .
Obligă pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 32.941 de lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului în litigiu.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect plata contravalorii impozitului auto către reclamantă în cuantum de 192 de lei.
Obligă în solidar pârâții la plata către reclamantă a sumei de 5809 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Rm. V..
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2016.
PREȘEDINTE,
L. M. A.
GREFIER
D. A. A.
Red. ML/ 24.01.2016
tehnored AD/ 5 ex
. .
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 797/2016. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 734/2016.... → |
|---|
