Contestaţie la executare. Sentința nr. 1362/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1362/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 1362/2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civila nr.1362/2016
Ședința publica din data de 01.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ELENA ANDREEA NEŢOIU
GREFIER: A.-M. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea M. A. M. și pe intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 REPREZENTATĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința din publica de la 18.01.2016 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 01.02.2016, când a hotărât:
Dupa deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 29.10.2015, sub nr._, contestatoarea M. A. M., CNP-_, domiciliata in Bucuresti, ..14, sector 1 si cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet de Avocat V. I., din Bucuresti, ., ., ., a formulat în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, cu sediul in Bucuresti, ..9-13, sector 1, reprezentata prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Bucuresti, ., sector 2, contestatie la executare impotriva actelor de executare inițiate de către intimata, solicitand anularea executarii silite insasi si, pe cale de consecinta, a tuturor actelor de executare emise de intimata in dosarul de executare nr._ (_), precum si intoarcerea executarii silite si, pe cale de consecinta, obligarea intimatei sa-i restituie contestatoarei suma de 448 lei executata silit in dosarul de executare nr._ (_).
In subsidiar, contestatoarea a solicitat ca instanta sa constate ca aceasta beneficiaza de facilitatile fiscale prevazute de art.1 din O.U.G. nr.44/2015.
În motivarea actiunii, contestatoarea a arătat ca, in data de 14.10.2015 aceasta a fost instiintata de catre Raiffeisen Bank S.A., banca la care are deschis un cont curent, ca impotriva sa s-a inceput executarea silita de catre intimata din prezenta cauza pentru recuperarea sumei de 448 lei iar reprezentantii bancii au comunicat contestatoarei adresa de infiintare a popririi. De asemenea, la data de 16.10.2015, contestatoarea a fost instiintata si de catre angajatorul sau cu privire la faptul ca la sediul societatii a fost primita o adresa de infiintare a popririi emisa de intimata.
In continuare, contestatoarea arata ca, intrucat nu a primit nicio somatie, s-a adresat intimatei pentru a i se comunica toate deciziile de impunere si deciziile de calcul accesorii in baza carora a fost demarata executarea silita contestata in prezenta cauza.
Se mai arata de asemenea ca, in adresa de infiintare a popririi de la fila nr.94 vol. II dosar cat si in adresele de infiintare a popririi emise catre angajatorul sau (f.51 vol. I) si catre Raiffeisen Bank S.A. (f.50 vol. I), se mentioneaza ca acestea au fost emise in baza formularelor intitulate ’’titluri executorii’’ (care insotesc somatiile de plata) nr._/26.10.2009, pentru suma totala de 301 lei, nr._/28.06.2011 pentru suma totala de 26 lei, nr._/30.10.2012 pentru suma totata de 27 lei, nr._/19.08.2013 pentru suma totala de 48 lei si nr._/25.02.2015, pentru suma totala de 48 lei.
De asemenea, in cuprinsul formularelor intitulate ’’titluri executorii’’ (care insotesc somatiile de plata), s-a mentionat ca acestea au fost emise si ca executarea silita contestata in prezenta cauza a fost demarata in baza: deciziei de calcul accesorii nr._/17.11.2010 pentru suma de 11 lei si pentru suma de 27 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/23.03.2010 pentru suma de 15 lei, deciziei de impunere nr._/05.04.2007 pentru suma de 182 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/22.01.2008 pentru suma de 31 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/09.07.2008 pentru suma de 15 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/15.04.2008 pentru suma de 19 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/09.10.2008 pentru suma de 17 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/24.07.2009 pentru suma de 37 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/29.03.2011 pentru suma de 6 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/27.07.2011 pentru suma de 9 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/11.11.2011 pentru suma de 8 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/31.12.2011 pentru suma de 4 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/22.05.2012 pentru suma de 10 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/16.10.2012 pentru suma de 11 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/27.05.2013, pentru suma de 11 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/31.12.2012 pentru suma de 6 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/08.07.2013 pentru suma de 3 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/22.11.2013 pentru suma de 10 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/31.12.2013 pentru suma de 3 lei si deciziei de calcul accesorii nr._/05.08.2014 pentru suma de 13 lei.
Contestatoarea mai arata ca niciuna dintre deciziile de impunere care constituie de fapt titlurile de creanta in baza carora a fost demarata executarea silita nu i-au fost comunicate in mod legal niciodata, respectiv prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, aceasta luand cunostinta de ele numai dupa ce i-au fost comunicate la cererea sa, dupa ce a aflat despre infiintarea popririi.
Contestatoarea sustine ca, potrivit art.44 din O.G. 92/2003 privind codul de procedura fiscala, intimata avea obligatia sa-i comunice deciziile de impunere in baza carora a fost pornita executarea silita, pentru ca in cazul in care era nemultumita de sumele stabilite prin acestea sa le poata contesta.
Or, in lipsa unor asemenea comunicari, deciziile de impunere nu pot constitui titluri executorii in baza carora sa fie demarata executarea silita.
In acest sens, contestatoarea invoca Decizia nr.536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr.482 din 07.07.2011 a Curtii Constitutionale.
De asemenea, s-a mai sustinut si ca dreptul intimatei de a solicita executarea silita este prescris, in raport de dispozitiile art.91 alin.2 si art.23 din O.G. 92/2003 privind codul de procedura fiscala, din moment ce decizia de impunere nr._/05.04.2007 a fost emisa in data de 05.04.2007, termenul de prescriptie implinindu-se la data de 31.12.2012.
Prin urmare, din moment ce termenul de prescriptie s-a implinit, rezulta ca suma stabilita cu titlu de debit principal nu este datorata si, pe cale de consecinta, nu sunt datorate nici accesoriile acesteia.
Se mai sustine ca angajatorul contestatoarei este singurul care are obligatia de a determina venitul anual impozabil din salarii si de a stabili diferenta dintre impozitul calculat la nivelul anului si cel calculat si retinut lunar anticipat in cursul anului fiscal si tot el are obligatia de a plati diferentele de impozit rezultate din operatiunile de regularizare.
Cu privire la capatul subsidiar de cerere, contestatoarea a solicitat ca instanta sa constate ca aceasta beneficiaza de facilitatile fiscale prevazute de art.1 din O.U.G. nr.44/2015.
In drept a invocat art.44 si 172-173 din O.G. 92/2003 privind codul de procedura fiscala.
In dovedire a depus la dosar inscrisuri si a solicitat proba cu inscrisuri.
Contestatia la executare a fost legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 36 lei iar cererea de intoarcere a executarii silite a fost legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 50 lei.
Legal citata, intimata nu a depus intampinare.
La solicitarea instantei, intimata a transmis dosarul de executare si deciziile de impunere in baza carora a fost demarata executarea silita.
La termenul de judecata din data de 18.01.2016, instanta a calificat excepția prescripției dreptului intimatei de a solicita executarea silită, invocată de către contestatoare prin acțiune, ca fiind în realitate o apărare de fond, ce urmeaza a fi avuta in vedere la deliberare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
In adresa de infiintare a popririi de la fila nr.94 vol. II dosar cat si in adresele de infiintare a popririi emise catre angajatorul contestatoarei (f.51 vol. I) si catre Raiffeisen Bank S.A. (f.50 vol. I), se mentioneaza ca acestea au fost emise in baza formularelor intitulate ’’titluri executorii’’ (care insotesc somatiile de plata) nr._/26.10.2009, pentru suma totala de 301 lei, nr._/28.06.2011 pentru suma totala de 26 lei, nr._/30.10.2012 pentru suma totata de 27 lei, nr._/19.08.2013 pentru suma totala de 48 lei si nr._/25.02.2015, pentru suma totala de 48 lei.
De asemenea, in cuprinsul formularelor intitulate ’’titluri executorii’’ (care insotesc somatiile de plata), s-a mentionat ca acestea au fost emise si ca executarea silita contestata in prezenta cauza a fost demarata in baza: deciziei de calcul accesorii nr._/17.11.2010 pentru suma de 11 lei si pentru suma de 27 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/23.03.2010 pentru suma de 15 lei, deciziei de impunere nr._/05.04.2007 pentru suma de 182 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/22.01.2008 pentru suma de 31 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/09.07.2008 pentru suma de 15 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/15.04.2008 pentru suma de 19 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/09.10.2008 pentru suma de 17 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/24.07.2009 pentru suma de 37 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/29.03.2011 pentru suma de 6 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/27.07.2011 pentru suma de 9 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/11.11.2011 pentru suma de 8 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/31.12.2011 pentru suma de 4 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/22.05.2012 pentru suma de 10 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/16.10.2012 pentru suma de 11 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/27.05.2013, pentru suma de 11 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/31.12.2012 pentru suma de 6 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/08.07.2013 pentru suma de 3 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/22.11.2013 pentru suma de 10 lei, deciziei de calcul accesorii nr._/31.12.2013 pentru suma de 3 lei si deciziei de calcul accesorii nr._/05.08.2014 pentru suma de 13 lei.
Se retine ca decizia de impunere si deciziile de calcul accesorii prin care au fost calculate si impuse in sarcina contestatoarei accesorii enumerate mai sus reprezinta acte administrative-fiscale, titluri de creanta bugetara, acte prin care se stabileste intinderea obligatiei de plata ce revine persoanei fizice sau juridice care are calitatea de contribuabil, prin care se constata si se individualizeaza creanta fiscala, care sunt supuse in ceea ce priveste modalitatea de intocmire si comunicare dispozitiilor O.G. nr.92/2003 privind codul de procedura fiscala.
Din prevederile art.141 alin.2 din codul de procedură fiscală rezultă că titlul executoriu este un titlu de creanță, a cărui creanță a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Astfel cum rezulta din dosarul de executare transmis de intimata si cum ea insasi recunoaste prin adresele de inaintare depuse la dosar (f.67, 138 vol. I, f.93 vol. II), deciziile de calcul accesorii enumerate mai sus au fost comunicate contestatoarei numai prin anunturi colective, publicate pe site-ul intimatei.
In ceea ce priveste decizia de impunere nr._/05.04.2007, instanta retine ca, prin adresa de inaintare depusa la dosar (f.67 vol. I), intimata a sustinut ca aceasta a fost comunicata contestatoarei prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire si ca dovada de receptionare ar rezulta din captura din aplicatia intimatei care ar confirma primirea de catre contestatoare a deciziei.
Or, instanta nu poate retine aceasta sustinere in lipsa depunerii la dosar a copiei de pe confirmarea de primire din care sa rezulte ca, . a fost in mod efectiv comunicata contestatoarei, captura din aplicatia intimatei nefiind in opinia instantei o dovada pertinenta in acest sens.
Prin urmare, instanta retine ca nu exista la dosar o dovada de comunicare catre contestatoare a deciziei de impunere nr._/05.04.2007, motiv pentru care aceasta nu a fost comunicata contestatoarei iar in ceea ce priveste deciziile de calcul accesorii, se retine ca modalitatea de comunicare aleasa de intima nu este legala, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Astfel, in acest context, instanta nu poate retine o eventuala aparare a intimatei in sensul ca modalitatea de comunicare aleasa cu privire la deciziile de calcul accesorii, respectiv numai prin publicarea acestora pe site-ul intimatei prin anunturi colective, nu este in masura sa ingreuneze cunoasterea obligatiilor de plata catre bugetul de stat, in conditiile in care contestatoarea a avut cunostinta de termenele de plata pentru obligatia principala si despre dispozitiile legale referitoare la calculul accesoriilor in cazul neachitarii la termen a obligatiei principale.
Aceasta deoarece, in speta este vorba despre decizii de calcul accesorii, care se impune a fi comunicate debitorului prin modalitatile de comunicare ce vor fi enumerate in continuare, in ordinea stabilita de textul art.44 din O.G. nr.92/2003, pentru ca, in cazul in care persoana nu este de acord cu modul de calcul efectuat de intimata sau considera ca, din diverse motive, nu datoreaza accesoriile respective, sa poata contestata decizia de calcul accesorii, conform procedurii prevazute de dispozitiile art.215 si urmatoarele din O.G. nr.92/2003.
Prin urmare, daca a fost emisa o decizie de calcul accesorii de catre intimata, aceasta nu inseamna in mod automat ca persoana careia i se adreseaza si datoreaza accesoriile respective si ca nu se mai impune comunicarea acesteia in mod corect si legal, pentru a putea fi contestata in termen.
Cata vreme dispozitiile art.44 din O.G. nr.92/2003 impun comunicarea actului administrativ-fiscal iar decizia de calcul accesorii este un asemenea act, este evident ca aceasta, pentru a fi opozabila contestatoarei si pentru a produce efecte juridice fata de aceasta ar fi trebuit comunicata conform procedurii prevazute expres de acest text de lege. Tinand cont de faptul ca momentul de la care incepe sa curga termenul pentru introducerea contestatiei il reprezinta data comunicarii, incertitudinea acestuia constituie un obstacol in exercitarea dreptului de acces la instanta.
Aceeasi este situatia si in privinta deciziei de impunere nr._/05.04.2007, despre care s-a stabilit mai sus ca nu a fost comunicata deloc contestatoarei.
In ceea ce priveste modalitatea de comunicare a actului administrativ fiscal, instanta retine ca, potrivit art.44 din O.G. nr.92/2003, forma in vigoare la data la care au fost emise decizia de impunere si deciziile de calcul accesorii:” (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz. (2) Actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (2 indice 1) În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin modalitatea prevăzută la alin. (2), actul administrativ fiscal se comunică utilizând cel puțin unul dintre următoarele mijloace: a) prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal; b) prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia. (2 indice 2 ) În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă potrivit alin. (2 indice 1), aceasta se realizează prin publicitate. (3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului. (4) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.”
Se mai retine ca, dispozitiile legale precitate au fost modificate ca urmare a Deciziei nr.536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr.482 din 07.07.2011, prin care Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca organul fiscal emitent poate sa procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu inlaturarea nejustificata a ordinii de realizare a modalitatilor de comunicare prevazute la art.44 alin. (2) lit. a)–d) din aceeasi ordonanta.
Prin urmare, se retine ca, dispozitiile legale precitate sunt extrem de clare, in sensul ca actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat si ca, in primul rand, actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire si numai in cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin modalitatea mentionata, actul administrativ fiscal se comunică utilizând cel puțin unul dintre mijloacele prevazute la art. 2 indice 1 si daca nici in acest mod nu a fost posibila comunicarea actului, aceasta se realizeaza prin publicitate conform alin.3.
Prin urmare, se retine ca, art.44 prevede clar ordinea modalitatilor in care se realizeaza comunicarea actului administrativ-fiscal.
Or, se retine ca, in speta, nu s-a facut dovada de catre intimata ca ar fi procedat la comunicarea deciziilor de calcul accesorii prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire iar aceasta comunicare ar fi esuat, ca ar fi procedat la comunicare utilizând cel puțin unul dintre mijloacele prevazute la art. 2 indice 1, pentru a se apela la comunicarea lor prin anunturi colective publicate pe site-ul intimatei.
Mai mult, in ceea ce priveste deciziile de calcul accesorii, instanta retine ca, potrivit art.111 alin.1 si 2 cod procedura fiscala:’’(1) Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează. (2) Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel: a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare; b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.”
In continuare, instanta reaminteste intimatei si considerentele care au stat la baza Deciziei nr.536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr.482 din 07.07.2011 a Curtii Constitutionale.
Astfel, Curtea a retinut ca textul de lege ce formeaza obiectul exceptiei se refera la realizarea comunicarii prin publicitate a actelor administrative fiscale, si anume prin afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si, dupa caz, pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sau a autoritatii administratiei publice locale ori a consiliului judetean respectiv, a unui anunt in care se mentioneaza ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului.
Curtea a retinut ca aceasta reprezinta una dintre cele patru modalitati enumerate in art.44 alin. (2) lit. a)–d) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 prin care legiuitorul a stabilit ca pot fi comunicate actele administrative fiscale, dupa cum urmeaza: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura, data comunicarii fiind data ridicarii sub semnatura a actului; b) prin remiterea, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicarii fiind data remiterii sub semnatura a actului; c) prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate.
Curtea a observat ca textul de lege mentionat enumera aceste modalitati fara sa contina vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate in care acestea pot fi folosite, astfel ca instanta de judecata care a ridicat din oficiu exceptia de neconstitutionalitate a semnalat ca, in practica, in lipsa unei mentiuni exprese referitoare la obligativitatea respectarii ordinii in care acestea sunt enumerate, exista o tendinta a organelor fiscale de a ignora succesiunea in care acestea sunt prevazute in art. 44 alin. (2) si de a recurge la comunicarea direct prin publicitate, fara a proceda la epuizarea celorlalte mijloace de comunicare a actului administrativ fiscal.
Curtea a constatat ca o astfel de interpretare aduce atingere dreptului de acces liber la justitie al contribuabilului care contesta existenta sau cuantumul obligatiei fiscale. Tinand cont de faptul ca momentul de la care incepe sa curga termenul pentru introducerea contestatiei il reprezinta data comunicarii, incertitudinea acestuia constituie un obstacol in exercitarea dreptului de acces la instanta.
Procedand la o interpretare teleologica a acestor dispozitii legale, Curtea a observat ca enumerarea pe care o contin nu este intamplatoare, ci modalitatile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt mentionate . prioritate in ceea ce priveste aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigura certitudinea absoluta a luarii la cunostinta a contribuabilului de continutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a), constand in prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura. De asemenea, un grad inalt de certitudine il confera si modalitatea prevazuta la lit. b), si anume remiterea catre contribuabil, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal. Urmeaza, potrivit lit. c), comunicarea prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d) se mentioneaza comunicarea prin publicitate, a carei descriere se gaseste in textul de lege criticat in cauza de fata.
În mod evident, intentia legiuitorului a fost de a institui o anumita ordine pentru modalitatile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurand, prin succesiunea mentionata la lit. a)–d), obligatia organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevazuta in art. 44 alin. (2).
În jurisprudenta sa, reprezentata de Decizia nr.667 din 30 aprilie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 437 din 26 iunie 2009, si de Decizia nr. 891 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582 din 17 august 2010, Curtea a retinut, in mod judicios, ca prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr.92/2003, care consacra posibilitatea realizarii comunicarii prin publicitate, reglementeaza o modalitate ultima si subsidiara de comunicare a actelor administrative fiscale, folosita doar in cazul in care celelalte modalitati de comunicare nu au putut fi indeplinite din motive obiective. Curtea a observat, cu acele prilejuri, ca este apanajul exclusiv al instantelor judecatoresti constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative.
Curtea a observat ca art. 44 alin. (4) din aceeasi ordonanta prevede ca dispozitiile Codului de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzator si in materia comunicarii actelor administrative fiscale, ceea ce inseamna ca este incident art. 95 alin. 4 din Codul de procedura civila, in sensul ca, in cazul comunicarii cu rea-credinta prin publicitate a actului administrativ fiscal, vor fi anulate actele savarsite ulterior acestui moment.
Curtea a observat ca Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala reprezinta o lege speciala, care instituie unele reguli derogatorii de la cele stabilite de dreptul comun, reprezentat de Codul de procedura civila. Interesul organelor fiscale de aducere la cunostinta contribuabilului a existentei unei obligatii fiscale al carei creditor este insusi statul implica necesitatea comunicarii actului administrativ in care aceasta este consemnata prin modalitati care sa asigure aducerea efectiva la cunostinta contribuabilului despre existenta unor obligatii fiscale in sarcina sa.
Asa fiind, legiuitorul a prevazut ca actele administrative fiscale pot fi comunicate prin publicitate si in cazul in care domiciliul contribuabilului este cunoscut. În acest caz, insa, trebuie ca, anterior recurgerii la aceasta modalitate, sa fi fost respectata cu strictete ordinea prevazuta in art. 44 alin. (2) lit. a)–c) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, astfel incat comunicarea prin publicitate sa reprezinte doar o modalitate ultima si subsidiara, dupa cum a remarcat si Curtea Constitutionala in jurisprudenta mai sus citata.
Asadar, in cazul actelor administrative fiscale, comunicarea acestora se indeplineste prin publicitate si in ipoteza in care se cunoaste domiciliul fiscal al contribuabilului, dar comunicarea nu s-a putut realiza prin celelalte modalitati prevazute de textul amintit. Instantele vor trebui sa examineze, insa, daca aceasta comunicare prin publicitate a fost indeplinita doar ca urmare a imposibilitatii realizarii procedurii de comunicare prin celelalte modalitati, in ordinea in care acestea sunt enumerate la art. 44 alin. (2) lit. a)–c). Interpretarea prevederilor art. 44 alin. (2) din Codul de procedura fiscala potrivit careia enumerarea cuprinsa in acesta constituie si ordinea de prioritate pentru realizarea modalitatilor de comunicare a actelor administrativ fiscale, la respectarea careia instantele de judecata trebuie sa vegheze, este singura care poate inlatura viciul de neconstitutionalitate de care textul sufera prin lipsa unei mentiuni exprese in acest sens.
Nu in ultimul rand, Curtea a observat ca ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate pentru motive deja lamurite de catre Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa, tinde la infrangerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curtii Constitutionale, care se ataseaza inclusiv deciziilor prin care se constata neconstitutionalitatea legilor sau a ordonantelor ori a unor dispozitii din acestea. Indiferent de interpretarile ce se pot aduce unui text, atunci cand Curtea Constitutionala a hotarat ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, atat instantele judecatoresti, cat si organele administrative trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare.
Pentru a da o forta sporita deciziei si fara a marca o reconsiderare a jurisprudentei sale, Curtea, prin prezenta decizie, a constatat neconstitutionalitatea oricarei alte interpretari pe care practica administrativa sau judecatoreasca ar putea sa o atribuie textelor legale criticate fata de cea consacrata prin Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009. În acest sens, Curtea a reiterat cele statuate in jurisprudenta sa, spre exemplu, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995 sau Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, in sensul ca puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. În consecinta, atat Parlamentul, cat si Guvernul si toate celelalte autoritati si institutii publice urmeaza sa respecte intru totul atat considerentele, cat si dispozitivul prezentei decizii.
Revenind la speta de fata, se retine ca, potrivit art.110 din O.G. 92/2003 colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu. Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală. Pentru a deveni opozabil contribuabilului conform art.44 din O.G. 92/2003, titlul de creanță trebuie comunicat acestuia, iar de la data comunicării produce efecte juridice.
Astfel, potrivit art.45 din O.G. 92/2003:” (1)Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. (2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.”
Potrivit art.141 din OG 92/2003 titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prev. de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prev. de lege.
Prin urmare, in masura in care decizia de impunere nu a fost comunicata contestatoarei iar in privinta deciziilor de calcul accesorii nu s-a respectat procedura de comunicare a acestora, ceea ce echivaleaza cu necomunicarea lor, instanta retine ca in acest mod s-a încălcat dreptul la apărare al contestatoarei, care a fost lipsită de posibilitatea de a contesta pe cale administrativă deciziile de impunere, in masura in care nu era multumita de sumele stabilite, precum si de posibilitatea de a solicita suspendarea executarii acestora in contencios administrativ.
Ca atare, instanta fiind datoare a verifica existenta unui titlu executoriu in baza caruia a fost pornita executarea silita, constata ca decizia de impunere si deciziile de calcul accesorii in baza carora a fost pornita executarea silita nu produc niciun efect juridic in privinta contestatoarei, conform art.45 alin.2 din O.G. nr.92/2003.
Cum aceste decizii au stat la baza emiterii actelor de executare contestate in prezenta cauza, pe cale de consecinta, rezulta ca acestea au fost emise in mod nelegal si ca se impune anularea lor, precum si anularea executarii silite insasi.
F. de toate aspectele mentionate mai sus care sunt suficiente pentru a atrage nelegalitatea executarii, cu consecinta anularii acesteia si a tuturor actelor de executare, instanta apreciaza ca este inutil a se mai analiza si restul argumentelor expuse de contestatoare in cuprisul actiunii cu privire la acest capat de cerere.
Sunt considerente pentru care instanta va anula executarea silita insasi si, pe cale de consecinta, toate actele de executare emise de intimata in dosarul de executare nr._ (_).
Cu privire la capatul de cerere avand ca obiect intoarcerea executarii silite, se retine ca, asa cum rezulta din actele depuse de catre contestatoare la dosar, executarea silita a fost realizata integral asupra sumei de 448 lei, din moment ce, intimata a emis catre angajatorul contestatoarei decizia de ridicare a popririi din data de 09.11.2015, in baza art.148 alin.4 si 5 din O.G. 92/2003 (’’(4) Executarea silită încetează dacă: a) s-au stins integral obligațiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligațiile de plată accesorii, cheltuielile de executare și orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii; (5) Măsurile de executare silită aplicate în condițiile prezentului cod se ridică prin decizie întocmită în cel mult două zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare. Nerespectarea termenului atrage răspunderea potrivit art. 227 alin. (2).’’)
Astfel, urmare a anularii executarii silite insasi precum si tuturor actelor de executare, se naște dreptul debitoarei-contestatoare de a solicita restabilirea situației anterioare executării și, în consecință, îi revine creditoarei obligația de a restitui debitoarei ce a primit prin executarea silita.
Sunt considerente pentru care instanta va dispune intoarcerea executarii silite si, pe cale de consecinta, va obliga intimata sa restituie contestatoarei suma de 448 lei executata silit in dosarul de executare nr._ (_).
De asemenea, fata de solutia pronuntata asupra capatului principal de cerere, instanta va respinge ca ramas fara obiect capatul subsidiar de cerere.
In final, instanta va lua act ca se vor solicita de catre contestatoare cheltuieli de judecata pe cale separata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte contestatia la executare formulata de contestatoarea M. A. M., CNP-_, domiciliata in Bucuresti, ..14, sector 1 si cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet de Avocat V. I., din Bucuresti, ., ., ., sector 5, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, cu sediul in Bucuresti, ..9-13, sector 1, reprezentata prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Bucuresti, ., sector 2.
Anuleaza executarea silita insasi si, pe cale de consecinta, toate actele de executare emise de intimata in dosarul de executare nr._ (_).
Dispune intoarcerea executarii silite si, pe cale de consecinta, obliga intimata sa restituie contestatoarei suma de 448 lei executata silit in dosarul de executare nr._ (_).
Respinge ca ramas fara obiect capatul subsidiar de cerere.
Ia act ca se vor solicita de catre contestatoare cheltuieli de judecata pe cale separata.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. A. N. A.-M. I.
RED/DACT/E.A.N./22.02.2016/06 EX
| ← Anulare act. Sentința nr. 2116/2016. Judecătoria SECTORUL 1... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 3319/2016.... → |
|---|
