Încuviinţare nume minor. Sentința nr. 5676/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5676/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-03-2012 în dosarul nr. 5676/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5676
Ședința publică din data de 28.03.2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - G. C.
GREFIER - M. C. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul I. V., si pe pârâta M. N. C., in contradictoriu cu Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMARIEI SECTORULUI 3 BUCURESTI, având ca obiect încuviințare nume minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, personal, lipsă fiind pârâta și autoritatea tutelară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția nulității cererii pentru lipsa semnăturii și acordă cuvântul asupra excepției.
Reclamantul arată că nu a formulat cererea și lasă solutia la aprecierea instanței cu privire la excepție.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 10.02.2012, sub nr._, reclamantul I. V. a chemat in judecata pe parata Huhulia N. C., solicitand instantei ca, prin hotararea ce va pronunta in contradictoriu cu Autoritatea Tutelara S. 3, aceasta din urma sa il oblige pe reclamant sa isi recunoasca minorele Huhulia A.-E., nascuta la data de 02.04.1998 si Huhulia C.-V., nascuta la data de 08.07.1999, intrucat doreste ca minorele sa poarte numele tatalului.
Cererea nu a fost intemeiata in drept.
La termenul de astazi, reclamantul aflat in stare de arest, a fost prezent la instanta, si la interpelarea instantei acesta a declarat ca nu isi recunoaste semnatura data pe cererea de chemare in judecata.
F. de acest aspect, instanta din oficiu a invocat exceptia nulitatii cererii de chemare in judecata pentru lipsa semnaturii, urmand sa admita exceptia nulitatii si sa anuleze cererea pentru lipsa semnaturii, vazand si dispozitiile art. 133 si 137 Cod pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia nulitatii.
Anuleaza cererea privind pe reclamantul I. V., deținut în Penitenciarul Ploiești si pe pârâta M. N. C., domiciliată în sector 3, București, ., ., in contradictoriu cu Autoritatea Tutelară dn cadrul PRIMARIEI SECTORULUI 3 BUCURESTI, cu sediul în sector 3, București, .-4, pentru lipsa semnaturii.
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 28.03.2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. C. M. C. G.
Red./Dact.:G.C./G.M.C./ 5 ex.
← Actiune în constatare. Sentința nr. 6772/2012. Judecătoria... | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 5746/2012.... → |
---|