Alocatie copii. Sentința nr. 6667/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6667/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-04-2012 în dosarul nr. 6667/2012

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR. 6667

Ședința publica din data de 11.04.2012

Instanța constituita din:

P.: G. C.

Grefier: N. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanții P. M. ȘI B. A.-T. în contradictoriu cu pârâtul B. G. M. și autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTOR 3 BUCUREȘTI, având ca obiect alocație copii.

La apelul nominal făcut in ședința publica a răspuns reclamantul B. A.-T., personal, lipsă fiind reclamanta P. M., pârâtul și autoritatea tutelară.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, în cuprinsul căruia se învederează că prezenta cauza a fost suspendata prin încheierea de ședința din data de 24.11.2010, in baza art. 1551 Cod proc. civ, după care,

Instanța repune cauza pe rol, invocă excepția perimării cererii și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reclamantul B. A.-T., personal, pune concluzii de admitere a excepției.

Instanța reține cauza spre soluționare pe aceasta excepție.

INSTANTA,

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 16.03.2010, sub nr._, reclamanții P. M. ȘI B. A.-T. în contradictoriu cu pârâtul B. G. M. și autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 3 au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei încasate, reprezentând alocație de stat și obligarea la plata pensiei de întreținere.

Având in vedere ca din verificarea actelor de la dosar rezulta ca ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data de 24.11.2010, când prezenta cauza a fost suspendata in temeiul art. 1551 Cod procedură civilă.

Văzând ca in conformitate cu dispoziția art. 248 alin. 3 Cod procedură civilă orice cerere de chemare in judecata, in materie civilă se perima de drept, chiar si in contra incapabililor, daca a rămas in nelucrare timp de 1 an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata din oficiu,

Având in vedere ca in cauza de fata nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedura in vederea judecării pricinii de mai mult de 1 an, instanța urmează a admite excepția perimării invocata din oficiu si a constata perimata acțiunea de fata.

Pentru aceste motive

In numele Legii

HOTARASTE:

Admite excepția perimării.

Constata perimata cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. M. ȘI B. A.-T., ambii cu domiciliul în București, .. 7, ., ., în contradictoriu cu pârâtul B. G. M., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 3 și autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI cu sediul în București, .-4, sector 3.

Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțata in ședința publica, azi 11.04.2012.

P., Grefier,

G. ComanNicoleta D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alocatie copii. Sentința nr. 6667/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI