Acţiune în constatare. Sentința nr. 2587/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2587/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 2587/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2587
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.02.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. B.
GREFIER: A. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții I. M. S. și C. D. S. și pe pârâta O. R. S.A., având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 121 alin. 4 HCSM 1375/2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și reține cauza spre soluționare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București la data de 03.02.2015, sub nr._, reclamanții R. C., R. A. E., B. M., B. A., C. R., P. C., P. Franciska, R. M. D., Motorogeanu A. M. C., Motorogeanu A. N. L., R. E., C. I., C. D. E., C. M., Fabry F. A., Fabry C. V., R. A. M., R. E. L., R. M., I. S., Petrusca I., Petrusca D., Sofaldi D. Aziza, P. G., P. L., E. S. G., Malaescu A. C., D. E. C., D. A. V., Malaescu Forentin C., C. A., I. D., L. V., I. I., L. M., Miroslav C., N. V. R., A. L., Alxandru N., P. R., Pernes P. R., Chilut V., Pernes C., D. V., Chilut (Teutisan) C. A., Teutisan R. E., D. A., Cimpu N., S. I. M., Cimpu E., S. C. D., Nasca V., V. S., Nasca M., M. D., D. V., D. I., Birlodeanu G. Luna, Birlodeanu R. V., Birlodeanu G. L., N. R. I., Birlodeanu R. V., T. V. M., T. N. A., Chilut Gongyke, S. A. T., S. Comsin au chemat în judecată pe pârâta S.C. O. R. S.A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, respectiv a prevederilor contractuale regăsite în Anexa 1 punctul 5 (filele 136-165) și să se dispună denominarea creditului în moneda națională (conversia lui în moneda națională), în virtutea principiului din regulamentul valutar, prin care plățile între rezidenți se fac în monedă națională, la cursul de la data semnării contractului de credit conform Anexei 1 punctul 6 ca și consecință a înlocuirii clauzelor declarate nule.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/200, Codul Civil, O.U.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 174/2008
La data de 11.03.2015, prin serviciul registratură, reclamanții au depus cerere precizatoare prin care au arătat că valoarea obiectului cererii este regăsită în Anexa 2 (filele 120-135).
La data de 15.04.2015, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției extinctive, arătând că, în măsura în care cererea de chemare în judecată ar întruni condițiile unei acțiuni în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale incriminate, o astfel de acțiune ar fi prescrisă, în raport de dispozițiile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin încheierea din 01.07.2015 (filele 82-84), instanța a admis cererea de disjungere formulată de către pârâtă, a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanți și formarea de dosare separate, pentru fiecare după cum urmează: R. C. și R. A. E. – contract nr. C_ /25.07.2006; B. M. și B. A. – contract nr. C_ /21.08.2007; C. R. – contracte nr. C_ /03.10.2007, nr. C2203/2110/_/03.10.2007, nr. C_ /09.06.2006; P. C. și P. Franciska – contracte nr. C_ /11.03.2008 și nr. C_ /18.12.2006; M. A. M. C. și M. A. N. L. – contracte nr.C_ /06.10.2006 și nr. C_ /20.11.2007; R. M. D. și R. E. – contracte nr. C_ /22.12.2006 și nr. C_ /26.03.2008; C. I. și C. D. E. – contract nr. C_ /20.08.2008; C. M. – contracte nr. C_ /13.11.2007 și nr. C_ /09.08.2006; R. A. M. și R. M. – contract nr. C_ /04.04.2008; Fabry F. A. și Fabry C. V. – contract nr.C2204/1000/_/21.027.2008; R. E. L. – contract nr. C_ /21.04.2008; I. Ș. – contract nr. C_ /21.03.2008; Petrusca I. și Petrusca D. – contract nr. C_ /10.03.2008; Sofalvi D. Aziza – contract nr. C_ /24.03.2008; P. Gheorgița și P. L. – contract nr. C_ /28.03.2008; E. S. G. – contract nr. C_ /22.04.2008; D. E. C. și D. A. V. – contracte nr. C_ /26.03.2008 și nr. C2204/1000/_/08.10.2008; Malaescu A. C. și Malaescu F. – contract nr. C_ /19.03.2007; C. A. – contracte nr.C_ /11.06.2007 și nr.C_ /05.10.2007; I. D. și I. I. – contract nr. C_ /31.03.2008; L. V. și L. M. – contracte nr. C_ /18.04.2008 și nr. C_ /18.09.2007; Miroslav C. – contract nr. C2204/1000/_/30.09.2008; A. N. – contract nr. C_ /10.08.2006; N. V. R., A. L. și P. R. – contract nr. C2204/1000/_/23.07.2008; Pernes P. R. și Pernes C. – contract nr. C_ /28.03.2007; Chilut V. – contract nr. C_ /17.03.2008; Chilut (Teutisan) C. A. și Teutisan R. E. – contract nr. C_ /27.03.2008; Chilut Gongyke – contracte nr. C_ /18.05.2007 și nr. C_ /13.07.2007; S. A. T. și S. C. – contract nr. C_ /11.12.2007; D. V. și D. A. – contract nr. C2204/1000/_/19.06.2008; Cimpu N. și Cimpu E. – contract nr. 2204/1000/_/11.06.2008; Nasca V. și Nasca M. – contract nr. C_ /18.12.2007; S. I. M. și S. C. D. – contract nr. C_ /04.05.2007; V. S. – contract nr. C_ /27.06.2006; M. D. – contract nr. C2204/1000/_/12.08.2008; D. V. și D. I. – contracte nr. C_ /01.09.2006 și nr. C2204/1000/_/22.08.2008; Birlodeanu G. L. și Birlodeanu R. V. – contracte nr. C_ /24.08.2007 și nr. C_ /08.10.2007 și nr. C_ /19.06.2007; T. V. M. și T. N. A. – contract nr. C_ /05.11.2007; N. R. I. – contract nr. C2204/1000/_/11.09.2008.
La data de 02.07.2015, pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă, a fost înregistrat dosarul nr._/3/2015, având ca reclamanți pe S. I. M. și S. C. D., care au solicitat constatarea caracterului abuziv al prevederilor art. 11.1, art. 11.2 și art. 11.3 din contractul de credit nr. C_ /04.05.2007.
Prin sentința civilă nr. 5249/30.09.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._/3/2015, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, unde cauza a fost înregistrată la data de 05.01.2016, sub nr._ .
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția necompetenței materiale a instanței, față de fondul cererii de chemare în judecată, o constată întemeiată pentru următoarele motive:
Instanța apreciază că prezenta cerere de chemare în judecată este evaluabilă în bani, întrucât reclamanții au solicitat constatarea caracterului abuziv al prevederilor art. 11.1, art. 11.2 și art. 11.3 din contractul de credit nr. C_ /04.05.2007 și, respectiv denominarea creditului în moneda națională la cursul de la data semnării contractului de credit.
Astfel, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 99 alin. 2 C.pr.civ., care prevede că, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. k C.pr.civ., judecătoria judecă cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv și eliminarea clauzei de risc valutar, respectiv stabilizarea cursului valutar și denominarea plăților, instanța reține că finalitatea urmărită de reclamanți este de aceea de a se obține cuantificarea sumei împrumutate prin raportare la cursul valutar de la data acordării împrumutului.
Astfel, având în vedere că reclamanții au solicitat stabilizarea cursului de schimb CHF - L. la momentul semnării contractului de credit, curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului și denominarea în moneda națională la cursul de la data acordării creditului, instanța apreciază că acțiunea trebuie să fie evaluată la nivelul diferenței dintre cursul de la data introducerii acțiunii și cel de la data acordării creditului, în ceea ce privește întreaga valoare de restituit, și anume debit principal, dobândă și comisioane, în condițiile în care eventuala stabilizare a cursului ar produce efecte și cu privire la accesoriile percepute de către bancă și nu numai cu privire la debitul principal.
Cu privire la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanța reține că, din anexa privind valoarea obiectului cererii de chemare în judecată (fila 132 dosar declinat), rezultă că reclamanții s-au raportat la suma de 91.400 CHF (creditul de consum) și nu la suma totală de rambursat în cuantum de 133.783,12 CHF (148 luni x 903,94 CHF).
Instanța reține însă că, dacă în privința efectelor deja produse ale contractului de credit, evaluarea pretențiilor poate fi făcută prin aplicarea diferenței între suma deja achitată, la cursul CHF - leu de la data achitării fiecărei rate și suma pe care reclamanții pretind că ar fi trebuit să o achite prin utilizarea cursului de schimb CHF - leu la data contractării creditului, cererea de revizuire a efectelor contractului încheiat și înghețarea cursului de schimb CHF - leu la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii convenției, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului are incidență evidentă și asupra efectelor viitoare ale contractului.
Astfel, instanța reține că reclamanții au contractat un credit de 91.400 CHF cu obligația de rambursare, în 148 rate lunare, a sumei de 133.783,12 CHF, conform graficului de rambursare aferent contractului de credit.
Instanța apreciază că stabilirea valorii cereri se face la valoarea de rambursat, respectiv 133.783,12 CHF și nu la valoarea de 91.400 CHF întrucât nu aceasta din urmă este valoarea pe care reclamanții trebuie să o achite și pârâta să o primească. Prin urmare, folosul patrimonial pe care îl urmăresc reclamanții prin promovarea prezentei acțiuni este dat de diferența între suma pe care trebuie să o restituie pârâtei având în vedere cursul CHF - leu de la data promovării acțiunii și suma pe care ar fi trebui să o restituie pârâtei având în vedere cursul de schimb CHF - leu de la data contractării.
În acest sens, instanța reține că, la momentul introducerii acțiunii (03.02.2015), valoarea întregului contract este de 560.711,81 lei (1 CHF = 4,1912 RON), în timp ce valoarea contractului la momentul încheierii acestuia (04.05.2007) era de 269.452,58 lei (1 CHF = 2,0141 RON). Astfel, reținând considerentele anterior expuse, instanța apreciază că valoarea obiectului cererii este de 291.259,23 lei, aceasta fiind valoarea patrimonială pe care reclamanții ar obține-o în cazul admiterii cererii de chemare în judecată.
De asemenea, instanța apreciază că nu este ținută de evaluarea efectuată de către reclamanți, atâta timp cât, din înscrisurile depuse la dosar (contract de credit și grafic de rambursare), rezultă fără echivoc o valoare diferită decât aceea indicată în Anexa 2.
Conform art. 95 C.pr.civ., tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art. 94 pct. 1 lit. a-k C.pr.civ.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamanți se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 C.pr.civ., întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Pe cale de consecință, având în vedere că cererea este evaluabilă în bani și că valoarea acesteia depășește pragul de 200.000 lei prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k C.pr.civ., competența materială de soluționare a întregii cauze revine tribunalului, acesta având plenitudine de jurisdicție pentru soluționarea proceselor în primă instanță, potrivit art. 95 pct. 1 C.pr.civ.
De asemenea, având în vedere că normele legale menționate reglementează un caz de competență materială de la care nu sunt permise derogări, instanța apreciază întemeiată excepția invocată din oficiu, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Față de dispozițiile art. 133 pct. 2 C.pr.civ., potrivit cărora există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente, instanța urmează să constate ivit conflictul negativ de competență și să dispună înaintarea dosarului la Curtea de Apel București, instanța în drept să hotărască asupra conflictului de competență, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. 1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții I. M. S., CNP_, și C. D. S., CNP_, ambii cu domiciliul ales la Cabinet de avocat „C. și Asociații” din București, Calea Moșilor nr. 235, ., ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta O. R. S.A., cu sediul în București, Calea Buzești nr. 66-68, sector 1, J40/_/1995, CUI_, în favoarea Tribunalului București.
Constată ivit conflictul negativ de competență.
Dispune înaintarea dosarului la Curtea de Apel București, instanța în drept să hotărască asupra conflictului de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
S. B. A. T.
Red./Thred.: SB
5ex/19.02.2016
ROMÂNIA JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI |
Operator de date cu caracter personal nr. 4904 |
București, .. 2 - 4, sector 4, Tel. :_,
Fax :_, e-mail:_
Dosar nr._
Complet C40 civil
Data emiterii: 19.02.2016
CĂTRE,
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că, prin sentința civilă nr. 2587/15.02.2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamanții I. M. S. și C. D. S. și pe pârâta O. R. S.A., având ca obiect „acțiune în constatare – clauze abuzive”,în favoarea Tribunalului București și s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, instanța în drept să soluționeze conflictul de competență fiind Curtea de Apel București.
În vederea soluționării conflictului de competență, vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, compus dintr-un volum și 13 file și dosarul nr._/3/2015 al Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă, compus dintr-un volum și 170 file.
PREȘEDINTE GREFIER
S. B. A. T.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1295/2016. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 869/2016. Judecătoria... → |
---|