Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2803/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 2803/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 2803

DOSAR NR._ /2015cerere de valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2803

Ședința din Camera de consiliu din data de 28.10.2015

Instanța constituită din:

PreședinteA. B.-C.

GrefierN. M.

Pe rol fiind, soluționarea „ cererii de valoare redusă „ ce formează obiectul dosarului cu nr. de mai sus, formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul C. Ș..

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat:

- obiectul judecății: cerere de valoare redusă.

- alte aspecte: -

Instanța, admite pentru reclamant proba cu înscrisuri, respectiv cele de la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri noi de formulat, cauza a rămas în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 10.07.2015, reclamanta ., a chemat în judecată pe pârâtul C. S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 477,86 lei reprezentând despăgubiri civile contractuale, din care suma de 166,20 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicații furnizate și suma de 311,66 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la plata integrală a debitului. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

Acțiunea a fost formulată conform procedurii cererilor de valoare redusă, în condițiile art.1025-1032 din codul de procedură civilă.

În motivarea cererii reclamanta arată că, în baza contractului de furnizare servicii nr._/14.06.2013, a prestat în favoarea pârâtului servicii specifice de internet și televiziune pentru decontarea cărora a întocmit și înaintat acesteia spre decontare facturile fiscale nr._/20.01.2014, în valoare de 54 lei, scadentă la data de 28.02.2014; nr._/18.02.2014, în valoare de 58,20 lei, scadentă la data de 31.03.2014; și nr._/18.03.2014, în valoare de 54 lei, scadentă la data de 30.04.2014.

Conform opțiunii clientului, contractul a fost încheiat pe o perioadă inițială minimă de 12 luni pentru serviciul de televiziune, motiv pentru care pârâtul a beneficiat de o reducere de 100% a taxei de instalare serviciu, respectiv a taxei de activare serviciu, prevăzute în Anexa nr. 2 – Extras de tarife R. R., precum și o reducere de 100% a abonamentului aferent lunii instalării. De asemenea, conform actului adițional/14.06.2013 și a ofertei comerciale în vigoare la acea dată, pârâtul a beneficiat de un discount de 50% la plata tarifului lunar în primele 6 luni după expirarea fracțiunii de lună în care serviciul a fost instalat.

În ceea ce privește serviciul de internet, conform Actului Adițional de suplimentare servicii/21.11.2013, acesta a fost încheiat pe o durată minimă inițială de 12 luni, respectiv până la 30.11.2014; pârâtul a beneficiat și în acest caz de o reducere de 100% a taxei de instalare serviciu, respectiv a taxei de activare serviciu, precum și o reducere de 100% a abonamentului aferent lunii instalării.

Reclamanta a mai menționat că, in conformitate cu art. 5.5.2. din anexa Condiții generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice: “5.5.2. Exceptând cazurile prevăzute la art. 3.10 si 12.3 si cazurile in care contractul este încheiat pe perioada nedeterminata, in cazul denunțării unilaterale a unui serviciu sau in cazul denunțării unilaterale a contractului de către Beneficiar sau in cazul rezilierii contractului înainte de expirarea Duratei Inițiate, Beneficiarul se obliga sa achite Operatorului potrivit dispozițiilor legale aplicabile, cu titlu de justa despăgubire, o suma care va include contravaloarea: (i) serviciilor oferite cu titlu de promoție [...] (iii) a serviciilor de activare [..] (v) a dreptului de utilizare a echipamentelor predate Beneficiarului pentru a avea acces la serviciile contractate [...] toate serviciile enumerate la pct.(i)-(vi) de mai sus fiind furnizate Beneficiarului la tarife promoțional sub condiția menținerii in vigoare si a efectuării platii contravalorii serviciilor contractate de către Beneficiar pe întreaga Durata Inițiala a contractului, excepție făcând culpa grava, dovedita a Operatorului”

Reclamanta a învederat că, în considerarea celor menționate mai sus, suma ce reprezintă justa despăgubire este in valoare totala de 311,66 lei (pentru serviciul de televiziune:taxă instalare – Digi TV Cablu – 50 lei; taxă activare Digi TV Cablu – 50 lei; discount 50% abonament, 6 luni (perioada 01.07._13) – 75 lei; discount 100% abonament luna instalării (perioada 17.06._13) – 11,66 lei; pentru serviciul de internet: taxă instalare Digi Net – 50 lei; taxa de activare Digi Net - 50 lei; discount 100% abonament luna instalării (perioada 22.11._12) – 25 lei).

În drept, reclamanta a formulat acțiunea potrivit prevederilor art.1025 și următoarele Cod procedură civilă privind procedura specială a cererilor cu valoare redusă.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 50 lei conform art. 6 din OUG 80/2013.

Reclamanta a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.

În dovedire a depus la dosarul cauzei în copie, Contractul de furnizare servicii nr._/14.06.2013 cu actele adiționate din datele de 14.06.2013 și 21.11.2013, anexa privind condițiile generale pentru furnizarea serviciilor, declarația pe proprie răspundere din 14.06.2013 privind locul de domiciliu și acordul achiziționare a serviciilor, actul de identitate, fișa de calcul a sumelor datorate defalcată pe facturile emise și facturile fiscale menționate anterior.

Conform art.1029 alin.3 NCPC, instanța a dispus comunicarea formularului de cerere și înscrisurilor anexate către pârât. De asemenea, a dispus comunicarea formularului de răspuns către pârât, cu mențiunea ca în termen de 30 de zile de la primirea înscrisurilor să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească. Pârâtul a fost informată că potrivit art.1030 alin.2 NCPC, în cazul în care nu va înainta nici un răspuns în termenul de 30 de zile stabilit de art.1029 alin.4 NCPC, instanța se va pronunța cu privire la cerere în raport cu actele aflate la dosar.

Pârâtul nu a înaintat formular de răspuns, în termenul de 30 de zile, conform art.1029 alin.4 NCPC.

Procedura s-a desfășurat cu înfățișarea părților în acord cu prevederile art. 1029 alin.2 Cod procedură civilă.

Instanța în temeiul art.1029 alin.9 rap. la art. 258-255 Cod procedură civilă a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri existentă la dosar considerând-o necesară, utilă și concludentă în soluționarea prezentei cauze.

Analizând probele de la dosar instanța reține în fapt că, în baza raporturilor contractuale dintre părți, respectiv în baza contractului de furnizare servicii nr._/14.06.2013, reclamanta a prestat în favoarea pârâtei servicii de internet și televiziune pentru decontarea cărora a întocmit și înaintat acesteia spre decontare facturile fiscale nr._/20.01.2014, în valoare de 54 lei, scadentă la data de 28.02.2014; nr._/18.02.2014, în valoare de 58,20 lei, scadentă la data de 31.03.2014; și nr._/18.03.2014, în valoare de 54 lei, scadentă la data de 30.04.2014.

În ceea ce privește legea materială aplicabilă prezentului litigiu, văzând dispozițiile art.6 alin. 5 din Noul Cod Civil, potrivit cărora dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ., legea aplicabilă în cauza de față, având în vedere data încheierii contractului nr._/14.06.2013este dată de dispozițiile Noului Cod Civil.

În ceea ce privește legea procedurală aplicabilă prezentului litigiu prin raportare la prevederile art. 24 din Noul Cod de procedură civilă (dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după .) și având în vedere că înregistrarea cererii pe rolul acestei instanțe a avut loc ulterior datei de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, astfel cum rezultă din rezoluția de primire a dosarului, legea procedurală aplicabilă prezentei acțiuni este dată de Noul Cod de procedură civilă - Legea 134/2010.

Potrivit prevederilor art. 1270 cod civil contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, creditorul având dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, potrivit art.1359 alin.1 Cod civil.

Potrivit art.1350 alin.2 Cod civil, atunci când persoana nu-și îndeplinește fără nicio justificare obligațiile pe care le-a contractat, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată la repararea acestui prejudiciu, astfel că reclamantul care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia, iar pârâtul care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloacele de probă admise de lege.

În ceea ce privește domeniul aplicabil procedurii speciale a cererilor de valoare redusă, potrivit art. 1025 alin.1 Cod procedură civilă, procedura cererilor de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Potrivit art. 1028 Cod procedură civilă reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia. Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei. Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit și copii de pe înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească.

Potrivit art.1029 alin.1, 2 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu. Instanța poate dispune înfățișarea părților, dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre părți. Instanța poate să refuze o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ținând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motivează în scris și nu poate fi atacat separat.

Potrivit art.1029 alin.3,4 Cod procedură civilă, după primirea formularului de cerere completat corect, instanța va trimite de îndată pârâtului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant. În termen de 30 de zile de la comunicarea actelor sus menționate, pârâtul va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească. Pârâtul poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns.

Potrivit art.1030 alin.2 Cod procedură civilă, în cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1.029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar.

Pe fond, instanța reține că pârâtul nu s-a achitat de obligația contractuală asumată, de plată a prețului serviciilor prestate, creanța totală rezultată din cele trei facturi, în sumă de 166,22 lei, devenind certă, lichidă și exigibilă.

Potrivit art. 3.3, 3.4, 3.5, 3.6 din condițiilor generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații integrate R. & R. al contractului încheiat între părți, plata serviciilor se face pe baza facturilor emise de ., până în ultima zi a lunii în care sunt furnizate serviciile ”Termen de plată”. Creditoarea a emis, pentru serviciile prestate paratului, facturile fiscale nr._/20.01.2014, în valoare de 54 lei, scadentă la data de 28.02.2014; nr._/18.02.2014, în valoare de 58,20 lei, scadentă la data de 31.03.2014; și nr._/18.03.2014, în valoare de 54 lei, scadentă la data de 30.04.2014.

De asemenea, instanța, față de faptul că pârâtul nu a administrat nicio dovadă în sensul achitării debitului pretins deși sarcina probei îi incumba pe acest aspect și având totodată în vedere și prevederile inserate în contract prin care principala obligație a pârâtului, în calitate de beneficiar a serviciilor efectuate de către reclamantă este aceea de a achita contravaloarea serviciilor prestate de către reclamant, constată că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract care exprimă acordul său de voință.

Ca atare, ținând cont de regula potrivit căreia în materia răspunderii civile contractuale, reclamantului îi incubă obligația de a dovedi existența creanței, iar pârâtului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, iar acesta nu a dovedit stingerea ei prin plată sau altă modalitate prevăzută de lege și în raport de cele de mai sus, instanța apreciază ca întemeiate pretențiile reclamantului cu privire la debitul principal și le va admite cererea urmând să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 166,20 lei, reprezentând contravaloare servicii furnizate.

În ceea ce privește cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 311,66 lei, reprezentând despăgubiri: pentru serviciul de televiziune:taxă instalare – Digi TV Cablu – 50 lei; taxă activare Digi TV Cablu – 50 lei; discount 50% abonament, 6 luni (perioada 01.07._13) – 75 lei; discount 100% abonament luna instalării (perioada 17.06._13) – 11,66 lei; pentru serviciul de internet: taxă instalare Digi Net – 50 lei; taxa de activare Digi Net - 50 lei; discount 100% abonament luna instalării (perioada 22.11._12) – 25 lei; instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 1350 C. civil, reclamanta are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar are dreptul la daune interese, iar potrivit art. 1538 și urm. Cod civil, clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale.

În cuprinsul contractului de furnizare servicii nr._/14.06.2013 - anexa Condiții Generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice și a actelor adiționate din datele de 14.06.2013 și 21.11.2013, încheiate între părți, la punctul 5.5.2 este înscrisă clauza penală, conform căreia, exceptand cazurile prevazute la art. 3.10 si 12.3 si cazurile in care contractul este încheiat pe perioda nedeterminata, in cazul denuntarii unilaterale a unui serviciu sau in cazul denuntarii unilaterale a pontractului de catre Beneficiar sau in cazul rezilierii contractului inainte de expirarea Duratei Initiate, Beneficiarul se obliga sa achite Operatorului potrivit dispozitiilor legale aplicabile, cu titlu de justa despagubire, o suma care va include contravaloarea: (i) serviciilor oferite cu titlu de promotie [...] (iii) a serviciilor de activare [..] (v) a dreptului de utilizare a echipamentelor predate Beneficiarului pentru a avea acces la serviciile contractate [...] toate serviciile enumerate la pct.(i)-(vi) de mai sus fiind furnizate Beneficiarului la tarife promotional sub conditia mentinerii in vigoare si a efectuarii platii contravalorii serviciilor contractate de catre Beneficiar pe intreaga Durata Initiala a contractului, exceptie facand culpa grava, dovedita a Operatorului.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum și semnificația clauzei penale instanța apreciază că aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri, respectiv condițiile angajării răspunderii civile contractuale constând în vina debitorului, existența unui prejudiciu și punerea în întârziere a debitorului.

Față de cele expuse, instanta va admite cererea accesorie a reclamantei și va obliga pârâtul la plata sumei de 311,66 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri: reducere de 100% a contravalorii serviciilor operational (a taxei de activare serviciu) pentru serviciul de televiziune:taxă instalare – Digi TV Cablu – 50 lei; taxă activare Digi TV Cablu – 50 lei; discount 50% abonament, 6 luni (perioada 01.07._13) – 75 lei; discount 100% abonament luna instalării (perioada 17.06._13) – 11,66 lei; pentru serviciul de internet: taxă instalare Digi Net – 50 lei; taxa de activare Digi Net - 50 lei; discount 100% abonament luna instalării (perioada 22.11._12) – 25 lei.

În ceea ce privește cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 1350 C. civil, reclamanta are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar are dreptul la daune interese, iar potrivit art. 1538 și urm. Cod civil, clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale.

În cuprinsul condițiilor generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații integrate R. & R. al contractului încheiat între părți, la punctul 3.6 este înscrisă clauza penală, conform căreia, pentru orice întârziere la plată beneficiarul serviciilor poate fi obligat la plata de penalități de 0,2% pe zi întârziere, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum și semnificația clauzei penale instanța apreciază că aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri, respectiv condițiile angajării răspunderii civile contractuale constând în vina debitorului, existența unui prejudiciu și punerea în întârziere a debitorului.

Față de cele expuse, instanța va admite cererea accesorie a reclamantei și va obliga pârâtul la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi calculate de la data scadenței înscrisă pe fiecare factură în parte, respectiv data de 10.03.2014 aferentă facturii nr._/20.01.2014, data de 10.04.2014 aferentă facturii nr._/18.02.2014 și de la data de 10.05.2014 aferentă facturii nr._/18.03.2014, până la data plății efective a debitului.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă, având în vedere că pârâtul urmează să cadă în pretenții, văzând dispozițiile art. 1031 alin. 1 coroborat cu art. 453 alin.1 și următoarele Cod procedură instanța urmează să oblige pârâtul la plata sumei 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către reclamanta . cu sediul ales în Bacău, ., nr. 5, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâtul C. S., cu domiciliul în Mun. R., .. 33, ..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 477,86 lei, din care suma de 166,20 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicații furnizate și suma de 311,66 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0, 2 % pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței înscrisă pe fiecare factură în parte, respectiv data de 10.03.2014 aferentă facturii nr._/20.01.2014, data de 10.04.2014 aferentă facturii nr._/18.02.2014 și de la data de 10.05.2014 aferentă facturii nr._/18.03.2014, până la data plății efective a debitului.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria R..

Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./jud. A.B.C./ 18.11.2015

Tehnored/NM/11.01.2016

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2803/2015. Judecătoria ROMAN