Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 590/2015. Judecătoria ROMAN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 590/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 590
DOSAR NR. 2703/291/2014contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R. JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 590
Ședința publică din data de 06.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte A. B.-C.
Grefier N. M.
Pe rol fiind, s-a luat spre soluționare cauza civilă cu nr. de mai sus, având ca obiect „ constatare nulitate act juridic „ formulată de reclamanții B. F.-G. și B. M.-C. în contradictoriu cu pârâții R. C. SOLUTIONS ROMÂNIA SRL - CENTRAL BUSINESS PARK și ..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.02.2015, fiind consemnate în încheierea corespunzătoare care face parte integrantă din prezenta, când pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat inițial pentru data de 27.02.2015 iar ulterior, pronunțarea s-a amânat pentru azi, data de mai sus.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acesteia instanțe sub nr._ din data de 13.06.2014, reclamanții B. F.-G. si B. M.-C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. și .- SUCURSALA R. să se constate nulitatea absoluta a clauzelor abuzive inserate în convenția de credit nr._/17.09.2007 la secțiunea 8 – scadența anticipată și în convenția de credit nr._/22.10.2007 la secțiunea 8 – scadența anticipată, cu repunerea părților în situația anterioară și anularea tuturor formalităților întocmite de către . în vederea declarării scadenței anticipate a celor două convenții de credit și a formelor de executare silită în acest sens.
In fapt, reclamanții au arătat că la data de 17.09._ au încheiat cu parata convenția de credit nr._ și în data de 22.10.2007 convenția de credit nr._, însă la momentul semnării convențiilor de credit, acestea erau deja consemnate pe formulare tipizate, condițiile de acordare a împrumutului fiind impuse solicitanților si nu negociate.
Prin maniera in care aceste clauze au fost impuse contractorilor persoane fizice, dar si prin sarcinile deosebit de oneroase ce decurg din semnarea acestui contract de credit, clauzele contestate reprezintă clauze abuzive, in sensul Legii nr. 193/2000 și Directivei nr. 93/13/CEE.
Prevederile incidente din Legea nr. 193/2000 sunt art. 1 al. 3 prin care se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contracte încheiate cu consumatorii, art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv, Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, fiind considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Niciuna din prevederile contractuale criticate nu a fost negociată direct cu consumatorii, în sensul dispozițiilor legale de mai sus, având în vedere că, așa cum afirmă însăși Banca, acestea fiind simple „tipizate" ale băncii.
Reclamanții au precizat că datorită creșterii foarte mari a cursului de schimb, valoarea ratelor lunare de rambursat s-a dublat, motiv pentru care au încercat să vândă unul dintre imobilele puse garanție, însă banca le-a respins cererea pentru acordarea acordului pentru vânzarea imobilului. Au solicitat o restructurare a creditelor, având întârzieri mai mici de 90 de zile, însă banca a condiționat această operațiune de încheierea unui contract de tranzacție prin care să renunțe la judecarea dosarului nr. 1003/2011 aflat pe rolul Tribunalului N..
În data de 12.11.2013 au primit notificare prin executor să achite restanțele, în caz contrar urmând a începe executarea silită.
Formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv „situație neprevăzută", „în opinia Băncii", „să devină improbabil", „garantat corespunzător", sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. în realitate, aceste clauze oferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.
In drept reclamanții au invocat Legea nr. 193/2000 și Directiva 93/13/CEE.
În dovedire, au depus un set de înscrisuri, certificate pentru conformitate cu originalul (filele 7-61).
Pârâta . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii introductive și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pe fondul cauzei a arătat că nu poate fi vorba de un contract preformulat, deoarece reclamații au avut posibilitatea de a negocia, de a formula propuneri de clauze, mai ales că a existat și o prenegociere. Pârâta nu era singurul comerciant de pe piață, nu avea o poziție de monopol, iar reclamanții aveau posibilitatea de a se adresa oricărei bănci.
Clauzele contractuale nu sunt abuzive, deoarece reclamanții au avut posibilitatea de a citi, de a studia clauzele înserate, acestea fiind clar și concis exprimate, fiind acceptate de reclamanți prin semnare. Clauzele sunt lipsite de echivoc și aplicabile tuturor convențiilor, iar art. 996 C.Civ. impune respectarea convențiilor legal încheiate între părți.
Consideră că acest demers este cu atât mai mult nelegal și netemeinic cu cât reclamanta B. M. C. lucrează în domeniu bancar și cunoștea toate aceste aspecte, iar la momentul semnării convenției de credit nu a fost prezentă vreo cauză de nulitate.
Nu a fost dovedită până în prezent vreun dezechilibru major între părți și nici nu se referă aceste clauze la obiectul principal al convenției, prin urmare nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 192/2008 privind clauzele abuzive.
ICCJ a statuat în Decizia nr. 1256/2009 că nici dacă debitorul ar fi în incapacitate de plată nu justifică declararea abuzivă a unei clauze contractuale, iar caracterul abuziv al clauzelor se raportează la momentul încheierii contractului, circumstanțele și exprimarea clară și inteligibilă a acestora, toate în condițiile unei obligații excesive a consumatorului.
Contractul nu are un caracter aleatoriu, ci unul oneros pentru bancă, ei urmărind un folos patrimonial și, în mod evident, trebuie să ne luăm toate măsurile de precauție, inclusiv situația de plată, debitorii fiind în întârziere cu plata ratelor.
Decizia Tribunalului N. nu are nicio relevanță în acest caz, reclamanții având obligația de a plăti ratele lunare ținând cont că noi ne+am îndeplinit obligația din cele două convenții de credit.
Celelalte motive: imobilul care trebuia vândut, creșterea cursului de schimb, valoarea ratelor, nu au nicio legătură cu caracterul abuziv invocat în cauză.
În mod evident, nu s-a aprobat rescadențarea creditului, deoarece veniturile, la momentul depunerii cererii de rescadențare, nu permiteau o reeșalonare, valoarea creditului fiind foarte mare.
Evident că este o situație neprevăzută și care nu se datorează culpei noastre, astfel că am procedat la declararea anticipată a creditului.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 6 din Legea 193/2000 raportat la art. 4 alin. 2 din Directiva 93/12/CEE.
Prin răspunsul la întâmpinare depus de reclamanți, aceștia au reiterat în principiu susținerile exprimate în cuprinsul acțiunii introductive.
La data de 12.08.2014, pârâta V. România SA și R. C. Solutions România SRL, au solicitat introducerea în cauză a acesteia din urmă, în calitate de cesionar al drepturilor litigioase deduse judecății în sensul art. 38 și 39 C.proc.civ. și scoaterea din cauză a V., având în vedere că începând cu data transferului toate drepturile cesionate, inclusiv drepturile litigioase deduse judecății vor fi exercitate de R. C. Solutions România SRL, astfel că, pentru o bună administrare a justiție, nu se justifică menținerea V. în cauză.
Au precizat că contractul de cesiune este înscris în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare conform aviz nr. 2014-_-TVV.
La data de 01.10.2014 OCPI N. a depus la dosar încheierile nr._,_,_,_, precum și extrasele de carte funciară cu privire la imobilele în cauză (filele 84-100 din dosar).
La termenul de judecată din 01.10.2014, instanța a prorogat pronunțarea cu privire la cererea de introducere în cauză a . România SRL.
La termenul de judecată din 29.10.2014, instanța a dispus introducerea în cauză a R. C. Solutions SRL, căreia i s-au concesionat drepturile litigioase deduse judecății (filele 87-116 din dosar), și a fost schimbat citativul în sensul că pârâtă nu va mai fi . ci R. C. Solutions SRL.
La data de 13.11.2014, pârâta R. C. Solutions România SRL, prin împuternicit ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMÂNIA SRL a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, arată faptul că debitul de executat reiese din titlurile executorii sub toate clauzele sale – respectiv convențiile de credit și contractul de garanție imobiliară.
Solicită instanței de judecată să observe faptul că cele două contracte au fost semnate de reclamanți, care și-au asumat astfel, potrivit principiului pacta sunt servanda și al irevocabilității actului juridic, obligația de a executa toate obligațiile prevăzute în sarcina lor în conformitate cu contractele încheiate de părți și în acord cu prevederile art. 2280 și următoarele din Codul Civil. În virtutea principiului libertății de voință a părților și al forței obligatorii a contractului prevăzut de art. 969 C.civ. în vigoare la data încheierii contractului, părțile au convenit încheierea contractului de împrumut și al celui de ipotecă, atât împrumutații și-au manifestat în mod expres consimțământul la încheierea acestora, acceptând și semnând Contractul de credit și Contractul de garanție reală imobiliară. Apreciază că reclamanții, cu rea credință, interpretează în mod eronat obligațiile asumate prin încheierea contractelor.
Menționează că Directiva 93/13/CEE nu înlătură obligația consumatorilor de a da dovadă de o minimă diligență în momentul semnării contractului.
Susține că anularea ori modificarea unei clauze abuzive dintr-un contract cu executare succesivă nu poate produce efecte retroactive, sancțiunea ce poate opera în acest caz este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor respectivelor clauze pe viitor, fără a se pune în discuție restituirea/compensarea prestațiilor.
În drept, invocă dispozițiile art. 10 din OUG 80/2013, art. 205, art. 401 și 403 din c.proc.civ.
În dovedire, a depus un set de înscrisuri, certificate pentru conformitate cu originalul (filele 126-145).
La termenul de judecată din data de 18.02.2015, avocata reclamanților a precizat că renunță la capătul de cerere privind anularea formelor de executare, instanța luând act de aceste precizări.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții B. F. - G. si B. M. - C., au încheiat cu S.C. VQLKSBANK ROMÂNIA SA. convențiile de credit nr._/17.09.2007, respectiv nr._/22.10.2007, pentru împrumuturi în valoare de 285.000 CHF, respectiv 78.000 CHF, pentru o perioadă de creditare de 300 luni, în cauză solicitând constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale incluse în secțiunile 8 – scadența anticipată, obligarea paratei la eliminarea acestor clauze din contract .
Reclamanții, raportat la obiectul convenției de credit și partea contractantă, se încadrează în prevederile Legii nr. 193/2000 care la art. 2 al. 1 stabilește că prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
De asemenea art. 1 al. 3 din actul normativ menționat dispune că se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin. 1,2 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. O clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede, de asemenea, că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens, pârâta însă nu a dovedit că ar fi procedat la o informare completă și la o identificare în funcție de elemente obiective a clauzei inserate la art. 3 lit. d din conditiile speciale din contract.
Instanța constată că reclamanții au solicitat constatarea nulității clauzelor privind scadența anticipată. Astfel, potrivit secțiunii 8 din condițiile generale ale convențiilor de credit ce fac obiectul prezentei acțiuni “1. În cazul în care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci, în orice moment, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise Împrumutatului și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției:
a) împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a Sumei Principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate:
- conform prezentei Convenții;
- conform altor Convenții încheiate de Împrumutat cu Bancă sau
- conform altor Convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare/de credit;
b) Împrumutatul nu își îndeplinește orice altă obligație asumată conform prezentei Convenții;
c) În cazul apariției unei situații neprevăzute care in opinia Băncii face sa devină improbabil ca împrumutatul sa-si poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției
d) În cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, in opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător;
e) Împrumutatul sau terțe persoane au inițiat acțiuni sau proceduri prin care veniturile acestuia să fie distribuit între creditorii săi.“.
Instanța reține că pârâta a făcut referire la alte convenții care nu privesc raporturile din convențiile criticate, precum și la apariția unei situații neprevăzute și apreciate ca atare de pârâtă, fără însă a fi particularizată această situație în vreun mod astfel încât, la momentul încheierii convenției de credit reclamanții să aibă reprezentarea clară și neechivocă asupra situațiilor în care ar fi supuși scadenței anticipate .
Nu există o enumerare a situațiilor în care banca ar putea să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat și nici o raportare a stabilirii acestora prin prisma unor elemente obiective, la momentul încheierii convenției, nefiind oferită reclamanților explicația acestei clauze astfel cum a fost consemnată în întâmpinare.
Prin urmare și această clauză creează un avantaj în favoarea pârâtei, fără a exista un remediu în sprijinul reclamanților care s-ar putea găsi în situația de a li se activa clauza în discuție fără ca în prealabil să cunoască în concret situațiile care determină scadența anticipată și să-și poată adapta conduita în raport de natura acestor situații, permițând totodată băncii să declare anticipat scadența în baza conduitei presupus culpabile a reclamanților în cadrul altor convenții încheiate de aceștia.
Rezultă că și clauza inserată la art. 8.1 lit. a, liniuța a doua si a treia si lit. c și d este abuzivă, având în vedere că potrivit art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 este calificată ca atare o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, urmând a se constata nulitatea absolută parțială a convențiilor de credit în ceea ce privește aceste clauze.
Instanța mai constată că potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000 clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Pentru considerentele expuse, instanța constată că în cauză sunt întrunite condițiile legale pentru a fi declarate abuzive clauzele invocate de reclamanți, întrucât aceștia au calitatea de consumator, în sensul definit de lege, iar banca de comerciant, contractul încheiat fiind unul standard. In momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegala, in raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii pârâte îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele respective cu reclamanții, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Mai mult, după cum s-a arătat, clauzele în discuție, sub aspectul conținutului și efectelor servesc doar intereselor pârâtei, încălcând principiile previzibilității, a bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale, fiind irelevante premisele care au stat la baza organizării activității de creditare invocate de pârâtă cu referire la elemente economice teoretice și practice care exced analizei prezentei cauze și care nu pot constitui drept temei pentru impunerea unor clauze abuzive în sarcina persoanelor care au obligația de a rambursa un credit .
Pentru considerentele expuse, instanța va admite acțiunea va constata nulitatea clauzelor menționate la:
- art. 8.1 lit. a, liniuța a doua si a treia si lit. c și d din „Condițiile generale” ale convenției de credit nr._/17.09.2007, privind „scadența anticipată”,
- art. 8.1 lit. a, liniuța a doua si a treia si lit. c și d din „Condițiile generale” ale convenției de credit nr._/22.10.2007, privind „scadența anticipată”.
Se va dispune obligarea pârâtei la eliminarea acestor clauze din convenția de credit, având în vedere voința reclamanților de a derula în continuare convenția, conform opțiunii exprimate în acțiune.
Cu privire la clauzele cuprinse la art. 8.1 lit. a) prima liniuță și lit. b) și e) din „Condițiile generale” ale convenției de credit nr._/17.09.2007, respectiv la art. 8.1 lit. a) prima liniuță si lit. b) și e) din „Condițiile generale” ale convenției de credit nr._/22.10.2007, instanța constată că acestea nu creează, în detrimentul reclamanților consumatori și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. Mai mult, clauzele în discuție sunt formulate într-un mod clar și fără echivoc, cauzele care ar putea determina scadența anticipată a creditului raportându-se exclusiv la drepturile și obligațiile izvorâte din Convențiile ce fac obiectul prezentei cauze civile, spre deosebire de clauzele analizate anterior.
Pentru aceste argumente nu poate fi reținut caracterul abuziv al acestor ultime clauze analizate, iar, în consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă cu privire la acestea.
Având în vedere dispozițiile art. 453 alin. 2 C.proc.civ, instanța urmează a obliga pârâta la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat - fila 106 din dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții B. F.-G. si B. M.-C., ambii cu domiciliul în Mun. R., ., scara J, ., jud. N., în contradictoriu cu pârâta R. C. SOLUTIONS ROMÂNIA SRL, cu sediul în București, Calea Ș. V., nr. 133, Central Business Park, Clădirea A, . 2.26, Sector 4.
Constată nulitatea clauzelor menționate la:
- art. 8.1 lit. a, liniuța a doua si a treia si lit. c și d din „Condițiile generale” ale convenției de credit nr._/17.09.2007, privind „scadența anticipată”,
- art. 8.1 lit. a, liniuța a doua si a treia si lit. c și d din „Condițiile generale” ale convenției de credit nr._/22.10.2007, privind „scadența anticipată”.
Obligă pârâta la eliminarea acestor clauze din convențiile de credit nr._/17.09.2007 și_/22.10.2007.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 50 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge, în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N., cererea urmând a se depune la Judecătoria R..
Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2015.
Președinte, Grefier ,
Red/ABC – 25.06.2015
Tehnored/NM/26.06.2015
4ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1496/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1953/2015.... → |
|---|
