Pretenţii. Sentința nr. 2899/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2899/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-02-2016 în dosarul nr. 2899/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2899/2016
Ședința publică de la 18.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - CARLA ALEXANDRA ANGHELESCU
GREFIER - D. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant V. V. și pe pârât T. M., având ca obiect pretenții
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 21.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 04.02.2016, 18.02.2016, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ la data de 08.06.2015, reclamantul V. V. a solicitat obligarea pârâtului T. M. la plata sumei de 31 913.97 lei și a sumei de 1257.71 lei cu titlul de dobândă legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin decizia civilă nr. 236A/08.06.2012 pronunțată de Curtea de Appel București Secția a IV-a civilă, irevocabilă, pârâtul a fost obligat în solidar cu alte două persoane la plata sumei de 40 000 de euro către reclamant, însă acesta nu a exeutat obligația de bunăvoie, fiind începută împotriva sa executarea silită în dosarul nr. 1831/2012 aflat pe rolul B. D. și D.. Pârâtul a achitat cu întârziere debitul, anume_ euro la data de 04.02.2015,_ euro la 21.04.2015 și_ la 22.02.2015.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 628 C.proc.civ., 1535 C.civ., OG nr. 13/2011.
Pentru susținerea cererii, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 23.10.2015, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând că în cadrul dosarului de executare silită reclamantul ar fi fost de acord cu plata debitului în rate, iar în cadrul executării nu a fost solicitată plata dobânzilor.
Pentru susținerea apărărilor, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu expertiză.
În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei, respingând proba cu expertiză ca nefiind utilă cauzei.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin decizia civilă nr. 236A/08.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a civilă, irevocabilă, pârâtul a fost obligat în solidar cu alte două persoane la plata sumei de 40 000 de euro către reclamant (f. 29-44), însă acesta nu a exceutat obligația de bunăvoie, fiind începută împotriva sa executarea silită în dosarul nr. 1831/2012 aflat pe rolul B. D. și D..
Pârâtul a achitat cu întârziere debitul, anume_ euro la data de 04.02.2015 (f. 12),_ euro la 21.04.2015 (f. 13 și 15),_ euro la 22.04.2015 (f. 14).
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 628 C.proc.civ. conform căruia:
,, (1) Pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, a unei plantații ori a altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu.
(2) În cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalități sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.
(3) De asemenea, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse în titlul executoriu. În cazul în care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri.
(4) Dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalități sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziții legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanța de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părților.
(5) Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1)-(4), încheierea instanței de executare sau a executorului judecătoresc constituie titlu executoriu.’’
Instanța reține însă că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
In acest sens, se reține că titlul executoriu din care decurge obligația pârâtului de plată a sumei de 40 000 de euro a fost pusă în executare potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă din 1865, fiind constituit dosarul de executare nr. 1831/2012 aflat pe rolul B. D. și D., în timp ce dispozițiile pe care reclamantul le solicită să fie aplicate în prezenta cauză fac parte din noua reglementare a Codului de procedură civilă din 2010.
Conform art. 24 C.proc.civ. coroborat cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispozițiile legii noi, a Codului de procedură civilă din 2010, se aplică numai executărilor silite începute după ..
Prin urmare, având în vedere că nu pot fi aplicate dispozițiile art. 628 alin. (4) C.proc.civ. întrucât executarea silită a fost începută înainte de 15 februarie 2013, precum și faptul că legislația anterioară nu prevedea posibilitatea instanței de executare de a stabili dobânda legală, ci doar posibilitatea executorului judecătoresc de a actualiza creanța din titlul executoriu cu indicele de inflație, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză, prin raportare la culpa procesuală ce incumbă reclamantului, instanța, în temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ., va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind pe reclamant V. V. - D. ales la av. P. C. - sector 3, București, ., ., . și pe pârât T. M., cu domiciliul în sector 1, București, .. 18-22, .. A, ..
Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. A. D. M.
Red. C.A.A./ tehnored. C.A.A. + D.M . 22.02.2016 / 4 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 2249/2016. Judecătoria SECTORUL 1... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
---|