Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1009/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1009/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 18-02-2016 în dosarul nr. 1009/2016
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA, JUDEȚUL V.
Operator de date cu caracter personal nr.4246
SENTINȚA CIVILĂ NR.1009
Ședința publică de la 18 februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. B.
Grefier M. O.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de petentul M. RM.V. - DIRECȚIA ECONOMICO-FINANCIARĂ în contradictoriu cu intimatul M. M., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial cu soluționarea cauzei de față, în temeiul disp. art.9 alin.3 din OG 2/2001.
În temeiul disp.art.258 C.pr.civ. coroborat cu disp.art.255 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către petent, apreciind că proba este admisibilă și concludentă soluționării cauzei.
Față de actele existente la dosar și ținând seama de faptul că intimatul a solicitat judecarea în lipsă, instanța, în conformitate cu disp.art.244 C., constată cercetarea procesului încheiată, iar în conformitate cu disp. art. 394 C. reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrată la nr._, petentul M. RM.V. - DIRECȚIA ECONOMICO FINANCIARĂ a solicitat instanței ca, în conformitate cu prevederile art. 9 alin.3 din O.G.2/2001, să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii de 140 lei, aplicate contravenientului M. M. prin procesul verbal de contravenție . nr._/27.11.2012, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal de contravenție prin care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și adresa Primăriei mun. Rm.V., însoțită de actele din care rezultă imposibilitatea executării silite a acestuia.
Examinând procesul verbal de contravenție susmenționat, ca urmare a sesizării formulate, instanța constată că intimatul a fost sancționat de către IPJ V. cu amendă contravențională în sumă de 140 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.36 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/_, fapta fiind sancționată conform art.99 alin.2 din același act normativ.
Primăria mun. Rm.V., prin adresa depusă la dosar, a comunicat faptul că sancțiunea amenzii nu poate fi executată întrucât contravenientul este insolvabil și nu are bunuri urmăribile pe raza localității de domiciliu.
Constatând îndeplinite condițiile cerute de art. 9 pct. 3 din O.G. 2/2001 și având în vedere disp. O.G. nr.55/2002, instanța va înlocui amenda contravențională aplicată prin procesul verbal susmenționat, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pentru o perioadă totală de 14 ore, instanța având în vedere disp. art. 39 indice 1 din O.G.2/2001, modificată.
Așa fiind, instanța va admite sesizarea formulată de petent și în consecință va obliga pe intimat să presteze în total 14 ore activitate în folosul comunității, conform disp. art. 3 în locurile prev. de art. 2 din O.G.55/2002, stabilite prin hotărâre de Consiliul Local al mun. Rm. V., județul V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petentul M. RM.V. - DIRECȚIA ECONOMICO FINANCIARĂ, cu sediul în Rm. V., ..3-5, județul V., în contradictoriu cu intimatul M. M., cu domiciliul în Rm.V., ., județul V..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._/27.11.2012, cu obligarea acestuia de a presta muncă în folosul comunității în cuantum de 14 ore în cadrul Primăriei Rm. V..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 februarie 2016.
Președinte,
B. D.
Grefier,
O. M.
Red./Tehn.../19.02.2016
Comunicat părților 2 ex.
astăzi, .
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 797/2016. Judecătoria... → |
---|