Contestaţie la executare. Sentința nr. 1178/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1178/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 1178/2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1178/28.01.2016
Ședința publică din data de 28.01.2016
Instanța constituită din:
PRȘEDINTE: L. G.
Grefier: F. J.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. M. D. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE 6633/B/2014, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITEINSTANȚA
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 21.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 28.01.2016, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe, contestatoarea A. M. D. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A anularea formelor de executare din dosarul de executare nr. 6633/b/2014, suspendarea executării silite, restituirea taxei judiciare de timbru și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, s-a învederat în esență faptul că nu i s-a comunicat procesul-verbal de contravenție, că pana la data de 11.11.2015 nu a primit nicio notificare care i-ar fi permis să își dovedească nevinovăția, că până la această dată nu existau debite la administrațiile fiscale de care aparține.
În drept, a invocat art. 714 ș.u., 718 C.pr.civ.
În susținerea contestației la executare a depus înscrisuri (f. 4-12).
Din dispoziția instanței s-a atașat la dosarul cauzei dosarul de executare nr. 6633/B/2014 constituit pe rolul B. B. și D. (f. 18-36).
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite ca neîntemeiată, respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, menținerea tuturor actelor și formelor de executare.
În motivarea întâmpinării, intimata a învederat în esență faptul că nu se impune ordonarea măsurii suspendării executării, că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat contestatoarei prin afișare la domiciliul contravenientului în termenul legal de 30 de zile de la data întocmirii, respectiv 19.12.2011, că nu se poate susține că procedura de comunicare a proceselor-verbale de contravenție a fost viciată sau că i s-au lezat contestatorului drepturile procesuale.
În drept, a invocat art. 205-208 C.pr.civ.
Contestatoarea a achitat taxă judiciară de timbru 38,58 lei (f. 13 și 47) și a depus răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că perioada legală de păstrare a chitanței de achitare a rovignetei a fost depășită pana la data la care a luat a cunoștință de presupusa contravenție, că înregistrarea faptei contravenționale nu mai există la acest moment.
Analizând înscrisurile administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fiind obligat și la achitarea tarifului de despăgubire în cuantum de 28 Euro, la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării.
Procesul-verbal de contravenție a fost afișat la domiciliul contravenientului, conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare încheiat în data de 09.01.2012 de reprezentantul intimatei (f. 24), acesta fiind semnat de martor G. I..
La data de 09.10.2014, creditoarea-intimată C.N.A.D.N.R. S.A., reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a formulat împotriva contestatorului cerere de executare a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011, pentru realizarea creanței în cuantum de 28 euro, reprezentând tarif de despăgubire.
Prin Încheierea din 11.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014 a fost încuviințată executarea silită.
Prin Încheierea din 16.10.2015, executorul judecătoresc a stabilit suma de 357,80 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită, onorariul său fiind în cuantum de 15,30 lei.
Prin adresa de înștiințare privind măsura popririi din 16.10.2015, executorul judecătoresc a adus la cunoștința debitoarei înființarea popririi asupra cotei de 1/3 din veniturile încasate de la terțul poprit ALLIANTZ TIRIAC ASIGURARI SA pana la concurența sumelor de 28 euro debit și 357,80 lei cheltuieli de executare.
Potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
În speță, instanța constată că executarea silită contestată a fost pornită cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 632 Cod procedură civilă raportat la art. 37 și art. 27 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din 23 iulie 2013.
Astfel, conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate. Potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În conformitate cu art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, iar operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Prin Decizia nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Având în vedere că executarea silită contestată a fost începută după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție problemei de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001 este obligatorie, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.
Intimata-creditoare nu a efectuat comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, a procesului-verbal de contravenție pus în executare silită, astfel încât procedura de afișare a acestuia este nelegală, contravenind caracterului subsidiar al acestei modalități de comunicare. Având în vedere că procesul-verbal de contravenție nu a fost înmânat sau comunicat în mod legal persoanei sancționate contravențional, acesta nu reprezintă titlu executoriu conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001, întrucât nu a expirat termenul prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, în care se putea formula plângerea contravențională. Totodată, având în vedere că procesul-verbal nu a fost comunicat în mod legal către persoana sancționată contravențional în termenul prevăzut de art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, au devenit incidente prevederile art. 14 din O.G. nr. 2/2001, intervenind prescripția executării sancțiunii contravenționale.
În consecință, este întemeiat motivul constând în necomunicarea, în mod legal, a procesului-verbal de contravenție înainte de începerea executării silite a despăgubirilor stabilite prin acesta.
Procedura încuviințării executării silite, astfel cum era reglementată de art. 665 Cod procedură civilă, avea caracter necontencios, instanța de executare verificând din punct de vedere formal caracterul executoriu al înscrisului în baza căruia s-a solicitat efectuarea executării și neputând invoca, din oficiu, nelegalitatea procedurii de comunicare a procesului-verbal. Față de prevederile art. 535 și art. 711 alin. 3 Cod procedură civilă, soluția pronunțată în procedura necontencioasă nu are putere de lucru judecat în cadrul contestației la executare, urmând a se dispune și anularea Încheierea din camera de consiliu din data de 11.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014, întrucât aceasta a fost pronunțată în baza unui înscris care nu reprezenta titlu executoriu, cu încălcarea prevederilor art. 665 alin. 5 pct. 2 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, având în vedere că executarea silită contestată se realizează în baza unui înscris care nu reprezintă titlu executoriu, întrucât procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat în mod legal către persoana sancționată contravențional, în termenul prevăzut de art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, fiind încălcate flagrant prevederile art. 632 Cod procedură civilă raportat la art. 37 și art. 27 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7/2013, în temeiul art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va anula procedura de executare silită efectuată în dosarul de executare nr. 6633/B/2014 deschis la B. B. si D. I. C., precum și Încheierea din camera de consiliu din data de 11.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, față de soluționarea contestației la executare, urmează a respinge acest capăt de cerere ca rămas fără obiect.
Reținând că prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 19.01.2016 la dosarul cauzei s-a solicitat și întoarcerea executării silite, petit ce nu a fost formulat la data sesizării instanței și pentru care se impune stabilirea taxei judiciare de timbru, fiind necesare administrarea de probe suplimentare, actele dosarului de executare nr. 6633/B/2014 pe rolul B. B. si D. fiind comunicat de organul de executare la dat de 09.12.2015 în stadiul în care se afla executarea la acel moment, va dispune disjungerea capătului de cerere având ca obiect întoarcere executare silită care nu este în stare de judecată și dispune formularea unui nou dosar, în care acordă termen de judecată la data de 03.03.2016, ora 12,30, cam 323, pentru când se citează părțile, contestatoarea cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei sub sancțiunea anulării cererii, ambele părți cu mențiunea de a depune actele de procedură proprii și înscrisurile anexate acestora în constituirea dosarului disjuns.
În temeiul art. 45 alin 1 lit f din OUG nr. 80/2013, va restitui contestatoarei suma de 38,58 lei reprezentând taxa judiciară de timbru achitată pentru contestația la executare.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., va obliga intimata să plătească contestatoarei suma de 19,84 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv cheltuieli pentru fotocopierea dosarului de executare, pentru care contestatoarea a depus înscrisuri atașat răspunsului la întâmpinare.
Prezenta hotărâre judecătorească se va comunica, din oficiu, Biroului Executorilor Judecătorești S. I. C., după rămânerea definitivă, conform art. 719 alin. 4 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea A. M. D., cu domiciliul în OTOPENI, .. 232A, jud. Ilfov, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
Anulează actele de executare silită efectuată în dosarul de executare nr. 6633/B/2014 deschis la B. B. si D., precum și încheierea din camera de consiliu din data de 11.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Disjunge capătul de cerere având ca obiect întoarcere executare silită și dispune formularea unui nou dosar, în care acordă termen de judecată la data de 03.03.2016, ora 12,30, cam 323, pentru când se citează părțile, contestatoarea cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei sub sancțiunea anulării cererii, cu mențiunea de a preciza cuantumul sumei ce face obiectul cererii de întoarcere a executării silite, de a depune dovada sumelor consemnate de terțul poprit pe seama și la dispoziția organului de executare în dosarul de executare nr. 6633/B/2014, ambele părți cu mențiunea de a depune actele de procedură proprii și înscrisurile anexate acestora în constituirea dosarului disjuns.
În temeiul art. 45 alin 1 lit f din OUG nr. 80/2013, restituie contestatoarei suma de 38,58 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 19,84 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prezenta hotărâre judecătorească se va comunica, din oficiu, B. B. si D., după rămânerea definitivă, conform art. 719 alin. 4 Cod procedură civilă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2016.
PREȘEDINTE L. G. | GREFIER F. J. |
Red. L.G., F.J.
4 ex./25.02.2016
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3628/2016. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3134/2016. Judecătoria... → |
---|