Validare poprire. Sentința nr. 9922/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9922/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 01-06-2016 în dosarul nr. 9922/2016

Acesta este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9922/2016

Ședința publică de la 01 Iunie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. P.

Grefier A.-M. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea R. C. L. R. S. S.R.L., pe debitoarea F. I. S.R.L. și pe terț poprit E. T. R. S.R.L. S. A. S. T. Z. SI ASOCIATII, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile.

Instanța, în temeiul art. 121 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că la data de 27.05.2016 terț poprit a depus cerere de judecare în lipsă și precizări, iar la data de 27.05.2016 B. P. C. Ș. a depus dosarul de executare, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr de dosar_ creditoarea R. C. L. R. S. S.R.L. în contradictoriu cu debitorul F. I. S.R.L. și terțul poprit E. T. R. S.R.L. a solicitat validarea popririi dispusă de către B. P. C. S. în dosarul de executare nr. 447/2015 în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1683/12.02.2015 din dosarul_/300/2014.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 790C. proc. civ./460 C. proc. civ.

În dovedirea cererii, creditoarea a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, acestea fiind depuse la dosar f.4-6.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei astfel cum rezultă din ordinul de plată f. 11.

Debitorul și terțul poprit nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței. La data de 27.05.2016 f. 51 terțul poprit a depus note f. 51.

Din dispoziția instanței a fost depus dosarul de executare 447/2015 aflat pe rolul B. P. C. S. f.54-158

La termenul din 01.06.2016 instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale și a rămas în pronunțare pe excepție.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, conform prevederilor art.248 din C. proc. civ. instanța retine următoarele:

Potrivit art.790 alin.1 C. proc. civ. „daca terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi (...) creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, in termen de cel mult o luna de la data când terțul poprit trebuia sa consemneze sau sa plătească suma urmăribila, poate sesiza instanța de executare, in vederea validării popririi”.

Conform art. 651 alin.2 din C. proc. civ., instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare precum si orice alte incidente apărute in cursul executării silite, cu excepția celor date de lege in competenta altor instanțe sau organe.

Interpretând coroborat aceste dispoziții legale, rezultă că instanța competentă să soluționeze cererea de validare a popririi este reprezentată de instanța de executare, care se determină potrivit art.651 din C. proc. civ. iar potrivit art. 651 alin 1 „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul debitorului”.

În speță, debitoarea F. I. S.R.L. are sediul în sector 2, București, CALEA MOȘILOR, nr. 288, ., .-se în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 București. Astfel instanța constată că soluționarea prezentei cauze este de competența Judecătoriei Sectorului 2 București.

Având în vedere că dispozițiile legale imperative mai sus menționate reglementează un caz de competență teritorială absolută, cât și văzând dispozițiile art. 129 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit căruia necompetența teritorială este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad, iar părțile nu o pot înlătura, instanța apreciază întemeiată excepția invocată din oficiu, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Declină cauza spre competentă soluționare cauza privind pe creditoarea R. C. L. R. S. S.R.L., cu sediul ales în sector 6, București, . CENTER, nr. 1, . F. I. S.R.L., cu sediul în sector 2, București, CALEA MOȘILOR, nr. 288, ., . și pe terț poprit E. T. R. S.R.L. S. A. S. T. Z. SI ASOCIATII, cu sediul în București, SECTOR 1, .. 4-8, CLADIREA AMERICA HOUSE, ARIPA DE VEST, . Judecătoriei Sectorului 2 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.06.2016.

PREȘEDINTE,GREFIER,

R. PerianuAndra-M. D.

08.06.2016

Red./Teh.. P.R./ A.M.D. / ex.

JUDECATORIA SECTORULUI I BUCURESTI

București, .. 2 - 4, sector 4, Tel. :_,

Fax :_, e-mail:_

Operator de date cu caracter personal nr. 4909

Dosar nr._

Către,

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

S. - ., sector 3, București, cod poștal_

Potrivit dispozițiilor președintelui instanței de judecată date prin sentința civila nr. 9922/2016, alăturat vă înaintam dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 1 București – Secția Civila ( … file, I volum), în vederea soluționării prezentei cauze.

Cauza civila privind pe creditoarea R. C. L. R. S. S.R.L., cu sediul ales în sector 6, București, . CENTER, nr. 1, . F. I. S.R.L., cu sediul în sector 2, București, CALEA MOȘILOR, nr. 288, ., . și pe terț poprit E. T. R. S.R.L. S. A. S. T. Z. SI ASOCIATII, cu sediul în București, SECTOR 1, .. 4-8, CLADIREA AMERICA HOUSE, ARIPA DE VEST, . obiect validare poprire.

Vă mulțumim pentru colaborare,

PREȘEDINTE,GREFIER,

R. PerianuAndra-M. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 9922/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI