Actiune in regres. Sentința nr. 9924/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9924/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 01-06-2016 în dosarul nr. 9924/2016

Acesta este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9924/2016

Ședința publică de la 01 Iunie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. P.

Grefier A.-M. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA și pe pârâta S. DE A. R. C. I. SA, intervenient L. M., având ca obiect acțiune in regres.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns reclamanta . SA, prin avocat, cu delegație la dosar fila 49, lipsind pârâta S. DE A. R. C. I. SA și intervenienta L. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că la data de 20.05.2016 intervenienta a depus întâmpinare, iar la data de 30.05.2016 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, după care:

În temeiul art. 131 C.. instanța pune în discuție competența instanței.

Reclamanta, prin avocat, arată că apreciază Judecătoria Sectorului 1 București competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța în temeiul art. 130 alin. 3 C.. constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Reclamanta, prin avocat, solicită proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și depune, în ședință publică, concluzii scrise.

În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 C., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul, apreciind că proba este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, în baza art. 244 C.., declară cercetarea procesului încheiată.

În baza art. 392 C.. instanța declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate în proces.

Reclamanta, prin avocat, solicită constatarea faptului că primul capăt de cerere a rămas fără obiect ca urmare a plății efectuate de către pârâtă la data de 09.03.2016 și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate pentru perioada 03.03._16, cu cheltuieli de judecată, respectiv taxa de timbru și onorariul de avocat.

În temeiul art. 394 C.., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 10.03.2016, sub numărul de dosar_, reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâta S. DE A. R. C. I. SA, și citarea intervenientului L. M. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1228,69 lei reprezentând despăgubiri, precum și la penalități de întârziere de 0.2% calculate la suma de 1228,69 lei de la 03.03.2016 și până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta îi datorează sumele solicitate în calitate de asigurător al persoanei vinovate (intervenient forțat) de producerea accidentului rutier din data de 22.10.2015 în care a fost avariat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pentru care exista asigurare Casco și în temeiul căreia reclamanta a achitat asiguratului său despăgubirea în sumă de 1228,69 lei, având astfel dreptul potrivit art. 2210 NCC și Norma ASF 23/2014 să se subroge în drepturile asiguratului său. Reclamanta a precizat că accidentul rutier s-a produs din culpa intervenientului forțat care conducea autovehiculul cu numărul_ .

Pentru dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 91 lei pe capătul de cerere principal și 20 de lei pe capătul de cerere privind penalități, conform art. 3 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum rezultă din ordinul de plata nr. 2/23.03.2016 f.56.

Deși legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.

La data de 01.06.2016 reclamanta a depus note scrise f. 108 învederând instanței că debitul principal a fost achitat la data de 09.03.2016 și solicită obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 17,20 lei calculate de la 03.03.2016 până la data de 09.03.2016, cu cheltuieli de judecată, respectiv 111 lei taxa judiciară de timbru și 224,26 lei onorariu de avocat.

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In fapt, la data de 22.10.2015 avut loc un accident rutier în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat RCA la pârâtă și condus de intervenientul forțat L. M., și autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, acesta din urmă fiind avariat din culpa intervenientului forțat, după cum rezultă din analiza datelor consemnate în constatarea amiabilă de accident (fila 8) și documentele aflate în dosarul de daună.

Pentru avariile produse autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, asigurat Casco la reclamantă, s-a constituit dosar de daună, reclamanta achitând în baza poliței de asigurare CASCO CPJ_ f.14 suma de 1228,69 lei, astfel cum rezultă din facturile și extrasul de cont f.30.

Pârâta a fost avizată în scris la data de 01.02.2016 f. 5 că are obligația, potrivit art.2210 C. civ. și art. 49 din Legea nr.136/1995, să achite în termen de 15 zile calendaristice suma de 1228,69 lei, pârâta achitând despăgubirile datorate reclamantei la data de 09.03.2016, astfel cum a menționat reclamanta.

In drept, potrivit art. 2210 alin. (1) C. civ., în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.

În conformitate cu dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, „Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați”.

Raportând prevederile legale anterior invocate la situația de fapt reținută în cauză, instanța constată că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, răspundere ce se angajează în raportul civil delictual născut între asiguratul reclamantei și asiguratul pârâtei, terțul intervenient forțat L. M., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 22.10.2015.

În consecință, achitând persoanei păgubite contravaloarea reparațiilor efectuate, potrivit contractului de asigurare facultativă, societatea reclamantă a preluat acțiunea de care asiguratul său beneficia, ceea ce îi conferă dreptul de a chema în judecata direct pe asigurătorul persoanei vinovate de producerea prejudiciului.

Față de înscrisurile care se regăsesc în dosarul de daună și mențiunile conducătorilor auto din constatarea amiabilă de accident, instanța reține că în cauză pârâta datora reclamantei suma de 1228,69 lei, pe care a achitat-o cu întârziere, respectiv la data de 09.03.2016, astfel cum a susținut reclamanta.

Având în vedere că pârâta a achitat debitul principal la data de 09.03.2016 înainte de data introduceri prezentei cereri la data de 10.03.2016, depusă personal prin avocat, astfel cum rezultă din mențiune f. 1, instanța va respinge primul capăt de cerere, constatând că acesta este lipsit de obiect, ca urmare a achitării debitului principal înainte de data introducerii cererii.

Referitor la penalitățile solicitate de reclamantă, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislația secundară în materie, respectiv Ordinul ASF (nr. 23/2014), neexistând niciun motiv întemeiat pentru care pârâta să justifice întârzierea la plata despăgubirii, context în care se constată că pârâta datorează reclamantei penalități de întârziere în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere calculate pentru suma de 1228,69 lei de la data solicitată de reclamantă prin cerere, 03.03.2016 până la data achitării debitului, 09.03.2016

Având în vedere considerentele anterior prezentate și ținând seama de dispozițiile art. 38 din Norma ASF 23/2014 referitoare la calcularea penalităților de întârziere, instanța va admite în parte cererea reclamantei, va constata capătul principal de cerere lipsit de obiect ca urmare a achitării debitului principal înainte de data introducerii acțiunii și va obliga pârâta să plătească penalitățile de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi calculate la suma de 1228,69 lei de la data de 03.03.2016(în baza principiului disponibilității, astfel cum a solicitat reclamanta) până la data achitării efective a debitului principal, 09.03.2016.

Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză și culpa procesuală ce incumbă pârâtei dar și pârâtei, instanța, în temeiul art. 453 alin. (2) C.proc.civ., va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 25 lei din care 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru pe capătul de cerere admis privind penalități (f 56) și 5 lei onorariu de avocat (f. 109) proporțional cu pretențiile admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea privind pe reclamanta . SA, S. A. LA S. C. ȘI C. - sector 1, București, .. 80-84, . pârâta S. DE A. R. C. I. SA, cu sediul în sector 1, București, .. 5-7, . L. M., cu domiciliul în sector 6, București, CALEA CRANGASI, nr. 12, ., ..

Constată capătul principal de cerere este lipsit de obiect ca urmare a achitării debitului principal înainte de data introducerii acțiunii.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculată pentru suma de 1228,69 lei de la data de 03.03.2016 și 09.03.2016.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru pe capătul de cerere penalități și 5 lei reprezentând onorariu de avocat proporțional.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.06.2016.

PREȘEDINTE,GREFIER,

R. PerianuAndra-M. D.

10.06.2016

Red./Teh.. P.R./ A.M.D. / ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 9924/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI