Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 9262/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9262/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 9262/2015
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 2891
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9262
Ședința publică din data de 22.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. F.
GREFIER: C. N. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cererea de încuviințare a executării silite.
La cele două apeluri nominale făcute în ședință publică nu a răspuns petentul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul a rămas în nelucrare din data de 16.09.2014, când a fost suspendat în temeiul dispozițiilor art. 242 din Codul de procedură civilă, față de neîndeplinirea obligațiilor de către petent de a depune la dosar cererea de intervenție semnată și înscrisurile atașate cererii de intervenție în copii certificate pentru conformitate cu originalul, dosarul fiind repus pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării.
Instanța invocă excepția de perimare a cererii și reține cauza spre soluționare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției de perimare a prezentei cereri, constată următoarele:
Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.09.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 raportat la art. 691 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, față de neîndeplinirea obligațiilor de către petent de a depune la dosar cererea de intervenție semnată și înscrisurile atașate cererii de intervenție în copii certificate pentru conformitate cu originalul, iar dosarul a rămas în nelucrare din vina părților.
Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 416 C.pr.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni iar, potrivit art. 420 C.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu, având în vedere că în cauză nu s-a formulat o cerere de redeschidere a judecății în termenul de perimare, instanța urmează a constata perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 416 Cod procedură civilă, constată intervenită perimarea cererii de chemare în judecată având ca obiect cererea de încuviințare a executării silite formulate de petentul B. AD R. cu sediul în sector 5, București, ., ., ., privind pe creditorul R. B. SRL cu sediul în sector 1, București, ȘOSEAUA CHITILA NR. 3, și pe debitorul H. S. SRL cu sediul în sector 2, București, ȘOSEAUA C., nr. 62A, ., ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. F. C. N. I.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9257/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 9266/2015. Judecătoria... → |
|---|








