Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 22193/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
Sentința civila nr._/2015
Ședința publică din data de 23.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ELENA ANDREEA NEŢOIU
Grefier: L. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul V. F., pe intervenienta in interes propriu V. M. si pe parata S.C. R. B. S.A., având ca obiect actiune in constatare clauze abuzive.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 02.11.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 09.11.2015, 16.11.2015 si 23.11.2015, când a hotărât:
Dupa deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.02.2015 sub nr._, reclamantul V. F. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. R. B. S.A., solicitând instanței: să constate caracterul abuziv al clauzelor inserate la art.6 pct.6.1 din convenția de credit nr.RM_ din 06.06.2007, referitoare la instituirea unui comision de administrare și, în consecință, să constate nulitatea absolută a acestor clauze; obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 5.061,35 CHF, echivalent în lei la data plății, reprezentând suma de 2.476,42 CHF încasată de pârâtă cu titlu de comision de administrare începând de la data de 06.07.2007 până la data introducerii acțiunii, în baza aceleiași convenții de credit; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculate de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective a debitului, dobândă calculată conform O.G. nr.9/2000, începând cu data efectuării plății nedatorate, și conform O.G. nr.13/2011, pentru plățile efectuate până la achitarea debitului; obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare după eliminarea clauzelor constatate abuzive; obligarea pârâtei să convertească în RON creditul acordat reclamantului, la cursul de schimb de la data acordării creditului, respectiv 1 CHF = 1,9825 lei, curs majorat cu 10%, rezultând un curs de 1 CHF = 2,_ lei, în condițiile de creditare valabile pentru același produs de creditare/produsului de creditare similar, în RON, aflat în oferta băncii pârâte, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că banca i-a impus plata unui comision de administrare / de risc, încheierea unui contract de garanție imobiliară pentru un imobil de valoare net superioară creditului acordat și încheierea unui contract de asigurare de risc total cu o companie de asigurări agreată de bancă. În ceea ce privește asigurarea, aceasta a fost cesionată băncii, iar suma asigurată se ajustează în funcție de rata inflației.
Reclamantul a susținut caracterul abuziv al comisionului de administrare deoarece nu a fost negociat, încalcă buna-credință în condițiile în care creditul este garantat cu ipotecă, creează un dezechilibru semnificativ față de valoarea sa și nu s-a prevăzut în contract restituirea sa în condițiile achitării integrale a creditului.
Reclamantul a învederat că are calitatea de consumator, iar pârâta are calitatea de comerciant, contractul de credit este nenegociat, existența și cuantumul comisionului de risc fiind expresia voinței unilaterale a băncii, iar comisionul respectiv nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtei, ci este perceput ca o garanție, deși creditul reclamantului este garantat. În plus, nu este prevăzută în contract restituirea sa după plata integrală a ratelor.
Prin urmare, reclamantul a solicitat înlăturarea din contract a clauzelor stipulate la art. 5 lit. a) privind comisionul de risc și înlăturarea din contract a comisionului de administrare.
În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 193/2000 și art. 447 C. proc. civ.
Cererea reclamantului de acordare a daunelor morale a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei.
La data de 20.02.2015, reclamantul a depus la dosar precizări, prin care a arătat că suma pe care o solicită este de 5.061,35 CHF, echivalent în lei la data plății, încasată de pârâtă cu titlu de comision de administrare, începând de la data de 06.07.2007 și până la data introducerii acțiunii, 02.02.2015, fiind o eroare materială suma de 2.476,42 CHF. De asemenea, reclamantul a menționat că renunță la dobânda legală.
Reclamantul a anexat precizărilor sale copie de pe convenția de credit și de pe graficul de rambursare.
La data de 21.04.2015, pârâta R. B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că în contractul de credit încheiat de reclamant nu există un comision de risc, deși în acțiune se face referire la un asemenea comision.
Pârâta a invocat excepția litisconsorțiului procesual activ și a solicitat anularea cererii de chemare în judecată, deoarece nu a fost chemată în judecată și codebitoarea V. M., deși aceasta este parte în contractul de credit.
Pârâta a apreciat că pentru petitele 1-4 reclamantul a invocat motive străine de contractul de credit, ceea ce echivalează cu lipsa motivării, iar petitele 5 și 6 nu au fost motivate, prin urmare a solicitat anularea cererii de chemare în judecată.
În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată. Pârâta a învederat că comisionul de administrare este un cost distinct al creditului, care a fost datorat pentru monitorizarea de către bancă a utilizării / rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror altor obligații asumate în baza contractului de credit. Pârâta a apreciat că acest comision nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și a învederat că nu este un comision nelegal. A susținut că activitatea de administrare a unui credit este o activitate complexă, ce include pe lângă monitorizarea sumelor depuse în vederea rambursărilor și o . operațiuni specifice de administrare a unui cont de credit (diferit de contul curent din care se rambursează), ce se derulează pe întreaga durată a creditului, desfășurate indiferent dacă clientul este bun platnic sau are dificultăți financiare la plată (majoritatea impuse prin acte normative – ex: raportările periodice către BNR și Biroul de Credite), implicând mijloace tehnice și umane care generează costuri.
La termenul din 08.06.2015, intervenienta V. M. depus la dosar cerere de intervenție principală, prin care a solicitat instanței: să constate caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 6 pct. 6.1 din convenția de credit nr. RM_ din 06.06.2007, referitoare la instituirea unui comision de administrare și cea prevăzută la art. 6 pct. 6.2 prin care în cazul rambursării anticipate totale sau parțiale se aplică un comision de 3% calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei rambursate în avans și datorat integral la data efectuării rambursării, iar în consecință, să constate nulitatea absolută a acestor clauze; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei de 1980,50 CHF, echivalent în lei la data plății, reprezentând suma încasată de pârâtă cu titlu de comision de administrare începând de la data de 06.07.2007 până la data de 08.06.2015, în baza aceleiași convenții de credit; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculate de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective a debitului, dobândă calculată conform OG nr. 9/2000, începând cu data efectuării plății nedatorate, și conform OG nr. 13/2011, pentru plățile efectuate până la achitarea debitului; obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare după eliminarea clauzelor constatate abuzive; obligarea pârâtei să convertească în RON creditul acordat, la cursul de schimb de la data acordării creditului, respectiv 1 CHF = 1,9825 lei, curs majorat cu 10%, rezultând un curs de 1 CHF = 2,_ lei, în condițiile de creditare valabile pentru același produs de creditare/produsului de creditare similar, în RON, aflat în oferta băncii pârâte, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; obligarea pârâtei să plătească suma de 5000 lei cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, intervenienta a arătat că este codebitoare în contractul de credit și a reluat argumentele pe care le-a susținut și reclamantul în cererea de chemare în judecată. Pe capătul de cerere având ca obiect convertirea creditului în RON, intervenienta a învederat creșterea mare a cursului valutar al francului elvețian, iar pe capătul de cerere avâns ca obiect daune morale, intervenienta a susținut că banca a profitat de starea de nevoie a debitorilor.
În drept, intervenienta a invocat art. 4 și urm. din Legea nr. 193/2000, Directiva 93/13/CEE, OG nr. 9/2000, art. 998-999 și art. 992 din vechiul Cod civil, OG nr. 13/2011, art. 62, 451 și urm. C. proc. civ.
Tot la termenul din 08.06.2015, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a formulat exact aceleași capete de cerere ca și intervenienta și pentru aceleași motive.
La termenul din 07.09.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare la cererea precizatoare și la cererea de intervenție, prin care a invocat excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la convertirea creditului în RON, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta a solicitat admiterea cererii de intervenție, cu consecința rămânerii fără obiect a excepției litisconsorțiului procesual activ.
Pârâta a învederat că comisionul de administrare nu mai este perceput cu începere de la data de 30.12.2009 și că acesta nu are caracter abuziv, fiind reglementat de lege și neconstituind o dobândă mascată. Cu privire la comisionul de rambursare anticipată, a susținut pârâta că acesta nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În ceea ce privește solicitarea de convertire a creditului în RON, a arătat pârâta că din cuprinsul contractului de credit rezultă care sunt costurile acestuia și cuantumul obligațiilor de plată lunare, împrumutatul și codebitoarea obligându-se să restituie creditul în moneda în care a fost acordat.
În dovedire, pârâta a anexat copii de pe actele adiționale la contractul de credit și de pe graficele de rambursare anexate actelor adiționale.
La termenul din 07.09.2015, instanța i-a pus în vedere reclamantului să completeze taxa de timbru pentru capătul de cerere având ca obiect daune morale cu suma de 255 lei, iar intervenientei i-a pus în vedere să timbreze capătul de cerere având ca obiect daune morale cu suma de 355 lei.
La data de 02.10.2015, reclamantul și intervenienta au formulat cerere precizatoare, prin care au arătat că solicită instanței: să constate caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 6 pct. 6.1 din convenția de credit nr. RM_ din 06.06.2007, referitoare la instituirea unui comision de administrare și cea prevăzută la art. 6 pct. 6.2 prin care în cazul rambursării anticipate totale sau parțiale se aplică un comision de 3% calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei rambursate în avans și datorat integral la data efectuării rambursării, iar în consecință, să constate nulitatea absolută a acestor clauze; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei de 2224,14 CHF, echivalent în lei la data plății, reprezentând suma încasată de pârâtă cu titlu de comision de administrare începând de la data de 06.07.2007 până la data de 06.07.2015, în baza aceleiași convenții de credit, suma fiind încasată anual în luna iulie a fiecărui an începând cu anul 2007; obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare după eliminarea clauzelor constatate abuzive; obligarea pârâtei să convertească în RON creditul acordat, la cursul de schimb de la data acordării creditului, respectiv 1 CHF = 1,9825 lei, curs majorat cu 10%, rezultând un curs de 1 CHF = 2,_ lei, în condițiile de creditare valabile pentru același produs de creditare/produsului de creditare similar, în RON, aflat în oferta băncii pârâte, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Reclamantul și intervenienta au învederat că renunță la dobânda legală și la daunele morale.
La termenul din 05.10.2015, instanța: a admis excepția insuficientei timbrări a capătului de cerere formulat de reclamant având ca obiect daune morale, a admis excepția netimbrării capătului de cerere formulat de intervenientă având ca obiect daune morale, a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu, a respins excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect convertirea creditului în RON și a respins ca rămasă fără obiect excepția litisconsorțiului procesual activ.
În cauză a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtei, răspunsurile la interogatoriu fiind depuse la dosar.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin contractul de credit nr.RM_ din 06.06.2007, încheiat între pârâta R. B. S.A., reclamantul V. F. și intervenienta V. M., pârâta a acordat reclamantului un credit în valoare de_ CHF, cu obligația de restituire în 300 de rate lunare. Prin acest contract de credit, intervenienta s-a obligat solidar și indivizibil cu reclamantul la restituirea împrumutului.
Conform art.6.1 din contract, pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror altor obligații asumate în baza contractului de credit, împrumutatul datorează băncii un comision de administrare de 0,9%, ce va fi calculat anual prin aplicarea procentului la soldul creditului și se va plăti astfel: pentru primul an de creditare, comisionul de plătește la data scadenței primei rate; pentru următorii ani de creditare, comisionul datorat pentru anul în curs se plătește la data scadenței primei rate aferente anului respectiv de creditare; începând cu cea de-al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei clientului, banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs; decizia băncii de renunțare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris împrumutatului până la data scadenței primei rate aferente anului respectiv de creditare; banca va analiza anual oportunitatea renunțării la încasarea comisionului de administrare.
În baza art. 6.2 din contract, în cazul rambursării integrale/parțiale în avans a creditului acordat, împrumutatul datorează băncii un comision de plată anticipată de 3%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei rambursate în avans și datorat integral, la data efectuării rambursării.
La data de 30.12.2009, reclamantul și pârâta au încheiat un act adițional la contractul de credit, prin care au stabilit că în primii 3 ani, calculați de la data încheierii actului adițional, comisionul de plată anticipată este 0%.
Prin adresa nr._ din 10.09.2010, pârâta l-a informat pe reclamant că pentru creditele cu dobândă variabilă, cum este și cel al reclamantului, nu se mai datorează comision de rambursare anticipată.
La data de 17.02.2011, reclamantul și pârâta au încheiat un nou act adițional la contractul de credit, prin care pârâta a renunțat la comisionul de administrare și a stabilit că pentru rambursarea anticipată a creditului se va percepe un comision de 1% dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și scadența finală a creditului este mai mare de 1 an și de 0,5% dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și scadența finală a creditului este mai mică de 1 an.
Instanța reține căraporturile contractuale dintre părți intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un profesionist–pârâta R. B. SA și consumator–reclamantul V. F. și intervenienta V. M., astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A.. 2 al aceluiași articol prevede cã o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul.
Articolul 4 alin.(3) din Legea nr.193/2000 instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat ori a unor clauze ale acestuia.
Cum banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu consumatorul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deși această probă îi incumbă în baza art. 4 alin.3 din lege, prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată.
În atare situație, instanța reține că contractul de credit nr. RM_ din 06.06.2007 este unul preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare.
Același este și sensul art.3 punctul 2 din Directiva nr. 93/13 prin care se prevede că se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul contractelor de adeziune așa cum este și contractul de credit din cauză.
Mai mult potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, sistemul de protecție pus în aplicare prin directiva menționată se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau de furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziune la condițiile redactate în prealabil, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hot. din 27 iunie 2000, Oceano Editorial, C-248/98, Rep. I-_), drept pentru care, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, CJUE a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 este necesar și ca aceste clauze sã fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
În ceea ce privește comisionul de administrare, instanța reține că acesta a fost perceput în perioada 06.06.2007 – 17.02.2011, ulterior renunțându-se la perceperea sa.
Referitor la dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, instanța constată faptul că acest dezechilibru nu a existat în privința acestui comision de administrare.
Comisionul lunar de administrare a creditului a fost stabilit de părți la valoarea de 0,9% din soldul creditului, pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror altor obligații asumate de împrumutat în baza contractului de credit. Comisionul de administrare nu a avut legătură cu vreo pierdere a băncii, nu a fost un comision de risc, ci a avut legătură cu o . activități pe care pârâta le-a efectuat în scopul rambursării creditului, fiind costul unui serviciu pe care banca l-a prestat în favoarea împrumutatului pe durata rambursării. Prin urmare, acest comision nu a fost perceput pentru același serviciu ca și dobânda.
În ceea ce privește valoarea comisionului de administrare, nu este vorba despre prestații disproporționat de oneroase din partea consumatorului, iar după încheierea contractului dintre părți, până la renunțarea la perceperea sa, nu s-a făcut dovada modificării comisionului de administrare, acesta rămânând în același cuantum de 0,9% din soldul creditului. Având în vedere că nu s-a modificat graficul de rambursare și că acest comision de administrare s-a calculat la soldul creditului, scăzând lunar proporțional cu scăderea soldului creditului, instanța constată că suma achitată lunar cu titlu de comision de administrare a fost în fiecare lună mai mică decât la începutul contractului. Mai mult, comisionul a fost prevăzut clar în contract și în graficul de rambursare, iar reclamantul și intervenienta au cunoscut condițiile în care s-a acordat creditul. Rambursarea creditului privea o perioadă îndelungată, care justifica întinderea costului pentru serviciul prestat de bancă. La dosar există graficul de rambursare semnat de reclamant, fiind în concret evidențiate rata lunară, dobânda, comisionul, ceea ce dovedește că reclamantul a fost informat despre costul acestui serviciu în mod transparent și previzibil.
Așadar, în prezenta cauză, instanța constată faptul că acest comision de administrare nu doar că a fost aplicat conform dispozițiilor legale menționate, dar nici nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe.
Prin urmare, instanța va respinge cererea reclamantului și a intervenientei de constatare a caracterului abuziv al clauzei prin care a fost instituit comisionul de administrare. Întrucât instanța nu a constatat caracterul abuziv al comisionului de administrare, nu poate valorifica celelalte solicitări accesorii, de restituire a comisionului încasat și de emitere a unui nou grafic de rambursare după eliminarea comisionului de administrare.
În ceea ce privește art. 6.2 din contractul de credit, care reglementează comisionul de rambursare anticipată, instanța observă că nu mai produce efecte juridice în raporturile dintre părți, dispozițiile referitoare la acest comision fiind înlocuite cu alte prevederi, conținute la art. 2.13 din actul adițional din 17.02.2011. În speță, reclamantul și intervenienta nu au solicitat anularea art. 2.13 din actul adițional respectiv, iar acest articol nici nu reprezintă un echivalent al art. 6.2 din contractul de credit, având un conținut diferit. Prin urmare, instanța nu se poate pronunța asupra caracterului abuziv al articolului menționat din actul adițional, deoarece și-ar depăși limitele învestirii. Limitându-se la art. 6.2 din contractul de credit, instanța observă că acesta nu s-a aplicat niciodată în raporturile dintre părți, reclamantul nefiind în situația de a putea rambursa creditul anticipat, dovadă fiind că a și solicitat restructurarea creditului. În plus, instanța apreciază că comisionul de rambursare anticipată, în lumina legislației aplicabile la data încheierii contractului de credit, nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, deoarece valoarea sa a fost clar prevăzută în contract, iar perceperea sa este justificată prin aceea că urmare a acordării creditului, banca pârâtă își efectuează anumite previziuni economice legate de încasarea dobânzilor din graficul de rambursare, dobânzi pe care nu le mai poate dobândi dacă se procedează la rambursarea anticipată a creditului. Prin urmare, este justificat ca banca să își limiteze pierderile provocate prin aceea că consumatorul nu plătește toate dobânzile pe care părțile le-au convenit.
În aceste condiții, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv al art. 6.2 din contractul de credit.
Cu privire la solicitarea de convertire a creditului în RON, instanța reține că creditul a fost acordat în CHF și s-a convenit ca ratele să fie achitate în aceeași monedă, pentru ca la finalul perioadei de creditare împrumutatul să restituie aceeași suma împrumutată plus dobânzi în moneda care i-a fost pusă la dispoziție de bancă.
Din simpla lectură a contractului rezultă că această clauză a fost exprimată clar și inteligibil, moneda în care s-a acordat creditul și în care trebuia restituit fiind indicată în mod expres prin contract. De asemenea, din dispozitiile contractuale rezulta in mod clar mecanismul de formare a pretului, respectiv calcularea pretului in functie de moneda in care s-a acordat imprumutul si efectele acestei dispozitii, respectiv suportarea riscului valutar de catre debitor in cazul cresterii cursului de schimb.
Împrumutându-se pentru o perioadă considerabilă de timp într-o monedă străină, diferită de cea în care obținea veniturile din salariu, împrumutatul și-a asumat implicit și riscul fluctuațiilor cursului valutar, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului. În acest context, modificarea circumstanțelor invocate de către reclamant – respectiv fluctuația monetară – a fost integrată în contract, cu consecințe asupra executării obligației contractuale astfel asumate, riscul creșterii cursului de schimb fiind suportat, pe cale de consecință, de către debitor, în lipsă de dispoziție contrară. De altfel, în materia contractului de împrumut, legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar, fără ca evoluțiile economice să influențeze obligațiile asumate de împrumutat.
Executarea obligațiilor reclamantului, afectată de variația cursului de schimb, își găsește suportul atât în conținutul clauzelor contractuale, cât și în dispozițiile legale din materia contractului de împrumut.
Nu se poate aplica cursul de schimb CHF-leu la momentul contractarii creditului, intrucat partile au stabilit ca plata se face in moneda creditului si nici nu se poate retine caracterul abuziv cu privire la restituirea creditului in moneda acordata, intrucat aceste dispozitii contractuale nu fac altceva decat sa reia prevederile art. 1584, 1578 V. Cod civil.
Semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art.1578) cât și noul cod civil (art.2164), consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia, in conditiile in care conditia dezechilibrului semnificativ prevazuta de art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 se apreciaza „prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare.” (cauza Mohamed Aziz C-415/11).
Prin urmare, principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezența niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuși legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare a unor instituții juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea Curții Europene de Justiție din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C280/1, Barclays B. contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că: ,,Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora”.
În al doilea rând, protecția consumatorilor poate să se realizeze și în contractul contractelor de credit în monedă străină. Calea nu este însă aceea a acțiunilor întemeiate pe Legea nr.193/2000. Întrucât principiul nominalismului este unul legal, excepțiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudențională, ci doar pe cale legală. Nimic nu se opune ca legiuitorul să prevadă măsuri speciale de protecție a consumatorilor în cazul creditelor în valută.
Prin urmare, în materia creditelor în valută, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluționată pe calea unor acțiuni întemeiate pe Legea nr.193/2000, având în vedere faptul că riscul valutar este suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecința aplicării nominalismului consacrat de lege.
Prin urmare, instanța va respinge și cererea de convertire a creditului în RON, ca neîntemeiată.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge cererea principală, precum și cererea de intervenție în interes propriu, astfel cum au fost precizate și modificate, ca neîntemeiate, iar în final va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea principala formulată de reclamantul V. F., cu domiciliul in ., CNP_, precum si cererea de interventie in interes propriu formulată de intervenienta in interes propriu V. M., cu domiciliul in comuna Oinacu, ., CNP_, ambii reprezentati conventional de Avocat Paunica I., cu sediul in G., ..79, .. 42, jud. G., în contradictoriu cu pârâta S.C. R. B. S.A., cu sediul in Bucuresti, Cladirea Sky Tower, Calea Floreasca, nr. 246C, sector 1, inmatriculata la ONRC sub nr. J_, avand cod fiscal_, astfel cum au fost precizate si modificate, ca neintemeiate.
Ia act ca parata nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. A. N. L. C. B.
RED/DACT/E.A.N./28.01.2016/07 EX
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
