Ordin de protecţie. Sentința nr. 3752/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3752/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-03-2016 în dosarul nr. 3752/2016

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Sentinta civila nr.3752

Ședința din Camera de Consiliu din data de 02.03.2016

Instanta constituită din:

Președinte: P. U.

Grefier: L. S. D.

Ministerul Public a fost reprezentat de dl. procuror C. C., de la P. de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind reclamanta F. A. D. si paratul B. C., avand ca obiect ordin de protectie.

La apelul nominal, făcut în Camera de consiliu, au răspuns: reclamanta, personal, legitimata de instanta- CNP_ si paratul, personal, legitimat de instanta cu CI . nr._, emisa de SPCEP sector 5, CNP_, cu domiciliul in Bucuresti, . Locusteanu, nr.2, ., ., sector 5 si asistat de avocat din oficiu S. Ș.- S., care depune delegatie la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Interpelate de instanta, partile invedereaza ca nu au locuit niciodata impreuna, ci in domicilii separate.

Paratul, personal, arata ca a avut o relatie de concubinaj cu reclamanta ; este casatorit, insa a avut o relatie intima cu reclamanta.

Reclamanta depune la dosar inscrisuri, in dovedirea cererii.

Aparatorul paratului invedereaza ca cererea reclamantei este inadmisibila, avand in vedere ca intre parti nu exista relatii de familie, partile nici macar nu au locuit vreodata impreuna.

Reprezentantul Ministerului Public invedereaza ca cererea este inadmisibila, motivat de faptul ca nu se incadreaza in disp.art. 23 din Legea 217/2003 modif.si rep., avand in vedere declaratiile partilor, partile neavand domiciliu comun niciodata, ci doar relatii ocazionale.

Instanta retine cauza in pronuntare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.02.2016, reclamanta F. A. D. a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva paratului B. C..

S-a cerut de către reclamanta ,obligarea paratului să păstreze o distanță minimă determinată față de victimă și fata de alte rude ale sale; obligarea să păstreze o distanță minimă față de locul de munca al reclamantei;interzicerea oricărui contact, inclusive telefonic, prin corespondență sau în orice mod, cu victima.

In motivarea cererii a arătat reclamanta ca a avut o relatie timp de 3 luni cu paratul, care dupa ce aceasta a intrerupt legatura cu paraul a fost urmarita de acesta, hartuita telefonic atat ea cat si familia sa, urmarita la serviciu, motiv pentru care aceasta a depus si o plangere penala la politie.

La interpelarea instantei in data de 02.03.2016, reclamanta personal si paratul personal, au aratat ca n u au avut niciodata locuinta . gospodarit impreuna niciodata, nu locuiesc nici acum impreuna, insa au avut timp de 3 luni relatii intime.

Nu au fost atașate inscrisuri si nici nu s-a indicat temei de drept.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Părțile au avut o relatie intima timp de 3 luni, insa asa cum a recunoscut atat reclamanta cat si paratul partile nu au avut niciodata domiciliu comun si nici in prezent nu locuiesc impreuna, fiecare avand alt domiciliu, neavand relatii de concubinaj.

Cererea nu este întemeiată și urmează să fie respinsa pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozițiile art. 23 al. 1 din Legea nr. 217/2003 persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții prevăzute de această lege.

În sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

De asemenea, violența în familie se poate manifesta sub forma violenței verbale care poate consta în adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare, sub forma violenței psihologice care se poate manifesta prin impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar precum și sub forma violenței sociale care constă în impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar.

Faptul că reclamanta si paratul nu au avut niciodata o locuinta . o relatie de familie sau asimilata acesteia, instanta retine neindeplinirea disp.art.23 din Legea 217/2003 modif.si rep. astfel incat va dispune respingerea acesteia ca neintemeiata.

Prin urmare, chiar dacă se confirmă cele susținute de reclamanta în acțiune, rezultă cu certitudine că situatia partilor nu se incadreaza in disp.art.23 alin.1 din Legea 217/2003 modif.si rep. pârâtul,nu poate fi asimilat cu un membru de familie, partile neavand locuinta . la data promovarii acestei cereri partile nu locuiesc impreuna . Se reține că legea 217/2003 modif.si rep. este o lege speciala care ,are în vedere chiar și numai riscul, rezonabil apreciat, de producere, în viitor, a unor fapte de natură să pună în pericol valorile socialmente ocrotite; de aceea legiuitorul a optat pentru utilizarea unor termeni precum „…există indicii că…” și „…i-ar fi puse în pericol”.

Împrejurarea că agresiunile ori amenințările exercitate fac sau nu obiectul cercetărilor de către organele de cercetare penală, reprezintă o chestiune ce nu poate determina soluția, alta fiind perspectiva ce se impune analizei în cauza de față, în vederea asigurării unei corecte interpretări a legii, în litera și în spiritul ei.

Acțiunea de punere în pericol, în înțelesul textului de lege evocat, rezultă dintr-un act de violență (acțiune ori inacțiune ilicită), așa cum este acesta definit prin art. 3 și 4 din lege, iar în condițiile în care victima violenței și agresorul ar trăi în continuare în același mediu (spațiu/areal și condiții socio-economice și de relație), pericolul repetării unor asemenea acte există, ca și posibilitate, cu o probabilitate destul de însemnată de a se produce, în lipsa unei reacții sociale prompte și adecvate; de altfel, este îndeobște recunoscut, de principiu, că lipsa reacției sociale adecvate ar încuraja atitudinea agresorului în tentația sa de a crede că faptele sale vor fi, în continuare, nesancționate și că, în concret, nu a cauzat nicio încălcare serioasă a vreunei norme, de vreme ce autoritățile competente nu au reacționat. Or, altul este scopul pentru care a fost edictată legea, care-și propune, prin însăși titulatura ei, în primul rând să prevină, iar în subsidiar să combată efectele violenței în familie. Măsura ce se cere a fi luată pe temeiul art. 23 alin.1 vizează înlăturarea stării de pericol în care se află victima, deci necesitatea și oportunitatea ei trebuie apreciată și din perspectiva a ceea ce s-ar întâmpla în lipsa măsurii, în contextul dovedirii actelor de violență.

Măsura trebuie luată, pentru siguranța victimei, care nu trebuie expusă riscului repetării episoadelor de violență pentru a dovedi, de fiecare dată post factum, că viața, sănătatea, integritatea fizică și morală, ori libertatea legată de persoana sau de bunurile sale îi fuseseră, realmente, amenințate.

În fine, trebuie observat că, în sine, limitarea adusă libertății prin emiterea ordinului de protecție nu trebuie privită decât în contextul corelației dintre aceste drepturi și libertăți, pe de o parte, și siguranța celui care reclamă protecție, pe de altă parte; ori de câte ori se constată, pe bază de probe (ca în speță), că există riscul producerii de acte de violență față de cel care cere protecția, există, în egală măsură, și un raport rezonabil de proporționalitate între scopul măsurii emiterii ordinului și limitarea dreptului pârâtului, măsura (limitarea) fiind temporară și justificată de interese de ordin social, care țin de protecția drepturilor victimei, atât în ce privește viața, integritatea și sănătatea fizică și psihică, ori libertatea sa sub orice formă, cât și în ce privește mediul său de viață și celelalte valori intrinseci, precum siguranța și inviolabilitatea locuinței, inviolabilitatea vieții private, dreptul la un trai liniștit și decent, dreptul la normalitatea relațiilor de familie și altele asemenea.

Așa cum se afirmă, cu valoare de principiu, în cuprinsul art. 1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Prevenirea și combaterea violenței în familie fac parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.”

Pentru ca cererea formulata de reclamanta nu se incadreaza in prevedrile art.23 alin.1 din Legea 217/2003, instanta va dispune respinegerea acestei cereri ca neintemeiate.

Instanta stabileste onorariu pentru plata avocatului din oficiu la suma de 360 lei conform, conform art. 2 pct 1 lit m din protocolul Ministerului Justitiei nr._/2015,urmând să se dispună plata onorariilor de avocat in cuantum de 360 lei catre stat pe numele avocat S. S. –S., iar reclamanta va fi obligata la plata sumei de 360 lei catre stat cu titlu onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de emitere a unui ordin de protectie, formulata de reclamanta F. A.-D., cu domiciliul in Bucuresti, ., . in contradcitoriu cu paratul B. C., cu domiciliul in Bucuresti, . Locusteanu, nr.2, ., ., sector 5, ca neintemeiata.

Stabilește onorariul avocatului din oficiu S. S.-S., la suma de 360 lei.

Obliga reclamanta la plata catre stat a sumei de 360 lei, onorariu avocat din oficiu in conformitate cu art. 2 pct.1 lit.m din Protocolul Ministerului Justitiei nr._/2015.

Prezenta se comunica Administratiei Finantelor Publice sector 1 Bucuresti.

Cu drept de apel in termen de 3 zile de la pronuntare, ce se depune la Judecatoria Sector 1 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.03.2016.

PRESEDINTEGREFIER

Prezenta hotarare a fost comunicata catre reclamanta F. A.-D., cu domiciliul in Bucuresti, ., ., ., paratul B. C., cu domiciliul in Bucuresti, . Locusteanu, nr.2, . si P. de pe langa JS1, azi, 03.03.2016

Red.PU/thred.PU,LSD/5 ex/03.03.2016

JUDECATORIA SECTORULUI I BUCURESTI

DOSAR._, C 3 Familie

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

Emisa la data de 03.03.2016

C AT R E ,

ADMINISTRATIA FINANCIARA SECTOR 1 BUCUREȘTI

Bucuresti, ..9-13, sector 1

Potrivit dispozițiilor luate de aceasta instanță prin sentinta civila nr.3752/02.03.2016, vă aducem la cunostinta ca instanta a dispus obligarea reclamantei F. A.-D., cu domiciliul in Bucuresti, ., ., ., CNP_, la plata catre stat a sumei de 360 lei, onorariu avocat din oficiu in conformitate cu art. 2 pct.1 lit.m din Protocolul Ministerului Justitiei nr._/2015.

Alaturat va comunicam sentinta civila nr.3752/02.03.2016 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr._ .

PRESEDINTEGREFIER

Jud.P. U. L. S. D.

Red.LSD/2 ex/03.03.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 3752/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI