Validare poprire. Sentința nr. 3125/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 3125/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 3125

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

Sentința civilă nr.3125

Ședința publică de la 18 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I.-S. S.

Grefier V. - G. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor E. R. SERVICES IFN SA, CUI_, cu sediul în sector 2, București, ..6A, . debitor S. I. D. CNP_, domiciliat în R., ..2A, ., ., terț poprit ., nr.J_, C._, cu sediul în R., ., J. N., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Nemaifiind alte cereri, procedura fiind completă și văzând solicitarea de judecare în lipsă formulată de către reclamantă prin cererea introductivă, instanța reține cauza în pronunțare, când,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2.06.2015, creditoarea E. R. SERVICES IFN SA cu sediul în municipiul București, ..6A, sector 2, a solicitat în contradictoriu cu debitorul S. I. D. din R., .. 2A, . și terțul poprit S.C. N. P. SRL cu sediul in R., ., jud. N., înregistrată în ORC sub nr.J_, C._, validarea popririi înființate asupra veniturilor cuvenite debitorului de la terțul poprit până la concurența sumei de 4.403,97 lei, conform titlului executoriu constând din Contractul de credit nr. CRN_ din 18.07.2008 compusă din 3.789,07 lei debit principal cu dobânda și comisioanele rezultate din contract, 454,40 lei cheltuieli de executare avansate de creditoare și 614,90 lei cheltuieli de executare.

În motivarea cererii se arată că terțul poprit refuză să dea curs cererii de înființare a popririi creditoarea a solicitat validarea popririi în condițiile art.789 Cod proc. civ.

În dovedirea cererii creditoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Cerere a fost legal timbrată.

Deși procedura de citare a fost legal îndeplinită, părțile nu s-au prezentat în instanță spre a-și exprima nemijlocit poziția procesuală și a-și formula apărările, iar terțul poprit nu a formulat întâmpinare.

Din analiza probelor administrate în cauză instanța reține în fapt că, în baza contractului de credit nr. CRN_ din 18.07.2008 debitorul a beneficiat de o linie de credit de consum acordată pentru retrageri în numerar și tranzacții comerciale cu plata integrală sau în rate din partea creditoarei E. R. SERVICES IFN SA. din care a rămas neachitată în prezent, suma de 3.789,07 lei debit principal cu dobânda și comisioanele rezultate din contract, 454,40 lei cheltuieli de executare avansate de creditoare și 614,90 lei cheltuieli de executare .

Creditoarea a solicitat executarea silită a debitorului asupra debitului menționat mai sus ca și a cheltuielilor de executare. După ce prin încheierea de ședință nr.346Ex din 22.03.2011 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, (f.22) a fost încuviințată executarea silită, executorul judecătoresc a întocmit încheierea de stabilire a condițiilor executării și a somat debitorul la plată însă fără rezultat. În asemenea împrejurări, a procedat la înființarea popririi asupra drepturilor sale bănești pe care debitorul urma să le încaseze de la locul său de muncă. Cum terțul poprit nu a dat curs cererii creditoarei comunicată conform procedurilor aflate la filele 6 și 8 din dosar, aceasta a solicitat în condițiile art.789 Cod proc. civ. validarea popririi înființate asupra debitului restant din contractul de credit ca și asupra cheltuielilor de executare.

Analizând cerea creditoarei în raport de probele de la dosar instanța constată că aceasta este întemeiată și în consecință va dispune admiterea sa pe următoarele considerente:

Conform art.780, alin.1 cod proc. civ. „Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente” Poprirea se înființează în condițiile art.782 cod proc. civ. „fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art.780 alin.(1), împreună cu încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar…”

Potrivit art.789, alin.1, cod proc. civ. „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, … creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi” În asemenea împrejurări art.789, alin.3 din același cod stipulează că „Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor… precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi… Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanța va dispune menținerea popririi până la realizarea integrală a creanței…Terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei”.

Având în vedere că în cazul de față terțul poprit, refuză să înființeze poprirea, instanța va dispune validarea acesteia, operațiune ce implică obligarea sa la plata în limita creanței, a sumelor datorate debitoarei, constând atât din debitul propriu-zis cât și din cheltuielile de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea E. R. SERVICES IFN SA. cu sediul în municipiul București, ..6A, sector 2, CUI_ și în consecință;

În baza art.789, alin.1 și 4, Cod proc. civ. validează poprirea înființată de Biroul Executorului Judecătoresc M. Gigel in dosar de executare 150/2012, la cererea creditorului urmăritor, E. R. SERVICES IFN SA asupra veniturilor bănești ale debitorului urmărit S. I. D. din R., ..2A, . pe care acesta le are de încasat de la terțul poprit S.C. N. P. SRL cu sediul in R., ., jud. N., înregistrată în ORC sub nr.J_, C._, până la concurența sumei de 4.403,97 lei, conform titlului executoriu constând din Contractul de credit nr. CRN_ din 18.07.2008 compusă din 3.789,07 lei debit principal cu dobânda și comisioanele rezultate din contract, 454,40 lei cheltuieli de executare avansate de creditoare și 614,90 lei cheltuieli de executare.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, la Tribunalul N..

Pronunțată în ședință publică astăzi 18.11.2015.

Președintegrefier

red. SIS/03.02.2016

tehnored. mv/04.02.2016

5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 3125/2015. Judecătoria ROMAN