Încredinţare minor. Sentința nr. 5752/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5752/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 29-03-2012 în dosarul nr. 5752/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SENTINTA CIVILA NR. 5752
Sedinta publica din la 29.03.2012
Instanta constituită din:
P. – C. S.
Grefier – RĂDIȚA M.
Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâtul S. V., Autoritatea Tutelară-Primăria S. 3 și Autoritatea Tutelară - Primăria S. 2, având ca obiect încredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pe lista de amânări, au răspuns reclamanta, personal, și asistată de avocat, cu delegație la dosar, și pârâtul, personal, lipsă fiind autoritațile tutelare.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care:
Apărătorul reclamantei arată că nu mai poate rămâne la ordine, dacă se amână pronunțarea va depune concluzii scrise. Depune interogatoriul.
Pârâtul, personal, arată că apărătorul său încă nu a ajuns. Precizează că reclamanta îi interzice să vadă copilul.
Instanța dispune lăsarea dosarului la ordine.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, au răspuns reclamanta, personal, și pârâtul, personal, și asistat de avocat, lipsă fiind autoritațile tutelare.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care:
Apărătorul pârâtului depune înscrisuri și interogatoriu.
La interpelarea instanței, reclamanta, personal, arată că locuiește singură, dar o ajută și mama ei la creșterea copilului. Este de acord să vină pârâtul în vizită, dar să o anunte când vine.
Pârâtul, personal, arată că nu este o problemă să o anunțe pe reclamantă, dar când a anunțat-o că vine în vizită, a doua zi nu a mai răspuns la telefon și nici la usă. este de acord cu programul de vizitare. Arată că dorește 4 ore de vizită.
Reclamanta, personal, arată că nu are încredere în pârât, pentru că în prezența fetiței are o atitudine jignitoare la adresa ei. Precizează că minora doarme este mult 4 ore.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Reclamanta, personal, pune concluzii de admitere a acțiunii, autoritate părintească exclusivă, domiciliul minorei la mamă, și încuviințarea unui program de vizitare în prima și a doua săptămână din lună.
Pârâtul, prin avocat, solicită autoritate părintească comună, stabilirea domiciliului minorei la mamă, obligarea la plata unei pensii conform veniturilor sale, respectiv 150 lei, întrucât venitul său este de 620 lei, de la pronunțare. Solicită următorul program de vizitare: primul și al treilea week-end câte 3 ore consecutiv și de sărbători astfel cum au precizat în cererea reconvențională cu posibilitatea de a vizita minora pe 11 martie și 1 iunie.
instanta
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub numărul de mai sus, la data de 12.07.2011, reclamanta D. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. V., solicitând ca, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară-Primăria S. 3 și Autoritatea Tutelară - Primăria S. 2 ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună încredințarea către sine, spre creștere și educare, a minorei S. M., născută la data de 11.03.2011 și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că din relația de concubinaj cu pârâtul a rezultat minora S. M., născută la data de 11.03.2011. După nașterea minorei, pârâtul a insistat în repetate rânduri să o ia pe minoră pentru a o crește singur cu mama lui, însă reclamanta nu a fost de acord, motiv pentru care solicit încredințarea minorei spre creștere și educare. Reclamanta mai arată că se poate ocupa singură de creșterea și educarea minorei și are condiții materiale mai bune decât ale pârâtului, motiv pentru care solicită încredințarea minorei.
În drept, acțiunea este întemeiată pe disp. Art. 100 C.fam rap. la art.42, 107, 86 și art.94 C.fam.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, cu martori și interogatoriul pârâtului și a depus la dosarul cauzei, în copie, certificatul de naștere al minorei.
Pârâtul depune la data de 19.10.2011, întâmpinare și cerere reconvențională, prin care solicită exercitarea autorității părintești asupra minorei de către mamă, stabilirea domiciuliului la mamă și obligarea sa la plata unei pensii de întreținere. Prin cererea reconvențională solicită acordarea dreptului de a avea legături personale cu minora, după următorul program: în primul și al treilea week-end din lună, de sâmbătă, ora 9,30 până duminică, ora 18,00, în anii pari, în prima zi de C. și în prima zi a anului nou, iar în anii impari, a doua zi de C. și a doua zi a anului nou, de la ora 10 la ora 20, în anii impari, în prima zi de P., de la ora 10 la ora 20 și în anii impari, a doua zi de P., ora 10 la ora 20, de 1 iunie și de 11 martie(ziua de naștere a minorei), solicită să o viziteze la locul unde se desfășoară evenimentul s-au la domiciliul minorei și o săptămână în vacanța de vară, în funcție de perioada în care are concediu.
Instanța a încuviințat la termenul din 17.11.2011 efectuarea de anchete sociale al domiciliile părților și a încuviințat la termenul 02.02.2012 proba cu interogatorii reciproce.
Se depune la dosar adeverința de salariu a pârâtului (fila42).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:
Din relația de concubinaj a parților, s-a născut minora S. M., născută la data de 11.03.2011.
Instanța apreciază că potrivit legii, copilul are dreptul să crească alături de părinții săi, ambii părinți fiind responsabili pentru creșterea și educarea copiilor lor, însă în situația de față, instanța este chemată să se pronunțe cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, acestui principiu urmând a i se subordona măsura încredințării copiilor către unul dintre părinții săi, în condițiile în care ambele părți au solicitat acest lucru.
Din analiza coroborată a înscrisurilor, a concluziilor anchetelor psihosociale efectuate la domiciliile părților, cu susținerile reclamantei din acțiune și poziția pârâtului care dorește ca autoritatea părintească să fie comună asupra minorei, instanța reține că ambii părinți prezintă toate garanțiile materiale și morale pentru a asigura educarea și creșterea armonioasă a minorei S. M., născută la data de 11.03.2011.
Instanța nu poate împărtăși opinia reclamantei, care dorește ca autoritatea părintească asupra minorei să se exercite exclusiv de către ea, în condițiile în care pârâtul declară că dorește ca aceasta să fie comună, nefiind administrate probe în dosar, care să convingă instanța să se abată de la regula generală și să încuviințeze exercitarea autorității părintești unice, din partea mamei. Nu reprezintă o bază suficientă pentru a decide exercitarea autorității părintești unice din partea mamei, faptul că aceasta numai dorește să colaboreze cu fostul concubin în procesul decizional privind creșterea copilului, acest fapt nefiind suficient ca instanța să se abată de la regula generală, a autorității comune.
Având în vedere aceste considerente, instanța, în temeiul art. 398, rap. la art. 483 si urm. NCC si avand in vedere interesul superior al copilului, va încuviința ca exercitarea autoritatii parintesti cu privire la minoră să se facă în comun de către părinți, astfel incat deciziile importante cu privire la cresterea si educarea minorei vor fi luate de parti in comun (de exemplu, in probleme privind scolarizarea, sanatatea etc.) cu exceptia actelor de ingrijire curente care vor fi exercitate exclusiv de catre parintele rezident.
Instanta va încuviința stabilirea locuintei minorei la părintele la care locuiește în mod statornic, respectiv la reclamantă, constatand că este in concordanța cu interesul superior al copilului, fata de disp. art. 400 al.2 rap. la art. 496 NCC art.613/1 alin.4 C.p.c.
Potrivit art. 499 alin. 1 Noul Cod Civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională.
În temeiul art. 402 din Noul C.civ., art. 43 și art. 44 din Legea nr. 272/2004, instanța are obligația sǎ se pronunțe cu privire la pensia de întreținere datoratǎ de cǎtre pârât în favoarea minorului, având în vedere cǎ, potrivit art. 525 alin. 1 din Noul C.civ., minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. În temeiul art. 527 din Noul C.civ. coroborat cu art. 529 alin. 1 din Noul C.civ., instanța de judecatǎ va stabili în sarcina pârâtului o pensie de întreținere ținând cont de mijloacele de care dispune și de nevoile cotidiene ale minorilor, până la o pătrime din veniturile acestuia, conform art. 529 alin. 2 din Noul C.civ, reținând cǎ pârâtul nu mai presteazǎ întreținere unei alte persoane fațǎ de care sǎ fie în mod legal obligat.
Având în vedere că din dosar rezultă că pârâtul realizează venituri (fila 42), în baza art. 402 alin. 1 N.C.civ, instanța îl va obliga pe pârât să plătească o pensie de întreținere în cuantum de câte 175 lei lei lunar în favoarea minorei S. M., născută la data de 11.03.2011, începând cu data pronunțării acțiunii și până la majoratul minorei, sumă ce se indexează trimestriale în raport de rata inflației.
Tinând seama de dispozitiile art. 401 C.civil, care prevede ca în cazurile prev. de art. 400 C.civil sau după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta, instanța, având în vedere vârsta fragedă a minorei ( un an), va încuviința legatura personală cu minorului cu tatăl- pârât, după următorul program: în prima și a treia sâmbătă sau duminică din lună, câte 3 ore, a doua zi de C. și de Paști, de ziua de naștere a minorei și de Ziua Copilului, câte 2 ore.
Instanța, în respectarea principiului disponibilității, ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte acțiunea și în parte cererea reconvențională privind pe reclamanta D. M., cu domiciliul în sector 3, București, prof. Nicora M., nr. 38A, ., . în contradictoriu cu pârâtul S. V., cu domiciliul ales la Av. Bornar G. - sector 5, București, .. 8, ., . Tutelară-Primăria S. 3, cu sediul în sector 3, București, Parfumului, nr. 2-4 și Autoritatea Tutelară - Primăria S. 2, cu sediul în sector 2, București, Chiristigiilor, nr. 11-13.
Stabilește exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minoră.
Stabileste locuința minorei la mamă.
Obligă pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 175 lei lunar în favoarea minorei S. M., născută la data de 11.03.2011, începând cu data pronunțării acțiunii și până la majoratul minorei, sumă ce se indexează trimestriale în raport de rata inflației.
Încuviințează tatălui următorul program de vizitare a minorei S. M., născută la data de 11.03.2011: în prima și a treia sâmbătă sau duminică din lună, câte 3 ore, a doua zi de C. și de Paști, de ziua de naștere a minorei și de Ziua Copilului, câte 2 ore.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.03.2012.
P. GREFIER
C. S. RĂDIȚA M.
Red. CS/ Dact. RM./5 ex.
Data:07.05.2012
ROMANIA
JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI
.,sector 5
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal: nr._ și nr._
C A T R E,
S. V.
cu domiciliul în București, .,
., .
Va aducem la cunostinta in temeiul art.454 al.1 C.proc.civ. ca prin sentinta civila nr.5752 din data de 29.03.2012 pronuntata de Judecatoria S. 3 Bucuresti in dosarul nr._, aceasta instanta a dispus plata pensiei de intretinere stabilita in sarcina dvs. si in favoarea minorei S. M. si infintarea popririi asupra veniturilor salariale pe care le realizati la tertul poprit, ., in temeiul art. 453.al.2.c.pr.civila, pana la concurenta obligatiei de plata stabilita in sarcina dvs. prin titlul executoriu – sentinta civila nr. 5752 din data de 29.03.2012, a acestei instante.
P. GREFIER
C. S. Rădița M.
ROMÂNIA Judecatoria S. 3 Bucuresti Sediul –Bucuresti, ., sector 5 | Dosar nr. _ Obiectul cauzei: încredințare minor Reclamant: D. M. Pârâta: S. V. |
Telefon_ Fax_ Emisă la 09.04.2012 |
În răspuns vă rugăm să vă referiți la numărul dosarului |
Operator de date cu caracter personal: nr._ și nr._
Către
.
cu sediul în București, sectorul 2, ., nr. 18B
Vă înaintăm alăturat încheierea de înființare a popririi, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. 2 și 454 alin.1 Cod procedură civilă, care este executorie fără altă formalitate, potrivit dispozițiilor art. 278 pct. 3 Cod procedură civilă, urmând a confirma primirea acesteia și începerea executării.
În ipoteza în care debitorul își schimbă locul de muncă sau este pensionat, potrivit art. 455 alin.1 Cod procedură civilă, aveți obligația de a înainta încheierea de înființare a popririi la noul loc de muncă sau organului competent de ocrotire socială. Dacă noul loc de muncă nu este cunoscut, veți încunoștiința creditorul.
Vă mulțumim pentru colaborare,
PREȘEDINTE GREFIER
C. S. Rădița M.
=============================================================================
CONFIRMARE DE PRIMIRE
.
cu sediul în București, sectorul 2, ., nr. 18B
Nr.
Data
C A T R E
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
-Biroul Executari Silite -
Confirmam prin prezenta primirea incheierii de infiintare a popririi pronuntata in dosarul nr._, la data de 29.03.2012, privind pe creditoarea S. M. si pe debitorul S. V..
Sef serviciu,
ROMÂNIA Judecatoria S. 3 Bucuresti Sediul ., sector 5 | |
Telefon_ Fax_ | Dosar nr. _ |
Î N C H E I E R E
Ședința din camera de consiliu din data de 29.03.2012
Instanța constituită din:
Președinte: C. S.
Grefier: Rădița M.
Creditor: S. M., cu domiciliul în sector 3, București, prof. Nicora M., nr. 38A, ., .> Reprezentant legal: D. M., cu domiciliul în sector 3, București, prof. Nicora M., nr. 38A, ., .
Debitor: S. V., cu domiciliul în București, ., ., .
Terț poprit: ., cu sediul în București, sectorul 2, ., nr. 18B
Obiect : înființarea popririi, din oficiu
Fără citarea părților.
INSTANȚA
Având în vedere sentința civilă nr. 5752/29.03.2012 pronunțată de către această instanță în dosarul nr._ prin care debitorul S. V. a fost obligat la plata unei pensii de întreținere lunare in cuantum de 175 lei lunar în favoarea minorei S. M., născută la data de 11.03.2011, începând cu data pronunțării acțiunii și până la majoratul minorei, sumă ce se indexează trimestriale în raport de rata inflației.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cărora, pentru sumele datorate cu titlu de pensie de întreținere, înființarea popririi se dispune de instanța de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie, potrivit legii, precum și al dispozițiilor art. 278 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect sume datorate cu titlu de pensie de întreținere,
DISPUNE
Plata pensiei de intretinere în cuantum de 175 lunar.
Înființează poprirea din veniturile nete lunare pe care debitorul S. V., le primește de la terțul poprit ., pentru suma de 175 lei lunar în favoarea minorei S. M., născută la data de 11.03.2011, începând cu data pronunțării acțiunii și până la majoratul minorei, sumă ce se indexează trimestriale în raport de rata inflației.
Sumele poprite vor fi expediate direct creditoarei S. M., cu domiciliul în sector 3, București, prof. Nicora M., nr. 38A, ., ., reprezentată legal de D. M., cu același domiciliu ca și minora.
Executorie.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.03.2012.
PREȘEDINTE GREFIER
C. S. Rădița M.
← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 5746/2012.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 24/2016. Judecătoria... → |
---|