Contestaţie la executare. Sentința nr. 380/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 380/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 380/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 380/2016

Ședința publică de la 18.01.2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I. L.

GREFIER A. T.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestatoarea . și pe intimatul A. S., având ca obiect contestație la executare DS EXEC 273/2015 SUSPENDARE EXECUTARE.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de 18.01.2016, când, deliberând, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 11.11.2015, sub număr unic_, având ca obiect „contestație la executare”, debitorul contestator ., cu sediul în București, .-32, ., ., în contradictoriu cu intimatul A. S., cu domiciliul în Chitila, ., ., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în sensul anulării în parte a actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită înregistrat sub numărul 273/2015 pe rolul B. T. A. M. și T. N. V., respectiv a celor prin care s-a dispus executarea silită a obligației de „reintegrare a creditorului pe funcția deținută anterior concedierii” cu consecința obligării la plata despăgubirilor în cuantum total de 29.369 lei; suspendării executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În motivarea cererii, contestatoarea a învederat că prin Sentința Civilă nr._/16.12.2013 pronunțată de Tribunalul București, ce constituie titlu executoriu, s-a dispus în sensul admiterii acțiunii promovată de intimatul A. S., cu consecința anulării deciziei nr. 3/24.09.2012 și a reintegrării creditorului pe funcția deținută anterior concedierii și a obligării debitoarei la platra despăgubirilor egale cu salariile de care ar fi beneficiat, indexate, de la data concedierii sale până la momentul reintegrării efective. A mai arătat contestatoarea faptul că după pronunțarea hotărârii judecătorești a înțeles să execute de bunăvoie obligația stabilită în sarcina sa, astfel că în data de 20.12.2013 a emis decizia de reintegrare nr. 166, intimatul exercitând funcția avută anterior concedierii începând cu data de 24.12.2013. Ca urmare a punerii în executare a deciziei de reintegrare, contestatoarea a procedat și la calcularea despăgubirilor egale cu salariile de care intimatul ar fi beneficiat, până la data de 24.12.2013, în cuantum total de 19.451 lei. Totodată, contestatoarea a comunicat decizia de reintegrare către intimat prin intermediul B. B. C. E. la domiciliul ales din București, Calea Griviței nr. 212, ., ., sector 1, acesta din urmă prezentându-se în data de 24.12.2013 la punctul de lucru al societății debitoare din Otopeni, . nr. 30, jud. Ilfov, aducând la cunoștința reprezentantului contestatoarei faptul că de aproximativ un an de zile are un nou loc de muncă și nu înțelege să exercite niciun fel de activități lucrative ca angajat al .. Având în vedere faptul că intimatul nu a înțeles să parcurgă formalitățile legale în privința încetării raporturilor de muncă cu debitoarea și nici nu s-a prezentat la programul normal de lucru, aceasta din urmă a finalizat procedura disciplinară demarată împotriva creditorului cu emiterea deciziei de concediere nr. 1/29.01.2014 comunicată lui A. S. cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 03.02.2014. Decizia nu a fost contestată în termenul legal. A mai învederat contestatoarea faptul că în cursul executării silite expertul contabil S. M. a calculat despăgubirile datorate intimatului, conform dispozitivului titlului executoriu, la suma totală de 48.820 lei. Din totalul despăgubirilor astfel cum au fost calculate, debitoarea contestatoare a invederat că datorează exclusiv suma de_ lei reprezentând salarii neincasate pentru perioada cuprinsă între data concedierii nelegale (24.09.2012) și data emiterii deciziei de reintegrare (24.12.2013). A mai solicitat reducerea onorariului executorului judecătoresc corespunzător creanței efectiv datorate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Art. 712 și urm. NCPC, Art. 719 NCPC .

În susținerea cererii, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Cererea a fost legal timbrată, conform dispozițiilor Art. 10 alin. 2 din OG 80/2013.

Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare.

A fost atașat dosarul înregistrat sub nr._/299/2015 având ca obiect suspendare provizorie, la acesta din urmă fiind atașat și dosarul de executare silită nr. 273/2015 instrumentat de B. „T. A. M. și T. N. V.”.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin Sentința Civilă nr._/16.12.2013 pronunțată de Tribunalul București, ce constituie titlu executoriu, s-a dispus în sensul admiterii acțiunii promovată de intimatul A. S., cu consecința anulării deciziei nr. 3/24.09.2012 și a reintegrării creditorului pe funcția deținută anterior concedierii și a obligării debitoarei la platra despăgubirilor egale cu salariile de care ar fi beneficiat, indexate, de la data concedierii sale până la momentul reintegrării efective.

În baza acestuia, intimatul creditor a înregistrat la data de 22.10.2015 pe rolul B. „T. A. M. și T. N. V.” cererea de executare silită în conformitate cu dispozitivul hotărârii pronunțate de Tribunalul București, având ca obiect executarea obligației de a face constând în reintegrarea acestuia pe funcția avută anterior concedierii ilegale precum și obligația de a da, respectiv plata despăgubirilor egale cu salariile de care ar fi beneficiat indexate, de la data concedierii până la data reintegrării efective. Dosarul a fost înregistrat sub numărul 273/2015, la data de 22.10.2015 fiind emisă încheierea prin care a fost admisă cererea și încuviințată executarea.

La data de 28.10.2015 a fost emisă somația nr. 273/2015 și prin încheierea din aceeași dată a fost numit expert contabil care să calculeze cuantumul despăgubirilor egale cu salariile de care ar fi beneficiat creditorul de la data concedierii până la data reintegrării efective.

Prin încheierea pronunțată la data de 05.11.2015 de B. „T. A. M. și T. N. V.” executorul a stabilit valoarea totală a despăgubirilor datorate de debitoare, conform concluziilor expuse în raportul de expertiză întocmit de expert contabil S. M. la valoarea totală de_ lei, la care a calculat cheltuieli de executare în cuantum de 7598 lei. În baza acestei încheieri a fost emisă adresa de înființare a popririi din data de 05.11.2015, actele de executare fiind comunicate debitoarei la data de 09.11.2015, conform dovezii atașate la fila 114.

Prin încheierea pronunțată în data de 25.11.2015, B. „T. A. M. și T. N. V.” a procedat la eliberarea către creditor a sumei de_ lei, diferența de creanță în sumă de_ lei fiind consemnată la dispoziția B. până la soluționarea definitivă a prezentei contestații.

Conform dispozițiilor Art. 24 NCPC „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”, iar potrivit dispozițiilor Art. 664 alin. 1 NCPC „executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel.” Astfel, executării silite pornită în dosarul de executare nr. 273/2015 îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură în vigoare la data de 22.10.2015, data sesizării organului de executare.

În ceea ce privește aspectele formale ce trebuie analizate de instanța de executare, se au în vedere dispozițiile Art. 715 alin. 1 pct. 3 NCPC, în cuprinsul cărora se arată că „dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea propriuzisă se poate face în termen de 15 zile de la data cânddebitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație”.

Astfel, în verificarea termenului de introducere a contestației la executare, instanța constată că somația împreună cu încheierea de încuviințare a executării silite, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, adresa de înființare a popririi și înștiințarea debitorului cu privire începerea executării silite au fost comunicate contestatorului la data de 09.11.2015, așa cum rezultă din dovada de înmânare a acestora (fila 114). Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București la data de 11.11.2015.

Potrivit dispozițiilor Art. 181 pct 2 NCPCcând termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește”, iar potrivit dispozițiilor Art. 183 NCPCactul de procedură depus înlăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal...este socotit a fi făcut în termen”. Pe cale de consecință, termenul de 15 zile pentru exercitarea contestației la executare se socotește împlinit la data de 25.11.2015, acțiunea fiind depusă înlăuntrul acestuia.

Pe fondul contestației la executare, se rețin următoarele:

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că în data de 20.12.2013 contestaoarea a emis decizia de reintegrare nr. 166, intimatul exercitând funcția avută anterior concedierii începând cu data de 24.12.2013.

Ca urmare a punerii în executare a deciziei de reintegrare, contestatoarea a procedat și la calcularea despăgubirilor egale cu salariile de care intimatul ar fi beneficiat, până la data de 24.12.2013, data reintegrării efective, în cuantum total de 19.451 lei. Totodată, contestatoarea a comunicat decizia de reintegrare către intimat prin intermediul B. B. C. E. la domiciliul ales din București, Calea Griviței nr. 212, ., ., sector 1, acesta din urmă prezentându-se în data de 24.12.2013 la punctul de lucru al societății debitoare din Otopeni, . nr. 30, jud. Ilfov, ocazie cu care a adus la cunoștința reprezentantului contestatoarei faptul că de aproximativ un an de zile are un nou loc de muncă și nu înțelege să exercite niciun fel de activități lucrative ca angajat al .. Având în vedere că intimatul nu a înțeles să parcurgă formalitățile legale în privința încetării raporturilor de muncă cu debitoarea și nici nu s-a prezentat la programul normal de lucru, aceasta din urmă a finalizat procedura disciplinară demarată împotriva creditorului intimat cu emiterea deciziei de concediere nr. 1/29.01.2014

Decizia de concedierea a fost comunicată lui A. S. cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, recepționată de destinatar la data de 03.02.2014. Aceasta nu a fost contestată în termenul legal.

Conform dispozitivului titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr._/16.12.2013 pronunțată de Tribunalul București, contestatoarea debitoare trebuia să execute pe de o parte o obligație de a face constând în reintegrarea acestuia pe funcția avută anterior concedierii ilegale precum și o obligație de a da, respectiv plata despăgubirilor egale cu salariile de care ar fi beneficiat indexate, de la data concedierii până la data reintegrării efective. Expertul contabil S. M. a calculat pentru perioada cuprinsă între data concedierii ilegale și cea a reintegrării efective o despăgubire în valoare de 19.451 lei, debit recunoscut de debitoare.

Prin urmare, în baza dispozițiilor Art. 717 alin. 1 va admite contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul în București, .-32, .. 3, ., sector 1, în contradictoriu cu intimatul A. S., cu domiciliul în Chitila, ., ., ., și pe cale de consecință:

În baza dispozițiilor Art. 712 alin. 1 NCPC raportat la dispozițiile Art. 715 alin. 1 pct. 3 NCPC, Art. 720 alin. 1 NCPC, va dispune anularea în parte a actelor de executare emise în dosarul de executare silită nr. 273/2015 instrumentat de B. „T. A. M. și T. N. V.” (respectiv a încheierii din data de 22.10.2015, a somației nr. 273/28.10.2015, a încheierii din 28.10.2015, a încheierii din 05.11.2015, a adreselor de înființare a popririi nr. 273/05.11.2015, pentru suma de_ lei (rezultată în urma reducerii valorii creanței stabilită în favoarea creditorului intimat A. S. de la_ lei la suma de_ lei). Va menține în rest actele de executare emise în dosarul de executare silită nr. 273/2015 instrumentat de B. „T. A. M. și T. N. V.”, pentru debitul de_ lei, determinat în cuprinsul raportului de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert S. M., conform dispozitivului titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr._/16.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII –a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Cu privire la onorariul executorului judecătoresc, instanța reține că potrivit dispozițiilor OMJ nr. 2550/C/2006, pentru recuperarea unei creanțe în valoare de_ lei, acesta la valoarea sa maximală este în procent de 10% din cuantumul acesteia și TVA. Prin urmare, onorariul executorului judecătoresc este în final cifrat la suma de 2411 lei.

Astfel, va reduce cuantumul cheltuielilor de executare de la suma de 7598 lei (compusă din onorariu executor – 6050 lei; contravaloare taxe poștale, fotocopii acte dosar, alte taxe – 500 lei; onorariu expert contabil – 800 lei; onorariu executor judecătoresc obligația de a face inclus TVA – 248 lei) la suma de 3959 lei (compusă din: onorariu executor – 2411 lei; contravaloare taxe poștale, fotocopii acte dosar, alte taxe – 500 lei; onorariu expert contabil – 800 lei; onorariu executor judecătoresc obligația de a face inclus TVA – 248 lei).

Va respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.

În baza dispozițiilor Art. 45 alin. 1 lit. f din OG 80/2013 va dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1075 lei achitată conform facturii 2222/11.11.2015, 2221/11.11.2015 și chitanța nr. 865/11.11.2015, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Va respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată ( taxa judiciară de timbru).

În baza Art. 453 alin. 1 NCPC va obliga intimatul la plata în favoarea contestatoarei a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat (chitanța nr. 22/12.11.2015 emisă în baza facturii fiscale nr. 54/12.11.2015), fiind stabilită culpa procesuală a acestuia.

Potrivit dispozițiilor Art. 717 alin. 2 teza finală NCPC „ instanța sesizată va solicita de îndată executorului judecătoresc să transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele de executare contestate....și îi va pune în vedere părții interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea”. Astfel, în acord cu aceste dispoziții legale, executorul judecătoresc la dispoziția instanței a depus în copie certificată dosarul de executare nr. 273/2015, făcând dovada cheltuielilor ocazionate de xerocopierea acestuia în valoare de 135 lei . În ceea ce privește noțiunea de „parte interesată”, instanța apreciază că legiuitorul a vizat în mod cert persoana contestatorului, acesta având un interes direct în depunerea la dosar a înscrisurilor din dosarul de executare, înscrisuri ce evidențiază actele de executare pe care acesta le contestă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza Art. 717 alin. 1 admite contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul în București, .-32, .. 3, ., în contradictoriu cu intimatul A. S., cu domiciliul în Chitila, ., ., și pe cale de consecință:

În baza dispozițiilor Art. 712 alin. 1 NCPC raportat la dispozițiile Art. 715 alin. 1 pct. 3 NCPC, Art. 720 alin. 1 NCPC, dispune anularea în parte a actelor de executare emise în dosarul de executare silită nr. 273/2015 instrumentat de B. „T. A. M. și T. N. V.” (respectiv a încheierii din data de 22.10.2015, a somației nr. 273/28.10.2015, a încheierii din 28.10.2015, a încheierii din 05.11.2015, a adreselor de înființare a popririi nr. 273/05.11.2015, pentru suma de_ lei (rezultată în urma reducerii valorii creanței stabilită în favoarea creditorului intimat A. S. de la_ lei la suma de_ lei). Menține în rest actele de executare emise în dosarul de executare silită nr. 273/2015 instrumentat de B. „T. A. M. și T. N. V.”, pentru debitul de_ lei, determinat în cuprinsul raportului de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert S. M., conform dispozitivului titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr._/16.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII –a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Reduce cuantumul cheltuielilor de executare de la suma de 7598 lei (compusă din onorariu executor – 6050 lei; contravaloare taxe poștale, fotocopii acte dosar, alte taxe – 500 lei; onorariu expert contabil – 800 lei; onorariu executor judecătoresc obligația de a face inclus TVA – 248 lei) la suma de 3959 lei (compusă din: onorariu executor – 2411 lei; contravaloare taxe poștale, fotocopii acte dosar, alte taxe – 500 lei; onorariu expert contabil – 800 lei; onorariu executor judecătoresc obligația de a face inclus TVA – 248 lei).

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.

În baza dispozițiilor Art. 45 alin. 1 lit. f din OG 80/2013 dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1075 lei achitată conform facturii 2222/11.11.2015, 2221/11.11.2015 și chitanța nr. 865/11.11.2015, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată ( taxa judiciară de timbru).

În baza Art. 453 alin. 1 NCPC obligă intimatul la plata în favoarea contestatoarei a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

În baza Art. 717 alin. 2 teza finală NCPC obligă contestatoarea la plata în favoarea B. „T. A. M. și T. N. V.” a sumei de 135 lei, cu titlu de cheltuieli ocazionate de fotocopierea dosarului de executare.

În baza dispozițiilor Art. 718 alin. 1 NCPC prezenta se dă cu drept exclusiv de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.01.2016.

PREȘEDINTE

C. I. L.

GREFIER

A. T.

Red. C.I.L./ Th.red. A.T./ 4ex./08.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 380/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI