Pretenţii. Sentința nr. 3072/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3072/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-02-2016 în dosarul nr. 3072/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3072/22.02.2016

Ședința publică din data de 22 februarie 2016

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: M. B. - judecător

GREFIER: SALAN A. -D.

Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . cu pârâta S. R., pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar și pentru depunerea de concluzii scrise, îndeosebi de către pârât.

S-a constatat ca mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 233 alin.1 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 08.02.2016, care face parte integrantă din hotărâre.

În conformitate cu disp. art. 394 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 395 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /12.12.2014, și precizată prin actul procesual de la fila nr. 20 din dosar, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .>cu sediul în municipiul București, ., nr. 6-8, . 1, și cu sediul procesual ales la Cabinetul de Avocat E. H. din municipiul București, ., ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâta S. R., cu domiciliul în municipiul București, ., nr. 6-8, ., ., și cu reședința în municipiul București, ..1, ., ., a solicitat:

● obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 751,99 de lei cu titlu de fond special Apa N. și aferentă perioadei iulie 2012 – decembrie 2013, a sumei în cuantum de 585,79 de lei cu titlu de fond special Radet și aferentă perioadei iulie 2012 – august 2014, precum și la plata sumei în cuantum de 19,53 de lei cu titlu de cheltuieli executare datornici și aferentă lunilor septembrie și octombrie 2012, cu cheltuieli de judecată .

În motivare, în esență, reclamanta arată că pârâta, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 52 din . - a achitat obligațiile de plată a întreținerii. Găsindu-se în imposibilitate de a achita facturile furnizorilor de apă și energie termică, s-a procedat la încheierea unor Acorduri de eșalonare plată cu furnizorii Apa N. și Radet. Ca urmare a nerespectării obligațiilor sale, pârâta a fost notificată prin executor judecătoresc /24.10.2014.

În dovedirea cererii, s-a depus la dosarul cauzei înscrisuri .

În drept, reclamanta se prevalează de art. 50 -51 din Legea nr. 230/2007.

Cererea formulată de reclamantă este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform disp. art. 50 din Lg. 230/2007.

Pârâta S. R., legal citată și cu copii ale cererii si înscrisurilor depuse, a formulat întâmpinare prin care a învederat că adunarea generală nu se poate considera statutară, iar problemele Radet și Apa N. nu au fost supuse Adunării Generale spre a fi votată de către plen, iar neplata datoriilor la acești furnizor se datorează însușirii nelegale a banilor Asociației de către fosta administrație și este indicat să se recupereze de la aceștia, iar nu prin impunerea locatarilor .

Pentru judecarea în condiții de legalitate și temeinicie a cauzei, instanța de judecată a dispus următoarele măsuri: citarea părților cu mențiunile legale corespunzătoare în procedura premergătoare stabilirii termenului de judecată și ulterior acestui moment procesual; prin încheierile premergătoare au fost soluționate cererile, îndeosebi cele de probatorii formulate în prezentul dosar.

Analizând cererea prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarele:

Conform susținerilor și actelor depuse de reclamantă, și, astfel, ca urmare a încheierii unor Acorduri de eșalonare plată cu furnizorii Apa N. și Radet ( filele 4-7 dosar), reclamanta, prin procesul –verbal al Adunării/ Comitetului Executiv /20.08.2012, a hotărât ,, constituirea lunară a unui fond special pentru Radet și Apa N. în funcție de ratele de eșalonare și va fi prins în listele de plată lunar ,, - fila nr. 11 dosar, conform și listelor de plată depuse la filele 41-95 dosar .

Or, având în vedere ansamblul înscrisurilor depuse la dosar, coroborat cu faptul că pârâta nu a contestat neachitarea sumelor cuvenite acestor fonduri speciale, dar nici cheltuielile executare datornici, raportat și la conținutul adeverinței nr. 548/13.01.2016 depusă chiar de către pârâtă în ședința publică din 08.02.2016, instanța de judecată constată căpârâta nu și-a îndeplinit, în mod integral, obligația de plată la fondurile speciale, respectiv la cheltuielile Asociației de proprietari ce au fost stabilite de Comitetul executiv în condițiile disp. art. 30 din Legea nr. 230/2007 .

Având în vedere situația de fapt ce a rezultat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de judecată constată aplicabilitatea disp. art. 50 din Lg. 230/2007.

Instanța de judecată constată îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor legale mai sus menționate, precum și dreptul reclamantei de a solicita și a obține în justiție valorificarea dreptului său.

Pentru considerentele mai sus amintite, instanța va admite cererea formulată și precizată de către reclamanta, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 751,99 de lei cu titlu de fond special Apa N. și aferentă perioadei iulie 2012 – decembrie 2013, a sumei în cuantum de 585,79 de lei cu titlu de fond special Radet și aferentă perioadei iulie 2012 – august 2014, precum și la plata sumei în cuantum de 19,53 de lei cu titlu de cheltuieli executare datornici și aferentă lunilor septembrie și octombrie 2012, necontestate de către pârâtă .

Totodată, se va respinge, ca nedovedită, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată și precizată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .>cu sediul în municipiul București, ., nr. 6-8, ., parter, sector 1, și cu sediul procesual ales la Cabinetul de Avocat E. H. din municipiul București, ., ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâta S. R., cu domiciliul în municipiul București, ., nr. 6-8, ., ., și cu reședința în municipiul București, ..1, ., ., sector 6 .

Obligă pârâta S. R. la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 751,99 de lei cu titlu de fond special Apa N. și aferentă perioadei iulie 2012 – decembrie 2013, a sumei în cuantum de 585,79 de lei cu titlu de fond special Radet și aferentă perioadei iulie 2012 – august 2014, precum și la plata sumei în cuantum de 19,53 de lei cu titlu de cheltuieli executare datornici și aferentă lunilor septembrie și octombrie 2012 .

Respinge, ca nedovedită, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Sectorului 1 București .

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 februarie 2016 .

P.,GREFIER,

B. M. SALAN A. -D.

Red.01.03.2016

2 exemplare semnate de membrii ce au constituit completul de judecata

BM/SAD

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3072/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI