Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9275/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

În motivare, reclamanta arată că, detine imobilul situat in Bucuresti, . nr.2, parter si demisol, sector 1, impreuna cu terenul de 69 mp de sub constructie, in coproprietate cu paratele din prezenta cauza, care sunt surorile sale, conform sentintei civile nr._/01.07.2014, pronuntate de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr._, irevocabila. De asemenea, pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti se afla inregistrat dosarul nr._/299/2015 care are ca obiect actiunea promovata de reclamanta privind iesirea din indiviziune cu referitor la acest imobil.

Reclamanta mai arata ca, intelegerea cu surorile sale a fost ca acestea sa ramana in imobil iar dupa terminarea procesului de partaj cu unchiul lor, ce a facut obiectul dosarului nr._ al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, cele trei surori sa imparta in natura, pe cale amiabila, bunurile imobile si mobile ramase de pe urma parintilor lor.

Insa, sustine reclamanta, acesta a fost nevoita sa promoveze prezenta cerere intrucat, la data de 24.03.2016, parata R. R. G. a schimbat incuietorile de la imobil si a blocat pe interior . acestuia, in mod abuziv, fara sa o anunte in prealabil pe reclamanta despre acest fapt si fara sa-i predea un rand de chei, impiedicand-o astfel pe reclamanta sa aiba acces in imobil.

Reclamanta mai sustine ca, sunt indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art.997 alin.1 NCPC pentru admiterea cererii.

Astfel, cu privire la conditia urgentei, reclamanta arata ca imobilul se afla . de degradare iar paratele nu au intreprins niciun demers pentru intretinerea, renovarea sau conservarea acestuia. Reclamanta considera ca starea actuala a imobilului, respectiv infiltratii de apa, crapaturi, fisuri, mucegai, igrasie, tencuiala scorojita in tavan si pe pereti, instalatiile sanitare nefunctionale, este una de degradare avansata, iar intarzierea remedierii acestor probleme duce la producerea unor pagube greu de remediat si foarte costisitoare, pe care tot partile din prezenta cauza vor fi nevoite sa le suporte. Prin urmare, este necesar ca urgent sa fie remediate cel putin cauzele care au dus la producerea pagubelor, respectiv repararea tevilor, izolarea peretilor, deratizarea si conservarea imobilului. Reclamanta mai sustine ca in imobil nu locuieste nimeni de aproximativ doi ani si aceasta este singura care incerca sa readuca pe cat posibil imobilul in starea initiala pentru a fi locuibil. Se mai sustine ca, la data de 28.03.2016, reclamanta a incheiat cu Enel contractul de furnizare a energiei electrice intrucat de aproximativ doi ani imobilul era debransat de la utilitati (gaze si energie electrica) pentru ca paratele nu au mai platit facturile.

De asemenea, reclamanta sustine ca urgenta este justificata si de faptul ca aceasta, prin natura serviciului sau, are dese deplasari in Bucuresti si este necesar sa poata patrunde in imobil pentru a ramane peste noapte atunci cand este necesar, pentru a nu mai fi nevoita sa apeleze la alte persoane.

Cu privire la neprejudecarea fondului cauzei, reclamanta arata ca si aceasta conditie este indeplinita, din moment ce solicita luarea masurii pana la solutionarea dosarului de partaj.

In fine, relativ la aparenta de drept, reclamanta arata ca aceasta este in favoarea sa, din moment ce este coproprietara imobilului.

In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art.997 si urmatoarele NCPC.

In dovedire, reclamanta a solicitat probele cu acte si martori.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 20 lei.

Parata R. R. G. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.

In motivare, parata a aratat ca nu sunt indeplinite conditiile art.997 alin.1 NCPC pentru admiterea cererii. Astfel, sustine parata, in ceea ce priveste conditia urgentei, aceasta nu este indeplinita in cauza, fiind neintemeiate sustinerile reclamantei cu privire la starea avansata de degradare in care s-ar afla imobilul. Parata sustine ca aceasta a efectuat in mod constant reparatii la imobilul in cauza (descrise pe larg si enumerate in intampinare). Parata mai arata ca, reclamanta nu a locuit si nu locuieste nici in prezent cu cele doua surori parate in imobilul coproprietatea partilor. La data de 24.03.2016, cand parata a ajuns acasa, a constatat ca accesul la bucatarie si baie este blocat de un panou care nu a existat niciodata anterior. De asemenea, parata a mai constatat ca-i sunt sechestrate bunuri personale si ca-i lipsesc bunuri si acte, motiv pentru care a schimbat yala iar parata considera ca aceste gesturi si fapte au fost ale reclamantei din prezenta cauza. Parata mai sustine ca nu locuieste in C., asa cum in mod netemeinic sustine reclamanta, avand numai lucrari sporadice in zona iar intre anii 2013 si 2016 a avut activitati zilnice in Bucuresti. Parata mai arata ca nu detine un al imobil si nu a avut un alt domiciliu in afara celui in care reclamanta solicita accesul din anul 1999, in timp ce reclamanta locuieste in Fagaras.

In dovedire, parata a depus la dosar inscrisuri si a solicitat probele cu acte si martori.

Parata R.-W. T. A. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibila sau ca neintemeiata.

In motivare, parata a aratat ca nu sunt indeplinite conditiile art.997 alin.1 NCPC pentru admiterea cererii. Astfel, sustine parata, aceasta a locuit cu defuncta sa mama, R. D. M. si cu parata R. R. G. in imobilul situat in Bucuresti, . nr.2, sector 1, in perioada 2002-2010, urmand cursurile liceale si ulterior ale facultatii de drept din Universitatea Bucuresti. Incepand cu data de 27.03.2007, conform cartii de identitate, reclamanta s-a mutat la Fagaras, avand domiciliul acolo, in partea de casa mostenita de aceasta de la bunicii paterni si acolo si-a intemeiat si o familie iar de la acel moment reclamanta nu a mai locuit efectiv in imobilul din Bucuresti, . nr.2, sector 1.

Parata mai arata ca, incepand cu anul 2010 aceasta a plecat la studii si la munca in strainatate, locuind in imobilul din Bucuresti, . nr.2, sector 1 in perioadele de revenire in tara, cea mai lunga perioada de sedere fiind 2011-2012 cand a lucrat la un cabinet de avocatura. Incepand cu anul 2012, parata a intreprins sederi de cateva luni in strainatate, pentru studii sau stagii de perfectionare de scurta durata, baza sa ramnand insa apartamentul de la parter al imobilului in care se solicita accesul, unde aceasta impreuna cu sotul sau si cei doi copii minori intentioneaza sa se stabileasca.

Parata mai sustine ca, domiciliul indicat in prezent de reclamanta, respectiv in imobilul din Bucuresti, . nr.2, sector 1 nu este domiciliul sau real, ci a fost stabilit aici exclusiv in considerarea litigiului ce face obiectul dosarului de partaj inregistrat pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr._/299/2015. Astfel, desi domiciliul actual oficial, insa fictiv al reclamantei, este in imobilul din Bucuresti, . nr.2, sector 1, in realitate, aceasta locuieste si se gospodareste in Fagaras, impreuna cu sotul si copilul sau minor si tot acolo are si locul de munca.

In continuare, parata mai arata ca, in luna noiembrie 2015, reclamanta i-a cerut cheile de la casa prin email intrucat aceasta era plecata din tara, iar parata, de buna- credinta fiind, a dat curs acestei solicitari si a inmanat reclamantei cheile din spate si de la demisolul imobilului pe care le detinea in tara, prin intermediul unui mandatar. Insa, la data de 24.03.2016 reclamanta a patruns prin efractie in imobil si a instalat un panou in holul de acces intre toaleta si sala de baie, reclamanta procedand in acest mod si montand acest panou pentru a delimita niste loturi imaginare care au fost propuse de aceasta in cadrul dosarului de partaj.

Prin urmare, sustine parata, in cauza nu este indeplinita conditia urgentei intrucat reclamanta nu a indicat si nu a facut dovada dreptului care s-ar pagubi prin intarziere in masura in care aceasta nu ar locui efectiv in imobil sau nu ar efectua reparatiile la care a a facut referire in cerere intrucat, imobilul este detinut de parti in indiviziune fara a se cunoaste la acest moment care parte va reveni fiecarei surori ulterior efectuarii partajului.

Reclamanta nu a facut dovada iminentei producerii unei pagube care nu s-ar putea repara cum ar fi existenta unor vicii sau degradari ale constructiei care sa afecteze insasi structura de rezistenta a cladirii sau care sa ameninte insasi existenta constructiei. Or, sustine parata, numai astfel de degradari ar justifica indeplinirea conditiei urgentei astfel cum aceasta a fost conceputa de legiuitor pe calea acestei proceduri speciale care presupune numai o pipaire a fondului. Or, sustine parata, singurele enumerari pe care le-a facut reclamanta, si acestea nedovedite, se refera la aspecte care vizeaza mai degraba igienizarea sau finisarea imobilului, cum ar fi tencuiala scorojita, ingrasie, instalatiile sanitare nefunctionale. Aceste eventuale reparatii enumerate de reclamanta, respectiv repararea tevilor, izolarea peretilor, etc., nu au in vedere degradari care ar pune in pericol insasi existenta constructiei, astfel incat sa fie imperios necesara in acest moment patrunderea reclamantei in imobil pentru efectuarea lucrarilor. Parata mai arata ca, astfel de reparatii precum cele indicate de reclamanta au fost efectuate in mod constant in imobil inca din momentul ocuparii casei de catre mama partilor iar reclamanta nu s-a interesat de acestea nici in timpul vietii mamei partilor si nici dupa decesul acesteia.

Se mai arata ca nu este indeplinita nici conditia neprejudecarii fondului cauzei si caracterului vremelnic al masurii intrucat, din moment ce este vadita calea aleasa de reclamanta pentru a-si preconstitui avantaje in procesul de partaj, in conditiile unui dezinteres constant fata de masa succesorala pana in acest moment, rezulta ca interventiile reclamantei in imobil, indiferent de ce natura ar fi, ar avea caracter definitiv in sensul ca ar influenta in mod evident si incorect desfasurarea procesului de partaj si chiar soarta acestuia.

In fine, sustine parata, nici aparenta dreptului nu este in favoarea reclamantei intrucat acesta nu a facut niciun fel de dovada a necesitatii reparatiilor la care a facut referire in cerere. In al doilea rand, desi cunostea ca cele doua parate au domiciliul in acel imobil si au depozitate acolo lucrurile personale, totusi reclamanta a patruns in imobil fara a anunta in prealabil acest lucru.

In dovedire, parata a depus la dosar inscrisuri si a solicitat probele cu acte si martori.

La termenul de judecata din data de 09.05.2016, instanta a calificat inadmisibilitatea invocata de parata R.-W. T. A. ca fiind in realitate o aparare de fond ce urmeaza a fi avuta in vedere la deliberare.

La termenul de judecata din data de 23.05.2016, instanta a incuviintat pentru toate partile proba cu acte si a respins proba testimoniala solicitata de toate partile pentru considerentele expuse pe larg in practicaua prezentei sentinte.

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamanta si paratele din prezenta cauza sunt surori si detin in coproprietate, in indiviziune, imobilul situat in Bucuresti, . nr.2, parter si demisol, sector 1, impreuna cu terenul de 69 mp de sub constructie, conform sentintei civile nr._/01.07.2014, pronuntate de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr._, ramasa irevocabila.

Pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti se afla dosarul nr._/299/2015 ce are ca obiect, printre altele, si iesirea din indiviziune cu privire la imobilul situat in Bucuresti, . nr.2, parter si demisol, sector 1.

Asa cum insasi reclamanta a recunoscut expres la termenul de judecata din data de 23.05.2016 si cum rezulta de altfel din toate actele dosarului, desi conform cartii sale de identitate aceasta are domiciliul in imobilul in care solicita accesul, in realitate, acesta locuieste in Fagaras, unde are si locul de munca.

De asemenea, asa cum rezulta din toate actele depuse la dosar de catre parate, acestea locuiesc efectiv in imobilul in care reclamanta solicita sa i se permita accesul.

In continuare, instanta retine ca, in drept, potrivit art.997 C.pr.civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii sau grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.

Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

Reglementând prin dispozițiile art.997-1002 NCPC procedura ordonanței președințiale, legiuitorul a stabilit condițiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la aceasta cale rapidă de soluționare a unei cereri: afirmarea de către reclamat a unei aparențe de drept, caracterul provizoriu al măsurilor dispuse, caracterul urgent și neprejudecarea fondului.

Urgența constituie o cerință esențială a ordonanței președințiale, fapt ce explică și enunțarea ei expresă de art.997 alin.1 C.proc.civ. În acest sens, textul menționat îngăduie instanței „să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice”, dar fără a defini conceptul de urgență, indicând doar situațiile ce pot face necesară și posibilă o intervenție a justiției, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul executării. În această ordine de idei, în literatura și practica judiciară s-a arătat că există urgență ori de câte ori păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente nu s-ar putea realiza în mod adecvat pe calea unei acțiuni de drept comun.

Fiecare dintre aceste situații reclamă unele explicații sau precizări. Cea de-a doua situație–„prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”–este o situație constitutivă urgenței. Dar, în sens invers, poate fi, de asemenea, urgență când prejudiciul pe care ordonanța tinde să-l prevină ar fi ulterior reparabil. Totuși, caracterul iremediabil al prejudiciului, fără a fi un element determinant, este adesea luat în considerare, la momentul pronunțării ordonanței. „Prejudiciu iminent” semnifică împrejurarea că el încă nu s-a produs, dar se va produce cu siguranță, dacă situația avută în vedere se perpetuează. Un prejudiciu eventual nu este suficient, dar un prejudiciu condiționat, în cazul când un eveniment determinat se va produce, poate justifica ordonanța.

Urgența este primejdia unui prejudiciu ireparabil sau prejudiciul serios care s-ar aduce prin întârziere, necesitatea care nu suferă nicio întârziere, pericolul atât de imediat, incat nicio chemare in judecata chiar cu termen scurt nu l-ar putea înlătura.

Nu in ultimul rând, urgenta trebuie sa rezulte din fapte concrete, instanța trebuind sa analizeze aceste fapte si nu o eventualitate sau o probabilitate.

In speta, in raport de toate consideratiile de mai sus cu privire la urgenta, instanta retine ca aceasta conditie nu este indeplinita in speta, pentru urmatoarele considerente:

S-a sustinut de catre reclamanta ca este necesar sa-i fie permis accesul in imobil intrucat, imobilul se afla . de degradare iar paratele nu au intreprins niciun demers pentru intretinerea, renovarea sau conservarea acestuia. Reclamanta considera ca starea actuala a imobilului, respectiv infiltratii de apa, crapaturi, fisuri, mucegai, igrasie, tencuiala scorojita in tavan si pe pereti, instalatiile sanitare nefunctionale, este una de degradare avansata, iar intarzierea remedierii acestor probleme duce la producerea unor pagube greu de remediat si foarte costisitoare. Prin urmare, a sustinut reclamanta, este necesar ca urgent sa fie remediate cel putin cauzele care au dus la producerea pagubelor, respectiv repararea tevilor, izolarea peretilor, deratizarea si conservarea imobilului.

Or, instanta retine ca, asa cum in mod corect a sustinut prin intampinare si parata R.-W. T. A., in primul rand, reclamanta nu a facut dovada iminentei producerii unei pagube care nu s-ar putea repara cum ar fi existenta unor vicii sau degradari ale constructiei care sa afecteze insasi structura de rezistenta a cladirii sau care sa ameninte insasi existenta constructiei. Or, instanta apreciaza ca, numai astfel de degradari ar justifica indeplinirea conditiei urgentei astfel cum aceasta a fost conceputa de legiuitor pe calea acestei proceduri speciale, asa cum a fost ea descrisa mai sus. Astfel, se retine ca, singurele enumerari pe care le-a facut reclamanta, si acestea nedovedite, se refera la aspecte care vizeaza mai degraba igienizarea sau finisarea imobilului, cum ar fi tencuiala scorojita, ingrasie, instalatiile sanitare nefunctionale. Aceste eventuale reparatii enumerate de reclamanta, respectiv repararea tevilor, izolarea peretilor, etc., nu au in vedere degradari care ar pune in pericol insasi existenta constructiei, astfel incat sa fie imperios necesara in acest moment patrunderea reclamantei in imobil pentru efectuarea lucrarilor.

Astfel, retine instanta ca inscrisurile depuse de reclamanta in dovedirea cererii nu fac dovada urgentei, asa cum aceasta a fost analizata mai sus intrucat, asa cum s-a aratat si mai sus, examinând enumerarea lucrarilor pe care doreste reclamanta sa le efectueze, rezulta ca lucrările nu vizează reparații necesare unei clădiri aflate in pericol de a se deteriora, ci lucrări de finisare precum zugrăveli, etc.

Astfel, reclamanta nu a dovedit aspecte de natură a conduce la concluzia că, în situația neluării măsurilor pretinse prin acțiune, ar pierde vreun drept sau ar suferi o pagubă importantă, imposibil sau dificil de reparat pe viitor.

Sub un alt aspect, instanta reține că reclamanta locuieste in fapt in Fagaras, aspect esențial, astfel că imobilul nu reprezintă „o locuință” pentru ea, cel puțin la momentul actual, prin urmare nu există nicio urgență pentru ca accesoriile dreptului de coproprietate să nu fie ocrotite pe calea dreptului comun, de altfel între părți existând un proces de partaj.

Astfel, cum in speta nu rezulta ca imobilul necesita reparatii urgente, astfel incat in lipsa lor imobilul sa se prabuseasca sau sa devina impropriu utilizarii normale, nu se justifica promovarea de catre reclamanta a prezentei cereri.

De asemenea, se mai retine ca, conditia urgentei trebuie apreciata si in considerarea intervalului de timp scurs de la producerea faptului prejudiciabil si pana la introducerea cererii de ordonanta presedintiala.

În continuare, instanta apreciaza că nu se justifică urgența în condițiile în care, de la momentul decesului parintilor partilor, in anul 2010 si respectiv 2011 cat si de la momentul ramanerii irevocabile a hotararii prin care imobilul le-a fost atribuit paratilor din prezenta cauza, respectiv 17.06.2015 si pana la momentul formularii prezentei cereri de ordonanta presedintiala, a trecut un timp destul de indelungat in care reclamanta nu a dovedit ca a initiat niciun demers pentru prevenirea sau remedierea pretinselor degradari ale imobilului sau ca a efectuat acte de conservare la construcția în litigiu, astfel incat instanta apreciaza ca fiind pertinenta si posibil reala sustinerea paratei R.-W. T. A. conform careia, in realitate, scopul reclamantei prin promovarea prezentei cereri a fost acela de a-si preconstitui anumite avantaje in procesul de partaj, prin efectuarea unor lucrari in imobil, despre care numai pretinde ca ar fi necesare si ca avea caracter urgent, desi, in realitate, aceasta nu a facut vreo dovada in acest sens.

Ca atare, înseamnă că, în realitate, măsura solicitată de către reclamanta privind obligarea pârâtelor de a-i permite accesul în incinta imobilului aflat in coproprietate, nu are prin însăși natura sa un caracter urgent, atât timp cât, de la momentul decesului parintilor partilor, in anul 2010 si respectiv 2011 cat si de la momentul ramanerii irevocabile a hotararii prin care imobilul le-a fost atribuit partilor din prezenta cauza, data în raport de care reclamanta a dobândit calitatea de coproprietar al imobilului (imobilul fiind folosit de către pârâte încă de dinainte de data decesului mamei partilor, iar pârâtele domiciliază în imobilul în litigiu, reprezentând gospodăria acestora si a familiilor lor, existând neînțelegeri între părți cu privire la acest imobi) și până la data formulării prezentei cereri a trecut o perioadă foarte mare de timp, perioadă în care niciodată reclamanta nu a pretins si nu a solicitat efectuarea unor lucrări de reparații, întreținere, conservare la construcția respectiva, iar în speță reclamanta nu poate invoca, după un interval asa de mare, degradarea excesivă a imobilului si imposibilitatea de a avea acces la bunul respectiv pentru a putea pretinde luarea unei măsuri față de pârâte constând în pătrunderea acesteia în incinta imobilului bun comun, neexistând în curs de soluționare nicio acțiune de drept comun având ca obiect asemenea pretenții fata de parate.

Cu privire lapastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, in doctrina de specialitate s-a subliniat ca acest text are in vedere nu doar o masura de natura conservatorie, ci situatia in care dreptul ar putea fi pagubit prin formele lente ale procesului obisnuit, ceea ce in speta nu s-a dovedit de catre reclamanta.

Relativ la sustinerea reclamantei conform careia urgenta este justificata si de faptul ca aceasta, prin natura serviciului sau, are dese deplasari in Bucuresti si este necesar sa poata patrunde in imobil pentru a ramane peste noapte atunci cand este necesar, pentru a nu mai fi nevoita sa apeleze la alte persoane, instanta nu o poate primi, pentru urmatoarele considerente:

Chiar si in situatia in care reclamanta are dese deplasari in Bucuresti instanta apreciaza ca acest fapt nu este de natura sa justifice conditia urgentei asa cum a fost ea descrisa mai sus, reclamanta putand gasi, deocamdata, alte solutii pentru a locui in Bucuresti atunci cand are treaba iar nu in imobilul in cauza. Mai mult, instanta retine ca, aceasta masura ar urma a fi dispusa pentru viitor iar reclamanta nu a dovedit si nu a demonstrat cat de des ar urma sa se deplaseze in Bucuresti in viitor, sustinerile acesteia cu privire la aceste viitoare deplasari fiind simple speculatii ale acesteia, neavand caracter cert.

Astfel, instanta apreciaza ca, la stabilirea caracterului măsurii solicitate de către reclamanta trebuie sa se ține seama nu numai de interesele acesteia, de accesul pur și simplu al acesteia la imobilul în litigiu, ci în ce măsură are loc o încălcare a drepturilor fundamentale ale pârâtelor constând în dreptul la viața privată, la domiciliu, deoarece, în realitate, imobilul bun comun reprezintă domiciliul pârâtelor, al familiilor acestora, gospodăria efectivă a acestora, ceea ce înseamnă că reclamanta nu poate avea acces oricând, permanent, în incinta gospodăriei pârâtelor, având loc o încălcare a vieții private a acestora, nefiind posibil ca reclamanta să pătrundă în incinta gospodăriei pâratelor, fără nicio restricție, fără să respecte un minim de reguli de conduită socială, nefiind suficientă în acesta caz doar calitatea de coproprietar a reclamantei, mai ales că, numai în cadrul acțiunii de partaj vor fi clarificate raporturile juridice dintre părți, în ce măsură reclamanta are dreptul sau nu la atribuirea în natură a unor părți din imobilul în litigiu, în ce condiții aceasta poate avea acces sau nu în incinta imobilului în litigiu, în raport de loturile create. Se retine ca, până la proba contrarie, pârâtele au fost cele care au folosit imobilul în litigiu, fiind imposibil să permită accesul în gospodăria lor, oricând, permanent, reclamantei fără să se instituie o anumită limită de exercitare a acestui drept, în caz contrar având loc o încălcare a dreptului fundamental al pârâtelor la viață privată, la domiciliu, ceea ce este inadmisibil.

În jurisprudență s-a conturat inadmisibilitatea ordonanței în cazul litigiilor între coproprietari prin care unul dintre coproprietari solicită obligarea celuilalt la permiterea accesului în locuința respectivă, pe care acesta din urmă o folosește în exclusivitate, reclamantul proprietar având locuința asigurată în alt imobil, cum este cazul si in speta de fata, acesta neaflându-se în situația ocrotirii unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere.

Se retine ca, dreptul de folosință poate fi exercitat de toți coproprietarii, ceea ce presupune atât exercitarea folosinței materiale a bunului care face obiectul dreptului de proprietate comună pe cote-părți, cât și posibilitatea culegerii fructelor produse de bun. Însă, atunci când sunt neînțelegeri între coproprietari cu privire la folosirea materială a bunului, cum este cazul în speță, pentru imobilul în care reclamanta nu a locuit anterior formulării acțiunii, aceasta are la îndemână calea încetării coproprietății prin partaj, fără ca dreptul de folosință să poată fi valorificat pe calea aleasa de reclamanta.

De altfel, partile confirmă existența unui proces de partaj pentru lichidarea stării de indiviziune în care se află.

Cu privire la conditia caracterului vremelnic al masurii, instanta retine ca, de altfel, măsura solicitată de către reclamanta nu are prin însăși natura sa un caracter vremelnic, prejudecând în realitate fondul cauzei, având un caracter permanent întrucât, nu există între părți o acțiune de drept comun privind obligarea pârâtelor de a permite reclamantei accesul în incinta imobilului bun comun, iar luarea acestei măsuri, pe calea ordonanței președințiale, are ca efect dispunerea pentru totdeauna a acestei măsuri prin instituirea în sarcina pârâtelor a obligației în sine, cu caracter permanent, de a permite accesul reclamantei în imobilul în litigiu, măsură care pune în discuție însuși fondul dreptului dedus judecății și anume în ce măsură reclamanta are dreptul să solicite instituirea unei asemenea obligații în sarcina pârâtelor, consecințele instituirii unei asemenea obligații, drepturile și obligațiile părților în raport de imobilul bun comun, aplicarea sau neaplicarea dispozițiilor dreptului comun referitoare la dreptul coproprietarilor de a avea acces la bunurile aflate in coproprietate, modalitatea de folosire a acestora și nicidecum aparența unui asemenea drept constând în cercetarea pur formală doar a calității de coproprietar a părților, a caracterului de bun comun al imobilului în litigiu. Prin urmare, în speță, măsura solicitata a fi dispusă are un caracter permanent, ținându-se seama că, desi s-a solicitat ca aceasta sa fie dispusa pana la solutionarea cererii de partaj, actiunea de partaj nu are si un capat de cerere privind obligarea pârâtelor de a-i permite reclamantei accesul în incinta imobilului bun comun.

Pe cale de consecinta, avand in vedere ca, conditiile pentru admiterea ordonantei presedintiale trebuie intrunite cumulativ, iar in speta nu sunt indeplinite unele dintre conditii, asa cum s-a retinut mai sus, a devenit inutila analizarea restului conditiilor.

Sunt considerente pentru care instanta va respinge actiunea ca neintemeiata.

In baza art.453 alin.1 NCPC, instanta va obliga reclamanta sa plateasca paratei R. R. G. cheltuieli de judecata in suma de 1.200 lei reprezentand onorariu de avocat.

In final, instanta va lua act ca parata R.-W. T. A. va solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge actiunea formulata de reclamanta L. C. G., CNP-_, domiciliata in Bucuresti, . nr.2, sector 1 si cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet de Avocat B. V., cu sediul in sector 3, București, .-110, .. B, .> în contradictoriu cu pârâtele R. R. G., CNP-_, domiciliata in Bucuresti, . nr.2, sector 1 si R.-W. T. A., CNP-_, domiciliata in Bucuresti, . nr.2, sector 1 si cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la S.C.A. S. & Asociatii, din Bucuresti, Opera Center 2, ., cod postal_, ca neintemeiata.