Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 23172/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 03.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - CARLA ALEXANDRA ANGHELESCU
GREFIER - D. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant V. C. C., reclamant V. I. și pe pârât B.R.D. - G. SOCIETE GENERALE S.A., având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 05.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 19.11.2015, 26.11.2015, 03.12.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanții V. C. C. și V. I. au chemat în judecată pârâta B.R.D. - G. SOCIETE GENERALE S.A.solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 8 alin. 1 și 3 din condițiile particulare ale contractului de credit nr. 73/24.04.2008, art. 4.1 lit. a) și b) din condițiile generale ale contractului de credit nr. 73/24.04.2008, art. 1.2.1 alin. 1 pct. 1 din actul adițional nr. 1/20.09.2010 la contractul de credit nr. 73/24.04.2008, art. 4 alin. 1 pct. 1 din actul adițional nr. 2/28.01.2011 la contractul de credit nr. 73/24.04.2008, art. 4 alin. 1 pct. 1 din actul adițional nr. 3/01.02.2013 la contractul de credit nr. 73/24.04.2008 cu privire la obligația de plată a comisionului de întocmire dosar, a comisionului de gestionare și, după caz, a comisionului de administrare a creditului; să oblige pârâta la restituirea sumelor de 10 633.44 lei reprezentând sumele încasate cu titlul de comision de întocmire dosar, a sumei de 19 937.70 lei reprezentând sumele încasate cu titlul de comision de gestionare, a sumei de 32 303.59 lei reprezentând sumele încasate cu titlul de comision de administrare, precum și a sumelor încasate cu acest titlu de la data introducerii cererii de chemare în judecată (23.03.2015) și până la momentul restituirii efective a acestora, precum și la plata dobânzii legale aferente sumelor achitate în plus de la data achitării la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de credit nr. 73/24.04.2008 pentru suma de 150 000 de euro, pe o perioadă de 300 de luni, fiind stipulate comisioane prin clauze abuzive, care nu au fost negociate de părți și care, provocândun dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contravin bunei-credințe.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Pentru dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 27.04.2015, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, excepția prescripției extinctive și excepția inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii întrucât clauzele invocate nu sunt abuzive, limbajul folosit fiind inteligibil, iar contractul a fost rezultatul unei negocieri desfășurate între părți.
In drept, apărările au fost întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 și OUG nr. 50/2010.
La termenul de judecată din data de 25.06.2015, instanța a respins ca neîntemeiate excepția netimbrării și excepția prescripției extinctive, a calificat excepția inadmisibilității ca fiind o apărare de fond.
În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei, pârâtul renunțând la proba cu interogatoriu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In fapt, prin contractul de credit nr. 73/24.04.2008 (filele 10-15), pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 150 000 de euro garantat cu un drept de ipotecă asupra unor imobil.
Cu privire la comisionul de întocmire dosar, instanța reține că acesta a fost prevăzut în cuprinsul art. 8 alin. 1 pct 1 din condițiile particulare ca fiind în cuantum de ,,1.6%, dar nu mai puțin de 200 de euro’’, obligația de plată a acestuia fiind reluată în cuprinsul art. 4.1 lit. a) din condițiile generale ale contractului conform căruia ,,împrumutatul va plăti băncii, după caz, conform condițiilor particulare, următoarele comisioane, potrivit liste de comisioane standard ale băncii: comision de întocmire a dosarului de credit, în sumă fixă sau calculat ca procent din suma creditului, dar nu mai puțin de valoarea minimă stabilită de bancă, plătibil o singură dată, la acordarea creditului’’, acesta fiind în final stabilit în mod unilateral de bancă la cuantumul maxim posibil, deci în varianta procentuală de 1,6% din valoarea creditului, anume 2400 de euro și achitat de reclamanți, astfel cum rezultă din graficul de rambursare a debitului (f. 16-18).
Referitor la comisionul de gestionare, acesta a fost prevăzut în cuprinsul art. 8 alin. (1) pct. 3 din condițiile particulare ca fiind în cuantum de ,,0.1% din valoarea creditului acordat’’, obligația de plată a acestuia fiind reluată în cuprinsul art. 4.1 lit. a) din condițiile generale ale contractului conform căruia ,,împrumutatul va plăti băncii, după caz, conform condițiilor particulare, următoarele comisioane, potrivit liste de comisioane standard ale băncii: comision de gestionare a creditului în sumă fixă sau calculat ca procent din soldul creditului sau din valoarea creditului acordat, plătibil în frecvența prevăzută în condițiile particulare, conform listei de tarife și comisioane standard în vigoare la data încasării’’. Până la data semnării actului adițional nr. 1/20.09.2010 ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, cuantumul comisioanelor de gestionare încasate este de 4500 de euro (19 937.70 lei), aspect ce rezultă din graficul de rambursare, necontestat de altfel de către pârât.
In ceea ce privește comisionul de administrare, acesta a fost introdus și prevăzut prin art. 1.2.1 alin. 1 pct. 1 din actul adițional nr. 1/20.09.2010 la contractul de credit nr. 73/24.04.2008 (f. 19-20) conform căruia ,,împrumutatul va plăti băncii pentru creditul contractat următoarele comisioane: comision lunar de administrare a creditului în valoare de 0.10% din soldul creditului’’, clauză reluată prin art. 4 alin. 1 pct. 1 din actul adițional nr. 2/28.01.2011 (f. 21-23) și art. 4 alin. 1 pct. 1 din actul adițional nr. 3/01.02.2013 (f. 27-31). Până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată se constată achitarea de către reclamanți a sumei de 7291.02 euro (32 303.59 lei), aspect ce rezultă din graficul de rambursare, necontestat de altfel de către pârât.
In drept, se constată că pentru stabilirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale trebuie avute în vedere dispozițiile Legii nr.193/2000 care transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE.
Instanța națională este obligată să interpreteze Legea nr. 193/2000 în lumina textului și a finalității directivei europene, ținând cont și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie.
În acest sens, trebuie remarcat că în jurisprudența CJUE s-a subliniat faptul că Directiva pleacă de la premisa situației de inferioritate în care se găsește consumatorul în raport cu profesionistul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de către profesionist, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (cauzele C-168/051 E. M. Mostaza Claro, C-40/08 Asturcom Telecomunicaciones SL, C-76/2010 Cauza Pohotovost’ s.r.o).
Scopul actului european este de a suplini acest dezechilibru și de a garanta că libertatea consumatorilor de a contracta este una reală, efectivă, nu doar una teoretică (cauzele C-168/051 E. M. Mostaza Claro, C-40/08 Asturcom Telecomunicaciones SL, C-76/2010 Cauza Pohotovost’ s.r.o).
Referitor la noțiunea de „clauză abuzivă”, art.3 din Directiva 93/13/CEE stabilește că au acest caracter clauzele contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
În dreptul intern, art.4 al.1 din Legea nr.193/2000 califică drept abuzivă acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului, prin înfrângerea cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Ca atare, din textul normativ enunțat, reglementat de legislația românească în consens cu dispozițiile Directivei 13/93 CEE, rezultă că pentru a reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale trebuie îndeplinite următoarele condiții:
1) clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată direct cu consumatorul
2) provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului
3) nu este respectată cerința bunei - credințe.
Pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale urmează a fi avute în vedere următoarele criterii stabilite în art.4 al.5 din Legea nr.193/2000 (care transpune art.4 al.1 din Directiva 93/13/CEE):
- natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii contractului
- toți factorii care au determinat încheierea contractului
- alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Trebuie observat că, potrivit art.4 al.2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, in măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Această prevedere din legislația comunitară a fost transpusă în art.4 al.6 din Legea nr.193/2000, însă, întrucât forma din legislația română este mai puțin clară, urmează a fi avută în vedere traducerea în limba română a art.4 al.2 din Directiva 93/13/CEE.
Sub rezerva analizării acestei prevederi în cadrul fiecărei clauze, se poate remarca că nici legea națională și nici Directiva 93/13 nu exclud, de plano, de la controlul caracterului abuziv, clauzele referitoare la obiectul contractului sau caracterul adecvat al prețului / remunerației, fiind reglementată cu titlu de excepție posibilitatea analizării acestora în situația în care acestea nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Ca atare, art.4 al.2 din Directiva 93/13/CEE și art.4 al.6 din Legea nr.193/2000 nu pot fi interpretate ca excluzând orice intervenție a instanței în analiza caracterului abuziv al clauzelor ce privesc obiectul contractului sau caracterul adecvat al prețului/ remunerației, fără nicio circumstanțiere.
1) In acest sens, se reține că prin prezenta cerere se solicită constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la art. cuprinse în art. 8 alin. 1 și 3 din condițiile particulare ale contractului de credit nr. 73/24.04.2008, art. 4.1 lit. a) și b) din condițiile generale ale contractului de credit nr. 73/24.04.2008 referitoare la comisionul de întocmire dosar.
Cu prioritate, se reține că instanța poate analiza clauzele ce instituie comisioane datorate de consumator deoarece nu fac parte din obiectul principal al contractului. În cazul contractelor de credit bancar obiectul principal al contractului este limitat la obligația de restituire a creditului și de plată a dobânzii și/ sau penalităților prevăzute în contract pentru nerespectarea scadenței.
Pentru a stabili caracterul abuziv al acestei clauze, trebuie verificată întrunirea a 3 cerințe constând în lipsa unei negocieri directe cu consumatorul, crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, respectiv condiția relei – credințe.
In acest sens, referitor la condiția negocierii directe cu consumatorul a clauzei, potrivit jurisprudenței constante a CJUE, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau de furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora, fiind necesară o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract, pentru a compensa dezechilibrul care există între consumator și profesionist (cauzele C-168/051 E. M. Mostaza Claro, C-40/08 Asturcom Telecomunicaciones SL, C-76/2010 Cauza Pohotovost’ s.r.o).
Conform art. 4 alin. 2 din Legea nr.193/2000 (care transpune art.3 al.1 și al.2 din Directiva 93/13/CEE), o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale.
Totodată, art. 4 alin. 3 din Legea nr.193/2000 (care transpune art.3 al.2 din Directiva 93/13/CEE) instituie o prezumție relativă a lipsei de negociere a clauzelor standard preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada contrară, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.
Aceasta este și situația în prezenta cauză, fiind vorba despre un contract de credit ale cărui clauze sunt standard preformulate. În aceste condiții, în favoarea reclamantului operează prezumția relativă de lipsă a negocierii prevăzută de art.4 al.3 din Legea nr.193/2000, prezumție ce putea fi înlăturată de pârâtă prin dovada contrară, pe care nu a făcut-o în prezenta cauză, deși îi incumba sarcina probei conform art. 249 C.proc.civ. In acest sens, se reține că pârâta nu a dovedit faptul că reclamantul a avut posibilitatea să influențeze conținutul clauzelor și nu doar să le accepte, așa cum au fost formulate de bancă sau să refuze încheierea contractului.
Împrejurarea că ar fi existat posibilitatea pentru consumator să ceară informații / de a se informa singur ori să facă o contraofertă nu echivalează cu o negociere directă atâta timp cât nu s-a făcut dovada că această contraofertă ar fi putut conduce efectiv la modificarea clauzelor în discuție, susținerile pârâtei din întâmpinare în acest sens fiind astfel neîntemeiate.
Instanța reține că este îndeplinită și cea de a doua condiție pentru a constata caracterul abuziv al clauzelor menționate, respectiv s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.
Împrejurarea că unele dispoziții legale în vigoare ar permite instituțiilor de credit să perceapă dobânzi / comisioane variabile nu poate conduce la concluzia că prevederile contractuale care stabilesc aceste dobânzi sunt excluse de la analiza caracterului abuziv în baza art.3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.
În condițiile în care consumatorul este obligat a suporta un cuantum variabil al comisionului de întocmire dosar, care este stabilit efectiv de bancă ulterior încheierii contractului la 1.6% din valoarea întregului contract, nefăcându-se dovada contraprestației pârâtului, instanța constată că acesta a produs un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește condiția relei – credințe, trebuie observat că aceasta nu se reduce doar la folosirea unor practici comerciale înșelătoare.
În Considerentul 16 din preambulul Directivei 93/13/CEE, se prevede că "întrucât, la aprecierea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să țină seama”.
Or, nu se poate reține că banca a acționat echitabil și că a luat în considerare interesele legitime ale consumatorului atâta timp cât a stabilit în mod standard și unilateral comisionul de 1.6% din valoarea întregului credit acordat pentru întocmirea dosarului de creditare.
În consecință, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru a constata caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 8 alin. 1 și 3 din condițiile particulare ale contractului de credit nr. 73/24.04.2008, art. 4.1 lit. a) și b) din condițiile generale ale contractului de credit nr. 73/24.04.2008și, prin urmare, constatarea nulității absolute a acestor clauze.
2) Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate mai sus, plata de reclamanți a comisionului de întocmire dosar și-a pierdut temeiul, motiv pentru care, reținând caracterul retroactiv al efectelor nulității, va dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei de 10 633.44 lei.
Cererea de restituire a acestei sume este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației apelantelor-reclamante, prin declararea nulității clauzei contractuale în baza căreia acesta și-a executat obligațiile.
Raportând situația de fapt la dispozițiile art. 992 și urm. C. civ. din anul 1864 (aplicabil în speță potrivit art. 5 din Legea nr. 71/ 2011), ce reglementează instituția plății nedatorate, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamanți – solvens cu privire la comision a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzei contractuale respective ca urmare a constatării caracterului ei abuziv, și că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației.
3) In ceea ce privește comisionul de gestionare, respectiv comisionul de administrare prevăzute de art. 8 alin. 3 din condițiile particulare ale contractului de credit nr. 73/24.04.2008, art. 4.1 lit. b) din condițiile generale ale contractului de credit nr. 73/24.04.2008, art. 1.2.1 alin. 1 pct. 1 din actul adițional nr. 1/20.09.2010 la contractul de credit nr. 73/24.04.2008, art. 4 alin. 1 pct. 1 din actul adițional nr. 2/28.01.2011 la contractul de credit nr. 73/24.04.2008, art. 4 alin. 1 pct. 1 din actul adițional nr. 3/01.02.2013 la contractul de credit nr. 73/24.04.2008, se reține că nici acestea nu au fost negociate direct cu consumatorul, pârâtul nefăcând dovada acestei împrejurări, deși îi incumba sarcina probei pentru a înlătura prezumția lipsei de negociere, faptul că au fost ulterior încheiate acte adiționale neînlăturând această prezumție întrucât aspectele modificate vizau dobânda și nicidecum comisioanele, comisionul de gestionare fiind pur și simplu înlocuit de comisionul de administrare prin actele adiționale, astfel cum rezultă din redactarea acestora și din graficele de rambursar anexate acestora.
De asemenea, stipularea obligației de plată a acestora, a comisionului de gestionare în mod nejustificat în cuantum de 0.1% la cuantumul total al valorii creditului, iar ulterior a comisionului de gestionare în cuantum de 0.1% din valoarea soldului creditului, a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile asumate între părți, nefăcându-se dovada prestării lunarea a unei contraprestații semnificative de către pârâtă, care să justifice cuantumul comisionului.
Astfel, se constată și reaua-credință a pârâtei care a stabilit în mod unilateral comisioanele.
Prin urmare, instanța va dispune constatarea nulității absolute a clauzelor menționate cu privire la obligația reclamanților de achitare a comisionului de gestionare și de administrare a creditului.
4) Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate mai sus, plata de reclamanți a comisionului de de gestionare și de administrare a creditului și-a pierdut temeiul, motiv pentru care, reținând caracterul retroactiv al efectelor nulității, va dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei de 19 937.70 lei reprezentând sumele încasate cu titlul de comision de gestionare, a sumei de 32 303.59 lei reprezentând sumele încasate cu titlul de comision de administrare, precum și a sumelor încasate cu acest titlu de la data introducerii cererii de chemare în judecată (23.03.2015) și până la momentul restituirii efective a acestora.
5) Cu privire la capătul de cerere privind dobânda, instanța retine pârâta a fost de rea-credință cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate și prevederile Legii nr. 193/2000 și este ținută astfel și la plata dobânzii legale aferente sumelor încasate în clauzelor constatate anterior ca fiind lovite de nulitate absolută de la data achitării fiecărei sume nedatorate la data achitării efective a debitului.
6) Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză și culpa procesuală ce incumbă pârâtului, instanța, în temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ., va obliga pârâta la plata către reclamanta V. C. C. (care figurează că a achitat onorariul) a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 lei reprezentând onorariul de avocat achitat conform chitanțelor nr. 234/27.02.2015 și nr. 283/15.04.2015 (f. 150) în baza facturii nr. 27.02.2015 (fila 151).
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, acestea se acordă, conform art. 453 alin. (1) C.proc.civ., numai la cererea părții, or pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată, instanța urmând a lua act de acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamant V. C. C. - D. A. LA AV. A. C. - sector 2, București, SOSEAUA FUNDENI, nr. 74, . 1, și pe pârât B.R.D. - G. SOCIETE GENERALE S.A., cu sediul în sector 1, București, .. 1 - 7, reclamant V. I. cu domiciliul în sector 2, București, ., ., ..
Constată nulitatea parțială a clauzelor cuprinse în art. 8 alin. 1 și 3 din condițiile particulare ale contractului de credit nr. 73/24.04.2008, art. 4.1 lit. a) și b) din condițiile generale ale contractului de credit nr. 73/24.04.2008, art. 1.2.1 alin. 1 pct. 1 din actul adițional nr. 1/20.09.2010 la contractul de credit nr. 73/24.04.2008, art. 4 alin. 1 pct. 1 din actul adițional nr. 2/28.01.2011 la contractul de credit nr. 73/24.04.2008, art. 4 alin. 1 pct. 1 din actul adițional nr. 3/01.02.2013 la contractul de credit nr. 73/24.04.2008 cu privire la obligația de plată a comisionului de întocmire dosar, a comisionului de gestionare și, după caz, a comisionului de administrare a creditului.
Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 10 633.44 lei reprezentând sumele încasate cu titlul de comision de întocmire dosar.
Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 19 937.70 lei reprezentând sumele încasate cu titlul de comision de gestionare.
Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 32 303.59 lei reprezentând sumele încasate cu titlul de comision de administrare, precum și a sumelor încasate cu acest titlu de la data introducerii cererii de chemare în judecată (23.03.2015) și până la momentul restituirii efective a acestora.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente fiecărei sume menționate de la momentul încasării și până la momentul achitării efective a debitului.
Obligă pârâtul la plata către reclamanta V. C. C. a sumei de 5000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Ia act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. A. D. M.
Red. C.A.A./ tehnored. C.A.A. + D.M . 25.01.2016/ 5 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
