Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2486/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2486/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 2486/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA Nr. 2486/2016
Ședința din camera de consiliu de la data de 12 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. – G.
GREFIER: L. S. - M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A. - SEDIUL ALES și pe pârâta S. N., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.02.2016 când, deliberând, a hotărât următoarele.
INSTANȚA
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 23.10.2015 sub numărul_, reclamanta E. DISTRIBUȚIE MUNTENIA SA a formulat în contradictoriu cu pârâtul S. N. cerere de valoare redusă solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată pârâtul să plătească sumei de 4.400,19 lei reprezentand contravaloare energie electrică cu cheltuieli de judecata.
În fapt, reclamanta a invederat că la data de 13.07.2012, E. Distributie Muntenia Sa, in calitate de operator, a efectuat in control la locul de consum din .. 63-65, București, sector 1, pentru verificarea conformitatii instalatiei de alimentare cu energie electrică si a grupului de măsurare a energiei electrice. Cu ocazia acestei verificări, reprezentantii E. Distributie Muntenia Sa au constatat o . nereguli, asa cum rezulta din nota de constatare nr._ din 13.07.2012, ce intra sub incidenta art. 92 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 123 din 10 iulie 2012 a a energiei electrice si gazelor natural. Astfel, in conformitate cu art. 92 alin. 1 din Legea nr. 123/2012, “deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea functionării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fara drept a componentelor instalatiilor energetice constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de 3 luni la 2 ani sau cu amenda”, iar potrivit art. 92 alin. 2 din aceeasi lege, executarea sau folosirea de instalatii clandestine in scopul racordării directe la retea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsura constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. Ca urmare a neregulilor constatate cu ocazia verificărilor efectuate, respective a faptului că parata consuma energie electrică fara ca aceasta ă fie contorizata de un grup pentru măsurarea energiei eletrice si fara a avea incheiat un contract de furnizare, reclamanta a procedat la recalcularea energiei electrice consumate si neinregistrate, in concordanță cu art. 142 alin. 1 din Regulamentul de furnizarea energiei electrice la consumatori, aprobat prin HG nr. 1007 din 2004, conform căruia “consumul de energie electrică se stabileste in sistem pausal, in situatia in care acest consum nu poate fi determinat prin măsurare” si art. 142 alin. 4 din Regulament, conform căruia in cazul consumului fraudulos, perioada de recalculare va fi de 1 an pentru consumatorii casnici si de 6 luni pentru ceilalti consumatori.
Reclamanta a precizat ca perioada de recalculare a fost stabilita pentru intervalul 13.07.2011 – 13.07.2012, cantitatea de energie electrică consumata fraudulos fiind de 6226 kwh, valoarea prejudiciului fiind de 4310,36 lei, incluzand si costurile aferente constatării faptelor. Reclamanta a precizat că a formulat plangere penala, constituindu-se dosarul nr._/P/2012, in care, prin rezolutia procurorului, din data de 16.12.2013, s-a dispus solutionarea laturii penale, dar latura civila a rămas nesolutionata.
Reclamanta a apreciat că sunt indeplinite in cauza conditiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a paratei. In drept, reclamanta a invocat art.1349, 1357/1371 cod civil, art. 113 alin. 1 pct. 9, art. 223 alin. 3, art. 351-358, art. 1025-1030 cod proc.civilă, legea nr. 123/2012, HG nr. 1007/2004, OUG br. 80/2013.
B. Apărări
Pârâtul, deși a fost legal citat, nu s-a prezentat personal sau prin reprezentant în fața instanței și nici nu a depus întâmpinare.
C. Probe
În prezenta cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, conform art. 255 C.p.c..
Instanța la termenul din 11.12.2015 a dispus emiterea unei adrese către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în vederea comunicării dosarului nr._/P/2012, acesta fiind atașat la dosarul cauzei de față.
II. ÎN FAPT
În urma analizării înscrisurilor din dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, la data de 13.07.2012, agenți de poliție din cadrul Sectiei 3, Biroul de ordine publică si lucrători din cadrul E. au constatat că pârâta a sustras energie electrică din rețea pentru imobilul situat în .. 63-65, București, sector 1, prin folosirea unei instalații improvizate. Prin ordonanța procurorului din data de 16.12.2013, pronunțată în dosarul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S. N., motivat de faptul că ”suntem în prezența cazului care împiedică punerea în mișcare a acțiunii ăenale prev.de art. 10 lit. f teza a II-a respectiv lipsește (...) altă condiție prevăzută de lege, iar latura civilă a rămas nesoluționată.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Cauza de față a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 23.10.2015 prin urmare procedura se va desfășura conform Codului de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
B. Soluția instanței
Raportând textele de lege mai sus menționate la situația de fapt reținută, instanța constată că prezenta acțiune este neîntemeiată și o va respinge, cu următoarele argumente:
Reclamanta a apreciat că fapta ilicită constă în consumul fraudulos de energie electrică, fără a avea încheiat un contract de furnizare a energiei electrice. S-a mai apreciat că legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu reiese cu claritate din modul de săvârșire, cât și din administrarea dosarului penal.
În ceea ce privește prejudiciul, reclamanta a apreciat că acesta constă în 4.400,19 lei - valoarea energiei electrice fiind stabilită în temeiul art. 142 alin. 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin HG n. 1007/2004, care prevede că în cazul consumului fraudulos, perioada de recalculare va fi de 1 an pentru consumatorii casnici, raportat la art. 142 alin. 1 din acelasi act normativ, conform căruia consumul de energie electrică se stabilește în sistem pasual, atunci când acest consum nu poate fi determinat prin măsurare.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța nu poate achiesa acestor susțineri.
În primul rând, instanța constată că societatea reclamantă nu a probat, contrar obligației ce-i revenea în temeiul art. 249 C.p.c. și art. 10 alin. 1 C.p.c., că pârâta ar fi săvârșit respectiva fapta ilicită cu vinovăția prescrisă de lege.
Astfel, toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamantă emană chiar de la aceasta sau de la prepușii săi care s-au deplasat la locul la care se pretinde că s-ar fi înregistrat consumul fraudulos.
În ceea ce privește dosarul penal instrumentat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în urma plângerii penale înaintate de către reclamanta și instanța reține că, în dezlegarea pricinii, Ministerul Public nu a procedat la audierea personală a pârâtei, neexistând niciun fel de recunoaștere a acesteia în ceea ce privește săvârșirea pretinsei fapte ilicite, ci există doar o notă de ”constatare” semnată, pretins, de către ”consumator” (f. 13-14).
Totodată, procurorul și-a însușit referatul de propunere a neînceperii urmăririi penale care a atestat că, la data de 13.07.2012, S. N. a fost depistată de către lucrători ai reclamantei împreună cu lucrători din cadrul Secției 3 Poliție ”sustrăgând energie electrică în mod fraudulos, având o legătură directă la cofret cu ajutorul a doi conductori, fără a deține aparat de măsurare a energiei consumate”.
În raport de această situație faptică P. a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâtă, motivat de faptul că ”suntem în prezența cazului care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale prev.de art. 10 lit. f teza a II-a respectiv lipsește (...) altă condiție prevăzută de lege”, latura civilă rămânând nesoluționată.
Or, în aceste circumstanțe în care nu există nicio dovadă a recunoașterii pârâtei în ceea ce privește consumul ilicit, în care nu există nicio probă administrată de Ministerul Public de natura unei constatări la fața locului urmată de o declarație a pârâtei prin care să se probeze vinovăția acesteia și în lipsa oricărui probatoriu administrat în dosarul de față, instanța reține că vinovăția pârâtei apare ca fiind eminamente nedovedită.
Totodată, din modalitatea de expunere a cercetării penale, instanța reține că Ministerul Public nu a reținut săvârșirea de către pârâtă a unei infracțiuni, nefiind nici audiată în faza actelor premergătoare.
Mai mult decât atât, chiar și în ipoteza în care ar exista anumite acte premergătoare care să indice vinovăția pârâtei, instanța reține că nu ar exista o anumită ”autoritate de lucru urmărit” constatările Ministerului Public în faza urmăririi penale, cât timp nu există o judecată în fața unei instanței penale neputând avea putere de lucru judecat în fața instanței civile.
În raport de aceste considerente, instanța consideră că reclamanta nu a dovedit în niciun mod vinovăția pârâtei în producerea prejudiciului pretins și pe cale de consecință, considerând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța va respinge cererea ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind pe reclamanta E. DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A. cu sediul ales în sector 2, București, . C3, nr. 10A, . cu pârâta S. N. cu domiciliul în sector 1, București, C.. GRIVIȚEI, nr. 63-65 ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2016.
PREȘEDINTE, D. A. – G. | GREFIER, L. S. - M. |
Redactor: D. A.-G.
4 ex/17.02.2016
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2834/2016.... | Întoarcere executare. Hotărâre din 21-01-2016, Judecătoria... → |
---|