Succesiune. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 23332/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr._/2015

Ședința publică de la 04 Decembrie 2015

Instanta constituita din:

Președinte F. M. P.

Grefier I. I. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamantul C. G. și pârâta E. A., pârât C. F., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta reclamantul personal si paratele personal .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care:

Instanta invoca din oficiu exceptia perimarii cererii si acorda cuvantul pe exceptia invocata:

Reclamantul personal, arata ca a formulat recurs impotriva a ceea ce s-a intamplat in 05.2012.

Instanta retine cauza spre solutionare pe exceptia perimarii:

INSTANȚA,

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine ca prin incheierea de la 27.02.2012, a fost suspendata cauza in temeiul art. 155 indice 1 C.p.c. .

In conformitate cu dispozitiile art. 248 C.pr.civ „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”

Observand ca in cauza conditiile prevazute de textul de lege mentionat sunt indeplinite si ca nu au intervenit cauze de suspendare sau de intrerupere a termenului conform art. 249 si 250 C.pr.civ., instanta urmeaza sa admita exceptia si sa constate perimata cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia perimarii.

Constata perimata cererea formulata de reclamantul C. G. domiciliat in București, Calea Dorobanților, nr. 111-135, ., ., sector 1, in contradictoriu cu pârâta E. A., domiciliata in com. Tunari, ., jud. Ilfov, pârât C. F., domiciliata in București, ., nr. 10, .. 1, ..

Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.

Pronunțată în ședința publică, astazi, 04.12.2015.

P., Grefier,

P. F. M. D. I. I.

Red:P.F.M/Th.red:P.F.M/D.I.I.

5 EX /19.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI