Reziliere contract. Încheierea nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 14006/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 17.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. F.
GREFIER: C. N. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect reziliere contract - rectificare carte funciară, privind pe reclamanta I. F., în contradictoriu cu pârâții C. O.-M. și C. Crenguța R..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta asistată de avocat fără împuternicire avocațială la dosar, și pârâții asistați de avocat, cu împuternicire avocațială eliberată în baza contractului de asistență juridică nr. 539/16.12.2014 la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Apărătorul pârâților depune un set de înscrisuri în două exemplare, un exemplar fiind înmânat de către instanță apărătorului reclamantei.
Apărătorii părților depun interogatoriile formulate.
Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul reciproc al părților potrivit dispozițiilor art. 352 și următoarele C. proc. civ., declarațiile acestora fiind consemnate, semnate și atașate dosarului cauzei.
Instanța procedează la administrarea probei testimoniale cu declarația martorului M. C. potrivit dispozițiilor art. 321 din codul de procedură civilă și sub prestare de jurământ potrivit dispozițiilor art. 319 din Codul de procedură civilă, declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată dosarului cauzei.
Apărătorul reclamantei arată că cel de-al doilea martor încuviințat nu s-a putut prezenta la termenul de azi. Solicită înlocuirea acestuia.
Apărătorul pârâților se opune înlocuirii martorului.
Instanța admite cererea de înlocuire a martorului și procedează la administrarea probei testimoniale cu declarația martorilor K. D., Țale C. F. și Tomas C. potrivit dispozițiilor art. 321 din Codul de procedură civilă și sub prestare de jurământ potrivit dispozițiilor art. 319 din Codul de procedură civilă, declarațiile acestora fiind consemnate, semnate și atașate dosarului cauzei.
Apărătorul reclamantei arată că nu mai consideră utilă proba cu ancheta socială la domiciliul reclamantei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra formulării concluziilor asupra fondului.
Apărătorul reclamantei solicită instanței admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. Arată că pârâții nu își îndeplinesc obligația de întreținere. Solicită instanței să aibă în vedere circumstanțele cauzei. Reclamanta dorește să își continue viața în SUA. Solicită respingerea cererii reconvenționale. Reclamanta nu dorește rentă viageră.
Apărătorul pârâților solicită instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată. Arată că în declarația celui de-al doilea martor al reclamantei există inadvertențe.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă declară închise dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 02.12.2015, motiv pentru care,
DISPUNE
Amână pronunțarea până la data de 02.12.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. F. C. N. I.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 02.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. F.
GREFIER: C. N. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect reziliere contract - rectificare carte funciară, privind pe reclamanta I. F., în contradictoriu cu pârâții C. O.-M. și C. Crenguța R..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 17.11.2015, cuprinse fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.12.2015 când, în aceeași compunere,
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 09.12.2015, motiv pentru care,
DISPUNE
Amână pronunțarea până la data de 09.12.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. F. C. N. I.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 09.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. F.
GREFIER: C. N. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect reziliere contract - rectificare carte funciară, privind pe reclamanta I. F., în contradictoriu cu pârâții C. O.-M. și C. Crenguța R..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 17.11.2015, cuprinse fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.12.2015, 09.12.2015 când, în aceeași compunere,
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 15.12.2015, motiv pentru care,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 15.12.2015.
Punerea soluției la dispoziția părților se va face prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. F. C. N. I.
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 2891
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 15.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. F.
GREFIER: C. N. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect reziliere contract - rectificare carte funciară, privind pe reclamanta I. F., în contradictoriu cu pârâții C. O.-M. și C. Crenguța R..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 17.11.2015, cuprinse fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.12.2015, 09.12._15 când, în aceeași compunere,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București sub nr._ la data de 22.07.2014, reclamanta I. F. în contradictoriu cu pârâții C. O.-M. și C. CRENGUȚA, solicită a se dispune rezilierea contractului de întreținere autentificat sub nr. 1390/25.09.2006 de BNP F. E. G., încheiat între reclamantă și pârâți, repunerea părților în situația anterioară și rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților asupra imobilului și intabularea dreptului de proprietate al pârâtei.
Cu cheltuieli de judecată.
In fapt, se arată că prin contractul invocat reclamanta a cedat pârâților dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. 36 situat în Calea Moșilor nr. 227, ., ., format din 4 camere și dependințe, în suprafață totală de 88,68 mp, cu rezerva dreptului de uzufruct viager în favoarea reclamantei și în schimbul obligației pârâților de a asigura întreținerea acesteia.
Reclamanta arată că este nemulțumită de prestarea întreținerii încă de la încheierea contractului și până în prezent.
Principala critică adusă este cea privind neexecutarea obligației în natură, debitorii rezumându-se doar la efortul de a plăti lunar o sumă modică.
Executarea obligației în natură este de esența contractului de întreținere.
La scurt timp de la încheierea contractului, reclamanta a solicitat pârâtei, nepoata sa, să o sprijine pentru a fi consultată de medici de specialitate, corespunzător afecțiunilor de care reclamanta suferă – TBC pulmonar, bronșectazie, insuficiență coronariană, alergie cu manifestare predominant pulmonară, astm bronșic.
Pârâta, de profesie medic, a însoțit-o la cîteva consultații însă onorariul a fost achitat de către reclamantă deși prin contract pârâții se obligau să achite aceste costuri în situația în care era depășită financiar.
D. fiind că valoarea lunară a medicamentelor este de mai mult de jumătate din pensia lunară a reclamantei, de 1270 lei, obligația de plată a costurilor medicamentelor revenea exclusiv in sarcina pârâților.
Tratamentul prescris de medicii recomandați de pârâtă nu a dat rezultate, reclamanta apelând, cu ajutorul unei prietene, la sprijinul altor specialiști. In urma noilor tratamente, starea s-a s-a îmbunătățit.
Reclamanta arată că în urma transmiterii dreptului de proprietate asupra unui apartament spațios, situat . cotată a capitalei, a considerat că pârâta îi va acorda intreținerea efectivă de care are nevoie zilnic, asociată cu suma de bani prevăzută în contract, care nu reprezintă însă esența contractului încheiat între părți.
Dacă în primii 2-3 ani, pârâții o vizitau din când in cand, de foarte mult timp relația dintre părți s-a redus la un contact lunar și aducerea unor sume de bani. Ulterior, întreținerea s-a limitat la consemnarea la CEC a acestei sume de bani, fără a mai exista vreun contact personal între părți.
Pentru acest motiv, reclamanta a decis să nu mai primească sumele de bani virate de pârâți întrucât nu constituie esența contractului încheiat între părți.
Consideră că pârâții au dat dovadă de rea credință atunci când s-au prevalat de clauza contractuală referitoare la evaluarea întreținerii la 200 lei/lună, excusiv in vederea taxării, încercând să o inducă in eroare cu privire la esența contractului de întreținere.
De asemenea, pârâții au refuzat să se implice in renovarea apartamentului pentru remedierea urgentă a unor defecțiuni.
În prezent, din cauza înaintării în vârstă și a agravării stării de sănătate, reclamanta are nevoie de a avea in permanență o persoană alături, pentru sprijin, așa încât urmează să locuiască cu fiul și nora sa, in SUA.
Mai arată reclamanta că a depus eforturi pentru soluționarea amiabilă a cauzei însă pârâții nu s-au prezentat la termenele stabilite.
În drept: art. 1020-1021 Cod Civil.
Probe propuse: înscrisuri (atașate), interogatoriu, testimonială.
La data de 18.12.2014, pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională. (f. 37 și urm.)
Pe cale de întâmpinare, au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pe cale de reconvențională, precizată la 03.02.2015, au solicitat transformarea obligației de întreținere în obligația de a plăti reclamantei o rentă viageră în cuantum de 350 lei/lună. (f. 116)
Cu cheltuieli de judecată.
Prin contractul în discuție, pârâții și-au asumat obligația de a acorda reclamantei asistență medicală, inclusiv procurarea medicamentelor pentru tratament medical ambulatoriu (numai dacă este absolut necesar, iar costul acestora depășește veniturile transmițătoarei), obligație pe care aceștia și-au respectat-o încă de la încheierea contractului.
Pârâta este medic de 25 ani, având specialitatea medicină internă și echografie de peste 15 ani. Prin natura profesiei a asigurat reclamantei cele necesare pentru menținerea sănătății.
De-a lungul timpului, pârâta a însoțit-o pe reclamantă la diverși medici specialiști, dintre cei mai buni, ori de câte ori a acuzat afecțiuni medicale, i.a procurat medicamentele necesare, i le-a dus personal la domiciliu, i-a explicat prospectul și a notat modalitatea de administrare.
De asemenea, pârâții au încercat să respecte dorințele reclamantei în privința relației dintre părți: au respectat programul de vizitare impus de reclamantă, au mers des la reclamantă cu bunuri de consum, medicamente și atenții, i-au înmant, la solicitarea acesteia, sume de bani lunare, la inițiativa reclamantei fiind ținută o evidență.
De-a lungul timpului, reclamanta a participat la numeroase evenimente de familie (zile de naștere, sărbători), a mers împreună cu pârâții la casa de la munte a acestora, a fost ajutată de pârâți pentru a rezolva doverse alte probleme care excedeau obligațiilor asumate prin contract (i-au cumpărat aparatură electrocasnică, la montarea unor bunuri de uz casnic, la diverse reparații, chiar și in lucruri mărunte – resetarea programelor TV, defectarea unei prize, etc.)
Reclamanta chiar a mandatat-o pe pârâtă în 2011 să facă demersuri pentru obținerea unor imboile în jud. Teleorman, ceea ce dovedește încrederea pe care o avea in pârâtă.
De aproximativ un an, in mod nejustificat, reclamanta a refuzat comunicarea cu pârâții (inclusiv la telefon), precum și orice ajutor din partea acestora (medicamente, etc), a refuzat să le permită accesul in apartament, spunând că vrea să plece in SUA, la fiul său., motiv pentru care pârâții au trimis colete cu medicamente, alimente și alte bunuri, refuizate insă de reclamantă.
În ceea ce privește transformarea obligației de intreținere in bani, pârâții apreciază că cererea lor este justificată de reaua credință a reclamantei care îi pune în imposibilitatea de a-și executa obligația, și de buna lor credință, aceștia indeplinindu-și sarcinile asumate timp de 10 ani.
În drept: art. 2.261 Cod Civil, art. 205 Cod Pr. Civ.
Probe propuse: înscrisuri (atașate), interogatoriu, testimonială.
Cerere legal timbrată. (229 lei – f. 117, f. 127)
Prin întâmpinarea la cererea reconvențională, reclamanta invocă inadmisiblitatea acesteia cu argumentul că legea aplicabilă contractului nu permite transformarea obligației de întreținere in obligația de a da o sumă de bani (respinsă de instanță la termenul din 06.10.2015. - f. 153), iar pe fond solicită respingerea acesteia cu argumentul că aceasta are nevoie efectivă de întreținere. (f. 136 și urm.)
Ambele părți au depus răspunsuri la întâmpinări prin care au reiterat și completat motivarea de cererile formulate.
În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri, interogatoriul reciproc, testimonială (4 martori). (f. 102 și urm.)
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Contextul cauzei:
În anul 2002, reclamanta I. F. împreună cu numitul I. H., au înstrăinat pârâtei C. CRENGUȚA căsătorită cu pârâtul C. O.-M. un imobil teren în suprafață de 838,44 mp situat în București, .-102 A contra sumei de_ lei vechi. (contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 148/22.01.2002 - f. 180-181)
La aceeși dată, vânzătorii sus menționați au donat pârâtei dreptul de proprietate asupra construcției situate pe terenul respectiv. Reclamanta, în calitate de donatoare, a făcut donația cu obligația donatarei C. Crenguța de a–i asigura hrana, asistența medicală în caz de nevoie, precum și înmormântarea conform datinilor strămoșești. (contract de donație imobiliară autentificat sub nr. 149/22.01.2002 – f. 177-178)
În septembrie 2006, reclamantă și pârâți a intervenit un nou contract.
De această dată a fost vorba de un contract de întreținere prin care reclamanta a transmis pârâților nuda proprietate asupra apartamentului nr. 36 situat în București, Calea Moșilor, cu rezerva dreptului de uzufruct viager, iar pârâții s-au obligat ca în schimb să presteze întreținere reclamantei, întreținere constând în asistență medicală, inclusiv procurarea medicamentelor pentru tratament medical permanent ambulatoriu (numai dacă este absolut necesar, iar costul acestora depășește veniturile transmițătoarei), precum și înmormântarea conform datinilor strămoșești. (contract de întreținere autentificat sub nr. 1390/25.09.2006 - f. 8 și urm.)
Prin prezenta acțiune, reclamanta solicită a se constata intervenită rezilierea ultimului contract, contractul de întreținere autentificat sub nr. 1390/25.09.2006.
Întrucât contractul de întreținere este un contract cu executare uno ictu, sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale este rezoluțiunea contractului și nu rezilierea acestuia.
Astfel, în contractul de întreținere, transferul dreptului de proprietate de la creditor la debitor se produce dintr-o dată, și nu succesiv, iar în caz de neexecutare, contractul se desființează și bunul se redobândește retroactiv. Exonerarea creditorului de a restitui valoarea întreținerii prestate sau a debitorului de a restitui contravaloarea folosirii bunului reprezintă excepții de la principiul restitutio in integrum. Un contract nu poate avea natură dublă, cu executare dintr-o dată pentru o parte și cu executare succesivă pentru cealaltă parte.
În consecință, instanța se va pronunța cu privire la rezoluțiunea contractului, ca sancțiune a nerespectării obligațiilor convenite de părți.
Cu privire la cererea principală având ca obiect rezoluțiunea contractului:
În drept, instanța reține că prin contractul de întreținere, una dintre părți înstrăinează un bun, sau plătește o sumă de bani (capital) iar cealaltă parte se obligă să-i achite întreținere (de regulă hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale, etc.) pe timpul vieții, iar după moarte, s-o înmormânteze.
Prin contractul în speță, părțile au determinat conținutul obligației de întreținere, respectiv asigurarea asistenței medicale, inclusiv procurarea medicamentelor pentru tratament medical permanent ambulatoriu (numai dacă este absolut necesar, iar costul acestora depășește veniturile reclamantei).
Cu toate că obligația de întreținere are o natură complexă (presupunând asigurarea hranei, îmbrăcămintei, îngrijirilor medicale, etc.), nimic nu poate împiedica părțile să convină ca aceasta să se limiteze la anumite aspecte ale întreținerii. Numai în cazul în care conținutul obligației nu a fost determinat de către părți, determinarea acestuia se va face printr-o interpretare extensivă a termenului de întreținere, însă nu acesta este cazul de față.
D. consecință, aspectul legat de culpa pârâților se va examina prin raportare la obligația astfel cum a fost definită de părți prin contract.
Acțiunea în rezoluțiune reprezintă mijlocul procedural prin care partea contractantă care și-a executat prestația asumată se adresează justiției pentru a solicita desființarea contractului atunci când cealaltă parte contractantă nu și-a executat, în mod culpabil, propria sa prestație.
Prin probele administrate, reclamanta nu a dovedit că pârâții, în mod culpabil, nu și-au îndeplinit obligațiile asumate contractual.
Astfel, relațiile dintre reclamantă și pârâți au fost apropiate cel puțin până în anul 2010, când a decedat fratele reclamantei și tatăl pârâtei și ulterior, pe parcursul anului 2011. Martorii audiați la propunerea pârâților au arătat că au văzut-o pe reclamantă la diverse întâlniri de familie înainte de decesul fratelui său și că în perioada 2010 – 2011 relațiile dintre aceștia erau foarte bune, ca într-o familie. (declarații martori Tomas C. – f. 162, Țale C. F. – f. 163). Declarațiile martorilor propuși de reclamantă nu sunt relevante sub acest aspect, martora K. D. cunoscând-o pe reclamantă în 2011 (f. 164). Martora M. C. nu a declarat cu privire la relațiile dintre părți, cu excepția faptului că pârâta a vizitat-o pe reclamantă de câteva ori. (f. 165)
Tot cu privire la această perioadă (până în anul 2011), instanța reține că reclamanta nu avea relații apropiate cu fiul său, stabilit în SUA împreună cu familia. Martora K. D., audiată la propunerea reclamantei a arătat că în 2011 a trecut pe la reclamantă să-i înmâneze o sumă de bani datorată norei acesteia. Cu această ocazie a cunoscut-o pe reclamantă. Tot din 2011, martora arată că a început să o ajute constant, însoțind-o la medic, la diverse analize medicale, etc, la solicitarea norei reclamantei, martora precizând înainte de 2011 nu i s-a solicitat să se ocupe de reclamantă și că are cunoștință de la nora acesteia că până în 2011, de sănătatea reclamantei s-a îngrijit pârâta. (f. 164)
Așadar, instanța va reține că până în anul 2011, pârâții s-au ocupat de sănătatea reclamantei. Dealtfel, pârâta este de profesie medic, ceea ce naște prezumția că se putea îngriji de problemele medicale curente ale mătușii sale. Martorul Țale C.-F. propus de pârâți a arătat că a văzut-o pe pârâtă mergând să cumpere medicamente pe bază de rețetă, pentru reclamantă. (f. 163)
Achiziționarea medicamentelor sau achitarea consultațiilor medicale de către reclamantă sunt obligații pe care și le-a asumat prin contractul de întreținere într-o limită rezonabilă. Reclamanta nu a dovedit cuantumul lunar al acestor cheltuieli, pe care le evaluează prin acțiune la aprox. 600 lei (f. 5), pentru a putea constata că aceasta nu ar fi beneficiat de întreținere efectivă.
Instanța a examinat și susținerile reclamantei în sensul că tratamentul prescris de medicii recomandați de pârâtă pentru afecțiunea pulmonară de care suferea nu a fost eficient, așa încât a fost nevoie să meargă la alți medici în 2011, însoțită de martora K. D., situație ce ar fi putut justifica, în anumite circumstanțe, opțiunea reclamantei de a-și schimba atitudinea față de pârâți.
Totuși, având în vedere că în perioada 2006 – 2010, așadar timp de 4 ani, pârâții au fost cei care s-au ocupat de îngrijirea reclamantei, precum și lipsa oricăror dovezi referitoare la gravitatea afecțiunii și la ignorarea de către pârâți a evoluției nefavorabile a bolii și a deteriorării stării de sănătate a reclamantei, instanța concluzionează că acest unic episod descris de reclamantă și susținut numai prin mărturia unui singur martor, nu poate, în lipsa altor dovezi (ex: înscrisuri medicale) să fundamenteze concluzia că pârâții nu au respectat obligația de întreținere în termenii stabiliți prin contract.
De asemenea, mai reținem că încă din 2011 - 2012, reclamanta a fost ajutată în special de martorele K. D. și M. Constanta, inclusiv în ceea ce privește procurarea medicamentelor, vizitele la medic, etc.
Această situație nu a fost cauzată însă de atitudinea pârâților ci a fost opțiunea reclamantei.
În răspunsul la interogatoriu, reclamanta a arătat că din 2012 a refuzat întreținerea din partea pârâților întrucât intentase acțiunea și că le-a comunicat acestora că starea sănătății sale e foarte gravă și că fiul său insistă să locuiască cu acesta, în SUA. Mai mult, chiar dacă pârâții au trimis colete cu mâncare și medicamente, persoana care era în casă în timp ce reclamanta a fost internată, nu era abilitată să răspundă și să primească pachetele respective. (f. 172 verso)
Reclamanta a recunoscut inclusiv că le-a solicitat pârâților să comunice numai prin intermediul avocatului acesteia (interogatoriu – f. 173) De asemenea, martora K. D. a arătat că după ce reclamanta a luat legătura cu copiii, în 2011, a întrerupt orice legătură cu pârâții. (f. 164)
Cele de mai sus conduc la concluzia că după decesul fratelui său, reclamanta a decis să se stabilească în SUA, alături de familia fiului său, refuzând, fără un motiv justificat, să mai primească întreținerea furnizată de pârâți. Aceasta a apelat la sprijinul altor persoane, martora K. D., prietenă cu nora reclamantei și martora M. C., aceasta din urmă ajutând-o și în perioada anterioară cu menajul.
Reclamanta a refuzat constant pachetele și sumele de bani trimise de pârâți. (înscrisuri – f. 45 și urm.)
Atitudinea nesinceră a reclamantei rezultă și din aceea că deși prin chitanțele consemnate chiar de aceasta, sumele de bani primite lunar de la pârâți au reprezentat contravaloarea întreținerii, prin interogatoriu susține că acestea ar fi reprezentat de fapt prețul terenului din . pârâți. (chitanțe – f. 78 și urm., interogatoriul formulat de reclamantă - f. 167)
Neîntemeiată este și susținerea acesteia că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de întreținere prin aceea că nu au fost zilnic lângă aceasta, să o ajute inclusiv în gospodărie, să meargă cu reclamanta la medic, să îi asigure hrana și cele necesare traiului.
Locuirea în comun nu este însă de esența ci numai, cel mult, de natura contractului de întreținere. În ipoteza locuirii separate, așa cum este și cazul de față, se admite, prin derogare de la regula conform căreia plata este cherabilă și nu portabilă, că plata urmează a sa face la domiciliul creditorului, fiind așadar portabilă. În lipsa unei înțelegeri a părților în acest sens, pârâții, debitori ai obligației de întreținere nu au obligația să locuiască cu reclamanta ci numai pe aceea de a executa obligația de întreținere stabilită prin contract, la domiciliul reclamantei.
De asemenea, instanța reține că începând cu 2005, reclamanta a acceptat în locul întreținerii în natură, sume de bani, așa cum rezultă din înscrisurile sub semnătură privată depuse la dosar (f. 78 și urm) ceea ce denotă că nu a considerat că are nevoie de întreținerea în natură a cărei lipsă o invocă în acest litigiu.
Pe de altă parte, pârâții au demonstrat, prin declarațiile martorilor audiați că s-au ocupat de reclamantă în măsura în care aceasta avea nevoie. Pârâtul a ajutat-o pe reclmantă în anumite probleme casnice, a ajutat-o la achiziționarea unor obiecte electrocasnice, reclamantei i se spălau lucrurile mai greu de spălat de către pârâți, i-au procurat un calculator și au susținut-o când aceasta și-a exprimat intenția de a învăța limba engleză. (f. 162-163)
În mod corect a arătat reclamanta că obligația de întreținere trebuie executată în natură, obiectul contractului de întreținere fiind obligația „de a face” și nu „de a da” cum este cazul contractului de rentă viageră.
Însă, după cum s-a arătat mai sus pârâții și-au îndeplinit până în 2011 obligațiile stabilite prin contract, iar neexecutarea acestora începând cu 2011-2012 nu a fost generată de culpa pârâților ci de atitudinea culpabilă a reclamantei care a refuzat primirea întreținerii în natură.
Pe aceste considerente, constatând că pârâta își invocă propria turpitudine pentru a-și susține interesele, instanța va respinge cererea de constatare a rezoluțiunii contractului de întreținere autentificat sub nr. 1390/25.09.2006.
Cu privire la cererea reconvențională având ca obiect transformarea obligației de întreținere în bani:
În cazul contractului de întreținere, contract nenumit, obligațiile contractuale urmează să fie executate potrivit regulilor generale referitoare la executarea obligațiilor.
Debitorul întreținerii este obligat să acorde întreținerea în natură în condițiile prevăzute în contract, iar în lipsa unor stipulații speciale, potrivit regulilor aplicabile obligațiilor de a face contractate intuitu personae.
În caz de neexecutare a obligației de întreținere se aplică dreptul comun pentru contractele bilaterale, adică art. 1020 – 1021 C. civ, potrivit cărora se poate cere rezoluțiunea contractelor sau executarea acestora.
Este de remarcat însă că în cazul contractului de întreținere, opțiunea debitorului pentru executarea contractului s-ar transpune, concret, în obligarea creditorului la exercitarea dreptului său de a primi întreținere în natură.
O asemenea interpretare nu este permisă întrucât forța coercitivă a statului poate interveni numai în cazul încălcării unui drept ocrotit de lege, beneficiarul unui drept având facultatea de a-l exercita sau nu.
Drepturile și libertățile unei persoane stabilite prin legi sau contracte ce constituie legea părților conform art. 969 cod civil impun obligații corelative din partea statului sau altor persoane fizice și juridice, iar față de titular constituie o facultate și nu o obligație în exercitarea respectivului drept.
Așadar, debitorii nu ar putea obține obligarea creditoarei la a primi întreținerea în natură aceasta echivalând cu obligarea reclamantei la a-și exercita un drept.
În schimb, în temeiul art. 969 Cod Civil și dat fiind caracterul intuitu personae a obligației de întreținere, executarea contractelor conform regulilor generale se poate realiza prin transformarea în bani a obligației de întreținere.
Transformarea în bani a obligației de întreținere prin hotărâre judecătorească, fără acordul părților, nu valorează novație. Raporturile dintre părți rămân guvernate în continuare de regulile aplicabile contractului de întreținere, așa încât, în caz de neexecutare, creditorul va putea cere rezoluțiunea contractului.
În privința cuantumului concret al întreținerii, instanța s-a raportat la cuantumul sumei lunare înmânate de către pârâți reclamantei anterior deteriorării relațiilor dintre părți, de aprox. 120 euro (f. 94 și urm.), apreciind că această sumă acoperă nevoile medicale lunare ale reclamantei și celelalte obligații stabilite prin contract și în plus, față de suma propusă de pârâți, de 350 lei/lună, are caracter rezonabil în raport cu valoarea bunului înstrăinat pârâților.
Instanța a apreciat că între părți a existat cel puțin un consens cu privire la această sumă din moment de reclamanta a fost de acord să o primească în schimbul întreținerii, pentru o perioadă îndelungată de timp.
Cu argumentele mai sus expuse, cererea reconvențională va fi admisă în parte, în sensul că se va dispune transformarea în bani a obligației de întreținere, respectiv în obligația pârâților de a achita reclmantei, pe data de 15 a fiecărei luni, suma de 120 euro în monedă națională, la cursul BNR din ziua plății și nu suma de 350 lei/lună, așa cum au solicitat pârâții.
Cu privire la cheltuielile de judecată:
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, dat fiind că reclamanta a căzut în parte pretenții, instanța o va obliga pe aceasta la plata către pârâți a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariul de avocat în cuantum total de 2.000 lei conform chitanțelor depuse la dosar. (f.158-159)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă având ca obiect reziliere contract - rectificare carte funciară, privind pe reclamanta I. F. cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la CA D. E. - sector 3, București, .. 7, . cu pârâții C. O.-M. având CNP_, și C. Crenguța R. având CNP_, ambii cu domiciliul în ., .. 31, J. ILFOV.
Admite în parte cererea reconvențională.
Transformă obligația de întreținere ce revine pârâților – reclamanți în baza contractului de întreținere autentificat sub nr. 1390/25.09.2006 de BNP F. E.-G. în obligația de plată către reclamanta-pârâtă a sumei de 120 euro/lună în monedă națională, la cursul BNR din ziua plății, la data de 15 a fiecărei luni.
Obligă reclamanta la plata către pârâții - reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei (onorariu de avocat, în parte).
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Judecătoria Sector 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. F. C. N. I.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4627/2015.... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 05-06-2015,... → |
|---|








