Pensie întreţinere. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 14378/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SENTINTA CIVILA NR._
Sedinta publică din la 22.10.2015
Instanta constituită din:
P. – C. S.
Grefier – Rădița P.
Pe rol judecarea cauzei civile de față, formulată de către reclamanta N. F. în contradictoriu cu pârâtul N. C., cu participarea Autorității Tutelare – PRIMĂRIA S. 3, având ca obiect pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, personal și asistată de avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar și pârâtul, prin avocat, lipsă fiind Autoritatea Tutelară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus ancheta psihosocială, după care,
La interpelarea instanței, reclamanta, personal, arată că minorul este internat și că este mai bine.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul asupra probelor.
Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Apărătorul pârâtului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune un set de înscrisuri.
Apreciind ca proba solicitată de reclamantă și de pârât, respectiv proba cu înscrisuri este admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 coroborat cu art. 237 pct. 7 din Noul Cod de procedură civilă le încuviințează și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei pune concluzii de admitere a acțiunii și depune cheltuieli de judecată.
Apărătorul pârâtului solicită să fie avut în vedere faptul că pârâtul are datorii făcute în timpul căsătoriei, iar pârâtul le-a preluat.
Apărătorul reclamantei menționează că pârâtul a preluat aceste contracte, este adevărat, însă a fost despăgubit în dosarul de divorț.
Apărătorul pârâtei învederează că părțile s-au înțeles ca pârâtul să rămână în apartament și a preluat și aceste credite.
Apărătorul reclamantei învederează că, creditul imobiliar este de 300 euro pe lună.
Apărătorul pârâtului solicită respingerea acțiunii, pârâtul nu are de unde să-i mai dea pensie de întreținere, întrucât cheltuielile depășesc veniturile.
La interpelarea instanței, reclamanta, personal, arată că în prezent se dă pensia stabilită, iar tatăl nu se întâlnește niciodată cu minorul.
Apărătorul pârâtului arată că nu este lăsat de mamă să vadă copilul.
instanta,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.07.2015 sub numărul_, reclamanta N. F. în contradictoriu cu pârâtul N. C. a solicitat majorarea pensiei de întreținere pentru minorul N. M. C., născut la data de 02.02.2000, de la data introducerii acțiunii și până la majorat.
În motivare, a arătat că prin sentința civilă nr._/27.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria Sectorului 3 București pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 250 lei în favoarea minorului M. C. până la majoratul acestuia. Pârâtul a achitat această sumă, însă a refuzat să contribuie cu sume de bani în plus, având în vedere problemele de sănătate foarte grave ale minorului, intervenite în ultima vreme.
Minorul a suferit o . internări, fiind nevoit să suporte și o intervenție chirurgicală, iar reclamanta a fost nevoită să se împrumute la diverși prieteni, pentru a ieși din această situație și pentru a-i asigura minorului îngrijirile medicale de care avea nevoie. Nici de această dată pârâtul nu a dorit să-i dea bani reclamantei pentru minor, astfel că singura cale pentru a obține ceva a fost instanța de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 107 raportat la art. 94 alin. 2 și 3 C.fam.
În dovedire, a depus înscrisuri (filele 5-21).
La data de 24.08.2015 pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că art. 529 alin. 1 NCC prevede că „întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti”, iar art. 529 alin. 2 NCC prevede „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar pentru un copil”.
A precizat că nu are alte venituri în afară de salariu, care este de 2723 lei. Din acest venit cota maximă pe care o poate stabili instanța este de 550 lei lunar. A solicitat ca instanța să facă aplicarea textelor de lege și anume art. 527 alin. 1 și 2 și să stabilească cuantumul pensiei de până la ¼ din venitul net și în raport de suma rămasă în urma achitării creditelor contractate în timpul căsătoriei, care depășesc veniturile sale lunare. Creditele bancare sunt în număr de 5, toate însumând lunar suma de 3139,8 lei, în măsura în care salariul său este de 2723 lei.
Chiar și în aceste condiții a arătat că este de acord să achite pensie de întreținere în cuantum de 250 lei pe lună.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 527 NCC, art. 529 alin. 3 C.civ., art. 453 C.proc.civ.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 14.09.2015 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat că pârâtul este de acord cu nevoia minorului. Spune că are un salariu de 2.723 lei dar nu depune dovada, respectiv o adeverință de venit de la locul de muncă. Pârâtul vorbește de o . contracte, însă nu spune că acestea au fost făcute pentru bunuri care în prezent se află în posesia acestuia. De altfel, cum poate câștiga pârâtul mai puțin decât totalul ratelor?
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/27.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria Sectorului 3 București, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 250 lei în favoarea minorului M. C., până la majoratul acestuia.
Potrivit art. 499 alin. 1 si 4 C. civ., tatăl si mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum si educatia, învățătura și pregătirea sa profesională. În caz de neînțelegere, întinderea obligatiei de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia ditre părinți se stabilesc de către instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
Art. 527 C. civ. prevede că la stabilirea mijloacelor celui care datorează întretinerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum si de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute in vedere celelalte obligații ale sale.
Așadar, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a o plăti.
În prezenta cauză, minorul are vârsta de 15 ani și cheltuielile privind întreținerea lui sunt considerabile.
Din adeverința de salariu depusă la fila 52 din dosar rezultă că pârâtul are un venit în cuantum de 2.723 lei.
Raportat la cuantum, pensia de întreținere se stabilește potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plati, așa cum impune art. 529 alin. 1 Noul Cod civ.deasemenea vor fi avute în vedere și prevederile alin. 2 care limitează cuantumul pensiei datorate de părinte în favoarea unui singur copil la cel mult ¼ din venitul lunar net.
Având în vedere că minorul este în vârstă de 15 ani, iar nevoile acestuia sunt considerabile, locuiește împreuna cu mama sa, iar aceasta deja prestează întreținere în natură față de minor, întrucât obligația de a contribui la creșterea copilului aparține ambilor părinți, urmează ca si tatăl să își îndeplinească această obligația.
În consecință, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere in cuantum de 25% din venitul net și permanent, începând cu data introducerii acțiunii-10.07.2015 și până la majorat sau intervenirea unei cauze legale de stingere sau modificare a obligației de întreținere, indexabilă în raport de rata inflației.
Având în vedere caracterul urgent și succesiv al prestațiilor de întreținere, pârâtul fiind de drept în întârziere, față de disp. art. 453,454 NCPC, instanța îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă cu ocazia prezentului proces, constând din onorariu de avocat, în cuantum de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta N. F., CNP:_, cu domiciliul ales la C. Av. N. G. – E. din sector 2, București, Calea Mosilor, nr. 312, ., . în contradictoriu cu pârâtul N. C., CNP:_, cu domiciliul ales la C..Av. D. F. din Otopeni, Calea Bucureștilor nr. 64A, .. 1, ., cu participarea Autorității Tutelare – PRIMĂRIA S. 3, cu sediul în sector 3, București, .-4.
Majorează pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorului N. M. C., născut la data de 02.02.2000, de la 250 lei lunar la o pensie de întreținere în cuantum de 25% din venitul net și permanent, începând cu data introducerii acțiunii-10.07.2015 și până la majorat sau intervenirea unei cauze legale de stingere sau modificare a obligației de întreținere, indexabilă în raport de rata inflației.
Obligă pârâtul la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu apărător.
Executorie. Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, cu depunerea cererii la aceeasi instanta.
Pronuntata in sedinta publica azi, 22.10.2015
P. GREFIER
C. S. RĂDIȚA P.
← Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 8653/2015. Judecătoria... | Contestatie la executare. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria... → |
---|