Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 456/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 456/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 456/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 456/2015
Ședința din camera de consiliu de la 15 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M.
GREFIER: D. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant G. S. ENERGY ROMANIA S.A. și pe pârât S.C. F. R. S.R.L., având ca obiect cerere de valoare redusă
La apelul nominal facut in sedinta din camera de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Cauza se soluționează fără citarea părților.
În baza art. 258 raportat la art. 255 C.Proc.Civ, instanța încuviințează administrarea în cauză a probei cu înscrisurile deja depuse la dosar, apreciind că această probă este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului.
Instanța constată cercetarea procesului încheiată.
Instanța constată că prezenta cauză se judecă fără dezbateri orale și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.11.2014 sub nr._, pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA S.A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. F. R. S.R.L, ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6.268,06 lei lei cu titlu de debit principal, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 147,69 de lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, în esență, se arată că, între părți au existat raporturi contractuale de natură comercială ( Contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii noncasnici ), reclamanta furnizând pârâtei energie electrică. Astfel, pentru serviciul prestat, reclamanta a emis mai multe facturi fiscale in valoare de 6.415,75 lei, neachitate până în prezent de către pârâta. Se solicită acordarea penalităților de întârziere contractuale, în condițiile art. 4 alin. 2 din Convenția părților .
În dovedirea cererii, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Cererea formulată de către reclamanta - creditoare a fost timbrată corespunzător cu taxa judiciară de timbru de 200 lei.
În drept, reclamanta își întemeiază cererea pe disp. art. 1025 -1032 C.proc.civ. .
Pârâtul - debitor, legal citat cu copii ale cererii și înscrisurilor depuse, precum și cu copia formularului de răspuns, nu a retrimis instanței, în termenul legal de 30 de zile, formularul de răspuns la pretențiile reclamantei și nici nu si-a exprimat un punct de vedere, neformulând cereri /apărări raportat la acțiunea introductivă.
Analizând actele dosarului de fata, instanța de judecată reține următoarea situație de fapt:
Între părțile prezentului dosar au existat raporturi contractuale de natură comercială (Contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii noncasnici nr._/31.12.2012), reclamanta furnizând pârâtului energie electrică. Astfel, pentru serviciul prestat, reclamanta a emis mai multe facturi fiscale ( 22.08._14), neachitate până în prezent de către pârâta.
Se solicită acordarea penalităților de întârziere contractuale, în condițiile art. 4 alin 3 din Convenția părților, dar și a taxei pentru diverse deplasari pentru realizarea unor servicii.
In ceea ce priveste taxa pentru deplasare, nici din conventia partilor, nici din inscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezulta un tarif insusit sau opozabil paratului pentru acest serviciu. F. de acestea, nu se poate reține calitatea pârâtei de debitoare in raport cu reclamanta sub acest aspect, in lipsa dovezii raporturilor contractuale dintre parti, respectiv in lipsa dovezii acceptarii serviciilor prestate de reclamanta si a tarifelor aplicate de aceasta, in conditiile in care facturile emise in perioada 22.08._14 fac dovada doar a consumului efectiv inregistrat de contor fata de semnatarul contractului.
Prin urmare, in ceea ce priveste energia electrica furnizata societatii parate, constatând întrunite cumulativ caracterele juridice ale creanței principale din patrimoniul reclamantei ( certitudine, lichiditate și exigibilitate), precum și întârzierea de drept a pârâtei în executarea obligațiilor sale contractuale, raportat la disp. art. 1 (1) din OG nr. 13/2011, potrivit cărora ,, (1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești”, raportat și la dispozițiile contractuale ce reglementează cuantumul și condițiile de percepere a penalităților contractuale ( respectiv art. 4 din Convenția părților), instanța constată caracterul cert, lichid și exigibil și al penalităților de întârziere solicitate, de natură să permită acestei părți să solicite și să obțină recunoașterea și valorificarea, în justiție a drepturilor sale.
Având în vedere situația de fapt ce a rezultat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de judecată constată aplicabilitatea disp. art. art. 1013 alin. 1 NCPC, raportat la art. 1350 C.civ., art. 1178 - 1179 C.civ., art.1240 alin.2 C.civ ., art. 1270 și art. 1272 C.civ., art. 1523 alin.2 lit. a), și d) C.civ., OG. nr. 13/2011 .
Raportat la aceste dispoziții legale și contractuale, raportat la faptul că, deși citat cu un exemplar al actelor procesuale și înscrisurilor, pârâtul -debitor nu a contestat creanța totală invocată și solicitată de reclamantă, va admite in parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta-creditoare, va obliga pârâtul – debitor la plata către reclamanta –creditoare a contravalorii energiei electrice furnizate facturate in perioada 22.08._14 si a penalitatilor de intarziere aferente acesteia, conform extraselor de cont depuse la dosarul cauzei de societatea reclamanta.
Totodată, raportat la soluția dispusă, în temeiul disp. art. 453 C.proc.civ., instanța de judecată va obliga pârâtul-debitor la plata către reclamanta-creditoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte cererea de chemare in judecat privind pe reclamant G. S. ENERGY cu sediul ales la mandatar EOS KSI ROMANIA S.R.L. din sector 2, București, . C3, nr. 10A, . pe pârât S.C. F. R. S.R.L., cu sediul in sector 1, București, ., et. 2, CUI_ .
Obliga parata la plata sumei de 1685 lei si a cheltuielilor de judecata in cuantum de 200 lei.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica azi, 15.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
← Pretenţii. Sentința nr. 450/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Actiune in regres. Sentința nr. 556/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|