Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1887/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 1887/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 1887
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
Dosar nr.1596 /291/2015 reexaminarea sancțiunii contravenționale
Sentința civilă nr. 1887
Ședința publică din data 23.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. P. G.
GREFIER - C. M.
Pe rol fiind,s-a luat spre soluționare cauza civilă privind pe petenta M. R. – prin reprezentant legal și pe intimatul contravenient S. L., domiciliat în R. . 121, jud. N., CNP_ având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale privind înlocuirea amenzii contravenționale aplicate acestuia prin procesul verbal de contravenție . nr. 1075 din 06.03.2007 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul contravenient, lipsind reprezentantul petentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează:
- obiectul pricinii: reexaminarea sancțiunii contravenționale
- stadiul judecății: fond; primul termen de judecată.
Alte aspecte procedurale –.
Contravenientul S. L., identificat cu CI- CNP_ arată că are doi copii în întreținere, cu handicap, că soția sa a decedat, că nu are posibilități de plată a amenzii contravenționale reținută în sarcina sa și că nici muncă în folosul comunității nu poate presta deoarece trebuie să stea cu cei doi copii bolnavi.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată:
În dosarul nr._ M. R., jud. N. a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii de 40 lei aplicată contravenientului S. L., domiciliat în R., .. 121, jud. N., CNP_, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. 1075 din 6. 03. 2007, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea sesizării se arată că amenda contravențională nu a fost achitată de contravenient în termenul prevăzut de lege și executarea acesteia nu este posibilă deoarece acesta nu deține bunuri mobile sau imobile împotriva cărora să se îndrepte și nu realizează venituri susceptibile de indisponibilizare
În dovedire a depus înscrisuri ( fil. 5 -8 ).
În drept invocă dispoz. art. 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001.
Contravenientul, legal citat, s-a prezentat la termenul de judecată din 23.06.2015 și a arătat că nu are posibilități de plată a amenzii și nu poate presta muncă în folosul comunității, deoarece soția sa este decedată, iar el a rămas să aibă grijă de cei doi copii minori care au probleme grave de sănătate.
Din examinarea actelor dosarului instanța a reținut faptul că prin procesul verbal de contravenție . nr. 1075 din 6.03.2007, i-a fost aplicată contraveninetului sancțiunea amenzii de 40 lei care nu fost achitată pe loc sau în termen de 24 de ore de la data încheierii sau comunicării procesului verbal conform art 28 alin. 1 din OG nr. 2/2001 și nici ulterior în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii.
Potrivit art. 39 din OG nr. 2/ 2011 R:
(1)Punerea in executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel:
a)de către organul din care face parte agentul constatator, ori de cate ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege;
b)de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri .
(2) În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel:
a)pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoana juridică;
b)pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.
Mai departe se prevede la Articolul 391
(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusa recursului.
În asemenea împrejurări organul constatator, având în vedere imposibilitatea executării silite a amenzii pecuniare solicită înlocuirea acesteia cu obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității nu mai este condiționată de consimțământul contravenientului. Având în vedere considerentele reținute, instanța va admite sesizarea și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale rămase, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de M. R., jud N. și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii în sumă de 40 RON, aplicată contravenientului S. L., domiciliat în R., .. 121, jud. N., CNP_, aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. 1075 din 6.03. 2007 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu durata de 50 de ore.
Dispune executarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității în cadrul Primăriei R. jud. N..
Dispune emiterea mandatului de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N. – Secția I Civilă.
Pronunțată în ședință publică azi,23 06 2015.
PreședinteGrefier
Red.Tehnored. TPG/Cam
24.06.2015/03.08.2015
4 ex- .
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1846/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1338/2015.... → |
---|