Contestaţie la executare. Sentința nr. 1602/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1602/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 1602/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 1602
Ședința publică din 11.02.2016
Instanța constituită din:
Președinte: I. E. L.
Grefier: D. M.
Pe rol judecarea cauzei Civile formulată de contestatorul A. C. ALBERTO, în contradictoriu cu intimații C. I. SA, B. O., HAJA, G., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul, personal, legitimat cu CI . nr._, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 și pune în discuție această excepție.
Contestatorul, personal precizează că a introdus acțiunea la această instanță întrucât a apreciat că judecătoria competentă în soluționarea cauzei este cea de la circumscripția executorului judecătoresc.
Instanța reține cauza spre soluționarea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată la data de 09.09.2015, sub nr._, contestatorul A. C. ALBERTO, în contradictoriu cu intimații C. I. SA, B. O., HAJA, G. a formulat contestație la executare împotriva încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare din 25.08.2015, emisă de B. O., HAJA, G. în dosarul de executare nr. 1409/2015, care privește executarea silită începută la cererea creditoarei C. I. SA, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/2013.
În drept a invocat prev. art. 711 și urm. C.p.c.
Intimata C. I. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fara calitate procesuală pasiva.
La termenul din 11.02.2016, instanța a ridicat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.
Analizând cauza prin prisma excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
În fapt, cererea de executare silită a fost formulată la data de 21.08.2015 și înregistrată la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați ,, O., Haja și G.,,.
Conform dispozițiilor art. Art. 714. Alin1 și 2 C. republicat, ,, ( 1) contestația la executare se introduce la instanța de executare. ( 2) În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului.,,.
Potrivit art. 651 alin.1 C. republicat ,, Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.,,.
In condițiile in care domiciliul contestatorului debitor se află in sectorul 4, București, instanța competentă in soluționarea prezentei contestații este Judecătoria Sectorului 4 București.
Față de aceste considerente, urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de contestatorul A. C. ALBERTO, în contradictoriu cu intimații C. I. SA, B. O., HAJA, G. în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2016.
Președinte, Grefier,
I. E. L. D. M.
Red. Tech. IL/DM/4ex/17.02.2016
ROMÂNIA Judecătoria Sector 3 București Sediul :., sector 5 | Dosar nr._
| |
Operator de date cu caracter personal Nr._ și_ |
CĂTRE,
JUDECĂTORIA SECTOR 4
Având în vedere sentința civilă nr. 1602/11.02.2016 în cauza cu nr. _, formulată de contestatorul A. C. ALBERTO, în contradictoriu cu intimații C. I. SA, B. O., HAJA, G., vă înaintăm alăturat dosarul cu nr._ (conținând un volum - ….. file ), spre competentă soluționare.
Președinte, Grefier,
I. E. L. D. M.
← Validare poprire. Sentința nr. 264/2016. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 878/2016. Judecătoria... → |
---|