Contestaţie la executare. Sentința nr. 1295/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1295/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 1295/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA Nr. 1295/2016
Ședința publică de la data de 29.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. G.
GREFIER: L. S.-M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.N.T.F.C. "C. CĂLĂTORI S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI și pe intimata R. V., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE NR. 591/2015.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.01.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29.01.2016 când, deliberând, a hotărât următoarele.
INSTANȚA,
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.09.2015 contestatoarea S.N.T.F.C. „C. CĂLĂTORI” SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI a formulat în contradictoriu cu intimatul R. V. contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 591/2015 a B. MAXIMUM, solicitând instanța să dispună:
Anularea înștiințării privind măsura popririi și încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silită în ceea ce privește cheltuielile de executare precum și anularea tuturor actelor de executare în dosarul de executare nr. 591/2015 al B. MAXIMUM.
Întoarcerea executării silite
Plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că prin sentința civilă nr._/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2015 contestatoarea a fost obligată să plătească suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Contestatoarea a arătat că față de elementele dosarului de față, onorariul avocatului în faza executării silite este exagerat.
De asemenea, s-a considerat că sumele reprezentând cheltuieli de executare sunt excesive și au fost stabilite în mod nelegal.
În virtutea acestor aspecte, contestatoarea a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711 și urm. C.p.c..
B. Apărări - întâmpinare
Intimata, deși legal citată, nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul de judecată
C. Dosarul de executare
Ca urmare a dispoziției instanței, a fost depus la dosarul cauzei dosarul de executare nr. 591/2015 ale B. MAXIMUM (f. 25).
E. Probe
În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantei administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
II. ÎN FAPT
Prin cererea formulată de către intimat la B. la data de 29.07.2015 s-a solicitat punerea în executarea a dispizițiilor cuprinse în titlul executoriu constând în Sentința civilă nr._/2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
Executarea silită a fost încuviințată prin Încheiere (f. 26).
Prin încheierea din 31.07.2015 s-au stabilit cheltuielile de executare (f. 24).
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Cauza de față a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 17.09.2015.
Instanța reține prevederile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Codului de procedură civilă: „ Dispozițiile Codului de procedura civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..”
Instanța astfel consideră că executarea este începută la data de 29.07.2015, reținând că aplicabil în procedura de față este codul de procedură civilă 2013.
B. Soluția instanței
Instanța constată că motivele principale invocate de contestatoare constau în nerespectarea dispozițiilor legale privind modul de stabilire a cheltuielilor de executare, precum și onorariul avocatului în faza executării silite.
Analizând apărările și cererile contestatoarei instanța le consideră ca fiind neîntemeiate și le va respinge și pe cale de consecință va respinge contestația la executare ca fiind neîntemeiată, respingând totodată și cererea de întoarcere a executării silite.
Astfel, analizând onorariul executorului judecătoresc așa cum a fost evidențiat în respectiva Încheiere, instanța constată că acesta a fost legal calculat în funcție de Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006, executorul judecătoresc stabilindu-și onorariul maximal conform grilelor din respectivul Ordin la care s-a adăugat, în mod legal, Taxa de Valoarea Adăugată.
În ceea ce privește cheltuielile de executare în cuantum de 211 lei instanța le consideră ca fiind justificate și neexcesive.
Executorul judecătoresc are dreptul să îi fie restituite sumele reprezentând cheltuieli efective de executare sub rezerva ca acestea să fie rezonabile, individualizate și proporționale cu activitatea efectiv prestată astfel încât acestea să nu devină o povară pentru debitor.
Astfel, prin încheierea de stabilire de cheltuielilor de executare din data de 31.07.2015 executorul judecătoresc a evidențiat în detaliu toate cheltuielile aferente executării silite, iar acestea nu sunt în cuantum excesiv. (f. 24).
Totodată, în ceea ce privește onorariul avocațial, în cuantum de 300 lei instanța nu îl consideră nejustificat și neproporțional raportat la munca depusă. Într-adevăr, în faza executării silite activitatea avocatului este una redusă, căci organul de executare trebuie să efectueze toate demersurile necesare executării debitului solicitat de creditor, însă avocatul tot este reprezentantul clientului său, liantul dintre creditor și executor judecătoresc, fiind de concept ca acesta să presteze anumite servicii juridice din care să rezulte în anumite cheltuieli.
Pe cale de consecință instanța de față consideră că apărările contestatoarei referitoare la nelegalitatea încheierilor privind cheltuielile de executare sunt neîntemeiate.
Astfel, instanța va respinge contestația la executare ca fiind neîntemeiată, constatând că prevederile care reglementează executarea silită au fost respectate.
În virtutea respingerii contestației la executare, instanța va respinge și cererea de întoarcere a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare privind pe contestatoarea S.N.T.F.C. "C. CĂLĂTORI S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, . NORD, nr. 1 - 3 în contradictoriu cu intimata R. V. cu domiciliul în sector 3, București, .. 4, .. 2, . ca fiind neîntemeiată.
Respinge cererea de întoarcere a executării ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 717 alin. 1 C.p.c. raportat la art. 651 alin. 3 C.p.c., cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.01.2016.
PREȘEDINTE, D. A. G. | GREFIER, L. S.-M. |
Red AGD/04.02.2016
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2247/2016. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2587/2016. Judecătoria... → |
---|