Validare poprire. Sentința nr. 9879/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9879/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 9879/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9879

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. B.

GREFIER: C. I. Ț.-F.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe creditorul O. P. S.A., pe debitorul T. I. și pe terțul poprit M. B. Construct S.R.L., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, părțile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință că, prin serviciul registratură, la data de 14.05.2015, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București a depus precizările solicitate de instanță, după care,

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 104 pct. 13 HCSM 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de soluționat sau probe de administrat, instanța dispune închiderea cercetării judecătorești și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.01.2015, sub nr._ /2014, creditoarea O. P. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul T. I. și terțul poprit M. B. Construct S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună validarea popririi conform art. 789 C.pr.civ. și amendarea terțului poprit în conformitate cu dispozițiile art. 789 alin. 9 C.pr.civ., cu obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditorul a menționat că împotriva debitorului a fost începută procedura de executare prin depunerea cererii de executare la SCPEJ O. D. C. și N. A., formându-se dosarul de executare nr. 1057/2014. Acesta a învederat că în dosarul nr._ având ca obiect întoarcerea executării, Curtea de Apel București a admis recursul societății sale și pe fond acțiunea introductivă, dispunând obligarea debitorului la plata sumei de 3.090 lei, cu actualizare la data plății, sentință ce a rămas irevocabilă prin nerecurare, devenind titlu executoriu.

Ca urmare a obținerii încheierii de încuviințare a executării silite în data de 13.05.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, executorul judecătoresc a demarat procedura de executare emițând încheierea privind cheltuielilor de executare din data de 02.07.2014 pentru suma de 1.333 lei. Totodată, s-au efectuat adrese de înființare a popriri către mai multe instituții bancare și a fost trimis către debitor și o înștiințare privind începerea executării și înființarea popririi.

Creditorul a învederat că în data de 02.07.2014 a fost emisă o somație prin care i se punea în vedere debitorului ca, în termen de o zi, să achite suma de 4.423 lei compusă din 3.090 lei debit și suma de 1.333 lei cheltuieli de executare, iar în urma demersurilor efectuate la Casa Națională de Pensii publice și la Casa Națională de Asigurări de Sănătate a reieșit că debitorul este angajat al M. B. Construct S.R.L., astfel încât la data de 02.07.2014 a fost emisă către angajator o adresă de înființare a popririi în conformitate cu dispozițiile art. 728 alin. 1 C.pr.civ., adresă căreia nu i s-a răspuns în nici un fel. Creditorul a mai menționat în data de 15.12.2014 a fost emisă către angajator o a doua adresă de înființare a popririi, comunicată la data de 19.12.2014, conform dovezii de înmânare, însă terțul poprit nu a dat curs celor solicitate. Creditorul a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 78 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., terțul poprit avea obligația ca, în termen de 5 zile de la data primirii adresei, să trimită dovada indisponibilizării și consemnării sumei, termen care s-a împlinit la data de 25.12.2014.

În continuare, creditorul a susținut că terțul poprit a nesocotit în totalitate dispozițiile imperative prevăzute de art. 786 C.pr.civ., pasivitatea atitudinii sale (demonstrată prin lipsa vreunui răspuns) urmând a fi sancționată de imperativul dispozițiilor art. 789 C.pr.civ. De asemenea, acesta a precizat că la data comunicării adresei de înființare a popririi, debitorul era angajat al terțului poprit, însă, în mod totalmente nejustificat acesta din urmă a ales pasivitatea și ignorarea legii, ceea ce a cauzat nerealizarea creanței certe, lichide și exigibile deținute de creditor, motiv pentru care sancțiunea amenzii (între 2.000 – 10.000 lei) apare ca fiind mai mult decât necesară, aceasta reprezentând o garanție a respectării legii și a bunului mers al justiției.

În drept, au fost invocate prevederile art. 789 și următoarele C.pr.civ.

În dovedirea cererii, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus, în copie, adresă de înființare a popririi (fila 7), dovadă de comunicare (filele 8-9), adresa nr. M/755/18.0.2014 (filele 13-15), somație din 02.07.2014 (fila 1), înștiințare privind începerea executării și înființarea popririi (fila 17), încheiere priind cheltuielile de executare silită (fila 19), dovadă de comunicare (filele 20-21), încheiere din 13.05.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014 (filele 22-23).

Cererea a fost legal timbrată, conform ordinelor de plată depuse la dosar (filele 29-30).

La data de 07.04.2015, prin serviciul registratură, SCPEJ O. D. C. și N. A. a depus, la solicitarea instanței, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 1057/2014 (filele 44-58).

La data de 27.04.2015, în ședință publică, terțul poprit a depus: dovadă de comunicare (fila 51), adresa din 23.02.2015 (fila 52), decizia nr. 1/14.03.2013 (fila 53), cerere din 14.03.2014 (fila 54).

La data de 14.05.2015, prin serviciul registratură,, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București a depus precizările solicitate de instanță (filele 58-59).

Debitorul și terțul poprit nu au depus întâmpinare și nu au solicitat probe în apărare.

Instanța a încuviințat și a administrat, pentru creditor, proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 205/25.01.2012 pronunțată de Tribunalul Telorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ (fila 54) irevocabilă prin decizia civilă nr. 3389/11.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale (filele 55-58), debitorul a fost obligat să restituie creditorului suma de 3.090 lei actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație.

Prin încheierea din 13.05.2014 dată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ (fila 51), instanța a încuviințat executarea silită împotriva debitorului T. I., în baza titlului executoriu - decizia civilă nr. 3389/11.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, pentru realizarea creanței în cuantum de 3.090 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare.

Prin adresele emise la data de 02.07.2014, respectiv 15.12.2014 în dosarul de executare nr. 1057/2014 al SCPEJ O. D. C. și N. A. (fila 47), s-a dispus înființarea popririi asupra salariului, precum și asupra oricăror alte drepturi de natură salarială ale debitorului T. I., până la concurența sumei de 4.423 lei, compusă din debit, accesorii și cheltuieli de executare (1.333 lei – încheiere privind cheltuielile de executare silită din data de 02.07.2014 – fila 49), terțului poprit fiindu-i adus la cunoștință că, în termen de 5 zile de la data primirii, trebuie să comunice înființare popririi și să trimită dovada indisponibilizării și consemnării sumei. Instanța reține că adresele de înființare a popririi au fost comunicate terțului poprit M. B. Construct S.R.L. la data de 07.07.2014 (proces-verbal de înmânare – fila 46), respectiv la data de 19.12.2014 (proces-verbal de înmânare – fila 47).

Conform art. 790 alin. 1 C.pr.civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. De asemenea, așa cum rezultă din alineatul 4 al aceluiași articol, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.

Pe cale de consecință, instanța, în analiza cererii de validare a popririi, va cerceta dacă terțul poprit datorează debitorului sume de bani, respectiv dacă a existat o neîndeplinire a obligațiilor ce îi reveneau acestuia. Astfel, validarea popririi, măsură prin care se urmărește obținerea unui titlu executoriu împotriva terțului poprit, presupune verificarea condițiilor legale pentru obligarea directă, pe cale judecătorească, a terțului poprit față de creditorul popritor.

În ceea ce privește prima condiție, instanța reține că raportul juridic obligațional dintre debitorul urmărit și terțul poprit trebuie să existe încă de la data înființării popririi. Așa cum rezultă din înscrisurile comunicate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București (fila 58), contractul individual de muncă încheiat între debitorul T. I. și terțul poprit M. B. Construct S.R.L a încetat la data de 17.03.2014. Astfel, instanța reține că, la data comunicării adresei de înființare a popririi care face obiectul prezentei cauze (19.12.2014), nu existau raporturi de muncă între debitorul urmărit și terțul poprit și, pe cale de consecință, nici obligația terțului poprit de a achita sume de bani cu titlu de salariu către debitor.

Potrivit art. 790 alin. 9 C:pr.civ., terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei. Cu toate acestea, având în vedere că, la data emiterii și comunicării adresei de înființare a popririi, debitorul nu mai avea calitatea de angajat al terțului poprit, instanța constată că nu există culpa sau reaua-credință a acestuia din urmă în neîndeplinirea obligațiilor, astfel încât nu se impune amendarea sa.

Pe cale de consecință, reținând că raporturile contractuale dintre debitor și terțul poprit au încetat anterior comunicării adresei de înființare a popririi, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de creditorul O. P. S.A., cu sediul în București, P. City, ., sector 1, J_, CUI_, în contradictoriu cu debitorul T. I., cu domiciliul în ., ., jud. G., CNP_, și terțul poprit M. B. Construct S.R.L., cu sediul în Berceni, ., jud. Ilfov, J_, CUI_, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

S. B. C. I. Ț.-F.

Red./Thred.: SB

5ex/28.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 9879/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI