Acţiune în constatare. Sentința nr. 412/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 412/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 412/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 412

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.01.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. B.

GREFIER: A. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. de A. A. P. și pe pârâții Arnautoriu M. R. și A. Națională Pentru Restituirea Proprietății – Secretariatul Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, părțile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 06.01.2016 și, respectiv 08.01.2016, reclamanta a depus cerere modificatoare/precizatoare și înscrisuri, după care,

Instanța, având în vedere cererea modificatoare depusă la data de 06.01.2016, dispune rectificarea în sistemul informatic ECRIS cu privire la obiectul cauzei, respectiv „obligație de a face”.

Instanța respinge excepția necompetenței materiale, invocată prin întâmpinare, având în vedere obiectul prezentei cauze – „obligație de a face” și dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. h C.pr.civ.

Instanța, în temeiul art. 131 C.pr.civ., constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. h și art. 107 C.pr.civ.

Instanța, față de dispozițiile art. 238 C.pr.civ., raportat la actele și lucrările din prezentul dosar, estimează durata cercetării procesului la un an.

Instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională Pentru Restituirea Proprietății, invocată prin întâmpinare, apreciind că această pârâtă are calitate procesuală pasivă în raport de faptul că reclamanta a solicitat obligarea acesteia la furnizarea informațiilor ce rezultă din evidențele sale.

Instanța invocă din oficiu excepția calității procesuale active și reține cauza spre soluționare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.07.2015, sub nr._/221/2015, reclamanta C. de A. A. P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Arnautoriu M. R. și Agenția Națională Pentru Restituirea Proprietății – Secretariatul Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea acesteia de creditor al succesiunii defunctului Iordanovici T., decedat la data de 28.05.2011, cu ultimul domiciliu în București, .. 73, sector 6, respectiv să se dispună obligarea pârâtei ANRP să comunice numărul dosarului de despăgubire ce conține dispoziția nr._/2009 emisă pe numele numitului Iordanovici T., precum și stadiul soluționării acesteia iar, în situația în care ANRP a executat obligația de restituire a sumelor cuvenite cu titlu de despăgubire pentru imobilul situat în București, Calea Moșilor nr. 292 către moștenitoarea A. M. R., să se dispună obligarea pârâtei ANRP să comunice dovada cu data, banca și modalitatea efectuării plății, precum și cuantumul acesteia, în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentant de contractul de asistență juridică nr._/12.04.2006 învestit cu formulă executorie, conform încheierii de ședință din 11.03.2015 dată de Judecătoria Sectorului 6 București.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 12.04.2006 a încheiat cu defunctul Iordanovici T. contractul de asistență juridică nr._. Stabilind onorariu de avocat și de succes în cuantum de 40.000 euro, pentru imobilul din București, Calea Moșilor nr. 292, sector 2, onorariu ce urma a fi achitat la încasarea contravalorii echivalentului despăgubirii.

Reclamanta a menționat că la data de 28.05.2011 clientul său a decedat, unicul moștenitor fiind fiica acestuia, pârâta Arnautoriu M. R. care a solicitat, la data de 20.06.2011, la BNP M. G. eliberarea certificatului de moștenitor pentru bunurile mobile și imobile rămase de pe urma defunctului Iordanovici T..

În continuare, reclamanta a învederat că s-a adresat în mai multe rânduri ANRP pentru a-i comunica informațiile pentru care cere intervenția instanței de judecată. De asemenea, la data de 03.03.2015 a notificat-o pe pârâta A. M. R. prin B. I. D. T., solicitându-i să se prezinte la sediul cabinetului în scopul discutării și stabilirii modalității și condițiilor stingerii obligației de plată a onorariului avocațial și de succes, reținând că în sarcina acceptantei moștenirii s-a născut obligația de plată a onorariului, pasiv succesoral ce cuprinde datoriile defunctului ce nu se sting la moartea sa și care decurg din contracte. Reclamanta a menționat că, întrucât pârâtele refuză să comunice relațiile solicitate, se află în imposibilitate de a stabili momentul nașterii dreptului material la acțiune – data efectuării plății contravalorii despăgubirilor de către ANRP, astfel cum a fost prevăzut în contractul de asistență juridică.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194, art. 35, art. 111 și art. 112 C.pr.civ., art. 2524 alin. 1 și 3 C.civ.

În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: contract de asistență juridică nr._/12.04.2006 (fila 4), încheiere din 11.03.2015 dată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._ (fila 5), certificat de moștenitor nr. 54/20.06.2011 (fila 6), adresa nr._/RG/06.05.2015 (fila 7), adresa nr._/RG/20.05.2014 (fila 8).

Cererea a fost timbrată cu suma de 150 lei, conform chitanței depuse la dosar (fila 11).

La data de 28.10.2015, prin serviciul registratură, pârâta A. Națională Pentru Restituirea Proprietății a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București în raport de dispozițiile art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 572/2013 și 96 pct. 1 C.pr.civ. și excepția lipsei calității procesuale pasive potrivit art. 2 din H.G. nr. 572/2013 și Legea nr. 165/2013, în raport de faptul că sumele cuprinse în titlurile de plată se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice. Pe fondul cauzei, având în vedere că reclamanta nu mai are calitatea de reprezentant al defunctului Iordanovici T., contractul de asistență juridică încetându-și efectele la data decesului la care se adaugă și refuzul moștenitoarei de a continua derularea contractului de asistență juridică, pârâta a apreciat că reclamanta nu întrunește toate condițiile cerute de lege pentru a i se pune la dispoziție informațiile solicitate. De asemenea, a solicitat să se verifice termenul de prescripție extinctivă a dreptului de a mai solicita plata prețului contractului, respectiv îndeplinirea obligațiilor proprii stabilite prin contract.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205-208 C.pr.civ., Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 572/2013, Legea nr. 165/2013.

La data de 17.11.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.

La data de 06.01.2016, respectiv 08.01.2016, prin serviciul registratură, reclamanta a cerere modificatoare prin care a arătat că înțelege să renunțe la primul capăt de cerere, solicitând obligarea ANRP și pe pârâta A. M. R. să comunice dovada cu data, banca și modalitatea efectuării plății, deoarece, în calitate de acceptant al succesiunii defunctului Iordanovici T., conform certificatului de moștenitor nr. 54/20.06.2011, în sarcina acesteia s-a născut și obligația de plată a datoriilor defunctului. De asemenea, a solicitat ca, în cazul în care pârâta nu se conformează, să fie obligată la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii în cuantum de 50 lei/zi, conform art. 1516 și art. 1528 C.civ.

În drept, au fost invocate prevederile art. 204 alin. 1, art. 406 C.pr.civ., art. 1516 C.civ.

În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: contract de asistență juridică nr._/12.04.2006 (fila 57).

La termenul din data de astăzi, instanța a respins excepția necompetenței materiale și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C. de A. A. P., față de fondul cauzei, o constată întemeiată pentru următoarele motive:

Conform art. 36 C.pr.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios dedus judecății, reclamantul fiind cel care trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată.

Instanța reține că între reclamanta C. de A. „A. P.” și numitul Iordanovici T. a fost încheiat contractul de asistență juridică nr._/12.04.2006 (fila 57) având ca obiect asistență și reprezentare juridică - Legea nr. 10/2011. Analizând prevederile contractuale, instanța constată că părțile au stabilit un onorariu de avocat și de succes în cuantum de 40.000 euro, pentru imobilul din București, Calea Moșilor nr. 292, sector 2, onorariu ce urma a fi achitat la încasarea contravalorii echivalentului despăgubirii.

Așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 54/20.06.2011 emis de BNP M. G. (fila 6), la data de 28.05.2011 a survenit decesul numitului Iordanovici T., masa succesorală formată din bunurile mobile și imobile enumerate în certificat fiind culeasă în întregime de pârâta A. M. R., în calitate de fiică.

Analizând cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată la data de 06.01.2016, instanța constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei ANRP să comunice numărul dosarului de despăgubire ce conține dispoziția nr._/2009 emisă pe numele numitului Iordanovici T., precum și stadiul soluționării, respectiv obligarea pârâtelor A. M. R. și ANRP să comunice dovada cu data, banca și modalitatea efectuării plății sumelor cuvenite cu titlu de despăgubire pentru imobilul situat în București, Calea Moșilor nr. 292.

Potrivit art. 2030 lit. c C.civ., contractul de mandat încetează prin moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului. Astfel, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâta A. M. R., în calitate de unică moștenitoare a defunctului Iordanovici T., ar fi solicitat continuarea executării contractului de asistență juridică nr._/12.04.2006, instanța apreciază că efectele acestui contract au încetat la decesul clientului, respectiv la 28.05.2011.

De asemenea, deși reclamanta a invocat calitatea de creditor al succesiunii defunctului Iordanovici T., instanța constată că această calitate nu i-a fost recunoscută reclamantei nici prin certificatul de moștenitor nr. 54/20.06.2011 și nici printr-o altă modalitate. Mai mult, deși inițial a solicitat în cadrul prezentei cauze să i se constate calitatea de creditor al succesiunii, reclamanta a renunțat la acest capăt de cerere.

Astfel, deși reclamanta a susținut că are un drept de creanță constând în onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică nr._/12.04.2006, instanța apreciază că, atâta timp cât acest drept nu i-a fost recunoscut în condițiile prevăzute de lege, nu se poate reține că reclamanta are calitate procesuală activă, respectiv că are calitatea de persoană îndreptățită să solicite informații referitoare la dosarul de despăgubire al numitului Iordanovici T., aceasta fiind un simplu terț față de succesiunea de pe urma defunctului.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța apreciază întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C. de A. „A. P.”, urmând a o admite și a respinge cererea, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale active, invocată din oficiu.

Respinge cererea formulată de reclamanta C. de A. A. P., cu sediul în București, ., ., ., sector 6, în contradictoriu cu pârâții Arnautoriu M. R., cu domiciliul în . 1 Decembrie, ., ., ., CNP_, și A. Națională Pentru Restituirea Proprietății – Secretariatul Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.01.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

S. B. A. T.

Red./Thred.: SB

5ex/27.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 412/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI