Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3328/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3328/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 3328/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3328/2016
Ședința publică din data de 25.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. S.-G.
GREFIER: L. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. Distribuție Muntenia S.A. și pârâta D. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru la data de 25.02.2016.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.10.2015, sub nr._, reclamanta E. Distribuție Muntenia S.A. a chemat în judecată pe pârâta D. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3010.40 lei reprezentând contravaloarea energie electrică consumată fraudulos.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că societatea sa, în calitate de operator de distribuție a efectuat la data de 07.05.2012, un control la locul de consum din București, .. 61, sector 1, pentru verificarea conformității instalației de alimentare cu energie electrică și a grupului de măsurare a energiei electrice. Cu ocazia acestei verificări, reprezentanții E. Distribuție Muntenia au constatat o . nereguli, așa cum rezultă din nota de constatare nr._/07.05.2012, ce intră sub incidența art. 85 alin. 1 și 4 din Legea nr. 13/2007.
Ca urmare a neregulilor constate cu ocazia verificărilor efectuate, respectiv faptul că pârâta consuma energie electrică fără ca aceasta să fie contorizată de un grup pentru măsurare și fără a avea încheiat un contract de furnizare, reclamanta a procedat la recalcularea energiei electrice consumate și neînregistrate în concordanță art. 142 alin. 1 și alin. 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. nr. 1007/2004. Astfel, conform documentelor anexate, perioada de recalculare a fost stabilită pentru intervalul 07.05._12 și cantitatea de energie electrică consumată fraudulos a fost de 5019 kWh, fiind emise facturile/notificările anexate din care reiese un prejudiciu de 3010.40 lei, în care se regăsesc și costurile aferente constatării faptelor.
De asemenea, reclamanta arată că a procedat la înregistrarea unei plângeri penale, constituindu-se dosarul nr. 6767/P/2012, iar în urma actelor efectuate în dosarul anterior menționat, prin ordonanța/rezoluția pronunțată, s-a dispus soluționarea laturii penale, latura civilă rămânând nesoluționată.
Reclamanta a învederat că în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului civil în vigoare, în raport de data săvârșirii faptei – 07.05.2012. Aceasta a arătat că elementele ce trebuie întrunite pentru a putea opera răspunderea civilă delictuală sunt: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
Reclamanta a menționat că există o faptă ilicită, constând în aceea că pârâta a acționat în mod vădit în sensul fraudării societății sale, consumând energie electrică fără ca aceasta să fie contorizată de un grup pentru măsurarea energiei electrice și fără a avea încheiat un contract de furnizare, producând un prejudiciu. De asemenea, există și prejudiciu, ce constă în contravaloarea energiei electrice consumate fraudulos, respectiv contravaloarea tarifului de constatare a faptelor. Cu privire la raportul de cauzalitate, reclamanta a arătat că prejudiciul a fost provocat de fapta pârâtei, care a acționat în mod vădit în vederea fraudării societății sale, iar vinovăția acestuia rezultă din racordarea directă la rețeaua electrică de distribuție, fără de care nu s-ar fi putut atinge obiectivul urmărit, acela de sustragere a energiei electrice, acțiunile fiind săvârșite cu intenția directă de fraudare a patrimoniului reclamantei și de încălcare a dispozițiilor imperative ale legislației din domeniul energiei electrice.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 113 alin. 1 pct. 9, art. 223 alin. 3, art. 351-358, art. 1025-1030 C.pr.civ., art. 1349, art. 1357-1371 C.civ., Legea nr. 13/2007, Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, art. 29 alin. 1 lit. j din O.U.G. nr. 80/2013.
În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: ordonanța din 18.09.2012 (fila 12), referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale (fila 13), notă de constatare nr._/07.05.2012 (filele 15-16), proces-verbal de verificare (fila 17), fotografii (filele 18-24), proces-verbal de analiză a abaterilor (fila 25), proces-verbal de stabilire a despăgubirilor (fila 26), fișă calcul a energiei evaluare (fila 27), factură (f.28).
Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art. 29 lit. i din O.U.G. nr. 80/2013.
Pârâta, deși i-au fost comunicate în mod legal formularul de cerere și înscrisurile doveditoare, nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
La termenul din 12.02.2016, instanța a încuviințat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri și a respins proba cu interogatoriul pârâtei ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1026 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
În urma controlului efectuat la data de 07.05.2012 la imobilul situat în București, .. 61, sector 1, de către reprezentanți ai S.C. E. Distribuție Muntenia S.A. împreună cu un polițist din cadrul Secției 4 Poliție, a fost constatat că pârâta D. A. sustrăgea energie electrică printr-un branșament clandestin legat direct din cofret, fără ca energia electrică consumată să fie contorizată. În acest sens în care a fost întocmită nota de constatare nr._/07.05.2012 (filele 15-16). Nota de constatare poartă semnătura polițistului din cadrul Secției 4 Poliție, care a asistat la verificarea efectuată.
În urma inventarierii receptoarelor electrice de la locul de consum, la data de 07.05.2012 au fost găsiți următorii consumatori electrici: trei becuri, un calculator, un fier pentru călcat, un ventilator și un radiator improvizat. Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că notele de constatare au fost semnate de către pârâtă, acesta confirmând că cele menționate corespund realității.
Prin ordonanța din 18.09.2012 dată de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul penal nr. 6767/P/2012 (fila 12), în temeiul art. 230 C.pr.pen., raportat la art. 11 pct. 1 lit. b și art. 10 lit. b ind. 1 C.pr.pen., coroborat cu art. 18 ind. 1 C.pen. și art. 91 C.pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita D. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. 2 C.pen. De asemenea, i-a fost aplicată o amendă administrativă în cuantum de 300 de lei.
Conform art. 1357 alin. 1 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Astfel, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, să existe vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane. În ceea ce privește vinovăția, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Așa cum rezultă din toate înscrisurile depuse la dosar (nota de constatare, ordonanța din 18.09.2012 și referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale din 06.09.2012), pârâta a consumat în mod fraudulos energie electrică, fiind racordat în mod ilegal la rețeaua de curent electric. Din cuprinsul notei de constatare, acceptată expres de pârât prin semnătură, rezultă că pârâta a sustras energie electrică fără avea contor electric.
Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv și trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Caracterul cert al prejudiciului, ceea ce presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare, rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Potrivit art. 142 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 (în vigoare la momentul constatării faptei): „ (1) Consumul de energie electrică se stabilește în sistem paușal, în situațiile în care acest consum nu poate fi determinat prin măsurare. (2) Consumul de energie electrică în sistem paușal se stabilește în funcție de puterea nominală a receptoarelor electrice și de durata de utilizare normată a acestora, în conformitate cu procedurile specifice elaborate de furnizor și aprobate de autoritatea competentă. (3) Stabilirea consumului de energie electrică în sistem paușal este permisă doar pe durate de timp determinate, pentru consumatorii temporari sau în cazul unor locuri de consum cu puteri absorbite foarte mici (de regulă sub 100 W) pentru care nu se justifică sau nu este posibilă montarea unui grup de măsurare, în cazul defectării (indisponibilității) echipamentelor de măsurare, precum și în cazul consumului fraudulos de energie electrică. (4) În cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de un an pentru consumatorii casnici și de 6 luni pentru ceilalți consumatori”.
În temeiul acestor dispoziții legale, pe baza notei de constatare anterior menționate, a procesului-verbal de analiză a abaterilor (fila 25), reclamanta a procedat la calcularea consumului de energie electrică pentru imobilul situat în București, .. 61, sector 1 (fișă de calcul – fila 27), sens în care a fost emis procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr._/11 din 21.05.2012 (fila 26).
Astfel, instanța reține că reclamanta a emis factura nr. 12M8001547/31.05.2012 (fila 28) pentru suma de 3010.40 lei reprezentând contravaloare energie electrică consumată și neînregistrată în perioada 07.05._12 conform notei de constatare nr. BU004144, precum și contravaloare taxe, factură ce nu au fost contestată de către pârâtă.
De asemenea, instanța reține că, în cauză, nu au fost administrate probe din care să rezulte că prejudiciul produs a fost reparat.
Instanța constată că și cea din urmă cerință a angajării răspunderii civile delictuale, aceea a raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, este îndeplinită în cauză, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile administrate, efectul produs, adică prejudiciul cauzat, a fost provocat de acțiunea cauzatoare, în speță fapta ilicită a pârâtei.
Pe cale de consecință, având în vedere că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, instanța va admite cererea și va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 3010.40 lei reprezentând contravaloare energie electrică calculată în perioada 07.05._12.
În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că, potrivit art. 1032 raportat la art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Așa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorarii avocați sau experți, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
Având în vedere că, potrivit art. 249 C.pr.civ., partea trebuie să-și probeze susținerile, iar reclamanta nu a făcut dovada achitării cheltuielilor de judecată (cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 29 alin. 1 lit. i din O.U.G. nr. 80/2013), la dosar neexistând înscrisuri din care să rezulte plata vreunei sume cu acest titlu, instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta E. Distribuție Muntenia S.A., cu sediul în București, .. 41-43, sector 1 și cu sediul ales în București, .. 10A, Clădirea C3, ., J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâta D. A., cu domiciliul în orașul Budești, . nr. 14, jud. Călărași, C.N.P._.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3010.40 lei reprezentând contravaloare electrică pentru perioada 07.05._12.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
C. S.-GrossuLavinia P.
Red. C.S.G.//Tehnored. L.P.//02.03.2016//4 ex.
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2417/2016. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1013/2016. Judecătoria... → |
---|