Suspendare provizorie. Sentința nr. 1/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 06-01-2016 în dosarul nr. 1/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
SECȚIA C.
Operator de date cu caracter personal nr.4246
SENTINȚA CIVILA Nr. 1
Ședința publică din data de 06 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
Președinte :I. C. C.
Grefier:M. M. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe contestatoarea DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE C. -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE VALCEA cu sediul în C., .. 2, J. D. în contradictoriu cu intimații . cu sediul procesual ales la G. D., G., ., ., S. C. PROFESIONALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI A. I. E. ȘI M. M., cu sediul în C., .. 35, . D., având ca obiect suspendare provizorie .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, fără citare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată.
Instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial exclusiv cu judecarea prezentei cauzei, în temeiul art. 651 cod procedură civilă.
De asemenea instanța constată că, în cauză, contestatoarea este scutită de la plata cauțiunii, în temeiul art. 229 Cod procedură fiscală.
După care;
Instanța, constată dosarul în stare de judecată și în baza art. 394 cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, asupra cauzei constată următoarele; Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. V. sub număr unic_ contestatoarea. Direcția generală a Finanțelor Publice C. reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului V. în contradictoriu cu intimata . a solicitat instanței ca pe cale de ordonanță președințială să dispună suspendarea executării silite începută în dosarul nr. 1023/2013 de SP EJ A. I. E. și M. M. până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. V. sub număr unic_, cu termen de judecată la data de 25.01.2016.
Motivând cererea contestatoarea arată că în data de 02.10.2015 a fost somată să achite dobânda legală aferentă debitului pretins, respectiv suma de 2810,22 lei compusă din 1934 lei debit principal și 876,22 șei cheltuieli de judecată.
Contestatoarea arată că a formulat contestație la executare atât împotriva actelor de executare emise de SP EJ A. I. E. și M. M., apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 718 alin 7 cod proc civ.
Precizează în acest sens contestatoarea că, executarea silită a început împotriva acesteia fără a se fi constatat refuzul de acceptare a executării de bunăvoie a obligației, întrucât, creditoarea, . nu a formulat cerere pentru restituirea sumelor cu titlu de cheltuieli de judecată ci s-a adresa direct executorului judecătoresc.
Urgența este justificată de către contestatoare prin faptul că s-a emis adresa de înființare a popririi în data de 15.12.2015 în dosarul de executare 1023/E/2015, fără a se ține sama că pentru cheltuielile de executare a formulat contestație la executare ce formează obiectul dosarului 9881/288/_ cu termen de judecată pentru data de 25. 01.2016.
In ceea ce privește debitul menționat în poprire se precizează că s-a formulat referat privind punerea in plata a acestora document transmis spre competenta soluționare Ministerului Finanțelor Publice-Directia G. Juridica potrivit Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.4023/2015 pentru aprobarea procedurii operaționale PO-29.16 privind verificarea si plata obligațiilor bănești pe teritoriul Statului R. cu adresa nr.VL_/21.12.2015.
Se susține de asemenea că este dovedita si cerința iminentei producerii prejudiciului de vreme ce s-a început executarea silita fara sa se aștepte punerea in aplicare a dispozitivului sentinței civile nr.2159/29.04.2014 pronunțata de către judecătoria B. in dosar nr._, fiind dovedita si aparenta de nelegalitate a actelor si formelor de executare silita contestate demarate de către S. Civila Profesionala a Executorilor Judecătorești A. I. E. si M. M., deoarece, la stabilirea cheltuielilor de executare este necesar să se țină seama de criteriile oferite de lege astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 669 lin 4 NCPC. În acest sens se arată că, în condițiile în care debitul principal este de 1934 lei cheltuielile de executare calculate depășesc jumătate din valoarea creanței, fiind încălcate dispozițiile art. 39 din legea 188/2000 li Ordinul MJ 2550/C/2006.
În raport de aceste considerente reclamanții apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 718(7) C.pr.civ. privind urgența soluționării unei astfel de cereri pe cale de ordonanță președințială și solicită admiterea cererii.
Cererea este legal timbrată.
În dovedirea cererii s-au depus, în copie, următoarele înscrisuri: contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestației la executare, Încheierile de încuviințare a executării silite, adresa de înființare a popririi din data de 17.12.2015 emisă de S. Civila Profesionala a Executorilor Judecătorești A. I. E. si M. M. toate emise în dosarul de executare nr. 1023/E/2015.
În drept reclamanții au invocat dispozițiile art. 718(7) .
Analizând cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare în raport de motivele invocate, de înscrisurile existente la dosar și de dispozițiile legale în materie instanța reține următoarele:
La data de 21 septembrie 2015 intimata ., în calitate de creditor, a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat ..2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul_ cererea fiind înregistrată la de S. Civila Profesionala a Executorilor Judecătorești A. I. E. si M. M., care prin Încheierea emisă la data de 24 09 2015 a admis cererea formulată de creditoare, a dispus întocmirea dosarului de executare nr. 1023/E/2015 și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu.
În cadrul dosarului de executare nr. 1023/E/2015 s-au emis următoarele acte de executare: Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 09.10.2015 pentru suma de 876,22 lei, somația nr. 1023/E/2015 /09.10.2015 prin care s-a pus în vedere contestatoarei ca în termen de 1 zi de la înmânarea sau comunicarea somației să achite suma de 2810,22 lei reprezentând debit principal în cuantum de 1934 și 876,22 lei, adresa de înființare a popririi din data de 17.12.2015 asupra soldurilor creditoare aparținând Direcției Generale regionale a finanțelor publice C. pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Gura Lotrului.
Împotriva actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 1023/E/2015 contestatoarea formulat contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. V. sub număr unic 9881/288/_ în cadrul căreia au solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, iar prin prezenta cerere au solicitat instanței să dispună pe cale de ordonanță președințială suspendarea executării silite în temeiul art. 718 alin. 7 C.pr.civ. .
Examinând cererea de suspendare a executării silite formulată de reclamanți în raport de motivele de fapt și de drept invocate și de momentul până la care s-a solicitat suspendarea, respectiv până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare, instanța califică prezenta cerere ca fiind o cerere de suspendare provizorie a executării silite.
Luând în considerare dispozițiile Legii nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă precum și Deciziile Curții constituționale nr 473/2013 și în raport de data declanșării procedurii executării silite de către creditor (21 septembrie 2015) instanța constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 719(7) ale Codului de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010 completată cu Legea 138/2014.
Potrivit dispozițiilor art. 719 alin. 7 C.pr.civ. rezultă că „În cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea prevăzută la alineatul 2, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauțiunea depusă potrivit prezentului alineat este deductibilă din cauțiunea finală stabilită de instanță, dacă este cazul.”
Interpretând dispozițiile legale expuse se reține că suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare se poate dispune doar în cazuri cu totul excepționale, existând riscul de a fi prejudiciat creditorul prin temporizarea executării, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: 1. să se justifice existența unor cazuri urgente care impun luarea acestei măsuri, condiția urgenței urmând a se aprecia în cazul concret și vizează situația în care partea ar fi supusă unor grave prejudicii, imediate și iminente, dacă ar fi continuată executarea silită; 2. să se facă dovada consemnării unei cauțiuni și 3. să se facă dovada formulării unei contestații la executare în cadrul căreia să se fi solicitat și suspendarea executării silite.
În speță, contestatoarea nu este ținută de plata unei cauțiuni fiind scutită conform art. 229 cod proc fisc. cauțiunea fixată de instanță, astfel că instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 718 alin.7 C.pr.civ.
În ceea ce privește îndeplinirea cumulativă a cerințelor enumerate de textul de lege enunțat instanța apreciază că în prezenta cauză contestatoarea nu justifică nici urgența și nici prejudiciul iminent, dat fiind faptul că prin titlul executoriu reprezentând ..2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul_ astfel cum a fost modificat prin DC 869/14 mai 2015 obligația acesteia la plata debitului în cuantum de 1934 lei cu titlu de cheltuieli de judecată a fost stabilită în aprilie 2014, rămânând definitivă în luna mai 2015, dată de la care, în interpretarea dispozițiilor art.622 cod proc civ obligația stabilită prin hotărâre judecătorească se execută de bunăvoie. În atare situație, este nefondată susținerea contestatoarei potrivit căreia creditoarea nu a formulat cerere de plată a cheltuielilor de executare. Nici motivarea potrivit căreia s-a formulat referat privind punerea în plata a debitului, transmis spre competenta soluționare Ministerului Finanțelor Publice-Directia G. Juridica potrivit Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.4023/2015 pentru aprobarea procedurii operaționale PO-29.16 privind verificarea si plata obligațiilor bănești pe teritoriul Statului R. cu adresa nr.VL_/21.12.2015, nu poate fi reținută ca întemeiată pentru justificarea urgenței, respectivul act fiind întocmit de către debitarea contestatoare abia după declanșarea executării silite, la o perioadă de timp apreciabilă față de pronunțarea hotărârii definitive.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse instanța va respinge cererea reclamanților privind suspendarea provizorie a executării silite începută în dosarul de executare nr. 1023/E/2015 al Societății Civile Profesionale a Executorilor Judecătorești A. I. E. si M. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 719 alin. 7 C.pr.civ.
Respinge cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea. Direcția generală a Finanțelor Publice C. reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului V., cu sediul în C., .. 2, J. D., în contradictoriu cu intimata . cu sediul procesual ales la G. D., G., ., ., J. G..
Prezenta încheiere nu este supusă niciunei căi de atac.
Pronunțată în ședință publică azi 06 ianuarie 2016 la sediul Judecătoriei Rm. V..
Președinte, C. C. I. | ||
Grefier, A. M. M. |
Red.ICC/Tehn. MMA/6ex/07.01.2016
Comunicat părților 4 ex.
astăzi, .
← Suspendare provizorie. Încheierea nr. 994/2016. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2358/2015.... → |
---|